Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Normative si legi in constructii’ Category

ORDINUL Nr.1572 al MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINŢEI din 15.10.2002

pentru aprobarea reglementarii tehnice

“Normativ pentru proiectarea si execuţia lucrărilor de izolaţii termice la clădiri”, indicativ C­107/0­02

In conformitate cu prevederile art.38 alin.2 din Legea nr.10/1995 privind calitatea in construcţii, cu modificările ulterioare,

In temeiul prevederilor art.2 pct.45 si ale art.4 alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.3/2001 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei,

Având in vedere avizul Comitetului Tehnic de Coordonare Generala nr.44/18.04.2002, Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuinţei emite următorul

ORDIN :

Art.1.­ Se aproba reglementarea tehnica “Normativ pentru proiectarea si execuţia lucrărilor  de  izolaţii  termice  la  clădiri”,  indicativ  C­107/0­02, elaborata  de  Institutul National de Cercetare­Dezvoltare in Construcţii si Economia Construcţiilor Bucureşti (ÎNCERC) si prevăzuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art.2.­ Prezentul ordin se publica in Buletinul Construcţiilor.

Art.3.­ La data publicării prezentului ordin, isi inceteaza aplicabilitatea reglementarea

tehnica „Normativ pentru proiectarea si execuţia lucrărilor de izolaţii termice la clădiri”, indicativ C107­82, aprobata prin ordinul ICCPDC nr. 128/2.11.1982.

Art.4.­Directia Generala Tehnica in Construcţii va aduce la indeplinire prevederile prezentului ordin.

MINISTRU MIRON TUDOR MiTREA

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI

NORMATIV PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE IZOLAŢII TERMICE LA CLĂDIRI

Indicativ: C 107/0­02

Elaborat de:

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE­DEZVOLTARE ÎN CONSTRUCŢII ŞI ECONOMIA CONSTRUCŢIILOR INCERC – Bucureşti

Director general: prof. dr. ing. Dan LUNGU

DEPARTAMENTUL FIZICA CONSTRUCŢIILOR, INTERACŢIUNE CONSTRUCŢII ­ MEDIU

Director Departament: dr. ing. Ioan PEPENAR Şef Laborator: fiz. Constanţa MARIN PERIANU Şef de proiect: dr. ing. Adrian ŢABREA

Avizat de:

DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ÎN CONSTRUCŢII MLPTL

Director general: ing. Ion STĂNESCU

Responsabil lucrare MLPTL: ing. Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS

1    OBIECT                              ŞI                              DOMENIU                              DE APLICARE……………………………………….…..

2    REFERINŢE

…….……………………………………………………………………

3    DEFINIŢII, SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ……………………………

3.1

Definiţii……………………………………………………………………………

3.2  Simboluri                                şi                                 unităţi                                 de măsură…………………………………………………….

4    CONDIŢII   TEHNICE   ŞI   CRITERII   DE   PERFORMANŢĂ   PENTRU IZOLAŢIA

TERMICĂ………………….…………………..……………………….

5    CONDIŢII    TEHNICE    DE    PERFORMANŢĂ    PENTRU    MATERIALE TERMOIZOLANTE…………………………………………….…………………

5.1   Clasificare……….………………………………………………………………

5.2   Condiţii tehnice de calitate.………………………………………………………

5.3 Valori de control ale caracteristicilor termotehnice de calcul ale materialelor termoizolante……………………………………………………………….……

6    PRINCIPII DE CONFORMARE HIGROTERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ŞI A CLĂDIRILOR……………………………………………

6.1   Prevederi generale………………………………………………………………

6.2                                                     Prevederi                  specifice                  pereţilor exteriori…………………………………………….

6.3   Prevederi specifice acoperişurilor………………………………………………

6.4   Prevederi specifice planşeelor……………………………………………………

6.5       Prevederi  specifice  pereţilor  interiori  ce  separă  spaţii  încălzite  de  spaţii reci………

6.6  Prevederi specifice elementelor vitrate…………………………………………

7    PREVEDERI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN OPERĂ A STRATURILOR TERMOIZOLANTE ÎN ALCĂTUIREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE………………………………………………………………

7.1   Generalităţi………………………………………………………………………

7.2   Lucrări pregătitoare……………………………………………………………..

7.3   Executarea lucrărilor……………………………………………………………

7.4   Prevederi specifice pentru termoizolarea pereţilor………………………………

7.5   Prevederi specifice pentru termoizolarea acoperişurilor………………………

7.6   Prevederi specifice pentru termoizolarea planşeelor peste spaţii reci…………..

7.7   Prevederi specifice pentru elementele vitrate……………………………………

7.8   Măsuri la executarea lucrărilor de izolaţii termice pe timp friguros……………

8    CONTROLUL CALITĂŢII LUCRĂRILOR……………………………………

9    REGULI DE EXPLOATARE  ŞI ÎNTREŢINERE………………………………

10   MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII ŞI SIGURANŢĂ LA FOC………………

ANEXA A (informativă)           VALORI           DE           CONTROL           ALE CARACTERISTICILOR  TERMOTEHNICE  DE  CALCUL PENTRU UNELE MATERIALE TERMOIZOLANTE UTILIZATE ÎN MOD CURENT………..

ANEXA B    REFERINŢE ……………………………………………………………

NORMATIV  PENTRU  PROIECTAREA  ŞI  EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE IZOLAŢII TERMICE LA CLĂDIRI
Indicativ C 107/0­02

Înlocuieşte C 107­82

1  OBIECT I DOMENIU DE APLICARE

1.1 Prezentul normativ cuprinde principii generale ce trebuie avute în vedere în activitatea de concepţie, proiectare şi execuţie a izolaţiei termice la clădiri noi, prin lucrări de termoizolare a diferitelor elemente şi subansambluri ale acestora. Pentru clădirile existente, prevederile prezentului normativ au caracter de recomandare.

Principiile specifice privind calculul higrotermic al elementelor de construcţie ale clădirilor sunt tratate în detaliu în normativele din seria C 107 (C 107/1 … 7).

Prevederile normativului se referă la elementele de construcţie la care capacitatea de izolare termică este realizată sau este completată printr­un strat prevăzut special în alcătuirea elementului de construcţie ­ strat termoizolant ­ realizat din materiale termoizolante eficiente.

1.2  În concepţia prezentului normativ, elementele de construcţie cărora trebuie să li se asigure o anumită capacitate de izolare termică sunt:

  • elemente ce separă mediul exterior de mediul interior, cu temperaturi diferite;
  • elemente  interioare  de  compartimentare  care  delimitează  spaţii  închise  cu temperaturi de exploatare care diferă între ele cu mai mult de 50C.

1.3  Prin izolarea termică a clădirilor se urmăreşte:

  • asigurarea unei ambianţe termice corespunzătoare în interiorul spaţiilor închise;
  • eliminarea   riscului  de   condens   pe   suprafaţa   interioară   a   elementelor   de construcţie;
  • evitarea acumulării de apă în structura elementelor de construcţie ca urmare a condensării vaporilor de apă în structura lor;
  • reducerea consumurilor energetice în exploatare.

NOTĂ

1.   Pentru construcţii cu condiţii de mediu interior sau exterior deosebite (spaţii cu medii  agresive,  construcţii  frigorifice,  construcţii  subterane,  depozite  pentru

păstrarea  produselor  agricole,  etc.),  prevederile  prezentului  normativ  se  vor corobora cu reglementările tehnice specifice acestor tipuri de construcţii.

2.  Pentru elementele de construcţie cu izolaţie termică repartizată (de ex. pereţi monostrat din zidărie, betoane uşoare, etc.)  prevederile prezentului normativ se aplică numai în cazul în care îmbunătăţirea performanţelor termice se realizează prin prevederea unui strat termoizolant.

2  REFERIN    E

Prevederile din prezentul normativ vor fi utilizate împreună cu reglementările date în

ANEXA B.

NOTĂ

La aplicarea reglementărilor tehnice la care nu este specificat anul de editare, se va lua în considerare ultima ediţie în valabilitate

3  DEFINITII, SIMBOLURI SI UNITATI DE MASURA

3.1  Definiţii

Principalii termeni utilizaţi în prezentul normativ au următoarele semnificaţii:

material termoizolant ­  material sau produs uzinat, având conductivitatea termică de calcul mai mică sau egală cu 0,10 W/(mK), destinat să confere elementului de construcţie, în structura căruia se înglobează, performanţe higrotermice corespunzătoare nivelurilor de performanţă stabilite prin reglementări;

suport al stratului de izolare termică ­ componentă a unui element de construcţie care asigură rezistenţa, rigiditatea şi planeitatea necesară pentru a putea aplica şi susţine pe suprafaţa sa un strat de material;

strat de protecţie a izolaţiei termice ­ componentă a unui element de construcţie interpusă între componenta termoizolantă a acestuia şi mediul înconjurător (exterior sau interior) care asigură protecţia termoizolaţiei faţă de acţiunile de orice natură ale agenţilor de mediu şi mecanici; poate fi aplicat  direct sau distanţat, creând un strat de aer ventilat;

barieră  contra  vaporilor  de  apă ­  componentă  a  unui  element  de  construcţie, dispusă perpendicular pe direcţia de migrare a vaporilor de apă, cu rezistenţă neglijabilă la transfer de căldură dar cu o foarte mare rezistenţă la permeabilitate la vapori, având rolul de a reduce riscul de condens al vaporilor de apă în structura elementului;

barieră antivânt ­ componentă a unui element de construcţie permeabilă la vapori de apă  dar  care  împiedică  pătrunderea  curenţilor  de  aer  din  stratul ventilat  în  termoizolaţia

alcătuită, de regulă,  din materiale de natură fibroasă (de ex. produse din vată minerală sau din vată de sticlă);

strat de aer ventilat ­ componentă a unui element de construcţie prin care se permite circulaţia aerului prin tiraj termic şi/sau vânt şi care are drept scop principal evacuarea vaporilor de apă în exces spre mediul ambiant; poate fi realizat continuu sau sub formă de canale;

strat de difuzie a vaporilor de apă ­ componentă a unui element de construcţie, aflată înaintea unei bariere de vapori (în raport cu sensul de circulaţie a acestora) şi al cărui rol este de a asigura difuzia tangenţială a vaporilor de apă şi/sau o destindere a aerului sau a vaporilor de apă sub presiune;

deflector ­ element prin care se asigură:

  • tirajul stratului de aer ventilat şi evacuarea în atmosferă a vaporilor de apă, la acoperişuri şi alcătuiri de şarpante cu învelitori neetanşe la vapori de apă;
  • comunicarea cu atmosfera a stratului de difuzie a vaporilor de apă;

accesorii ­ elemente care asigură:

  • fixarea (legătura, solidarizarea) straturilor de termoizolaţie, suport şi protecţie;
  • continuitatea izolaţiei termice;
  • admisia şi evacuarea aerului din stratul ventilat.

tratamente de protecţie ­ tratamente de ignifugare, biocizare şi hidrofobizare sau de protecţie a armăturilor expuse la degradare (metalice, fibre de sticlă);

vitraj termoizolant ­ vitraj care limitează pierderile de căldură, fiind constituit din două  sau  mai  multe  foi  transparente/translucide  (din  sticlă  obişnuită  sau  cu  proprietăţi speciale, din policarbonaţi, etc.), dispuse distanţat, întreg ansamblul fiind închis etanş pe margine, spaţiul dintre foi fiind umplut cu aer sau un alt gaz mai termoizolant decât aerul;

punte  termică ­  zonă  a  unui  element  de  construcţie  în  care  rezistenţa  termică specifică este sensibil mai mică decât rezistenţa termică specifică în câmp a elementului de construcţie respectiv;

anvelopa clădirii ­ totalitatea elementelor de construcţie perimetrale care delimitează volumul interior (încălzit) al unei clădiri, de mediul exterior sau de spaţii neîncălzite din interiorul clădirii;

amplitudine de oscilaţie a temperaturii aerului interior ­ variaţia maximă a temperaturii aerului interior faţă de temperatura convenţională de calcul;

coeficient de asimilare termică a materialului termoizolant (s) ­ densitatea fluxului termic maxim, corespunzătoare amplitudinii temperaturii  pe suprafaţa interioară, egală cu unitatea. Această mărime depinde de parametrii materialului străbătut: conductivitate termică, densitate, capacitate calorică masică la presiune constantă şi de perioada oscilaţiilor densităţii fluxului termic;

coeficient global de izolare termică a unei clădiri (unităţi funcţionale) (G) ­ suma pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă prin aria anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de 1 K, raportată la volumul clădirii, la care se  adaugă  pierderile  de  căldură  aferente  reîmprospătării  aerului  interior,  precum  şi  cele datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece;

coeficient de transfer termic (transmitaţă termică) (U) – fluxul termic, în regim staţionar, raportat la aria de transfer termic şi la diferenţa de temperatură dintre temperaturile mediilor situate de o parte şi de alta ale unui element de închidere;

conductivitate termică (/c) – proprietatea materialelor de a permite trecerea fluxului termic, exprimată prin fluxul termic ce străbate prin unitatea de suprafaţă un strat omogen, cu grosimea de un metru, din cadrul unui element de construcţie plan, când diferenţa dintre temperaturile pe cele două suprafeţe ale stratului este egală cu unitatea;

densitate aparentă a unui material termoizolant (p) ­ masa unităţii de volum a materialului în stare uscată;

densitate a fluxului termic ­ fluxul termic raportat la aria prin care se face transferul de căldură;

diferenţă de temperatură pe verticală între nivelul capului şi nivelul gleznelor ­ diferenţa de temperatură pe verticală, între temperatura aerului măsurată la 1,7 m şi la 0,1 m deasupra pardoselii  (pentru o persoană în picioare) sau la 1,1 m şi respectiv 0,1 m (pentru o persoană şezând);

sistem;
flux termic ­ cantitatea de căldură transmisă în unitatea de timp, la sau de la un

indice PMV ­ opţiunea medie previzibilă a unui grup important de persoane asupra senzaţiei termice produsă de un anumit mediu, exprimată prin referire la o scară cu 7 nivele cuprinse între ,,frig” şi ,,cald”; indicele PMV este bazat pe bilanţul termic al corpului uman;

permeabilitate la aer ­ proprietatea materialelor de construcţie de a permite trecerea fluxului de aer, exprimată prin fluxul de aer care străbate prin unitatea de suprafaţă un strat omogen, cu grosimea de un metru, din cadrul unui element de construcţie plan, când diferenţa dintre presiunile aerului pe cele două suprafeţe ale stratului este egală cu unitatea;

permeabilitate la vapori ­ proprietatea materialelor de construcţie de a permite trecerea vaporilor de apă, exprimată prin fluxul de vapori care străbate prin unitatea de suprafaţă un strat omogen, cu grosimea de un metru, din cadrul unui element de construcţie plan,  când diferenţa dintre presiunile vaporilor pe cele două suprafeţe ale stratului este egală cu unitatea;

temperatură  a  punctului  de  rouă  (θr) ­  temperatura  aerului  la  care  presiunea parţială a vaporilor de apă devine egală cu cea de saturaţie şi de la care se produce fenomenul de condens;

rezistenţă termică specifică (R) ­ diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar;

rezistenţă la permeabilitate la aer a elementului de construcţie plan (Ra) ­ suma rezistenţelor la permeabilitate la aer a straturilor elementului de construcţie plan;

rezistenţă la permeabilitate la vapori a elementului de construcţie plan ­ suma rezistenţelor la permeabilitate la vapori a straturilor elementului de construcţie plan;

tasare ­ caracteristică mecanică privind deformabilitatea unui material termoizolant, exprimată  prin  variaţia  relativă  a  grosimii  acestuia  sub  efectul  unei  încărcări  statice prestabilite, funcţie de tipul materialului;

temperatură medie a suprafeţei interioare a unui element de construcţie – media temperaturilor de pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie, calculată pe baza câmpului de temperatură determinat prin calcul numeric sau a rezistenţelor termice specifice determinate experimental;

umiditate relativă a aerului (φ) – raportul dintre presiunea parţială a vaporilor de apă din aerul umed şi presiunea de saturaţie a vaporilor de apă la aceeaşi temperatură şi presiune totală;

umiditate a materialului (masică/volumică) (ωm/ωv) – masa apei evaporabile raportată la masa/volumul materialului uscat.

3.2  Simboluri şi unităţi de măsură

Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt conform tabelului nr. 1.

Tabelu l  nr.  1

Simbol Termen Unitate de măsură
1 2 3
PMV opţiunea medie previzibilă ­
Ti temperatura interioară de calcul 0C
Tsi temperatura pe suprafaţa interioară 0C
8r temperatura punctului de rouă 0C
(ji umiditatea relativă a aerului interior %
�Ti diferenţa dintre temperatura interioară Ti şi temperatura pe suprafaţa interioară Tsi  

K

ATi amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior 0C
p densitatea aparentă a unui material kg/m3
/c conductivitatea termică de calcul a unui material W/(mK)
s coeficientul de asimilare termică a unui material W/(m2K)
J.D factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori a unui material ­
mw cantitatea de vapori care poate condensa în elementul de construcţie în 

perioada rece a anului

 

kg/m2

mv cantitatea de apă  care se poate evapora în perioada caldă a anului kg/m2
Ra rezistenţa la permeabilitate la aer a elementului de construcţie m/s
Ra min rezistenţa minimă necesară la permeabilitate la aer a elementului de 

construcţie

 

m/s

U coeficientul de transfer termic (transmitanţa termică) W/(m2K)
G coeficientul global de izolare termică pentru clădiri de locuit W/(m3K)
GN coeficientul global normat de izolare termică pentru clădiri de locuit W/(m3K)
G1 coeficientul global de izolare termică pentru clădiri cu altă destinaţie 

decât cele de locuit

 

W/(m3K)

G1ref coeficientul global de referinţă pentru clădiri cu altă destinaţie decât cele 

de locuit

 

W/(m3K)

A aria de transfer termic (aria anvelopei) a unei clădiri m2
V volumul interior, încălzit, al clădirii m3
R’ rezistenţa termică specifică corectată m2K/W
R’m rezistenţa termică specifică medie a unui element de construcţie m2K/W
R’min rezistenţa termică specifică minimă a unui element de construcţie m2K/W
R’nec rezistenţa termică specifică necesară m2K/W
com conţinutul de umiditate masică kg/kg
cov conţinutul de umiditate volumică m3/m3
FT factorul de conversie pentru temperatură ­
Fco factorul de conversie pentru umiditate ­
fT coeficientul de conversie pentru temperatură K­1
f ωm coeficientul de conversie pentru umiditate masică kg/kg
f ωv coeficientul de conversie pentru umiditate volumică m3/m3

4     CONDITII  TEHNICE     SI  CRITERII  DE  PERFORMANTA          PENTRU  IZOLAREA               IA TERMIC

Prezentul normativ cuprinde în special prevederi referitoare la condiţiile tehnice şi parametrii corespunzători cerinţei D  ­  “Igienă,  sănătatea oamenilor,  refacerea şi protecţia

mediului” şi cerinţei E ­ “Izolaţie termică, hidrofugă şi economie  de energie”. La proiectarea şi executarea lucrărilor   de   izolaţii termice se va avea în vedere şi respectarea celorlalte cerinţe specificate în art. 5 din Legea nr. 10/1995 (inclusiv a condiţiilor privind siguranţa la foc provenind atât din interiorul cât şi din exteriorul clădirilor).

În cele ce urmează sunt prezentaţi parametrii şi nivelurile de performanţă pentru condiţiilor tehnice:

  • Mediu higrotermic – în tabelul nr. 2;
  • Izolare termică şi economie de energie – în tabelul nr. 3.

Tabelu l  nr.  2

Nr. crt  

Parametru de performanţă

 

Nivel de performantă

Metodă de determinare
0 1 2 3
Unitate funcţională
1 Indicele   global  de   confort   PMV 

(opţiunea medie previzibilă)

conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor

categorii de construcţii, date în

ANEXA B

 

SR ISO 7730

2 Temperatura interioară de calcul conform normativului C 107/3 

şi standardului SR 1907­2

SR EN 22726
3 Umiditatea relativă a aerului interior conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor

categorii de construcţii, date în

ANEXA B

 

SR EN 22726

4 Diferenţa  de  temperatură  (�Ti   max) 

între   temperatrura    interioară    de

calcul (Ti) şi temperatura medie a suprafeţelor interioare ale elementelor delimitatoare (Tsi)

conform normativului 

C 107/3 şi reglementărilor

tehnice specifice diferitelor categorii de construcţii, date în ANEXA B

 

C 107/3

5 Amplitudinea      de      oscilaţie       a 

temperaturii aerului interior (ATi)

conform  normativului 

C 107/7 şi reglementărilor tehnice  specifice diferitelor categorii de construcţii, date în ANEXA B

 

C 107/7

6 Asimetria temperaturii radiante faţă 

de   un   element   plan,   în   direcţie

verticală şi orizontală

conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor

categorii de construcţii, date în

ANEXA B

 

SR EN 22726

7 Diferenţa  de temperatură a aerului 

pe verticală între nivelul capului şi

nivelul gleznelor

conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor

categorii de construcţii, date în

ANEXA B

 

SR EN 22726

8 Viteza curenţilor de aer conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor categorii de construcţii, date în ANEXA B

 

SR EN 22726

Elemente de închidere
9 Rezistenţa termică specifică corectată a 

elementelor de închidere

conform normativ C 

107/3:   R’ :2 R’nec

 

C 107/3

10 Temperatura      minimă     a     suprafeţei 

interioare a elementelor de construcţie

(Tsi min)

 

Tsi min  > 8r

 

C 107/3

11 Procentul   de   creştere    a   umidităţii 

materialelor componente ale structurii elementului de închidere, ca urmare a condensării vaporilor de apă

 

conform normativului

C 107/6

 

C 107/6

12 Cantitatea    de    apă    acumulată     în 

interiorul elementelor de închidere, de la un an la altul, datorită fenomenului de condens

 

nu se admite acumulare de apă de la un an la altul

 

C 107/6

13 Rezistenţa  la  permeabilitate  la  aer  a 

elementelor de închidere

conform STAS 6472/7 STAS 6472/7
14 Energia  transferată  de  la  picior  spre 

pardoseală (legat de senzaţia de rece –

cald)

conform reglementărilor 

tehnice specifice diferitelor categorii de construcţii, date în ANEXA B*)

 

STAS 6472/10

*)   Clasificarea pardoselilor, în funcţie de transferul de căldură de  la picior  spre  pardoseală, la contactul de scurtă durată (1 minut) şi de lungă durată  (10 minute) se  face  în  conformitate cu  prevederile  din STAS 6472/10.

Tabelu l  nr.  3

Nr. 

crt.

 

Parametru de performanţă

 

Nivel de performantă

Metodă de 

determinare

0 1 2 3
Clădirea în ansamblu
1 Coeficientul global de izolare termic㠕 pentru clădiri de locuit: G � GN 

• pentru clădiri având  altă destinaţie  decât  cele  de locuit:

G1 � G1ref

 

C 107/1

C 107/2

Elemente de închidere
2 Rezistenţa termică  corectată, medie pe 

clădire, a fiecărui element de închidere

 

R’m   :2 R’min

 

C 107/3

5 CONDIŢII TEHNICE DE PERFORMANŢĂ PENTRU MATERIALE TERMOIZOLANTE

5.1  Clasificare

5.1.1  După natura lor, materialele termoizolante se clasifică în:

a)  materiale anorganice (ex: produse din vată minerală sau vată de sticlă, sticlă spongioasă, etc.);

b)  materiale din polimeri sintetici (ex: polistiren, poliuretan, etc.);

5.1.2  După rigiditate, materialele termoizolante se clasifică în:

a)  materiale foarte rigide – clasa T1 – materiale care au tasarea mai mică de 1% sub sarcina de 2000 N/m2 ;

b)  materiale rigide – clasa T2 – materiale care au tasarea cuprinsă între 1% şi 5 %

sub sarcina de 2000 N/m2;

c)  materiale semirigide – clasa T3 – materiale care au tasarea cuprinsă între 5% şi

10% sub sarcina de 2000 N/m2;

d)  materiale uşor tasabile – clasa T4 – materiale care au tasarea cuprinsă între 10% şi

20% sub sarcina de 2000 N/m2;

e)  materiale foarte tasabile – clasa T5 – materiale care au tasarea mai mare de  20%

sub sarcina de 2000 N/m2 .

5.2  Condiţii tehnice de calitate

Materialele termoizolante trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate prezentate în continuare.

5.2.1  Condiţii privind conductivitatea termică

Conductivitatea   termică    de calcul trebuie    să fie mai mică sau cel    mult egală    cu

0,10 W/(mK).

5.2.2  Condiţii privind densitatea

Densitatea aparentă în stare uscată a materialelor termoizolante trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu 550 kg/m3.

5.2.3  Condiţii privind rezistenţa mecanică

Materialele termoizolante trebuie să prezinte stabilitate dimensioanlă şi caracteristici fizico­mecanice corespunzătoare,   în funcţie de structura elementelor de construcţie în care sunt înglobate sau de tipul straturilor de protecţie, astfel încât materialele să nu prezinte deformări sau degradări permanente, din cauza solicitărilor mecanice datorate procesului de exploatare, agenţilor atmosferici sau acţiunilor excepţionale.

5.2.4  Condiţii privind durabilitatea

Durabilitatea materialelor termoizolante trebuie să fie în concordanţă cu durabilitatea clădirilor  şi  a  elementelor  de  construcţie  în  care  sunt  înglobate,  cât  şi  cu  gradul  de accesibilitate pentru eventualele intervenţii în caz de degradare a izolaţiei termice.

5.2.5  Condiţii privind siguranţa la foc

Comportarea la foc a materialelor termoizolante utilizate trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile normate  prin reglementările tehnice privind siguranţa la foc, astfel încât să nu deprecieze rezistenţa la foc a elementelor de construcţie pe care sunt aplicate/înglobate.

5.2.6  Condiţii din punct de vedere sanitar şi al protecţiei mediului

5.2.6.1     Materialele  utilizate  la  realizarea  izolaţiei  termice  a  elementelor  de construcţie nu trebuie să emane în decursul exploatării mirosuri, substanţe toxice, radioactive sau  alte  substanţe  dăunătoare  pentru  sănătatea  oamenilor  sau  care  să  producă  poluarea mediului înconjurător.

5.2.6.2  În cazul utilizării izolaţiei termice din materiale care pe parcursul exploatării pot degaja pulberi în atmosferă (produse din vată minerală, vată de sticlă, etc.) trebuie să se realizeze protecţia etanşă sau înglobarea în structuri protejate a acestora.

5.2.7  Condiţii privind comportarea la umiditate.

Materialele termoizolante trebuie să fie stabile la umiditate sau să fie protejate împotriva umidităţii.

5.2.8  Condiţii privind comportarea la agenţi biodegradabili

Materialele termoizolante trebuie să reziste la acţiunea agenţilor biologici sau să fie tratate biocid sau protejate cu straturi de protecţie.

5.2.9  Condiţii speciale

5.2.9.1 Materialele termoizolante trebuie să permită aplicarea lor în structura elementelor de construcţie sau aplicarea unor straturi de protecţie pe suprafaţa lor.

5.2.9.2  Materialele  termoizolante  nu trebuie  să  conţină  sau  să  degaje substanţe care să degradeze elementele cu care vin în contact (inclusiv prin coroziune).

5.2.9.3  Materialele termoizolante care se montează prin procedee la cald nu trebuie să prezinte fenomene de înmuiere sau tasare la temperaturi mai mici decât cele de aplicare. În caz contrar ele vor trebui să fie prevăzute din fabricaţie cu un strat de protecţie.

5.2.10  Condiţii privind punerea în operă

Materialele termoizolante trebuie să permită o punere în operă care să păstreze constanţa caracteristicilor fizico­mecanice şi de izolare termică în condiţii de exploatare.

5.2.11  Condiţii privind controlul de calitate

5.2.11.1  Materialele noi sau cele tradiţionale produse în străinătate trebuie să fie agrementate tehnic pentru utilizarea la lucrări de izolaţii termice în construcţii.

5.2.11.2   Toate materialele termoizolante utilizate trebuie să aibă certificate de conformitate privind calitatea.

5.2.12  Cerinţe privind condiţiile de livrare, depozitare, transport şi manipulare

5.2.12.1  La livrare, materialele termoizolante trebuie să fie însoţite de certificate de calitate care să le confirme caracteristicile fizico­mecanice conform celor prevăzute în standardele  de  produs,  agrementele  tehnice  sau  normele  de  fabricaţie  ale  produselor respective.  În  certificatul  de  calitate  trebuie  să  se  specifice  numărul  normei  tehnice  de fabricaţie (standard de produs, agrement tehnic, normă sau marcă de fabricaţie, etc.).

5.2.12.2  Transportul, manipularea şi depozitarea materialelor termoizolante trebuie să se    facă cu asigurarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea şi păstrarea caracteristicilor funcţionale ale acestor materiale. Aceste măsuri trebuie asigurate atât de producătorii cât şi de utilizatorii materialelor termoizolante respective, conform prevederilor standardelor de produs, agrementelor tehnice sau normelor tehnice ale produselor respective.

5.2.12.3    Condiţiile  de  depozitare,  transport  şi  manipulare,  eventualele  măsuri speciale ce trebuie luate la punerea în operă precum şi eventualii factori de risc, care pot să apară   în   timpul   depozitării,   transportului,   manipulării   şi   punerii   în   operă   (produse combustibile, care degajă anumite noxe, care se aplică la cald, etc.) vor fi în mod expres precizate în normele tehnice ale produsului precum şi în avizele de expediţie eliberate la fiecare livrare.

*

*    *

5.3  Valori de control ale caracteristicilor termotehnice de calcul ale materialelor termoizolante

În ANEXA A sunt prezentate valorile de control pentru caracteristicile termotehnice ale materialelor termoizolante utilizate în mod curent la izolarea termică a clădirilor.

Valorile reale ale conductivităţilor termice ale materialelor vor fi precizate în normele tehnice  (standarde  de  produs,  agremente  tehnice,  norme  sau  mărci  de  fabricaţie)  ale produsului.

Încadrarea în valorile de control sau stabilirea conductivităţii termice de calcul pentru materialele care nu sunt cuprinse în această listă vor fi precizate în normele de produs (normă sau marcă de fabricaţie, agrement tehnic, etc.).

6  PRINCIPII DE CONFORMARE HIGROTERMIC     A ELEMENTELOR DE CONSTRUC IE                        I A CL           DIRILOR

6.1  Prevederi generale

6.1.1  Dimensionarea din punct de vedere higrotermic a elementelor de construcţie se va face în conformitate cu prevederile din normativele C 107/3, C 107/5 şi C 107/6, iar pentru satisfacerea cerinţei de economie de energie se vor respecta prevederile din normativele C

107/1 şi C 107/2.

Verificarea la stabilitate termică a elementelor de închidere a clădirilor se va face în conformitate cu prevederile din normativul C 107/7.

6.1.2    Alegerea materialului termoizolant se va face în funcţie de:

-     performanţele de izolare termică;

-     încărcările la care poate fi supus materialul în timpul exploatării şi punerii în operă;

-     încărcările        suplimentare,        datorate       stratului       termoizolant,        asupra elementelor/clădirii pe care sunt aplicate;

-     modul de fixare a straturilor componente ale elementului de construcţie;

-     distanţele ­ pe verticală şi orizontală ­ dintre elementele de fixare;

-     cerinţele de siguranţă la foc;

6.1.3    După  caz,  izolarea  termică  poate  fi  corelată  şi  cu  alte  măsuri  privind satisfacerea cerinţei de izolare termică  şi economie de energie, ca de exemplu:

-     asigurarea  unui  raport  cât  mai  mic  între  suprafaţa  exterioară  a  clădirilor  şi volumul lor;

-     orientarea corespunzătoare a încăperilor, funcţie de destinaţia lor, în raport cu punctele cardinale şi cu direcţia vânturilor dominante;

-     realizarea unui raport optim între suprafeţele pline şi suprafeţele vitrate;

-     utilizarea instalaţiilor de climatizare­ventilare;

-     utilizarea de instalaţii şi echipamente cu randament superior;

-     recuperarea căldurii;

-     folosirea energiilor neconvenţionale.

6.1.4   Pentru condiţiile climatice din ţara noastră, se recomandă utilizarea unor elemente de închidere cu inerţie termică mare şi medie (definită conform normativ C 107/2).

Elementele de închidere cu inerţie termică mică se recomandă în cazul clădirilor cu ocupare temporară (case de vacanţă, etc.) sau în cazul clădirilor cu ocupare discontinuă.

6.1.5  Stratul termoizolant din structura unui element exterior de construcţie trebuie protejat contra:

-     umidităţii din  exterior  şi  precipitaţiilor atmosferice, prin  straturi  de  protecţie (tencuieli, finisaje hidrofobizate la pereţi, respectiv învelitori şi hidroizolaţii la acoperişuri);

-     umidităţii din interior, prin straturi de protecţie (bariere contra vaporilor de apă);

-     infiltraţiilor de aer, prin straturi de protecţie (bariere antivânt);

-     radiaţiei  solare,  prin  asigurarea  unei  stabilităţi  termice  corespunzătoare  şi prevederea unor măsuri de protecţie antiradiante eficiente (straturi de aerare, protecţii în culori deschise, etc.);

-     agenţilor biologici, prin tratamente speciale

Excepţie fac acoperişurile cu învelitoare inversă (ranversate), la care stratul termoizolant trebuie să aibă el însuşi capacitatea de a rezista la agenţii climatici menţionaţi, acesta fiind protejat printr­un strat superior geotextil şi un strat de lest.

6.1.6  Elementele opace exterioare ale clădirilor vor avea o alcătuire şi o succesiune a straturilor componente concepute astfel încât să nu se producă condens pe suprafaţa interioară şi  să  se  elimine  sau  să  se  reducă,  până  la  limitele  admise,  cantităţile  de  vapori de  apă condensaţi (în perioada rece a anului) astfel încât să nu se producă acumulare de umiditate de la un an la altul, în interiorul lor, în conformitate cu prevederile din C 107/6. În acest scop se recomandă amplasarea straturilor termoizolante permeabile la vapori spre exteriorul elementului de construcţie iar paramentul exterior să permită difuzia vaporilor.

6.1.7  La clădirile care în mod permanent au umidităţi relative interioare peste 60%, pentru  împiedicarea  creşterii  umidităţii  provenite  din  condensarea  vaporilor  de  apă  în interiorul elementelor de construcţie, trebuie să se prevadă bariere contra vaporilor de apă sau straturi de aer ventilat.

Necesitatea şi dimensionarea barierei contra vaporilor se stabileste prin calcul, conform normativ C 107/3 şi C 107/6, atât pentru elementele exterioare de închidere cât şi pentru elementele  interioare  de  compartimentare  care  separă încăperi cu regim de umiditate ridicată ((ji  > 60%) şi/sau încăperi încălzite de încăperi neîncălzite.

Bariera contra vaporilor de apă se recomandă a fi prevăzută, indiferent de umiditatea

relativă a aerului din interiorul încăperilor, la elementele multistrat alcătuite dintr­un strat

interior din materiale poroase, permeabile la vapori (de ex. plăci din vată minerală sau de sticlă, etc.) şi un strat exterior cu rezistenţă mare la difuzia vaporilor (hidroizolaţii, foi de tablă, etc.).

De asemenea, trebuie să se prevadă bariere contra vaporilor şi la pereţii de compartimentare ai băilor şi bucătăriilor interioare fără ventilare directă.

Bariera contra vaporilor de apă se prevede obligatoriu pe partea dinspre care vaporii pătrund în elementul de construcţie (de obicei pe partea ,,caldă” a termoizolaţiei sau pe faţa interioară a elementului de construcţie), pe un strat suport corespunzător tipului de barieră ales.

La încăperile cu procese umede, în care elementele de construcţie intră în contact cu apa, barierele contra vaporilor şi straturile lor de protecţie trebuie să fie rezistente la apă. Stratul de protecţie interior cu rol de barieră suplimentară contra vaporilor (plăci ceramice smălţuite, de sticlă, etc.) va avea rosturile etanşate. Pe tavane nu se aplică nici o protecţie cu rol de barieră contra vaporilor.  Se recomandă utilizarea de tencuieli poroase.

La  încăperile  la  care  umiditatea  relativă  a  aerului  interior  depăşeşte  numai  pe perioade scurte de timp valoarea de 60% (ex.: băi şi bucătării în clădiri de locuit, etc.) se va aplica pe faţa interioară a pereţilor (inclusiv la pereţii interiori) o protecţie cu rol de barieră contra vaporilor.

6.1.8 Pe faţa exterioară a elementelor de construcţie realizate fără interspaţii de aer ventilat între stratul termoizolant şi stratul exterior de protecţie, utilizate la încăperile cu umiditate relativă interioară peste 60%, nu este recomandabil să se folosească straturi impermeabile la vapori de apă, sub formă de pelicule, folii sau placaje (plăci ceramice glazurate, etc.).

La pereţii încăperilor cu umiditate relativă interioară sub 60% (inclusiv la băi şi bucătării în clădiri de locuit şi altele asimilate acestora), aceste straturi se recomandă să fie aplicate pe feţele exterioare numai pe suprafeţe reduse (nu în câmp continuu).

6.2  Prevederi specifice pereţilor exteriori

6.2.1 Generalităţi şi clasificare

6.2.1.1    Performanţele  termotehnice  ale  pereţilor  exteriori  izolaţi  termic  sunt  în funcţie de grosimea şi tipul stratului termoizolant precum şi de poziţia acestuia în structura elementului de construcţie în care este inclus.

6.2.1.2  Din punct de vedere a comportării higrotermice, cele mai uzuale alcătuiri de pereţi exteriori izolaţi termic sunt:

-     pereţi cu alcătuire compactă;

-     pereţi cu alcătuire ventilată.

Pereţii cu alcătuire compactă sunt pereţii la care straturile componente sunt realizate din materiale omogene aflate în contact direct între ele sau care pot fi separate prin straturi de aer închise (fără posibilitatea comunicării cu mediul ambiant).

Pereţii cu alcătuire ventilată sunt pereţii în componenţa cărora se realizează un strat de aer care comunică cu mediul ambiant. Această comunicare se realizează în mod curent prin fante de admisie şi de evacuare. Fantele de admisie se amplasează la partea inferioară a peretelui,  iar cele de evacuare la partea superioară şi se dimensionează astfel încât să se asigure o circulaţie a aerului care să răspundă cerinţelor higrotermice.

6.2.1.3   Straturile de aer din componenţa pereţilor exteriori, în funcţie de suprafaţa orificiilor de admisie a aerului raportate la metru liniar de lungime orizontală a peretelui, se clasifică astfel:

  • neventilate ­ când suprafaţa fantelor (orificiilor) de admisie este < 500 mm2/m;
  • slab ventilate ­ când suprafaţa fantelor (orificiilor) de admisie este :2 500 mm2/m , dar � 1500 mm2/m;
  • puternic      ventilate   ­      când      suprafaţa    fantelor   (orificiilor)     de   admisie este > 1500 mm2/m.

6.2.2  Prevederi specifice pereţilor exteriori cu alcătuire compactă

6.2.2.1  Din punct de vedere a comportării termotehnice, pereţii exteriori cu alcătuire compactă pot fi clasificaţi în:

-     pereţi cu inerţie termică mare;

-     pereţi cu inerţie termică medie;

-     pereţi cu inerţie termică mică.

Încadrarea în una din cele trei clase de inerţie termică se face în conformitate cu prevederile din normativ C 107/2.

6.2.2.2  La conformarea structurii pereţilor exteriori cu alcătuire compactă, cu inerţie termică medie sau mare se recomandă ca stratul termoizolant să fie amplasat spre faţa exterioară a elementului de construcţie.

6.2.2.3          Alcătuirea de principiu a unui perete exterior compact cu inerţie termică medie sau mare (fig. 1 a  şi 1 b) este următoarea:

  • finisaj interior (după caz, acesta poate avea şi rol de barieră contra vaporilor de apă);
  • strat suport al finisajului interior (ex: tencuieli hidraulice, tencuieli uscate, glet, etc.);
  • strat masiv (perete din beton armat, zidărie, etc.);
  • barieră contra vaporilor de apă (după caz);
  • strat termoizolant;
  • strat de protecţie a termoizolaţiei;
  • finisaj exterior.

6.2.2.4  Alcătuirea de principiu a unui perete exterior compact cu inerţie termică mică

(fig. 1 c) este următoarea:

  • finisaj interior (după caz, acesta poate avea şi rol de barieră contra vaporilor de apă);
  • strat suport al finisajului interior (ex: feţe din lemn, mase plastice, metalice, etc.);
  • schelet rezistent (de regulă din elemente liniare);
  • strat termoizolant;
  • strat de protecţie a termoizolaţiei (ex: feţe din lemn, mase plastice, metalice, etc.);
  • finisaj exterior (după caz).

6.2.2.5   Stratul termoizolant trebuie fixat de stratul suport. Această fixare poate fi, după caz, mecanică şi/sau prin lipire, prin intermediul unui schelet suplimentar de rezistenţă (din lemn, profile metalice cu pereţi subţiri, etc.). Legătura între stratul suport şi stratul de

protecţie se poate realiza, după caz, prin intermediul unor ancore metalice din oţel inoxidabil sau mase plastice, sau prin intermediul unui schelet suplimentar de rezistenţă.

6.2.2.6  Dimensionarea pieselor de fixare ale stratului termoizolant şi a stratului de protecţie a acestuia, de stratul suport, se va face ţinând seama de sarcinile gravitaţionale, de acţiunea vântului şi a variaţiilor de temperatură şi de încărcările excepţionale.

Calculul  de  dimensionare  se  va  face  în  conformitate  cu  prevederile  din  STAS

10101/20, STAS 10101/23 şi normativ P 100.

Totodată, sistemele de fixare trebuie să fie compatibile cu deformaţiile alternative

(dilatări + contracţii) ale structurii /stratului rezistent.

6.2.2.7    La  pereţii  exteriori  compacţi,  cu  inerţie  termică  medie  sau  mare,  se recomandă ca stratul de protecţie a termoizolaţiei şi finisajului exterior să fie permeabil la vapori.

6.2.3  Prevederi specifice pereţilor exteriori cu alcătuire ventilată

6.2.3.1    Alcătuirea  de  principiu  a  pereţilor  exteriori  ventilaţi  este  similară  cu alcătuirile prezentate pentru pereţii compacţi (pct. 6.2.2.3 şi 6.2.2.4) dar are în componenţă şi un strat de aer pus în comunicare cu mediul ambiant, care poate fi strat de aer slab ventilat sau puternic ventilat (conform pct. 6.2.1.3).

Orificiile  de  ventilare  vor  fi  prevăzute  cu  dispozitive  de  protecţie  împotriva intruziunii rozătoarelor, păsărilor şi insectelor (de ex. site).

6.2.3.2   Nivelul de ventilare a stratului de aer va fi ales în funcţie de umiditatea relativă a aerului interior,  recomandabil după cum urmează:

-     la umidităţi relative  (ji  � 75% ­ strat de aer slab ventilat sau puternic ventilat;

-     la umidităţi relative  (ji  > 75% ­ strat de aer puternic ventilat.

6.2.3.3   La alcătuirile cu strat de aer ventilat se recomandă ca, pe suprafaţa termoizolaţiei ­ realizată din materiale cu permeabilitate mare la aer ­ aflată în contact cu stratul de aer, să se prevadă o barieră antivânt (de ex. carton sau ţesătură permeabilă la vapori).

6.2.3.4  Cerinţele referitoare la fixarea stratului termoizolant, prevăzute pentru pereţii cu  alcătuire  compactă  (pct.  6.2.2.5;  6.2.2.6)    sunt  valabile  şi  pentru  pereţii  cu  alcătuire ventilată.

Dimensionarea pieselor de fixare se va face suprapunând efectul sucţiunii exercitate de vânt pe faţa exterioară a peretelui cu efectul presiunii exercitate de vânt pe feţele interioare, care vin în contact cu stratul de aer ventilat.

În fig. 2 se prezintă în mod exemplificativ o soluţie de perete exterior cu alcătuire ventilată.

6.3  Prevederi specifice acoperişurilor

6.3.1  Generalităţi şi clasificare

6.3.1.1  Performanţele termotehnice ale acoperişurilor izolate termic sunt în funcţie de grosimea şi natura stratului termoizolant.

6.3.1.2    Se recomandă ca  stratul termoizolant  să  fie aplicat  pe faţa exterioară  a stratului suport.

6.3.1.3   Elementele cu straturi de aer neventilat introduse în structura acoperişului (planşee cu corpuri ceramice sau de beton cu goluri) se admit numai dacă aceastea sunt plasate sub termoizolaţie şi numai la încăperi cu umiditatea relativă a aerului interior mai mică de

60%.

6.3.1.4          Din punct de vedere al comportării higrotermice, acoperişurile clădirilor încălzite se clasifică în:

-     acoperişuri cu alcătuire compactă;

-     acoperişuri cu alcătuire ventilată.

6.3.1.5   Acoperişurile cu alcătuire compactă sunt acoperişurile la care straturile componente se află în contact direct unul cu altul.

Din categoria acoperişurilor cu alcătuire compactă fac parte acoperişurile la care stratul termoizolant nu este prevăzut cu canale de ventilare; în structura acoperişului pot fi straturi de aer, dar care nu comunică cu atmosfera (planşee cu goluri, etc.).

Eventualele straturi de difuzie din componenţa structurii termohidroizolante a acoperişului  nu  schimbă  încadrarea  acoperişului  din  grupa  acoperişurilor  cu  alcătuire compactă.

6.3.1.6         Acoperişurile cu alcătuire ventilată sunt acoperişurile la care stratul termoizolant:

-     este prevăzut cu canale de ventilare (care comunică cu atmosfera), dispuse în structura sa;

-     este amplasat distanţat, fie faţă de stratul suport, fie faţă de stratul de protecţie (astereală, învelitoare, hidroizolaţie, etc.), astfel încât să formeze un strat de aer ventilat.

Din categoria acoperişurilor cu alcătuire ventilată fac parte acoperişurile terasă la care stratul termoizolant este prevăzut cu canale sau straturi de ventilare precum şi acoperişurile cu pod ventilat.

6.3.1.7  Dimensionarea pieselor de fixare a stratului termoizolant şi a stratului de protecţie a acestuia de stratul suport se va face ţinând seama şi de acţiunea vântului şi a variaţiilor de temperatură precum şi de acţiunile excepţionale.

Verificarea  acoperişurilor  ventilate  la  acţiunea  vântului  se  va  face  suprapunând efectul sucţiunii de pe faţa superioară a structurii cu efectul presiunii exercitate de vânt pe feţele interioare, care vin în contact cu stratul de aer ventilat.

Calculul  de  dimensionare  se  va  face  în  conformitate  cu     prevederile  din  STAS

10101/20, STAS 10101/23 şi normativ P 100.

De   asemenea,   fixarea   straturilor   componente   trebuie   să   fie   compatibilă   cu deformaţiile alternative (dilatări + contracţii) ale structurii/stratului rezistent.

6.3.2  Prevederi specifice pentru acoperişuri cu alcătuire compactă

(fără spaţiu de aer ventilat)

6.3.2.1  La acoperişurile cu alcătuire compactă este necesar ca stratul termoizolant să fie realizat cu materiale termoizolante cu permeabilitate mică la vapori şi stabile la umiditate (polistiren, spumă rigidă de poliuretan, sticlă spongioasă), astfel încât să nu fie favorizată condensarea  vaporilor de apă în termoizolaţie.

6.3.2.2 Alcătuirea de principiu a unui acoperiş compact este:

-     finisaj interior;

-     strat suport rezistent;

-     strat de pantă şi/sau de nivelare (după caz);

-     strat de difuzie a vaporilor de apă (după caz);

-     barieră contra vaporilor de apă;

-     strat termoizolant;

-     strat de protecţie a termoizolaţiei (după caz);

-     strat de difuzie a vaporilor de apă (după caz);

-     hidroizolaţie;

-     protecţie hidroizolaţie.

Excepţie fac acoperişurile cu învelitoare inversă (ranversate) la care alcătuirea de principiu este:

-     finisaj interior;

-     strat suport rezistent;

-     strat de pantă şi/sau de nivelare (după caz);

-     hidroizolaţie;

-     strat termoizolant din polistiren extrudat cu densitatea mai mare de 30 kg/m3;

-     protecţie termoizolaţie (strat geotextil şi lestare).

6.3.2.3   Bariera contra vaporilor de apă se dispune pe partea dinspre interior a termoizolaţiei (faţa “caldă”).

6.3.2.4  La clădirile cu umiditate relativă a aerului interior cuprinsă între 61 … 75%, în alcătuirea acoperişului trebuie să fie prevăzute straturi de difuzie (sub hidroizolaţie, recomandabil şi sub bariera contra vaporilor de apă).

În cazul folosirii unor bariere contra vaporilor de apă, puternice (folii metalice lipite continuu pe întreaga suprafaţă) şi a unor straturi termoizolante performante se poate renunţa la straturile de difuzie.

Stratul de difuzie de sub hidroizolaţie se recomandă să fie prevăzut în cazul în care peste termoizolaţie se aplică un strat de protecţie realizat prin procedee umede.

Stratul de difuzie a vaporilor va fi dus până la limita acoperişului şi pus în legătură cu atmosfera, iar la suprafeţe mari de acoperiş va fi aerat suplimentar prin intermediul tuburilor de ventilare (deflectoare),  ţinând seama că un deflector poate servi o suprafaţă de acoperiş de cca. 80 … 120 m2.

6.3.2.5  În cazul straturilor suport metalice (tablă cutată, tablă ondulată, etc.) şi a utilizării unor materiale termoizolante cu permeabilitate mică la vapori şi stabile la umiditate, se poate renunţa la bariera contra vaporilor şi la stratul de difuzie de sub bariera contra vaporilor, dacă la îmbinarea între panourile de tablă se prevăd cordoane de chit permanent elastic şi acoperitoare de rost din material hidroizolant lipit.

În fig. 3, 4, 5 sunt prezentate în mod exemplificativ alcătuiri de principiu pentru acoperişuri cu alcătuire compactă.

6.3.3 Prevederi specifice pentru acoperişuri cu alcătuire ventilată

6.3.3.1  Straturile de aer din componenţa acestor acoperişuri se clasifică, în funcţie de suprafaţa orificiilor de admisie a aerului raportată la metru pătrat de suprafaţă de acoperiş, astfel:

  • neventilate ­ când suprafaţa orificiilor de admisie este < 500 mm2/m2;
  • slab ventilate – când    suprafaţa    orificiilor     de  admisie    este  :2 500 mm2/m2

dar   �  1500 mm2/m2;

  • puternic ventilate ­ când suprafaţa orificiilor de admisie este > 1500 mm2/m2.

6.3.3.2  Acoperişurile cu alcătuire ventilată se pot utiliza atât la clădiri cu regim normal de umiditate cât şi la clădiri cu umiditate relativă ridicată ((ji  > 75%). La clădirile cu umiditate relativă ridicată  ((ji  > 75%) este recomandabil să se utilizeze acoperişuri cu strat de aer puternic ventilat.

De asemenea, acest tip de acoperiş se utilizează şi în cazul folosirii unor materiale termoizolante sensibile la umiditate (produse din vată minerală) sau a unor straturi care se realizează prin procedee umede.

a)  Acoperişuri cu canale de ventilare dispuse în grosimea termoizolaţiei

6.3.3.3 Alcătuirea de principiu a unui astfel de acoperiş este:

-     finisaj interior;

-     strat suport rezistent;

-     strat de pantă şi/sau de nivelare (după caz);

-     strat de difuzie a vaporilor de apă (după caz);

-     barieră contra vaporilor de apă;

-     termoizolaţie cu canale de aerare;

-     strat de protecţie a termoizolaţiei (după caz);

-     strat de difuzie a vaporilor de apă (după caz);

-     hidroizolaţie;

-     protecţie hidroizolaţie.

6.3.3.4  Canalele de ventilare se realizează în stratul termoizolant, fie prin dispunerea distanţată a plăcilor termoizolante din rândul inferior (în cazul prevederii termoizolaţiei în două sau mai multe straturi), fie prin teşirea muchiilor la partea inferioară   a   plăcilor termoizolante  (în cazul în care termoizolaţia este prevăzută într­un singur strat), fie prin folosirea unor plăci termoizolante cu caneluri.

Canalele de ventilare se recomandă a avea secţiune de cca. 25 cm2 şi vor fi dispuse la cca. 50 … 70 cm distanţă unul de celălalt, în ambele sensuri ale acoperişului.

6.3.3.5  Ventilarea termoizolaţiei acoperişului se asigură prin practicarea unor orificii de ventilare, puse în legătură cu atmosfera exterioară, dimensionate şi amplasate conform prevederilor din  STAS  6472/5.

Pentru facilitarea tirajului se vor adopta următoarele măsuri constructive:

-     suprafeţele orificiilor de ieşire a aerului vor fi de 1,5 … 2 ori mai mari decât cele de intrare;

-     orificiile de ieşire a aerului vor fi dispuse în cel mai înalt punct al acoperişului

(coame) şi se realizează cu ajutorul deflectoarelor sau acoperitoarelor de coamă;

-      orificiile de  intrare  a aerului  vor  fi dispuse  cât  mai  jos posibil,  pe  conturul acoperişului.

Orificiile de ventilare la acoperişurile fără pantă sau cu pantă spre interior se prevăd pe laturile construcţiei.

La acoperişurile cu o singură pantă, orificiile pentru intrarea aerului se dispun pe o latură, iar cele de ieşire pe cealaltă latură a construcţiei (la cota cea mai ridicată).

Orificiile de ventilare pot fi dispuse şi pe conturul luminatoarelor, coşurilor, pe rebordurile rosturilor de dilataţie, etc., în funcţie de alcătuirea şi amplasarea convenabilă a acestora pe acoperiş.

La poziţionarea gurilor de admisie şi evacuare  a aerului se va avea în vedere şi direcţia vântului dominant din zona în care se amplasează clădirea.

Orificiile  de  ventilare  vor  fi  prevăzute  cu  dispozitive  de  protecţie  împotriva intruziunii rozătoarelor, păsărilor şi insectelor (de ex. site).

6.3.3.6  Bariera  contra  vaporilor  de  apă  şi  straturile  de  difuzie  se  prevăd  în conformitate cu pct. 6.1.7 din prezentul normativ.

6.3.3.7  La acest tip de acoperiş se prevăd deflectoare simple, duble sau triple, în funcţie de numărul straturilor care trebuie să fie ventilate.

În fig. 6 şi 7 sunt prezentate în mod exemplificativ alcătuiri de principiu pentru acoperişuri cu canale de ventilare dispuse în grosimea termoizolaţiei, în fig. 8 este prezentat un mod de realizare a canalelor de aerare, iar în fig. 9 a şi 9 b sunt prezentate detalii de principiu privind comunicarea canalelor de aerare cu exteriorul.

b) Acoperişuri cu spaţiu de aer ventilat

6.3.3.8  Acoperişurile cu spaţiu de aer ventilat sunt caracterizate de existenţa a două straturi portante: unul inferior, peste care se aplică termoizolaţia, altul superior, peste care se aplică hidroizolaţia. Între acestea se află un strat de aer ventilat.

6.3.3.9  Dimensionarea din punct de vedere termotehnic a acoperişurilor cu spaţiu de aer ventilat se va face în conformitate  şi cu prevederile din STAS 6472/5.

6.3.3.10 Alcătuirea de principiu a unui acoperiş cu spaţiu de aer ventilat este:

  • finisaj interior;
  • strat suport rezistent (de ex. planşeu de beton sau lemn, schelet de susţinere a stratului termoizolant autoportant etc.);
  • barieră contra vaporilor de apă  (după caz);
  • strat termoizolant;
  • strat de protecţie a termoizolaţiei (barieră antivânt, strat de circulaţie, etc.);
  • spaţiu de aer ventilat;
  • alcătuire de învelitoare.

6.3.3.11    În  funcţie  de  poziţia  stratului  termoizolant  şi  de  funcţiunea  atribuită spaţiului, aceste acoperişuri pot fi:

-     acoperişuri  cu  poduri  ventilate  la  care  stratul  termoizolant  se  aplică  pe  faţa superioară a planşeului de peste ultimul nivel;

-     acoperişuri cu poduri mansardate, la care stratul termoizolant se aplică la partea inferioară a alcătuirii învelitorii.

6.3.3.12   La acoperişurile cu poduri ventilate realizate cu planşee din beton armat, condiţiile privind difuzia la vaporii de apă şi permeabilitatea la aer sunt îndeplinite de la sine (dacă se asigură ventilarea podului, de ex. prin menţinerea fantelor de ventilare în poziţia deschis).

b.1  Termoizolarea acoperişurilor cu pod ventilat

6.3.3.13    Termoizolarea  planşeelor  spre  pod  se  face,  de  regulă,  la  partea  lor superioară, executându­se în general din materiale termoizolante sub formă de saltele sau plăci (din vată minerală sau vată de sticlă etc.).

6.3.3.14  În cazul izolaţiilor termice din saltele de vată minerală sau de sticlă, se recomandă să se aplice pe  faţa care vine  în  contact  cu aerul ventilat  o  barieră  antivânt, realizată dintr­un strat de carton, hârtie Kraft etc., permeabil la vapori.

6.3.3.15  La podurile circulabile, stratul de protecţie a termoizolaţiei trebuie realizat astfel încât să permită circulaţia (de ex. şapă armată, podine de lemn, etc.).

În fig. 10 este prezentată în mod exemplificativ o alcătuire de principiu pentru acoperişuri cu pod ventilat.

b.2  Termoizolarea acoperişurilor cu poduri mansardate

6.3.3.16  Termoizolaţia, de regulă sub formă de saltele sau plăci (din vată minerală, vată de sticlă, etc.), se realizează prin fixarea materialului termoizolant (sub şi/sau între căpriori).

6.3.3.17  Stratul termoizolant trebuie să fie protejat pe faţa inferioară cu un strat de finisaj etanş care să asigure protecţia utilizatorilor împotriva eventualelor pulberi ce pot fi degajate de materialele termoizolante în timpul exploatării.

6.3.3.18   La termoizolarea acoperişurilor cu poduri mansardate se vor avea în vedere şi prevederile din “Ghid pentru proiectarea mansardelor la clădiri de locuit”.

În fig. 11 este prezentată în mod exemplificativ o alcătuire de principiu pentru acoperişuri cu poduri mansardate.

6.4  Prevederi specifice planşeelor

6.4.1 Generalităţi şi clasificare

6.4.1.1 Dimensionarea izolaţiei termice a planşeelor se va face în conformitate cu prevederile din normativ C 107/3 sub aspectul asigurării diferenţei maxime de temperatură între temperatura aerului interior şi temperatura medie pe suprafaţa interioară a pardoselii şi cu prevederile din normativ C 107/1 sau C 107/2 (după caz), sub aspectul economiei de energie. Ttipul de pardoseală se va alege ţinând seama de destinaţia încăperii în conformitate cu reglementările tehnice specifice diferitelor categorii de construcţii (date în ANEXA B) şi cu prevederile din STAS 6472/10, sub aspectul senzaţiei de rece ­ cald la contactul piciorului cu pardoseala.

6.4.1.2  În funcţie de modul în care trebuie să fie tratate planşeele din punct de vedere higrotermic, acestea pot fi:

  • planşee peste spaţii reci (interioare şi exterioare);
  • planşee în contact cu solul.

6.4.2  Planşee peste spaţii reci

6.4.2.1  Prin spaţiu rece se înţelege spaţiul delimitat de planşeu care în mod curent are o temperatură a aerului cu cel puţin 50C mai scăzută decât cea a spaţiului adiacent.

6.4.2.2  Planşeele peste spaţii reci se vor izola termic, fie prin aplicarea unui strat termoizolant pe una din feţele planşeului (recomandabil pe faţa care vine în contact cu aerul mai  rece),  fie  prin  înglobarea  izolaţiei  termice  în  structura  planşeului  (cazul  curent  al planşeului de lemn).

6.4.2.3    La  concepţia  şi  proiectarea  planşeelor  peste  spaţii  reci  se  va  urmări diminuarea efectelor punţilor termice de la intersecţia planşeelor cu pereţii exteriori precum şi cele de la intersecţia cu pereţii interiori structurali.

În cazul în care stratul termoizolant este prevăzut la partea inferioară a planşeului, trebuie evitate (dacă se poate, chiar eliminate) şi punţile termice formate de grinzi.

6.4.2.4   În cazul în care stratul termoizolant este prevăzut pe faţa superioară a planşeului, acesta este recomandabil să fie realizat din materiale termoizolante rigide şi, după caz, să fie protejat cu un strat de protecţie capabil să preia încărcările statice şi dinamice la care poate fi supusă pardoseala în timpul exploatării, stratul de protecţie constituind, în majoritatea cazurilor, stratul suport al pardoselii.

6.4.2.5 Prevederea stratului termoizolant la faţa inferioară a planşeului se recomandă la planşeele peste pivniţe, pasaje sau alte spaţii reci. În acest caz, stratul termoizolant va fi prevăzut din materiale uşoare şi va fi aplicat, după caz, prin lipire şi/sau fixare mecanică, prin spumare, direct pe suprafaţa planşeului, etc.

6.4.2.6  După caz, termoizolaţia va fi protejată cu un strat care să asigure protecţia acestuia împotriva şocurilor mecanice, precipitaţiilor, umidităţii, focului, etc.

Câteva soluţii principiale de alcătuire a planşeelor peste spaţii reci sunt prezentate în mod exemplificativ în :

  • fig. 12 a, 12 b, 12 c ­ planşeu izolat termic la partea inferioară;
  • fig. 13 a, 13 b ­ planşeu izolat termic la partea superioară;
  • fig. 14 ­ planşeu cu izolaţie termică înglobată.

6.4.3  Prevederi specifice planşeelor în contact cu solul

6.4.3.1   Dimensionarea din punct de vedere termotehnic a planşeelor în contact cu solul se va face şi în conformitate cu prevederile din normativ C 107/5.

6.4.3.2   Dimensionarea din punct de vedere termotehnic a planşeelor în contact cu solul  din  clădirile  de  producţie  cu  procese  tehnologice  umede  (care  presupun  udarea  cu cantităţi mari de lichide a pardoselilor) se face numai sub aspectul diferenţei de temperatură maxime admise între aerul interior şi suprafaţa pardoselii.

6.4.3.3  La clădirile de producţie şi/sau depozitare cu densitate redusă a locurilor de muncă fixe se admit măsuri locale de izolare termică pentru satisfacerea cerinţei privind senzaţia de rece ­ cald.

6.4.3.4  Stratul suport al termoizolaţiei planşeelor în contact cu solul va fi aşezat pe un strat filtrant de pietriş ciuruit.

6.4.3.5   În funcţie de specificul amplasamentului clădirii (nivelul pânzei de apă freatică, capilaritatea terenului, eventualele pericole de infiltraţii de apă, etc.), peste stratul de rupere a capilarităţii, din pietriş ciuruit, se va realiza un strat hidroizolant, peste care se va amplasa stratul termoizolant.

6.5  Prevederi specifice pereţilor interiori ce separă spaţii încălzite de spaţii reci

6.5.1  Izolarea termică a pereţilor interiori se poate realiza, în general, prin aplicarea pe una din feţe (recomandabil pe faţa rece) a unui strat termoizolant, caz în care soluţiile sunt similare cu cele pentru pereţii exteriori cu structură compactă, prezentate la pct. 6.2.2.

6.6  Prevederi specifice elementelor vitrate

6.6.1  La clădirile de locuit, elementele vitrate trebuie să prezinte rezistenţe termice medii cel  puţin  egale cu  rezistenţele  termice  minime  prevăzute  în  ghidul C 107/4.

La clădiri cu altă destinaţie decât cele de locuit, elementele vitrate trebuie să aibă rezistenţe termice medii cel puţin egale cu valoarea coeficientului de control ,,e” (care are semnificaţia rezistenţei termice minime a elementelor vitrate), date în normativul C 107/2.

6.6.2  Ţinând seama de condiţiile climatice din ţara noastră, de cerinţa de izolare termică  şi  economie  de  energie,  precum  şi  de  reglementările  tehnice  în  vigoare,  pentru clădirile de locuit este recomandabil să se folosească ferestre cu cel puţin trei rânduri de geam (prevăzute cu măsuri de etanşare pe contur) sau ferestre duble, echipate pe cerceveaua interioară cu un geam termoizolant realizat cu sticlă obişnuită, iar pe cerceveaua exterioară cel puţin cu o foaie de geam simplu, sau ferestre cu un singur geam termoizolant, realizat cu sticle speciale, de joasă emisivitate şi, eventual, având spaţiul dintre ele umplut cu gaze mai izolante decât aerul (Argon, Kripton, etc.).

La clădirile de locuit nu se admite utilizarea de tâmplărie metalică fără întreruperea punţii termice.

6.6.3  Pe suprafeţele vitrate ale ferestrelor, supraluminilor şi luminatoarelor se poate admite condensul vaporilor de apă. În acest scop, tâmplăria va fi prevăzută cu sisteme de colectare şi/sau evacuare a apei provenită din condens.

6.6.4  Înclinarea luminatoarelor va fi astfel stabilită încât să nu permită picurarea pe pardoseală a apei provenite din condesarea vaporilor.

Aceasta se poate realiza prin:

-     dirijarea fluxului de căldură spre suprafaţa tavanului sau asigurarea circulaţiei de aer uscat la suprafaţa tavanului, cu dispozitive speciale de încălzire;

-     prevederea unei pante mai pronunţate a suprafeţelor pe care se formează apa de condens asigurând colectarea şi/sau evacuarea acesteia prin măsuri corespunzătoare;

-     luarea măsurilor speciale sub acoperiş, care să împiedice picurarea apei provenite din condensul vaporilor.

6.6.5      Pentru  evitarea  desprinderii  picăturilor  de  apă  provenite  din  condensul vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a luminatoarelor este necesar ca înclinarea minimă, faţă de orizontală, a geamurilor,   să aibă valorile din tabelul nr. 4, în funcţie de umiditatea relativă a aerului interior.

Tabelul nr. 4

 

Tipul de cercevele

Înclinarea minimă faţă de orizontală, în funcţie de 

umiditatea relativă interioară ((ji):

� 60% (60 … 75) % (75 …100) %
 

simple şi duble, fixe sau mobile

 

350

 

450

 

600

 

idem, cu dispozitive speciale de încălzire a geamului

 

nu se normează

 

350

 

450

6.6.6  La proiectarea şi realizarea suprafeţelor vitrate, funcţie de orientarea acestora, se va avea în vedere reducerea însoririi excesive a spaţiilor şi evitarea fenomenului de orbire. Aceasta se poate obţine prin adoptarea unor serii de măsuri ca: utilizarea de sticle colorate, reflectante, termoabsorbante sau cu folii reflectante aplicate pe suprafaţa geamului, jaluzele, transperante, parasolare, etc.

6.6.7  La clădirile de producţie cu procese tehnologice calde şi uscate se recomandă utilizarea ochiurilor de ventilare reglabile, dispuse la partea superioară a pereţilor şi de admisie de aer, în apropierea pardoselilor.

7   PREVEDERI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN OPERĂ A STRATURILOR TERMOIZOLANTE ÎN ALCĂTUIREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE

7.1  Generalităţi

7.1.1   Lucrările de izolare termică se execută pe baza proiectelor întocmite de proiectantul lucrărilor de construcţie, verificate şi aprobate conform legislaţiei în vigoare.

7.1.2  Ori de câte ori apar abateri de la proiect, care presupun înlocuirea totală sau parţială a materialelor prevăzute în proiect sau care conduc la majorarea încărcării elementelor de construcţie, se va obţine în mod obligatoriu avizul proiectantului de specialitate şi de rezistenţă.

7.2  Lucrări pregătitoare

7.2.1  Suprafeţele suport pregătite pentru executarea izolaţiilor termice trebuie să aibă planeitatea necesară, în funcţie de tipul şi modul de fixare a stratului termoizolant.

7.2.2 Dacă suprafaţa suport prezintă denivelări, după caz, se va executa o racordare cu pantă de minim 1:10, un strat de tencuială sau o şapă de egalizare, dar numai cu avizul proiectantului de rezistenţă.

7.2.3  Suprafeţele suport pe care urmează a se aplica direct bariera contra vaporilor de apă sau izolaţia termică vor fi curăţate şi amorsate.

7.2.4  Pe cât posibil, se va evita pozarea instalaţiei electrice pe faţa elementelor de construcţie pe care urmează a se aplica izolaţia termică, iar când acest lucru nu se poate evita, tuburile electrice se vor îngloba, după caz, în straturile de tencuială, betonul de pantă sau şapa generală  de  nivelare.  Nu  se  admite  înglobarea  tuburilor  electrice prin  teşirea  sau tăierea plăcilor termoizolante.

7.3  Executarea lucrărilor

7.3.1  Lucrările de izolare termică se execută numai cu personal specializat. Acesta va verifica tot timpul atât grosimea şi calitatea materialului termoizolant cât şi respectarea dimensiunilor punţilor termice din proiect.

7.3.2  Executarea lucrărilor de izolare termică se face respectându­se prevederile cuprinse în normele tehnice de folosire specifice fiecărui material termoizolant (standarde de produs, agremente tehnice, norme tehnice de produs, mărci de fabricaţie, etc.).

7.3.3  La punerea în operă a materialelor termoizolante se vor avea în vedere măsurile de transport, manipulare şi depozitare prevăzute în normele tehnice ale produselor respective, precum şi recomandările producătorului pentru evitarea degradării acestora.

7.3.4 La realizarea stratului termoizolant se interzice utilizarea materialelor degradate (cu spărturi, ştirbituri, grosime necorespunzătoare şi neuniformă, etc.) sau cu caracteristici fizico­mecanice inferioare celor prevăzute în normele tehnice specifice.

7.3.5    Câmpul  termoizolant  cu  materiale  sub  formă  de  plăci  se  va  realiza  prin aşezarea acestora cu rosturile strânse. Eventualele spaţii dintre plăci vor fi completate cu bucăţi tăiate la dimensiunile necesare, din aceleaşi materiale, pentru a se obţine un strat termoizolant continuu. În cazul în care izolaţia termică din plăci se realizează în mai multe straturi, acestea se vor dispune astfel încât rosturile dintre plăcile unui strat să fie decalate (recomandabil cu cca. 1/2… 1/3 din dimensiunea plăcii) faţă de rosturile dintre plăcile straturilor adiacente.

7.3.6   În caz de ploaie, în timpul execuţiei termoizolaţiei, suprafaţa stratului termoizolant se va acoperi provizoriu cu folii de protecţie, asigurându­se scurgerea apelor.

7.4  Prevederi specifice pentru termoizolarea pereţilor

7.4.1  Aşezarea plăcilor termoizolante se face cu rosturi strânse, în rânduri astfel aşezate ca rosturile să fie ţesute.

7.4.2  În funcţie de tipul şi greutatea plăcilor termoizolante, fixarea lor (provizorie sau definitivă) de perete se face, după caz, prin lipire (de ex: mortar, pastă adezivă, etc.) şi/sau prindere mecanică (de ex: cu agrafe metalice din oţel inoxidabil, şuruburi prevăzute cu rondele din plastic, şaibe late, etc.).

7.5  Prevederi specifice pentru termoizolarea acoperişurilor

7.5.1  Materialele  termoizolante trebuie să fie aşezate fără rosturi şi strâns îmbinate cu elementele de construcţie în relief care străpung termoizolaţia (coşuri, parapete, guri de vizitare, tuburi de aerisire).

7.5.2   Aplicarea stratului termoizolant se face pe fâşii, astfel încât să existe posibilitatea acoperirii lor cu straturi de protecţie într­un interval de timp în care să nu existe riscuri de umezire a termoizolaţiei datorită precipitaţiilor atmosferice şi fără a se călca pe plăcile termoizolante.

7.5.3  Circulaţia directă pe plăcile termoizolante este interzisă. Se admite circulaţia peste plăci doar prin intermediul unor podini.

7.5.4  Executarea izolaţiilor termice la acoperişurile cu poduri ventilate se face prin aplicarea materialului termoizolant pe faţa superioară a planşeului spre pod.

Stratul termoizolant va fi protejat cu un strat cu rol de barieră antivânt, în cazul podurilor necirculabile, sau cu un strat de protecţie care să preia încărcările statice şi dinamice la care poate fi supusă pardoseala în timpul exploatării, în cazul podurilor circulabile.

7.5.5  Racordările suprafeţelor orizontale cu cele verticale se realizează cu scafe din mortar, ca suport al straturilor de difuzie, barierelor contra vaporilor şi al hidroizolaţiilor.

În dreptul scafelor se asigură o rigidizare suficientă a stratului suport al hidroizolaţiei pentru a împiedica forfecarea acestuia, iar la izolaţiile termice din materiale elastice trebuie să se prevadă prelungirea şi legarea de parapete a şapei armate ce constituie suport al hidroizolaţiei.

7.5.6 Straturile de barieră contra vaporilor, difuzie şi hidrofuge se execută în conformitate cu prevederile din normativ C 112.

7.5.7  Învelitorile şi lucrările de tinichigerie se execută în conformitate cu prevederile din normativ C 37.

7.6  Prevederi specifice pentru termoizolarea planşeelor peste spaţii reci

7.6.1   În cazul termoizolării planşeelor la partea inferioară (pe intrados) izolaţia termică se execută,de regulă, fie prin fixare mecanică, fie prin fixare mecanică şi lipire.

Aplicarea plăcilor termoizolante necesită în general operaţii de:

-     rectificarea planeităţii suprafeţei inferioare a planşeului;

-     ancorarea de elementele de rezistenţă ale planşeului, a elementelor de prindere a stratului de izolaţie termică şi eventual a stratului de protecţie;

-     după caz, aplicarea stratului de amorsaj pe suprafaţa inferioară a planşeului şi pe faţa plăcii termoizolante care se lipeşte;

-     după caz, aplicarea pastei de lipire pe suprafaţa plăcilor termoizolante amorsate;

-     aplicarea   plăcilor   termoizolante   concomitent    cu   trecerea   prin   rosturile termoizolaţiei a elementelor de fixare (ancorare);

-     după  caz,  corectarea  continuităţii  stratului  termoizolant,  prin  completarea  cu material termoizolant de acelaşi tip a rosturilor rezultate cu dimensiuni mai mari decât cele admise;

-     după caz, sprijinirea provizorie a stratului termoizolant în timpul prizei şi întăririi soluţiilor de lipire;

-     aplicarea straturilor de protecţie şi de finisaj.

7.6.2  În cazul termoizolării planşeului la partea superioară, plăcile termoizolante se aşează pe planşeu cu rosturi strânse, în acelaşi mod ca la acoperişuri. Peste ele se realizează stratul de protecţie, eventual un strat de separaţie care să protejeze plăcile termoizolante împotriva umidităţii din şapă sau, dacă este prevăzut în proiect, să realizeze şi bariera contra vaporilor (bariera contra vaporilor se aplică numai pe faţa ,,caldă” a termoizolaţiei).

7.6.3    Realizarea  planşeelor  cu  izolaţie  termică  înglobată  necesită  următoarele operaţii principale:

-     execuţia  feţei  inferioare  a  planşeului,  care  constituie  şi  stratul  suport  al termoizolaţiei;

-     aşezarea materialului termoizolant între grinzile planşeului;

-     după caz,  aplicarea  barierei contra vaporilor  de  apă pe  faţa ,,caldă” (pe  faţa inferioară sau superioară, în funcţie de poziţia planşeului în raport cu spaţiul mai rece);

-     execuţia feţei superioare a planşeului.

7.7  Prevederi specifice pentru elementele vitrate

7.7.1  La realizarea elementelor vitrate se va avea în vedere asigurarea etanşeităţii acestora atât între geam şi ramă cât şi între cercevele şi toc.

7.7.2  La montarea elementelor vitrate în golurile elementelor de construcţie se va realiza  umplerea pe tot perimetrul, a rosturilor rezultate între acestea, cu materiale izolante adecvate (şnururi din vată minerală sau vată de sticlă, spumă de poliuretan sub formă de spray, etc.), precum şi etanşarea lor pentru protecţia împotriva agenţilor climatici (exteriori şi interiori).

7.8  Măsuri la executarea lucrărilor de izolaţii termice pe timp friguros

7.8.1  Lucrările care presupun procedee umede nu se vor executa la temperaturi mai mici de +5°C. De asemenea, lucrările de izolaţii termice nu se vor executa la temperaturi inferioare celor prevăzute în normele tehnice ale produselor,   pe timp de ceaţă sau cu precipitaţii atmosferice.

8  CONTROLUL CALITATII LUCRARILOR

8.1   La execuţia lucrărilor de izolaţii termice nu se vor folosi decât materiale agrementate  tehnic  în  vederea  utilizării  în  construcţii  în  România,  cu  certificate  de conformitate privind îndeplinirea caracteristicilor prevăzute în normele tehnice de produs. De asemenea, nu se vor folosi materiale pentru care furnizorul nu a emis certificate de calitate.

Materialele termoizolante trebuie să îndeplinească, după caz, cerinţele prezentate în cadrul capitolului 5 din prezentul normativ.

8.2  Recepţia materialelor se va face prin verificarea certificatelor de calitate emise de producător şi confruntarea lor cu condiţiile tehnice prevăzute în normele tehnice de fabricaţie.

În  certificatele  de  calitate  trebuie  să  se  menţioneze  în  mod  expres,  după  caz, standardul de produs, agrementul tehnic, norma tehnică de fabricaţie, etc., precum şi eventualele măsuri speciale privind depozitarea, manipularea, transportul, punerea în operă, protecţia muncii şi siguranţa la foc, cu indicarea, după caz, a măsurilor şi echipamentelor de protecţie.  De asemenea, în certificatele de calitate trebuie să se înscrie în mod expres numărul lotului şi data de fabricaţie.

8.3   În caz de dubiu privind calitatea materialului, se vor dispune verificări prin sondaj, de către un laborator autorizat, pentru stabilirea concordanţei dintre caracteristicile tehnice ale materialelor termoizolante aprovizionate, cu cele din norma de produs.

8.4  La punerea în operă se vor utiliza produse care se încadrează în duratele limită de timp admise (minime sau maxime), în cazul în care normele tehnice ale produselor prevăd aceste termene.

8.5   Fazele determinante privind controlul calităţii lucrărilor în timpul execuţiei se vor hotărî de către proiectant, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiilor, stabilită prin “Regulament  privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor. Metodologie de stabilire a categoriei  de importanţă a construcţiilor” şi în conformitate cu “Procedura privind controlul statului în fazele de execuţie determinante pentru rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor”, aprobate prin Ordinul MLPAT nr. 21/N din 02.10.1995.

8.6  Controlul în timpul execuţiei lucrărilor de izolaţii termice se va efectua de către executant şi de către beneficiar, prin sistemul propriu de asigurare a calităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, verificându­se corespondenţa dintre lucrările  executate  şi prevederile din proiect.

În cadrul controlului se vor verifica cel puţin următoarele, care vor fi consemnate în procesele verbale de lucrări ascunse:

-     dacă lucrările pregătitoare s­au executat în conformitate cu prevederile prezentului normativ şi ale proiectului de execuţie;

-     dacă   materialele  termoizolante  s­au   montat   în  conformitate  cu  prevederile prezentului normativ şi ale proiectului de execuţie;

-     dacă s­au respectat prevederile din proiect referitoare la realizarea izolaţiei termice în dreptul punţilor termice (centuri, buiandrugi, stâlpi, elemente de fixare, etc.);

-     dacă stratul de protecţie a termoizolaţiei s­a executat în conformitate cu prevederile din prezentul normativ;

-     dacă straturile hidroizolante, de difuzie,  bariera contra vaporilor, racordările la elementele care străpung câmpul învelitorii, precum şi racordările la atic/reborduri s­au făcut în conformitate cu prevederile din normativul C 112, respectiv lucrările de învelitori şi tinichigerie s­au executat conform prevederilor din normativul C 37;

-     dacă s­au executat, conform proiectului, canalele de aerare şi dacă s­au montat corect prizele de aer.

Lucrările găsite necorespunzătoare se vor reface.

8.7  La recepţia lucrărilor se vor analiza constatările consemnate în procesele verbale de lucrări ascunse şi în caietul de dispoziţii de şantier, făcute de organele de control în timpul execuţiei.

În caz de dubiu se vor executa, după caz,  sondaje, încercări nedistructive (de ex. prin termografie în infraroşu, măsurări termotehnice “in situ”, etc.) prin care să  se verifice corecta aplicare a prevederilor din proiect şi din reglementările tehnice specifice.

9 REGULI DE EXPLOATARE SI ÎNTRETINERE

9.1  Proiectantul va pune la dispoziţia beneficiarului un caiet privind condiţiile de urmărire, exploatare şi întreţinere, ţinând seama de durata de viaţă a materialelor precum şi de măsurile ce se pot lua în vederea menţinerii în timp a calităţii lucrărilor de izolaţii termice.

9.2  În timpul exploatării este interzisă circulaţia curentă a oamenilor şi depozitarea oricăror materiale pe acoperişurile necirculabile.

9.3 Pentru asigurarea eficienţei termoizolaţiei se va urmări periodic (primăvara şi toamna) starea hidroizolaţiei sau a învelitorilor de orice fel şi se vor remedia de îndată deficienţele constatate, pentru a nu se produce infiltraţii de apă şi deci umezirea termoizolaţiei.

9.4 În cazul constatării umezirii termoizolaţiei se va analiza gravitatea şi întinderea degradării, în vederea luării măsurilor corespunzătoare de remediere a acesteia.

10  MASURI  DE  PROTECTIA  MUNCII SI SIGURANTA LA FOC

10.1  La proiectarea şi executarea lucrărilor, se vor respecta prevederile din:

-     Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor ­ indicativ P 118­99;

-     Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor, pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţiilor aferente acestora ­ indicativ C 300­94;

-     Norme generale de protecţie a muncii ­ ediţia 1996;

-     Norme de medicina muncii ­ aprobate prin Ordinul MS nr. 1957/1995;

-     Regulamentul  privind  protecţia  şi  igiena  muncii  în  construcţii  ­  aprobat  cu

Ordinul MLPAT nr.9/N/15.III.l993.

10.2  Pe  timp  nefavorabil  (ploi, ninsoare,  polei, ceaţă, vânt  puternic,  temperaturi sub + 50C), lucrările exterioare se vor întrerupe.

10.3  Pentru muncitorii care lucrează pe acoperiş se va prevedea un acces sigur prin scări prevăzute cu balustrade de protecţie, montate anume şi verificate, fiind interzise accese improvizate.

Pe întreg conturul acoperişului unde se lucrează trebuie montată   balustradă de protecţie, conform prevederilor din normele de protecţia muncii.

10.4  La termoizolarea învelitorilor care prezintă capacităţi portante sau rezistenţe la şoc reduse lucrările se vor executa numai pe podine de lucru, fiind interzisă circulaţia sau staţionarea muncitorilor şi depozitarea materialelor direct pe aceste plăci.

Legarea cu centuri de siguranţă a muncitorilor este obligatorie, iar când acestea nu oferă suficientă securitate sau stânjenesc execuţia se va prevede în documentaţie amplasarea sub tronsonul de lucru a unei plase generale, rezistente la căderea unui om.

10.5  Ridicarea materialului pe acoperiş trebuie făcută în containere. Containerele nu trebuie să agaţe în timpul ridicării nici un element de construcţie şi ele trebuie să fie asigurate pentru a împiedica rotirea lor..

Utilajele de ridicat, acţionate electric, trebuie să fie legate la pământ, să fie complete şi verificate. Manipularea lor se va face numai de către personal autorizat.

10.6  În cazul lucrului cu materiale termoizolante care pot irita pielea (de ex. produse din vată minerală sau din vată de sticlă), este necesar a se purta, de către manipulanţii acestora, un echipament complet, alcătuit din cisme de cauciuc, salopetă, cască, ochelari, mănuşi de protecţie, fular şi manşete din tifon. Pentru îndepărtarea fibrelor iritante, muncitorul se va spăla periodic cu săpun şi apă.

10.7   Materialele termoizolante vor fi protejate împotriva incendiilor şi ferite de zonele cu foc deschis.

10.8 Se vor respecta şi măsurile de protecţia muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor specificate în normele de produs (standarde, agremente tehnice, norme sau mărci de fabricaţie) asigurându­se echipamentul de protecţie precizat în aceste norme.

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Citeşte articolul complet »

 

 

DECIZIA nr. 49 din 8 decembrie 1975 a MINISTERUL CONSTRUCŢIILOR INDUSTRIALE

In temeiul Decretului nr. 650/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Construcţiilor Industriale — republicat, Avînd în vedere documentaţia existentă la Direcţia tehnică şi de prescripţii în construcţii industriale, Biroul Executiv al Ministerului Construcţiilor Industriale emite următoarea :

DECIZIE

1. Se aprobă aplicarea în cadrul unităţilor din subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale a „Îndrumătorului privind executarea trasării de detaliu în construcţii”, indicativ C. 83—75.

2. Îndrumătorul intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor.

3. Pe data intrării în vigoare a îndrumătorului menţionat, încetează valabilitatea pentru aplicarea în cadrul unităţilor din subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale a „Normativului pentru trasarea necesară amplasării construcţiilor”, indicativ C. 83—68, aprobat cu ordinul C.S.C.A.S. nr. 334/8 septembrie 1968.

PREŞEDINTELE BIROULUI EXECUTIV MINISTRU, Ing. VASILE BUMBĂCEA ÎNDRUMATOR PRIVIND EXECUTAREA TRASĂRII DE DETALIU ÎN CONSTRUCŢII Indicativ C.83­ 75 Înlocuieşte C.83­68

1. GENERALITĂŢI

1.1. Prezentul îndrumător are drept scop precizarea metodelor şi indicarea instrumentaţiei necesare trasării lucrărilor de detaliu ale construcţiilor (terasamente, fundaţii, ziduri, stîlpi etc), care se execută ulterior fixării poziţiei construcţiilor pe teren. În acest sens, îndrumătorul completează STAS 9824/1, 2, 3—75 destinat trasării necesare amplasării construcţiilor.

1.2. Indrumătorul se aplică la clădirile de locuit şi social­culturale, la construcţii industriale şi agrozootehnice, precum şi la lucrările exterioare aferente (drumuri, căi ferate, reţele de alimentări cu apă, canalizări şi alte lucrări speciale). Îndrumătorul nu se referă la trasarea lucrărilor de montaj a utilajelor, ce urmează a fi reglementată prin prescripţii tehnice speciale.

1.3. Trasarea lucrărilor de detaliu a construcţiilor se execută pe baza proiectelor de execuţie a acestora, în raport cu punctele şi reperele de nivel materializate pentru amplasarea construcţiilor. Determinarea acestor puncte si repere se execută pe baza prevederilor STAS 9824/1, 2, 3­75.

1.4. Ca urmare a efectuării lucrărilor de trasare pentru amplasarea construcţiilor, pe teren sînt materializate repere planimetrice şi altimetrice care determină conturul şi (sau) axele principale ale construcţiei. Materializarea acestor repere se realizează cu ajutorul bornelor. Acestea trebuie să fie astfel concepute şi executate, atît în ce priveşte locul de poziţionare, cît şi modul de alcătuire, încît să constituie puncte de referinţă pe întreaga durată ELABORAT DE INCERC Aprobat de M.C.Ind. cu decizia nr. 49din 8.XI1.1975 a execuţiei construcţiei şi să servească la transmiterea în plan şi pe verticală la toate nivelele acesteia.

1.5. Bornele trebuie să fie amplasate la o distanţă de construcţie de cel puţin 2/3 din înălţimea acesteia, pentru ca ele să servească — în condiţii de precizie corespunzătoare — atît la ridicarea pe verticală a cotelor plane, cît şi la verificarea verticalităţii componentelor şi chiar a construcţiei. De regulă şi în măsura posibilităţilor bornele se vor amplasa pe construcţii existente.

1.6. În ce priveşte principiul alcătuirii bornelor­reper se recomandă, după caz, luîndu­-se măsurile necesare pentru protecţia acestora pe toată durata execuţiei construcţiei. 1.7. Înainte de a se începe efectuarea trasării lucrărilor de detaliu este necesar să se recepţioneze, prin verificare : — reţelele de sprijin ce au servit la realizarea bazelor de trasare şi a reţelelor de trasare ; — reperele topografice de trasare sau reţelele speciale de trasare, înainte de a fi folosite la aplicarea pe teren a punctelor şi nivelurilor caracteristice prin care se fixează poziţia construcţiilor pe amplasamentele proiectate ; — reperele topografice care fixează conturul şi (sau) axele principale ale construcţiei. 2. INSTRUMENTE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE LA TRASARE Instrumente şi dispozitive pentru trasarea unghiurilor

2.1. Pentru trasarea unghiurilor, atît în plan orizontal cît şi în plan vertical, se vor utiliza teodolite­ tachimetre. Alegerea tipului se face în funcţie de precizia aparatului şi de cea avută în vedere la efectuarea măsurătorii. Dintre diferitele tipuri existente, pentru trasarea lucrărilor de detaliu în construcţii, se recomandă : — teodolitul­tachimetru „Theo 020″ Zeiss Jena”, care are eroarea medie patratică de ±10CC(±3″) pentru o direcţie observată în cîte două poziţii ale lunetei ; — teodolitul „Theo 010 „Zeiss Jena”, care are eroarea medie patratică de ± 4CC(+1,5 ”) pentru o direcţie observată în cîte două poziţii ale lunetei; pr— teodolitul „Wild T 2″, care are o eroare medie patratică de + 3…6CC pentru o direcţie observată în cele două poziţii ale lunetei. Teodolitele­tachimetre pot servi în cadrul lucrărilor de trasare şi la trasarea aliniamentelor în plan orizontal şi vertical.

2.2. Pentru centrarea teodolitelor­tachimetre în staţie se pot utiliza : — firul cu plumb ce se prinde de şurubul de strîngere al aparatului de trepied ; utilizarea acestuia conferă o precizare de centrare de circa 3—5 mm ; — bastonul de centraj, dotat cu o nivelă sferică destinată verticalizării acestuia, ce se prinde de capătul superior al trepiedului ; utilizarea acestuia conferă o precizie de circa 1 mm ; — firul cu plumb optic, compus dintr­o mică lunetă frîntă a cărei axă de vizare coincide cu axul vertical de rotaţie al teodolitului; luneta se montează în alidada teodolitului de tip „Theo” sau sub ambaza teodolitului de tip „Wild” şi utilizarea ei conferă o precizie de centrare de circa 0,5 mm ; — firul cu plumb optic cu centraj forţat, compus dintr­o lunetă frîntă şi o prismă cu reflexie totală ; dispozitivul se montează în ambaza aparatului numai la teodolitele de tip „Theo” şi utilizarea lui conferă o precizie de centrare de 1 mm la 100 m (înălţimea trepiedului).

2.3. Pentru vizarea cu ajutorul teodolitelor, a extremităţilor direcţiilor unghiulare se recomandă folosirea mărcilor de vizare. Marca conţine, desenate foarte clar, repere pentru vizarea azimutală (în plan orizontal) şi pentru măsurarea unghiului vertical. Cu ajutorul mărcilor se realizează o centrare forţată (păstrarea unei centrări efectuate anterior), atît în plan orizontal, cît şi vertical, deoarece înălţimea mărcii (pînă la punctul central) este egală cu înălţimea aparatului de la ambaza pînă la centrul de vizare. In unele cazuri mărcile sînt dotate cu un sistem de iluminare pro iu, ceea ce permite efectuarea măsurătorilor în întuneric. Instrumente şi dispozitive pentru trasarea lungimilor 2.4. Pentru trasarea directă a lungimilor se pot utiliza : — panglica de oţel cu secţiunea de 0,4/12…20 mm şi cu lungimea de 10, 20, 25, 50 şi 100 m ; diviziunile panglicei sînt decimetrice, în interiorul cărora centimetrii şi milimetrii sînt citiţi cu ajutorul unei rigle ; panglicile sînt etalonate la temperatura de + 20°C (necesitînd aplicarea corecţiilor corespunzătoare în cazul utilizării în alte condiţii de temperatură) şi la o forţă de întindere de 150 N (15 kgf) ; — ruleta de oţel — sub formă de bandă cu secţiunea de 0,2/13 mm şi cu lungime de 10, 20, 25 şi 50 m ; diviziunile ruletei sînt centimetrice ; ruletele sînt etalonate la o temperatură de + 20°C şi la o forţă de întindere de 50 N (5 kgf) ; — panglica şi firul de invar utilizabile la măsurarea foarte precisă a lungimilor, fără a necesita aplicarea corecţiilor din temperatură ; benzile au secţiunea de 6/0,5 mm şi lungimi de 24, 25 şi 50 m, fiind prevăzute la capete cu riglete de 60 mm ; firele au diametrul de 1,65 mm şi lungime de 24 şi 50 m, fiind prevăzute la capete cu riglete de 80 mm. La utilizarea practică a instrumentelor de măsurare directă a lungimilor rezultatele măsurătorilor vor trebui să fie corectate după caz, cu toate sau numai cu unele din următoarele corecţii de : — etalonare; — temperatură ; — înclinare a liniei de pantă.

2.5. Pentru trasarea indirectă a lungimilor se pot utiliza : a. Instrumente de tip tachimetru sau teodolit şi mire orizontale, ca de exemplu : — tachimetru cu refracţie „Redta 002″ — Zeiss Jena, care permite măsurarea unei distanţe orizontale de 100 m cu o precizie de ± 2 cm şi a unei direcţii cu o eroare medie de ±15 CC, cu ajutorul mirei „Redta” ; — tachimetru autoreductor BRT — 006 Zeiss Jena, care permite măsurarea fără miră a distanţelor pînă la 60 m cu o precizie de ± 3 cm, iar cu ajutorul unei mire de tip „Redta” sau „Bala” — distanţe mai mari cu o precizie de ± 6 cm la 100 m ; — teodolitul de tip „Theo 010″ sau „Wild” asociate cu mire de tip „Bala”, care permit măsurarea de distanţe cu precizia de ± 1 cm. b. Instrumente de tip electrooptice, care permit măsurări de mare precizie (± 0,25 cm la 100 m) şi care se bazează pe principiul determinării timpului dus­întors în care microunde modulate (în general unde electromagnetice ultrascurte) parcurg distanţa de la staţia emisie­recepţie la reflector şi înapoi. Aceste metode sînt utilizate la trasarea lucrărilor de detaliu a construc­ ţiilor numai în cazuri speciale. Dintre instrumentele utilizabile, bazate pe metoda electrooptică se menţionează : — geodimetrul AGA, model FT ; — geodimetrul AGA, model 6 B ; tachimetrul­teodolit electronic Zeiss­Jena SM­11 ; — distomatul Wild DI­10, care se asociază unui teodolit Wild T 2. Instrumente şi dispozitive pentru trasarea cotelor

2.6. Pentru transmiterea cotelor, atunci cînd între cele două puncte există vizibilitate perfectă, se recomandă : — nivelul Ni 030 — „Zeiss­Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 2 … ±3 mm pe kilometrul dublu de nivelment; — nivelul Ni 004 — „Zeiss­Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 0,4 mm pe kilometrul dublu de nivelment ; — nivelul Ni 025 — „Zeiss Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 2,5 mm pe kilometrul dublu de nivelment ; — mire verticale de 1,5 m şi 3 m şi mirete ; — furtun de nivel.

2.7. Pentru transmiterea cotelor, atunci cînd între cele două puncte nu există vizibilitate şi cînd distanţa dintre acestea nu este mai mare de 50—60 m, se recomandă nivelul hidrostatic Freiberger Meisner pentru precizii de ± 0,5 mm sau furtunul hidrostatic obişnuit pentru precizia de ordinul ±1,0 cm. Instrumente şi dispozitive pentru transmiterea pe verticală a punctelor

2.8. Pentru transmiterea la înălţime a unui punct marcat la un nivel inferior sau în jos a unui punct marcat la un nivel superior, în condiţiile posibilităţii de vizibilitate totală între cele două puncte, se recomandă utilizarea instrumentului P.Z.L. ( Zeiss Jena) asociat cu dispozitivul de centrare optică Zeiss. Utilizarea instrumentului permite obţinerea unei precizii de verticalizare de pînă la 2 mm/50 m.

2.9. Pentru transmiterea concomitentă pe înălţime, în sus sau în jos a unui punct se recomandă : — instrumentul Zenit­Nadir tip Wild ZNL, care permite vizarea pe verticală în ambele sensuri, funcţie de poziţia pe care o ia prisma manevrabilă de la exterior, cu care este dotat instrumentul ; acesta poate fi întrebuinţat independent sau poate fi ataşat­detaşat la ambaza unui teodolit tip Wild, precizia ce se obţine fiind de ± 1 mm/30 m ; — instrumentul Zenit­Nadir tip Kern OL, care permite vizarea pe verticală în ambele sensuri cu ajutorul a două lunete independente ; abaterea ce se obţine pe verticală este ±2 mm/100 m. Alte instrumente utilizate la trasare

2.10. În afara instrumentelor de precizie menţionate, în cazul în care anumite lucrări de trasare nu reclamă o precizie deosebită, se pot utiliza şi alte instrumente şi dispozitive, dintre care se menţionează : — echerul cu prismă sau oglinzi, pentru trasări de aliniamente şi, în cazuri foarte rare, de unghiuri ; — ruleta de pînză (pînă la 20 m), ruleta metalică (pîna la 2 m), metrul dulgheresc etc, pentru măsurări de lungimi ; — firul cu plumb, pentru ridicarea pe verticală a punctelor ; — calibre de tip limitativ, care au cel puţin una din dimensiuni egală cu o dimensiune cu repetabilitate mare în procesul de trasare şi execuţie (de ex. bare de 2—3 m). 2.11. în cadrul lucrărilor de trasare se utilizează o serie de dispozitive accesorii, cum ar fi : — jaloane în formă lineară sau T ; — jaloane metalice pentru întinderea benzilor şi panglicilor de oţel etc.

3. TRASAREA AXELOR PRINCIPALE ALE CONSTRUCŢIILOR

3.1. În cazul construcţiilor cu formă regulată în plan, cu trama modulară pe cele două direcţii mai mare de 6,00 m şi în special în cazul construcţiilor cu structura din elemente prefabricate, procesul de execuţie reclamă trasarea suplimentară a unor axe longitudinale şi transversale,denumite axe principale.

3.2. Trasarea axelor principale se efectuează în raport cu reperii de trasare a poziţiei de amplasare a construcţiei, prin metoda coordonatelor rectangulare.

3.3. Pentru trasarea axelor principale se recomandă utilizarea teodolitelor — pentru trasarea direcţiilor şi a ruletelor sau panglicilor de oţel — pentru măsurarea lungimilor. 3.4. De la caz la caz, marcarea axelor se poate face prin : — implantarea de borne a căror poziţie şi alcătuire să permită utilizarea acestora pe toată durata execuţiei construcţiei ; — materializarea punctelor ce aparţin axelor pe împrejmuiri proiectate şi executate în acest scop.

3.5. În cazul materializării prin borne, acestea se vor realiza) şi vor fi protejate printr­o îngrădire din elemente de inventar tip IPC sau, în lipsa acestora din lemn (conform schemelor din fig. (2).

3.6. În cazul materializării pe împrejmuiri, acestea trebuie să fie astfel concepute şi executate, încît ulterior să poată asigura realizarea trasării restului de puncte. Este recomandat ca împrejmuirea să se facă paralel cu laturile construcţiei, la o distanţă suficientă, pentru a nu fi în zona lucrărilor de terasamente. Împrejmuirea poate fi continuă sau discontinuă, orizontală sau în trepte. Marcarea axelor pe împrejmuire se face prin cuişoare sau crestături, în jurul cărora se trasează un cerc cu vopsea şi în care se scrie numărul axei.

4. TRASAREA LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE Trasarea lucrărilor de suprafaţă

4.1. Pentru trasarea perimetrului lucrărilor de suprafaţă se poate utiliza împrejmuirea folosită la trasarea axelor principale ale construcţiei, dacă aceasta a fost deja executată. In caz contrar, se execută în.mod special o împrejmuire, discontinuă sau continuă, utilizîndu­ se profile de colţ amplasate la intersecţiile laturilor perimetrului şi profile auxiliare ampla­ sate de­a lungul laturilor între profilele de colţ .

4.2. Profilele de colţ şi auxiliare se vor poziţiona la 2—3 m în exteriorul perimetrului real al suprafeţei ce urmează a fi excavată.

4.3. Se recomandă ca profilele să fie realizate din elemente de inventar tip IPC sau în lipsa acestora din lemn sub . forma unor capre, cu stîlpi, elemente orizontale între aceştia şi elemente de contravintuire.

4.4. Nivelul superior al oricărui profil va trebui să fie acelaşi şi să fie notat pe fiecare în parte.

4.5. Pentru facilitarea operaţiilor de măsurări de­a lungul , laturilor perimetrului suprafeţei, se va urmări ca poziţionarea profilelor auxiliare să se facă astfel, încît distanţa între profile să fie mai mică decît lungimea maximă a instrumentului utilizat pentru măsurători (de obicei ruleta).

4.6. Marcarea poziţiilor reperilor de referinţă ale perimetrului real al suprafeţei pe profile se execută în raport cu bornele de referinţă ale bazei construcţiei şi se realizează pentru elementele de inventar conform instrucţiunilor acestora, fie prin crestături pe elementele profilelor sau prin cuie bătute pe elementele din lemn .

4.7. Liniile de bază ale perimetrului real al suprafeţei precum şi alte linii care trebuie să fie trasate în interiorul suprafeţei, se materializează, la nivelul superior al profilelor (de colţ sau auxiliare), prin sîrme de oţel întinse între reperii corespunzători marcaţi pe elementele profilelor.

4.8. Transmiterea pe verticală a liniilor de bază ale perimetrului real al construcţiilor, precum şi a colţurilor acestuia, se execută în raport cu sîrmele întinse, cu ajutorul firului cu plumb. Dat fiind nivelul de precizie cerut pentru astfel de transmiteri, utilizarea unor instrumente optice nu este necesară.

4.9. Cotele de nivel ale suprafeţei finite de excavare se transmit, în raport cu cota de nivel a profilelor(de colţ sau auxiliare),cu ajutorul jaloanelor de referinţă şi a jaloanelor mobile în formă de T. Jaloanele de referinţă se amplasează de obicei de­a lungul perimetrului real al suprafeţei de excavare, în exteriorul acestuia şi pe ele se materializează o cotă de nivel unică, ce este, în general, cu 1 m mai mare decît cota nivelului final al suprafeţei de excavare. Această cotă reprezintă cota de reperare şi transmiterea acesteia de la cota de nivel a profilelor se execută cu ajutorul furtunului de nivel sau al instrumentelor optice. Jaloanele de referinţă se amplasează de obicei de­a lungul anume diferenţa dintre cota de reperare şi cota nivelului finit al suprafeţei de excavare.

4.10. Modul de transmitere şi verificare a cotei nivelului finit al suprafeţei de excavare este vizual . Pentru facilitarea operaţiei, se recomandă ca, jaloanele de referinţă şi cele mobile să fie vopsite în culori contrastante. Trasarea lucrărilor lineare

4.11. Trasarea lucrărilor de săpătură lineară (pentru conducte) se va executa după aceleaşi principii arătate la trasarea lucrărilor de suprafaţă, utilizîndu­se pentru materializarea punctelor de schimbare a direcţiei, profile de colţ.

4.12. La trasarea lucrărilor lineare se vor utiliza şi profile . auxiliare, intermediare, poziţionate între profilele de colţ, dar aceste profile sînt folosite în principal pentru transmiterea cotei nivelului finit al excavării.

5.TRASAREA LUCRĂRILOR DE FUNDAŢII Trasarea poziţiei cofrajelor pentru fundaţii continue din beton

5.1. Trasarea poziţiei cofrajelor pentru turnarea fundaţiilor din beton se realizează de­a lungul sârmelor întinse între reperii materializaţi în acest scop pe profilele de colţ sau intermediare ce au servit la trasarea lucrărilor de săpături.

5.2. Intrucît în timpul definitivării lucrărilor de cofrare elementele cofrajului pot căpăta deplasări de la poziţionarea iniţială,este necesar ca înaintea turnării betonului, să se verifice corectitudinea poziţiei finale a acestora. Verificarea se execută cu ajutorul unui instrument optic (se recomandă teodolitul). Acesta va fi calat pe linia de bază a cofrajului sau pe o linie paralelă cu aceasta, verificarea executîndu­se de­a lungul acestei linii prin măsurarea distanţei dintre linia de viză şi diferitele puncte ale cofrajului . Trasarea poziţiei fundaţiilor izolate (pentru stîlpi) din beton şi metal

5.3. Trasarea poziţiei cofrajelor pentru turnarea fundaţiilor izolate (inclusiv tip pahar), se face în raport cu axele trasate pe împrejmuirea din jurul gropii de fundaţie, de­alungul unor sîrme întinse în cele două direcţii, fixate pe împrejmuire. Prin acest sistem de intersecţie reperată, se trasează toate detaliile de plan ale fundaţiei (cofrajul exterior, cel interior — în cazul fundaţiilor pahar etc).

5.4. Transmiterea pe verticală a punctelor rezultate din intersectarea sîrmelor se va face cu ajutorul firului cu plumb, întrucât precizia cerută în general în astfel de situaţii nu necesită utilizarea instrumentelor optice.

5.5. Pentru trasarea nivelului de aşezare a stîlpilor, în cazul fundaţiilor tip pahar, se utilizează nivelmentul geometric, folosindu­se niveluri şi mire corespunzătoare.

6 . TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA ELEMENTELOR IN PLAN ORIZONTAL

6.1 Lucrările au ca scop final poziţionarea în plan, conform proiectului, a elementelor, de realizare a componenţilor construcţiei (cofraje) sau direct a acestora (în cazul clădirilor realizate din elemente prefabricate). Poziţionarea comporta : ­ trasarea poziţiei şi materializarea acesteia ; — poziţionarea elementelor în raport cu reperii materializati.

6.2 Trasarea şi materializarea poziţiei se execută în raport cu reperii bazei construcţiei (materializaţi prin borne sau semne pe împrejmuirea perimetrului clădirii) şi comportă : — trasări şi materializări de linii de referinţă şi intersecţii de linii; — măsurători în raport cu linii materializate

6.3. Trasarea liniilor principale de referinţă, în raport cu care urmează să se poziţioneze în plan diferitele elemente de construcţie, se execută cu instrumente optice de precizie (teodolite). Pentru trasarea liniilor de măre lungime (> 100 m) se vor utiliza numai instrumente optice de mare precizie. Ele se raportează la reperii bazei construcţiei şi se materializează într­o primă fază, fie pe soclul clădirii, fie pe planşeul de la cota ± 0,00 al acesteia.

6.4. Pe faţa superioară a fundaţiei se trasează ex tremităţile liniilor principale de referinţă care sa marchează cu vopsea pentru a fi uşor reperate.

6.5. Atât la nivelul plăcii de la cota ± 0,00 cît şi la alte nivele, materializarea intersecţiilor liniilor priinid­pale se execută ipriin eherne­ruirea unor plăci metalice înglobate în betonul plăcii .

6.6. Pentru materializarea poziţiei elementelor de execuţie a componenţilor construcţiei sau direct a acestora (în cazul clădirilor realizate din elemente prefabricate) se pot utiliza linii de poziţionare ajutătoare, deplasate, în ­paralel faţă de liniile principale ce reprezintă axele de poziţie ale componenţilor .

6.7. Materializarea axelor de poziţionare se realizează prin marcare.

6.8. Poziţionarea elementelor de realizare a componenţilor sau a acestora se diferenţiază în raport cu modul de dezvoltare în plan a acestora şi anume pentru : — elemente cu dezvoltare liniară (cofraje de pereţi, panouri mari etc.) ; — elemente cu dezvoltare punctuală (stîlpi).

6.9. Poziţionarea elementelor cu dezvoltarea liniară

6.10. Poziţionarea elementelor cu dezvoltarea punctuală sepoate realiza, în cazul elementelor poziţionate cu ajutorul butoanelor (în general elementele metalice) ;, în cazul elementelor poziţionate cu ajutorul penelor (caz din care face parte şi poziţionarea bazei stîlpilor prefabricaţi în fundaţii tip pahar).

7. TRASAREA COTELOR DE NIVEL ŞI VERTICALIZAREA COMPONENŢILOR CONSTRUCŢIILOR .

7.1. Trasarea cotei de nivel a oricărui component de construcţie se execută în raport cu un reper care materializează cota ± 0,00 sau o altă cotă convenţională şi care trebuie să fie astfel executat şi protejat încît să se conserve pe toată durata execuţiei construcţiei. Acest reper trebuie să fie accesibil spre exteriorul construcţiei, constituind punctul de v e r i f i care, în ceea ce priveşte cota de nivel a construcţiei în raport cu cota de nivel a reperilor de referinţă exteriori. . Trasarea cotei de nivel la cofraje şi verificarea verticalităţii acestora

7.2. Trasarea cotei la cofrajele de la primul nivel se execută cu instrumente optice (niveluri) şi se materializează prin însemnare cu vopsea în cîteva puncte ale cofrajului . în dreptul semnelor se înscrie cota nivelului respectiv. In raport cu aceste semne, se trasează prin măsurarea directă şi se materializează, în funcţie de necesităţi, nivelul superior al cofrajului sau nivelul de turnare a betonului.

7.3. Transmiterea cotelor pe cofraje la etajele superioare(în cazul construcţiilor multi­etajate) se poate executa : — direct, prin măsurare pe înălţime, cu ajutorul ruletei sau panglicii de oţel, atunci cînd accesibilitatea directă există pe toată înălţimea . — indirect cu ajutorul nivelei şi a mirei, prin transmiterea succesivă a cotelor diferitelor nivele atunci cînd există accesibilitate directă numai între nivele .

7.4. Verificarea verticalităţii cofrajelor, în cazul componentelor de construcţie, cu înălţime mare, ce se execută din beton monolit, se asigură de preferinţă, cu ajutorul teodolitului. In cazul unei verticalităţi mai puţin precisă se poate utiliza firul cu plumb. În cazul execuţiei componenţilor prin glisare, asigurarea verticalităţii trebuie să se verifice continuu. : Trasarea cotei de nivel la elemente prefabricate de pereti (panouri mari),verificarea verticalitatii acestora. Trasarea cotei de nivel a bazei de rezemare a elementelor prefabricate se realizeaza cu instrumente optice (niveluri). Pentru poziţionarea la cota de nivel corectă, se va utiliza cala reglabilă a cărei cotă va fi definitivată cu ajutorul nivelei . Cota de nivel a părţii superioare poate fi verificată cu ajutorul unei mire, special concepută în acest sens.

7.6. Verticalizarea se poate asigura fie folosind o nivelă cu bulă de aer cu lungime mare de referinţă (2—3 m), fie teodolitul aşezat pe o linie paralelă cu linia de rezemare a panourilor, care să asigure, prin vizare, un plan vertical în raport cu care, cu ajutorul unei rigle, se măsoară distanţele pînă la suprafaţa elementului.

Trasarea cotei de nivel a bazei stîlpilor prefabricaţi şi verificarea verticalităţii acestora

7.7. Trasarea cotei de poziţionare a bazei stâlpilor prefabricaţi constă în determinarea, prin nivelment geometric, a cotei de rezemare a fundaţiei în raport cu care se reglează poziţia bazei stîlpilor. Dacă baza stîlpilor este fixată prin buloane metalice, poziţia corectă se asigură prin deplasarea în sus sau în jos a piuliţelor. Dacă stîlpii se montează în fundaţii tip pahar, în prealabil se determină cota fundului paharului fundaţiei. Această cotă se adaugă la dimensiunea efectivă dintre baza stîlpului şi faţa superioară a primei console. Diferenţa dintre cota obţinută şi cota de proiect a feţei superioare a primei console reprezintă jocul de ajustare dintre stilp şi fundaţie. Asigurarea spaţiului de reglare, în limita valorii jocului de ajustare,se poate realiza, adăugat peste faţa superioară a fundaţiei, cînd spaţiul are dimensiuni mai mari de circa 30 mm.

7.8. Verificarea verticalităti stilpilor prefabricaţi, cu inăllime pînă la 3 m se va realiza cu firul cu plumb sau cu ajutorul unei nivele cu bulă de aer, cu lungime de referinţă de cel puţin 1,5…2 m . Nivela va fi etalonată şi supusă periodic verificărilor metrologice.

7.9. Verificarea verticalităţii stilpilor prefabricaţi, cu inălţime peste 3 m, se va realiza cu ajutorul teodolitului, cu care se va controla fie verticalitatea unei muchii, fie verticalitatea axelor mediane a două feţe adiacente. a) În cazul controlului verticalităţii unei muchii, teodolitul va fi poziţionat succesiv pe cele două linii ce se intersectează în unghi drept, în dreptul muchiei stîlpului, la baza acestuia. Viza teodolitului va fi astfel reglată încît imaginea părţii inferioare a muchiei să coincidă cu firele reticulare. Se roteşte apoi instrumentul în plan vertical pînă se poate viza partea superioară a muchiei stîlpului. Prin reglare, stîlpul va fi adus astfel încît imaginea superioară a muchiei să coincidă cu firele reticulare. b) În cazul controlului verticalităţii axelor Mediane a două feţe adiacente, teodolitul va fi poziţionat succesiv pe cele două linii ce se intersectează în unghi drept, în dreptul centrului bazei stîlpului. Pe laturile inferioare şi superioare ale celor două feţe ale stîlpului vor fi marcate în prealabil axele mediane ale acestora. Viza teodolitului va fi astfel reglată încît imaginea axei mediane a laturei inferioare să coincidă cu firele reticulare. Apoi prin rotirea instrumentului în plan vertical, se va viza latura superioară a feţei stîlpului. Prin reglare, stîlpul va fi adus astfel încît imaginea axei mediane a laturei superioare să coincidă cu firele reticulare. c) Reglarea poziţiei stîlpului, astfel încît verticalitatea să fie asigurată, se poate realiza prin : — acţionarea piuliţelor, în cazul stîlpilor ce sînt proiectaţi să aibă baza prinsă prin bulonare ; — utilizarea penelor, în cazul stîlpilor ce sînt proiectaţi să aibă baza prinsă în elemente tip „pahar”. Trasarea cotei de nivel a grinzilor şi elementelor de planşeu prefabricate

7.10. Lucrările de trasare a nivelului de poziţionare a grinzilor elementelor de planşeu etc, urmăreşte materializarea unei cote de rezemare unice pentru elementele ce intră în alcătuirea aceluiaşi nivel al construcţiei. Pentru aceasta, cu ajutorul nivelei optice se determină cotele de nivel reale ale zonelor de rezemare ale elementelor verticale de construcţie ce urmează să constituie reazemele elementelor orizontale . În funcţie de cotele rezultate, se determină cota de nivel unică pentru rezemarea elementelor orizontale (grinzi, elemente de planşeu etc.) şi deci mărimea umpluturilor de reglare, în fiecare zonă, astfel încît în final să se obţină cota de nivel dorită .

8. TRANSMITEREA LA TRASARE A PUNCTELOR ŞI LINIILOR

8.1. Trasarea diferitelor puncte şi linii la diversele nivele ale construcţiei, necesare poziţionării elementelor de execuţie a componenţilor acesteia sau, direct a componenţilor (în cazul clădirilor prefabricate), se efectuează în raport cu reperii materializaţi, fie pe soclul construcţiei, fie pe placa de la cota ± 0,00 a acesteia.

8.2. Pentru transmiterea punctelor şi liniilor de la nivelul de bază, la un nivel superior, se recomandă utilizarea următoarelor instrumente : — teodolitul, (pct. 2.1) în cazul construcţiilor cu puţine niveluri sau situate în zone „deschise”, care permit vize de reperare la distanţe corespunzătoare. — firul cu plumb optic (instrumente de tipul celor de la pct. 2.8) în cazul construcţiilor înalte sau situate îr zone „închise”, care nu permit vize de reperare pentn utilizarea teodolitului, la distanţe corespunzătoare : utilizarea firului cu plumb optic impune prevederea la componentele orizontale ale construcţiei, a unor detali, de goluri, care să permită transmiteri de vize pe verticală. Transmiteri cu ajutorul teodolitului

8.3. Utilizarea teodolitului la transmiterea pe verticală a punctelor şi liniilor de trasare se bazează pe următoarele principii : —rotirea lunetei în plan vertical, în cazul calării corecte a teodolitului, asigură un plan de viză vertical  ; — intersecţia planurilor de viză verticale a două teodolite este o verticală ; — trasarea unei verticale, pe suprafaţa unei componente de construcţie, cu ajutorul unui singur teodolit, se poate face numai prin poziţionarea teodolitului pe perpendiculara la baza suprafeţei componentei. Pentru evitarea erorilor proprii ale teodolitului, acesta va putea fi deplasat într­o altă poziţie, urmînd ca operaţia de transmitere să se repete.

8.4. Transmiterea directă a unei linii se poate realiza atunci cind pe soclul fundaţiei sînt marcate extremităţile liniei respective, în acest caz, operaţia constă în transmiterea pe verticală a acestor extremităţi, de la marcaje la planseul dorit.  Teodolitul se poziţionează pe prelungirea liniei ce urmează a se transmite şi se vizează marcajul extremităţii liniei. Se roteşte luneta în plan vertical pînă ce linia de vizare | atinge placa planşeului dorit, marcîndu­ se acest punct. Pentru eliminarea, erorilor, teodolitul se deplasează într­un alt punct, dar tot pe prelungirea liniei marcate pe soclul fundaţiei şi prin repetarea operaţiei se marchează pe planşeul superior un al doilea punct. Punctul corect se va găsi la semidistanţa dintre cele două puncte. Operaţia se repetă pentru fiecare extremitate a liniilor ce trebuie să fie transmise . Pentru verificare se pot măsura distanţele dintre extremităţile liniilor astfel transmise. Marcarea liniilor între extremităţi se poate face în două moduri : — în cazul în.care marcajele extremităţilor s­au efectuat la distanţe suficiente de marginea planşeului, se utilizează un teodolit oare se poziţionează pe un marcaj şi se vizează celălalt marcaj ; intersecţia planului vertical cu planşeul constituie linia transmisă ; — în cazul în care poziţia de marcare a extremităţilor nu permite poziţionarea teodolitului. pe unul din marcaje, acesta va fi aşezat, între cele două marcaje, mai întîi pe bază de apreciere, iar în final prin reglare, exact deasupra liniei ce uneşte cele două marcaje  ; această poziţie asigură vizarea celor două  marcaje în cadrul aceluiaşi plan vertical, a cărui intersecţie cu planşeul materializează linia transmisă.

8.5. Transmiterea unei linii prin deplasarea paralelă se poate realiza prin poziţionarea teodolitului în afara construcţiei, pe o linie paralelă cu aceea ce urmează a fi transmisă şi a cărei distanţă faţă de aceasta a fost determinată prin măsurare. Prin rotirea lunetei în plan vertical se vizează la nivelul planşeului la care se doreşte transmiterea liniei. Cu ajutorul unei rigle gradate se marchează pe planşeu, în raport cu planul de vizare al teodolitului, linia căutată. Distanţa de marcare în raport cu planul de vizare este aceeaşi distanţă determinată dintre linia pe care a fost poziţionat teodolitul şi linia ce s­a dorit să fie transmisă.

8.6. Transmiterea unui punct prin metoda intersecţiei direct.pe un planşeu superior se poate adopta, dacă coordonatele acestui punct, în raport cu reperii exteriori construcţiei, sînt precizate. Într­o primă etapă se vor determina azimuturile direcţionale ale reperilor de referinţă (în raport cu care sînt precizate coordonatele punctului) faţă de puncte fixe de orientare situate pe construcţii învecinate, ce pot fi vizate (de ex. construcţii turn, turle de biserică­etc). Rezultatele utilizării metodei vor fi mai ­ exacte dacă se vor folosi mai multe puncte de orientare. In etapa următoare se determină coordonatele punctelor I de orientare în funcţie de reperii de referinţă şi implicit coordonatele punctului ce se doreşte a fi transmis, în raport cu punctele de orientare. În ultima etapă, folosind punctele de orientare drept puncte de referinţă, se poate trasa prin metoda intersecţiei punctului dorit a fi transmis, la oricare nivel al construcţiei. Metoda este foarte rapidă dacă liniile de viză sînt perpendiculare. Pentru eliminarea erorilor operaţia poate fi executată de două ori, folosind două grupe de puncte de orientare diferite, punctul corect fiind la semidistanţa dintre punctele rezultate după fiecare operaţie. Transmiterea cu ajutorul firului cu plumb optic

8.7. Firele cu plumb optic sînt instrumente la care linia de viză este reflectată în unghi drept printr­o prismă, astfel încît aceasta este orizontală prin ocular şi verticală prin obiectiv . La unele instrumente de acest tip, prisma poate fi diri­ jată în sus sau în jos (de exemplu : instrumentele PZL sau Wild ZNL). Alte tipuri (Korn OL) sînt prevăzute eu două l u n e t e , ceea ce permite vizarea concomitenta în sus şi in jos. Ca fir cu plumb optic poate fi utilizat teodolitul dacă acesta este prevăzut cu un ocular prismatic care refractă linia de vizare în unghi drept.

8.8. Firele cu plumb se utilizează la transmiterea pe verticală a punctelor prin orificii prevăzute special în acest scop în elementele orizontale ale construcţiei. 8.9. Transmiterea unui punct prin vizare directă spre partea .superioară se realizează prin calarea instrumentului pe planşeul pe care este marcat punctul ce urmează a fi transmis, deasupra acestuia şi vizarea prin ocular în direcţia ascensională. Punctul poate fi marcat, la etajele superioare, cu ajutorul unei plăci transparente pe care se trasează o reţea şi un sistem de coordonate. Coordonatele punctului de pe placă, care coincide cu centrul firelor reticulare ale instrumentului,poate fi uşor reperat. Poziţia punctului transmis poate fi marcata şi cu ajutorul uni.; dispozitiv de centrare fixat in golul practicat în planşeu . Se recomandă ca, în acest mod să fie transmise intersecţii de linii de bază sau de poziţionare, în raport cu care se poate realiza cu uşurinţă la fiecare nivel, transmiterea acestora.

8.10. Transmiterea unui punct prin vizare directă spre partea inferioară se realizeaza prin calarea instrumentului pe planşeul pe care se doreşte transmiterea punctului şi centrarea prin vizarea în jos a marcajului acestuia . Poziţia punctului transmis poate fi marcată ca şi în cazul transmiterii prin vizare ascesională,

8.ll. Transmiterea unui punct prin vizare excentrică spre partea inferioară este similară cu metoda indicată la punctul 8.10 dar în acest caz, centrarea instrumentului pe marcajul punctului ce urmează a fi transmis, nu mai este o condiţie obligatorie.  În cîmpul de viză al firului cu plumb optic, se va aşeza o riglă, în unghi drept faţă de linia de bază şi se va citi distanţa dintre linia de bază şi linia de viză. Pe planşeul pe care urmează să fie transmis punctul se marchează poziţia punctului transmis, prin măsurare cu rigla . Se procedează similar cu cea de a doua linie de bază, transmiţîndu­se punctul corespunzător. Se trasează cele două linii şi la intersecţia acestora se va regăsi poziţia corect transmisă a punctului de bază. Cînd punctele sînt transmise pe distanţe verticale mari, se recomandă ca măsurarea distanţelor dintre linia de viză şi liniile de bază să se facă cu rigla în formă de sector circular , pe care gradaţiile sînt semiconcentrice. O astfel de riglă se plasează cu mai multă uşurinţă în cîmpul de viză al instrumentului

TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA GRINZILOR DE POD RULANT

9.1. Trasarea şi poziţionarea stîlpilor ce susţin grinzi pentru poduri de rulare constau în : 9.1.1. — lucrări pregătitoare ce se referă la : — numerotarea stîlpilor conform axelor de montaj ; — trasarea pe stîlpi a unor repere axiale la bază pentru poziţionarea în plan, — la partea superioară — pentru verticalizare — precum şi a unui semn orizontal la bază, pentru determinarea cotei în raport cu care urmează să fie poziţionate restul elemntelor structurale — inclusiv grinzile de susţinere a podului rulant ; — plantarea, la partea superioară a fundaţiilor, a unor semne topografice pe care se transpun, cu instrumente optice (de preferinţă teodolite), axele transversale şi longitudinale ale secţiunii stîlpului . — trasarea şi marcarea axelor grinzilor la extremităţile acestora. 9.1.2. — lucrări de poziţionare a stîlpilor ce se referă la : — determinarea prin nivelment geometric a cotelor reperelor 9 şi —eventual a feţelor superioare ale consolelor ; — verticalizarea stîlpilor — de preferinţă cu instrumente optice (teodolite) — sau prin excepţie prin utilizarea firului cu plumb.

9.2. Trasarea şi poziţionarea grinzilor pentru poduri de rulare se efectuează după finalizarea poziţiei stîlpilor de susţinere şi constau în : 9.2.2. Trasarea poziţiei de montare (asamblare) a grinzilor finalizate prin marcarea acestora pe consolele stîlpilor şi anume : — în plan orizontal, prin înscrierea pe console şi pe una din feţele longitudinale; — în plan vertical, prin însemnarea cotei feţei superioare a grinzilor — pe feţele adiacente ale stîlpilor sau pe consolele acestora (în acest caz se va ţine seama de înălţimea grinzii e rulare) . Stîlpul metalic (cu aplicaţie la stîlpul port­macara): 1 — fundaţia; 2 — suprafeţe finisate pentru trasarea semnelor topografice; 3 — papucul (sabotul) stîlpului metalic; 4 stîlpul metalic profilat; 5 — consolă; 6 — grinda căii de rulare a podului macara; 7 — şina căii de rulare; 8, 8′ — rizuri axiale verticale; 9 — rizuri orizontale; 10 — buloane de ancorare; 8″ — transpunerea axelor pe semnele topo; 11 — placă de sprijin a stîlpului. . Stîlpul de beton armat (cu aplicaţie la stîlpul port­macara).

9.2.3. In vederea compensării diferitelor abateri aferente caracteristicilor geometrice ale elementelor precum şi a celor de montaj a fundaţiilor şi stîlpilor de susţinere, înaintea lucrărilor de trasare şi materializare a poziţiei de montaj a grinzilor de rulare, se va efectua, în mod obligatoriu, un releveu al tuturor punctelor de poziţionare — atît în plan orizontal cît şi vertical în raport cu care se vor definitiva axele şi cotele de nivel reale ale grinzilor de rulare ce urmează a fi trasate. Observaţie : La executarea releveului (în plan orizontal şi vertical), se vor utiliza în mod obligatoriu instrumentele optice care să permită furnizarea de valori cantitative ce urmează să fie prelucrate ulterior în vederea precizării poziţiei optime de trasare a axelor şi cotelor de nivel.

9.2.4. Trasarea poziţiei definitive de montare — în plan orizontal şi vertical, — după efectuarea releveului — va trebui să asigure următoarele toleranţe de trasare a poziţiei grinzilor (pe toată lungimea de referinţă a acestora) : — în plan orizontal : 16 mm (± 8 mm) — în plan vertical : 10 mm (± 5 mm) 9.2.5. Inainte de montare se vor efectua verificări ale poziţiei toleranţelor conform pct. 9.2.4, după cum urmează : — în plan orizontal ; folosind instrumente optice (teodolite) şi instrumente de măsurare a distanţelor de precizie corespunzătoare (rulete metalice ; rigle metalice etc.) prin : — verificarea directă a echidistanţei în plan orizontal la fiecare pereche de stîlpi (cu ajutorul ruletei metalice şi a riglelor metalice. Observatii: La măsurarea distanţelor cu ajutorul ruletei se va ţine seama de corecţiile de săgeată şi întindere corespunzătoare : — verificarea prin măsurare paralactică , instalînd la sol teodolitul şi măsurînd unghiul cuprins între vizele făcute către mărcile de vizare φ (L = 2 S tg ­­­­) : 2 — în plan vertical folosind instrumente optice (nivele) amplasate la capătul fiecărui fir de stîlpi longitudinali pe eşafodaje cu stabilitate şi rigiditate corespunzătoare cu ajutorul cărora se va trasa planul de nivel convenit prin proiect ; — paralelismul poziţiei grinzilor de rulare se execută fie prin : • măsurarea distanţei (cu ajutorul ruletei) dintre axele acestora, la unul din extremităţile similar de stîlpi, aliniamentul axelor fiecărui şir de grinzi urmînd a se face prin aliniament longitudinal utilizînd instrumente optice amplasate pe eşafodaje corespunzătoare la îmbinarea fiecărui şir de grinzi ; în acest caz abaterea limită la paralelismul axelor grinzilor poate fi de 3 mm pentru lungimea mai mică de 100 m şi de 5 mm pentru lungimi mai mari de 100 m ; • măsurarea distanţei (cu ajutorul ruletei) între axele grinzilor pentru fiecare pereche de stîlpi transversali ; în acest caz abaterea luată la paralelisimul axelor grinzilor poate fi de 5 mm pentru lungimi mai mici de 100 m şi de 8 mm pentru lungimi mai mari de 100 m.

10. TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA ŞINEI DE RULARE A PODURILOR RULANTE

10.1. In plan orizontal trasarea şi poziţionarea şinelor de rulare se va face în raport cu axele grinzilor de rulare (trasate şi poziţionate conform prevederilor cap. 9 — dacă şina nu sprijină direct pe grindă (cazul general) ci pe o placă metalică fixată printr­o garnitură elastică, se marchează la început, prin chemarea mijlocului plăcii, faţă de care urmează să se monteze şi fixeze traversele şinei.

10.2. Pentru verificarea şi definitivarea poziţiei de fixare în plan orizontal a şinei. La una din extremităţile deschiderii, se instalează un instrument optic de măsurare( de preferinţă teodolitul), la o asemenea distanţă faţă de axa şinei, încît axa de vizare a lunetei să nu treacă dincolo de marginea plăcii metalice. La cealaltă extremitate a deschiderii, la aceeaşi distanţă faţă de axa sinii, se chernează pe placă, punctul B’ vizînd pe o ţintă (de ex. cui) ţinut în punctul B’, se chernează punctele A 1, A 2, A 3…A 4 pe toate celelalte plăcuţe ale şinei. Poziţia definitivă a şinei se corectează definitiv cu rigla milimetrică, la nivelul tălpii şinei, în raport cu punctele cherneruite, ţinînd seama de distanţa de la marginea tălpii pînă la axa şinei.

10.3. Trasarea şi poziţionarea şinei de pe axul opus (adiacent — în secţiune transversală —) se poate efectua după una din modelele ce urmează : — separat pentru fiecare şină ; — prin aplicarea distanţei de proiect (ecartament), prin măsurare cu ruleta în stare suspendata (la aceeaşi înălţime a consolei stîlpilor) ; — prin aplicarea distanţei de proiect, prin măsurare cu ruleta la nivelul solului (coborîrea punctelor de măsurare făcîndu­se fie cu mijloace optice, fie cu firul cu plumb) ; — prin măsurători paralâctice  ; — electronic.

Observaţii: 1. In cazul măsurătorilor de distanţe cu ruleta în stare suspendată, valoarea rezultată (1),va trebui corectată cu mărimea dorită săgeţii ruletei(c) pentru a obţine valoarea reală a corzii 10 (conform fig. 45). 10 = 1 — c unde : 8f2 c = ­­­­­ 3l f = (a — b) Valorile a şi b reprezintă citiri pe nivelele din punctul B şi de la mijloc. 2.Dacă soluţia de fixare a şinelor pe traverse împiedicăchemarea punctelor pe plăcuţele metalice sau dacă şina esteîn prealabil sudată de plăcuţe şi se poate deplasa odată cu ele, pentru poziţionarea faţă de reazemul iniţial, se va întocmi înprealabil un tabel cu schema distanţelor şi cotelor care va servila alegerea şi fixarea poziţiei punctelor celor mai convenabile.

10.4. Verificarea şi poziţionarea definitivă a şinei în plan vertical se execută în mod similar cu verificarea şi poziţionarea definitivă’ a grinzii de rulare în raport cu aceleaşi rizuri de pe feţele stîlpilor. Corecturile ce pot apare necesare în special în zonele de joncţiune dintre grinzi, — se vor efectua cu bailagăre calibrate.

11. DISPOZIŢII FINALE

11.1. Executarea trasării lucrărilor de detaliu în construcţie se ef.ectuează de echipe alcătuite din specialişti capabili să utilizeze corespunzător diferitele instrumente pe care le folosesc şi să interpreteze, în corespondenţă cu condiţiile reale de efectuare a măsurătorilor, rezultatele activităţii lor. 11.2. Lucrătorii din activitatea de trasare trebuie să cunoască : — principiile de alcătuire şi funcţionare a instrumentelor ce le utilizează ; — cerinţele privind corecţiile ce trebuie să fie aduse rezultatelor citirilor, în raport cu dereglările inerente survenite în timpul exploatării instrumentelor ; — corecţiile ce trebuie să fie aduse citirilor în funcţie de diferenţa condiţiilor reale de efectuare a măsurătorilor, în raport cu cele de etalonare a instrumentelor şi aparaturii. 11.3. Este necesar ca, periodic, instrumentele utilizate să fie supuse verificării metrologice, conform prescripţiilor în vigoare. 11.4. Ori de cîte ori se constată că rectificările directe, permise de prospectele instrumentelor, nu conduc la diminuarea sau eliminarea erorilor sistematice constatate la instrumentele ce se utilizează, acestea nu vor mai fi folosite pînă la punerea lor în stare de funcţionare de către ateliere competente şi atestarea posibilităţii de folosire în continuare de către organele metrologice de stat. 11.5. La executarea lucrărilor de trasare se vor respecta normele de protecţie a muncii în vigoare.

CUPRINS 1. Generalităţi 2. Instrumente şi dispozitive utilizate la trasare Instrumente şi dispozitive pentru trasarea unghiurilor Instrumente şi dispozitive pentru trasarea lungimilor Instrumente şi dispozitive pentru trasarea cotelor Instrumente şi dispozitive pentru transmiterea pe verticală a punctelor Alte instrumente utilizate la trasare 3. Trasarea axelor principale ale construcţiilor 4. Trasarea lucrărilor de terasamente Trasarea lucrărilor de suprafaţă Trasarea lucrărilor lineare 5. Trasarea lucrărilor de fundaţii Trasarea poziţiei cofrajelor pentru fundaţii continue din beton Trasarea poziţiei fundaţiilor izolate (pentru stîlpi) din beton şi metal 6. Trasarea şi poziţionarea elementelor în plan orizontal 7. Trasarea cotelor de nivel şi verticalizarea componenţilor construcţiilor Trasarea cotei de nivel la cofraje şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel la elemente prefabricate de pereţi (panourimari) şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel a bazei stîlpilor prefabricaţi şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel a grinzilor şi elementelor de planşeu prefabricate 8. Transmiterea la trasare a punctelor şi liniilor Transmiteri cu ajutorul teodolitului Transmiterea cu ajutorul firului cu plumb optic 9. Trasarea şi poziţionarea grinzilor de pod rulant 10. Trasarea şi poziţionarea şinei de rulare a podurilor rulante 11. Dispoziţiuni finale

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Citeşte articolul complet »

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

ORDINUL Nr. 607 din 21.04.2003

pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri”, indicativ NP 040­02,

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,

Având în vedere procesul verbal de avizare nr. 72 /14.10.2002 al Comitetului Tehnic de Specialitate

„Fizica construcţiilor şi cerinţe funcţionale pentru construcţii”,

Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, emite următorul:

ORDIN:

Art. 1. ­ Se aprobă reglementarea tehnică „Normativ privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri”, indicativ NP 040­02, elaborată de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti Şi prevăzută în anexa1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

1   Anexa  se  publică în  Buletinul Construcţiilor editat  de  Institutul  Naţional  de  Cercetare ­Dezvoltare în  Construcţii şi  Economia

Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti.

Art. 3. ­ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi a amenajării teritoriului  nr.  15/N  din  22  aprilie 1993 pentru aprobarea reglementării tehnice „Instrucţiuni tehnice pentru utilizarea foilor de bitum aditivat la hidroizolaţiile acoperişurilor”, indicativ C 246 ­1993, îşi încetează aplicabilitatea.

Art. 4. ­ Direcţia generală tehnică în construcţii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,

Marius Sorin Ovidiu BOTA,

Secretar de stat

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA Şl EXPLOATAREA HIDROIZOLAŢIILOR LA CLĂDIRI, INDICATIV NP 040­02

Elaborat de:

Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti

Director general: prof. dr. ing. Dan LUNGU

Director Departament Fizica Construcţiilor. Instalaţii

dr. ing. loan PEPENAR

Şef Laborator: ing. Sergiu MELINTE Responsabil de proiect: arh. Eugen POPESCU Colectiv de specialişti: arh. Eugen POPESCU

ing. Sergiu MELINTE

arh. Vicenţiu TOMA

ing. Silviana CONSTANTIN

ing. lolanda ŞERBAN tehn. Victorina SASU tehn. Cristian ARSENE tehn. Liliana BARBU

Avizat de:

DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ÎN CONSTRUCŢII Director general: ing. Ion STĂNESCU Responsabil de temă: ing. Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS

1. Prevederi generale

1.1. Obiect

1.2. Domeniul de aplicare

1.3. Referinţe principale

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

2.Principii privind proiectarea, executarea şi utilizarea hidroizolaţiilor

2.1. Principii privind proiectarea

2.2. Principii privind executarea

2.3. Principii privind exploatarea

3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante la clădiri

3.1. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale acoperişurilor şi a altor

elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice

3.2. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale clădirilor şi părţilor de clădiri împotriva exfiltraţiilor

3.3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale elementelor sau părţilor de clădiri,

amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

4.Sistem practic de evaluare a structurilor hidroizolante; sistemul I.P.T

5. Principii esenţiale de evaluare a materialelor hidroizolante

6. Consideraţii privind stabilirea nivelurilor de performanţă corespunzătoare structurilor şi materialelor hidroizolante                        în funcţie de zonarea geoclimatică

7.Prezentarea materialelor hidroizolante de uz curent

7.1. Membrane bituminoase

7.2. Materiale hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară

7.3. Membrane polimerice

7.4. Materiale hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară

8. Alcătuirea structurilor hidroizolante

8.1. Alcătuirea structurilor hidroizolante la acoperişurile tip terasă

8.2. Alcătuirea structurilor hidroizolante împotriva exfiltraţiilor

8.3. Alcătuirea structurilor hidroizolante a elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran (socluri, fundaţii, subsoluri) împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

9. Condiţii privind verificarea calităţii şi urmărirea comportării în timp a hidroizolaţiilor

9.1. Condiţii privind verificarea calităţii

9.2. Urmărirea comportării în exploatare

10. Măsuri privind protecţia şi igiena muncii

11. Măsuri privind prevenirea şi stingerea incendiilor

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4A Anexa nr. 4B Anexa nr. 4C

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6A Anexa nr. 6B

Anexa nr. 6C Anexa nr. 6D Anexa nr. 6E

Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

Anexa nr. 9

Hărţi zonare geoclimatică

NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA ŞI EXPLOATAREA HIDROIZOLAŢIILOR LA CLĂDIRI

Indicativ

NP 040­2002

1. PREVEDERI GENERALE                 1.1. Obiect

Prezentul normativ cuprinde următoarele prevederi în conformitate cu Legea nr. 10/95:

a. Prevederi exigenţiale:

­   principii  privind proiectarea, executarea şi  utilizarea hidroizolaţiilor;

­ principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante;

­  sistem practic de evaluare a structurilor hidroizolante:

sistemul I.P.T.;

­ principii de evaluare a materialelor hidroizolante.

b. Prevederi informative:

­ specificaţii de zonare geoclimatică;

­ prezentarea materialelor hidroizolante de uz curent;

­ alcătuirea structurilor hidroizolante. c. Anexe

Notă: în cadrul prezentului normativ se fac referiri şi exemplificări şi la alte elemente ce fac parte din conceptul de hidroizolaţie.

Elaborat de:

Institutul National de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor­ ÎNCERC Bucureşti
Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI, cu ordinul

nr. 607 din 21.04.2003

1.2. Domeniul de aplicare

1.2.1. Prevederile prezentului normativ se adresează proiectanţilor, executanţilor şi beneficiarilor (utilizatorilor) de lucrări de construcţii, precum şi organelor de avizare, control şi responsabililor tehnici cu execuţia din domeniul construcţiilor civile, industriale şi agrozootehnice.

1.2.2. Prevederile prezentului normativ se referă la hidro­izolaţiile continue şi omogene la clădiri supuse acţiunii apelor, neagresive chimic, cu sau fără presiune hidrostatică (infiltraţii şi/sau exfiltraţii).

1.2.3. Hidroizolaţiile continue şi omogene la care se referă prezentul normativ constau din:

1.2.3.1. Materiale hidroizolante bituminoase continue ­ membrane nearmate sau armate (cu armare, simplă sau dublă, cuprinsă în masă, sau cu strat de armare ca suport);

1.2.3.2. Materiale hidroizolante polimerice continui ­ membrane extrudate sau calandrate, nearmate sau armate (cu armare simplă sau dublă cuprinsă în masă şi/sau cu sau fără strat de armare ca suport);

1.2.3.3. Materiale hidroizolante din mase omogene, bituminoase sau polimerice, cu aplicare peliculară în unul sau mai multe straturi, cu sau fără strat/straturi de armare.

1.2.4. Prevederile prezentului normativ NU se referă la:

­ hidroizolaţii la construcţii speciale (drumuri şi poduri, tuneluri, bataluri, gropi ecologice);

­ hidroizolaţiile cu plăci metalice;

­ impermeabilizări în masă sau de suprafaţă a elementelor de construcţie (betoane, tencuieli, şape);

­ impermeabilizări ale solului;

­ ecranări şi drenaje de protecţie a părţilor de construcţie subterane;

­ învelitori la acoperişuri cu pantă generală mai mare de 5%;

­ reabilitări şi reparaţii ale hidroizolaţiilor.

1.3. Referinţe principale

1.3.1. Referinţe naţionale

• Legea 10/95 privind calitatea în construcţii;

• SR­ISO 6240/97 ­ Norme de performanţă în construcţii­conţinut şi prezentare;

• Normativ cadru privind detalierea conţinutului cerinţelor stabilite prin Legea 10/95;

• Seria C. 107 ­ Normative pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice la clădiri;

• SR 137/95 ­ Materiale hidroizolante bitumate. Reguli şi metode de verificare;

• P. 130/99 ­Normativ privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor;

• P. 100/92 ­ Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor, inclusiv completare şi modificare cap.

11, 12(MLPAT71/N/96);

• P. 118/99 ­ Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor;

• SR 1907/1/97 ­ Calculul necesarului de căldură. Prescripţii de calcul;

•     STAS 10101/20/90 ­ Acţiunea vântului;

• STAS 10101/21/92 ­ Încărcări date de zăpadă;

• STAS 2921/76   ­ Construcţii civile industriale şi agrozootehnice;

­ Lucrări de hidroizolaţii;

­ Determinarea impermeabilităţii;

• STAS 6615/1­74 ­ Adezivi pe bază de elastomeri;

­ Determinarea vâscozităţii;

• STAS 6622/88  ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii

­ Condiţii tehnice generale de calitate;

• STAS 8622/88 ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii

­ Condiţii tehnice de calitate;

• STAS 9199/73 ­ Masticuri bituminoase pentru izolaţii la construcţii

­ Metode de analiză şi încercări.

• HG 925/95 ­ Regulament de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi construcţiilor;

• Legea 90/96 ­ Legea protecţiei muncii completată cu Legea

177/2000;

• Norme generale de protecţia muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii­1996;

• Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu Ordinul nr.9/N/l5.03.1993 al MLPAT;

• Normativ cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr.225/95;

• OGR nr.60/97 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr.212/97;

• Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu Ordinul MI nr.775/98;

• Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente

acestora, indicativ C 300 aprobat cu Ordinul nr. 20/N al   MLPAT;

• Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor­ D.G.P.S.I.­001, aprobate cu Ordinul MI nr. 1023/99;

•        Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor­ D.G.P.S.I.­002, aprobate cu Ordinul MI nr. 1080/2000.

1.3.2. Referinţe străine

• Directive Generale UEAtc privind etanşeitatea la construcţii (caietCSTBnr.1812);

• Directive tehnice unificate, seria 20 şi 43 (CSTB), privind etanşeitatea construcţiilor;

• Directive   europene   privind   produsele   pentru   construcţii (89/106/CEE);

• Ghidul performanţelor în construcţii (elaborate de CSTC şi SECO)din 1990.

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

1.4.1. Terminologie conform STAS 2355/1­85 (Construcţii Civile, Industriale şi Agrozootehnice.

Lucrări de hidroizolaţii în construcţii. Clasificare şi terminologie)

1.4.2. Terminologie (adoptată suplimentar):

1.4.2.1. Etanşeitate ­ termen generic ce defineşte impermeabilitatea construcţiilor (părţi şi. elemente de construcţii) împotriva apei şi/sau a umidităţii, care cuprinde şi domeniul hidroizolaţiilor la clădiri (ce fac obiectul prezentului normativ);

1.4.2.2. Hidroizolaţie ­ structura etanşă, continuă şi omogenă  de protecţie a elementelor sau părţilor de construcţie împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor apei şi/sau a umidităţii naturale a mediului;

1.4.2.3. Membrane (membrane hidroizolante) ­ termen generic ce defineşte totalitatea  materialelor hidroizolante sub formă de foi groase ambalate în suluri;

1.4.2.4. Mase omogene cu aplicare pe licit/ară ­ termen generic ce defineşte totalitatea materialelor hidroizolante sub formă semifluidă cu diverse vâscozităţi;

1.4.2.5.  Terase utilitare ­ termen ce defineşte categoria teraselor ce comportă funcţiuni utilitare în exploatare:

a) Terase circulabile pietonal ­ terase de acces şi/sau flux pietonal (cu utilizare redusă sau intensă);

b) Terase carosabile ­ terase apte accesului şi parcajului auto;

c) Terase cu utilitate multiplă (mixte).

1.4.2.6.  Terase necirculabile cu structură hidroizolantă autoprotejată ­ terase pe care nu se circulă sau cu circulaţie ocazională, dirijată, care au ca strat superior al structurii hidroizolante o membrană hidroizolantă autoprotejată (pentru acces ocazional se prevăd zone special întărite şi marcate ce comportă o circulaţie uşoară);

1.4.2.7.  Terase necirculabile cu  protecţie suplimentară  grea ­terase pe care nu  se circulă  sau  cu circulaţie ocazională (peste structura hidroizolantă se prevede protecţie grea din pietriş, dale sau şapă);

1.4.2.8.  Terase ranversate ­ terase pe care nu se circulă cu structuri                             termohidroizolante                                                                                                            inversate

(termoizolaţia   lestată   este

pozată  peste structura  hidroizolantă  aplicată  direct  pe  elementul structural suport);

1.4.2.9.  Armare (strat ­ straturi de armare) ­ materiale sub formă de împâslituri (voaluri) folii, ţesături, plase, care se includ în structura internă a membranelor hidroizolante sau care întăresc straturile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară;

1.4.2.10.  Autoprotecţie (membrane sau structuri hidroizolante autoprotejate) ­ protecţie cu materiale minerale (granulare sau în paiete), folii sau pelicule aplicate în procesul de fabricaţie pe faţa superioară a membranelor hidroizolante sau materiale hidroizolante (membrane sau pelicule) rezistente la factorii de mediu prin natura compoundului din care sunt fabricate;

1.4.2.11. Independent sau flotant ­ mod de aplicare fără aderenţă la suport a unei folii, foi, membrane sau structuri hidroizolante;

1.4.2.12.   Semiaderent ­ mod de aplicare a unei folii, foi, membrane sau structuri hidroizolante prin lipire în puncte, benzi (fâşii) continui sau discontinui, într­un procent stabilit;

1.4.2.13. Aderenţa totală (totală aderenţă) ­ mod de aplicare a unei membrane sau structuri hidroizolante prin sudură sau lipire continuă, omogenă pe întreaga suprafaţă;

1.4.2.14. Strat de separare (desolidarizare) ­ folie sau foaie aplicată flotant între diverse substructuri ale structurilor termo­hidroizolante sau aplicată sub stratul de protecţie grea, cu rol de a împiedica aderenţa şi/sau rol de protecţie;

1.4.2.15.   Strat de desolidarizare ­ strat din foaie, folie, împâslitură etc. intercalat între alte straturi ale structurii termohidro­izolante cu rol de a împiedica aderenţă şi/sau de protecţie.

1.4.2.15. Difuzie (strat difuzie) ­ strat cu rol de repartizare uniformă şi migrare a vaporilor de apă.

1.4.3. Explicitare termeni

1.4.3.1. Sistemul IPT­ sistem de apreciere calitativă globală pe criterii şi niveluri de performanţă a structurilor hidroizolante (detaliat în capitolul IV) ce cuprinde:

­ I  impermeabilitatea la apă;

­  P rezistenţa Ia perforare (Ps ­ perforare statică şi Pd ­perforare dinamică);

­ T comportamentul la temperaturi ridicate.

1.4.3.2.   Criterii şi niveluri de performanţă a materialelor hidroizolante (detaliat în capitolul V) ce cuprinde următorii parametri definitorii, principali:

­ R forţa de rupere la tracţiune;

­ A alungirea la rupere la tracţiune;

­ F  flexibilitatea la temperaturi scăzute.

1.4.3.3. Suport       ­ termen        ce        defineşte        natura        suprafeţei        pe        care se aplică hidroizolaţia:

a)  Suport rigid ­ beton monolit sau prefabricat, şape (slab armate, din mortar de ciment) ­ constituie suport cu deformaţii neglijabile, comportă orice tip de materiale hidroizolante;

b) Suport elastic ­ suport deformabil (panouri profilate metalice, astereală din lemn sau din plăci celulozice aglomerate) cu săgeată maxim admisibilă de 1/150­comportă hidroizolaţii cu membrane;

c)  Suport semirigid ­ plăci termoizolante, semirigide simplu pozate, lipite în puncte, continuu sau fixate mecanic pe suport rigid, ce pot fi supuse unui efort de compresiune

maxim de 8 N/cm2 pentru o deformaţie maximă de 10% (exemplu: plăci din polistiren expandat sau extrudat, plăci din poliuretan, etc.) ­ comportă hidroizolaţii cu membrane;

d) Suport semielastic ­ plăci termoizolante fixate mecanic, lip it e continuu sau în puncte pe suport rigid, elastic sau semirigid, ce pot fi supuse unui efort de 0,2 N/cm2, cu o deformaţie maximă de 5% la un coeficient de revenire de minim 0,90 (exemplu: plăci vată minerală de minimum          140 kg/m3) ­ comportă hidroizolaţii cu membrane.

1.4.3.4. Structura hidroizolantă ­ termen ce defineşte un sistem structural monostrat, bistrat sau multistrat din materiale hidroizolante:

a)  Structurile hidroizolante pot fi constituite din membrane hidroizolante (bituminoase sau polimerice)

sau din mase omogene cu aplicare peliculară (bituminoase sau polimerice);

b) Structurile hidroizolante d i n membrane se aplică pe suport în următoarele variante:

• simplu  pozate  direct  pe  elementul  suport  sau  cu  intercalarea  unui  strat  de  separare  (cu asigurarea etanşeităţii suprapunerilor);

• lipite continuu. în următoarele moduri:

­ lipire cu adezivi specifici la cald (masticuri bituminoase) sau la rece (adezivi bituminoşi şi/sau polimerici);

­ sudură cu flacăra sau cu aer cald (sau sudură cu microunde a  suprapunerilor  unor

membrane polimerice);

­ autoaderenţă (cu film de protecţie ce se îndepăr tează); suprapunerile se lipesc sau se sudează.

• lipite discontinuu, în următoarele moduri:

­ cu adezivi specifici,  la cald sau  la rece,  în  puncte sau benzi;

­ prin topirea superficială a reliefului (benzi sau ploturi) cu care este prevăzută membrana

hidroizolantă (bituminoasă);

­ în puncte sau benzi autoadezive);

­ cu adezivi specifici, la cald sau la rece, prin intercalarea unei folii sau foi perforate.

• simplu   pozate,   cu  fixare  mecanică   (cu  asigurarea etanşeităţii suprapunerilor);

• lipite continuu  sau discontinuu, cu fixare mecanică suplimentară.

Note:

­ membranele ce compun structurile hidroizolante multistrat se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici la cald sau la rece şi prin sudură (nu se recomandă prin autoaderenţă);

­ structurile hidroizolante din mase omogene, simple sau armate, se aplică numai pe suport rigid (în straturi succesive) manual sau mecanic (cu sau fără straturi de armare).

1.4.3.5. Structurile hidroizolante din membrane se protejează faţă de factorii de mediu în unul d i n următoarele moduri:

a) Autoprotejate (din fabricaţie) cu:

­   materiale  minerale (granule,  paiete) ­  la  membrane bituminoase;

­ folii metalice (prin dublare) din aluminiu, cupru, inox ­ la membrane bituminoase;

­ foi polimerice (prin dublare) ­ la membrane polimerice;

­ pelicule (lacuri, vopsele)­ la membrane polimerice;

­ prin natura compoundului din care este realizat materialul hidroizolant ­ la membrane bituminoase şi polimerice.

b) Protejate pe şantier cu:

­ pelicule de protecţie (reflectante) ­ la membrane bituminoase şi polimerice;

­  acoperire cu pietriş sau dale (protecţie grea > 40 kg/m2), cu sau fără strat de desolidarizare ­ la membrane bituminoase şi polimerice;

­  acoperire cu elemente prefabricate sau turnate (având rol constructiv sau rol de protecţie şi de uzură în cazul teraselor utilitare) cu sau fără strat de desolidarizare ­ la membrane bituminoase;

­  acoperire cu plăci sau mase termoizolante protejate spre exterior (structuri ranversate) pelicular

sau cu protecţie grea cu sau fără strat de desolidarizare ­ Ia membrane bituminoase şi polimerice.

1.4.3.6. Structurile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară se protejează faţă de factorii de mediu în unul din următoarele moduri:

•   autoprotejate (din fabricaţie) în masă, prin natura compoundului din care sunt realizate;

• protejate pe şantier cu:

­ pelicule de protecţie (reflectante);

­ acoperire cu dale sau pietriş (protecţie grea > 20     kg/m2), cu intercalarea unui strat de desolidarizare;

­ acoperire cu folii, ţesături sau împâslituri.

1.4.4. Configuraţia structurilor termohidroizolante

(noţiuni suplimentare contextului dar definitorii prezentului normativ):

a) Structurile termohidroizolante pot fi:

­  structuri clasice; în care structura termoizolantă este cuprinsă între structura hidroizolantă şi elementul structural suport (se menţionează că stratul de difuzie şi bariera contra vaporilor fac parte din structura termoizolantă);

­structuri ranversate;  în care termoizolaţia  este aplicată  peste     structura     hidroizolantă    (spre exterior).   Termoizolaţia ranversată poate fi realizată cu materiale aplicate direct (poliuretan spumat) sau prin pozarea de plăci (sticlă spongioasă sau polistiren extrudat), protejate;

­  structuri  distincte  (separate);  hidroizolantă  şi  termo­izolantă  (în  care  termoizolaţia  este prevăzută în interiorul construcţiei, sub elementul suport al hidroizolaţiei).

b)   Structurile   termohidroizolante   clasice au    următoarea configuraţie (de la exterior spre interior):

­ structura hidroizolantă autoprotejată sau protejată suplimentar, aplicată în aderenţă totală, semiflotant sau flotant pe structura termoizolantă; (se va prevede strat difuzant sub hidroizolaţia aplicată pe termoizolaţia ce implică procedee umede sau pe suport cu umiditate proprie peste nivelul

admisibil);

­ structura termoizolantă (monostrat, bistrat sau mixtă);

­   protecţia          termoizolaţiei          (faţă          de          vaporii          de          apă          aflaţi la           interiorul           construcţiei)           este           alcătuită           din           bariera           contra vaporilor, cu sau fără strat de difuzie.

c) Structurile hidroizolante cu membrane bituminoase se pot  aplica pe toate tipurile de suport, conform următorului tablou:

Tipul suportului Tipul teraselor / mod de aplicare
T.N.G. T.N.A. T.P.
f. s. t. s. t. f. s. t.
SUPORT RIGID• beton, şapă

• beton uşor turnat sau spumat

X X X X X X X X X X X X X X X X
SUPORT ELASTIC• lemnsau plăci fibrolemnoase1 X X X X X

1 Pe suport din lemn sau plăci fibrolemnoase primul strat hidroizolant se va fixa mccanic.

Tipul suportului Tipul teraselor / mod de aplicare
T.N.G. T.N.A. T.P.
f. s. t. s. t. f. S. t.
SUPORT SEMIRIGID•      plăci poliuretan sau polistiren

(cu sau fără caşerare)1

•      plăci plută (cu sau fără strat de caşerare)

•      plăci perlit (cu sau fără strat de caşerare)

•      plăci sticlă spongioasă

x x x

x

x x x

x

x x x

x

x x x

x

x x x

x

x x x

x

x x x

x

x x x

x

SUPORT SEMIELASTIC•     plăci rigide vată minerală

(cu sau fără strat de caşerare)2

X X X X X

T.N.G.   = terase necirculabile cu protecţie suplimentară, grea;

T.N.A.   = terase necirculabile cu structura hidroizolantă autoprotejată;

T.P.       = terase circulabile pietonal. f. = flotant

s.          = semiaderenţă

t.          = aderenţă totală

d) Structurile hidroizolante cu membrane polimerice (de regulă structuri monostrat) se aplică de regulă pe suport rigid dar se pot aplica şi pe suport elastic, semirigid sau semielastic cu respectarea strictă a prevederilor producătorului (de membrane polimerice);

Membranele polimerice se aplică de regulă cu fixare mecanică şi sudarea/lipirea suprapunerilor conform prevederilor producătorului.

1 Pe suport din poliuretan sau polistiren se poate aplica în semiaderenţă sau aderenţă totală în cazul membranelor autoadezive, special concepute; se poate aplica la T.P. cu circulaţie redusă.

2 Pe suport din vată minerală, primul strat hidroizolat se va fixa mecanic; pe suport    din vată minerală caşerată din fabricaţie cu

membrană hidroizolantă. se aplică în semiaderenţă sau in totală aderenţă; se poate aplica la T.P. cu circulaţie foarte redusă.

2. PRINCIPII PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA ŞI UTILIZAREA HIDROIZOLAŢIILOR

2.1. Principii privindproiectarea 2.1.1. Principii generale

2.1.1.1. Documentaţia  de  execuţie privind  hidroizolarea  clădirilor  împotriva  apei  şi/sau  a  umidităţii mediului se va întocmi conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice în construcţii, în vigoare şi în concordanţă cu prevederile producătorilor de materiale hidroizolante.

2.1.1.2. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare a clădirilor se va elabora de către firme şi/sau persoane specializate, autorizate.

2.1.1.3. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare va fi elaborată explicit, pe stadii fizice distincte, cu prezentarea lucrărilor de alt specific şi corelarea acestora cu lucrările de hidroizolare propriu­zise (după caz).

2.1.1.4. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare se va întocmi în baza temei­program elaborate în baza următoarelor date definitorii:

a)  Definirea şi determinarea condiţiilor şi exigenţelor stabilite de beneficiar (utilizator);

b) Stabilirea şi definirea din punct de vedere structural şi funcţional al tipului de clădire, sau element al clădirii ce se hidroizolează;

c) Stabilirea condiţiilor geologice (studiu geo, nivel mediu Şi maxim al apelor freatice) şi de zonare geoclimatică, după specificul hidroizolaţiei;

d)   Stabilirea modurilor, parametrilor şi nivelurilor de acţionare curentă şi maxim­potenţială a

apei sau a umidităţii mediului asupra obiectului ce se hidroizolează;

e) Definirea tipului de hidroizolaţie preconizat.

2.1.1.5. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare a clădirilor împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului va cuprinde memoriul justifîcativ­explicativ (justificarea soluţiei adoptate în contextul datelor de temă, implicaţiile în relaţie cu lucrările conexe, de alt specific), cantităţi de lucrări pe stadii fizice, necesar de materiale, resurse şi utilaje precum şi piesele desenate de ansamblu şi detaliile caracteristice.

2.1.1.6. Documentaţia de execuţie va cuprinde specificaţiile privind reglementările tehnice de referinţă, standardele sau agrementele tehnice ale materialelor, durabilitatea apreciată a structurilor hidroizolante preconizate şi condiţiile de utilizare.

2.1.1.7. Pentru lucrări de hidroizolare de amploare sau cu condiţii de pericol privind incendiile, exploziile sau accidentările, se vor elabora proiecte tehnologice şi caiete de sarcini cu abordarea distinctă a măsurilor P.S.I. şi de protecţia muncii.

2.1.1.8. Proiectantul şi beneficiarul pot opri lucrările de execuţie în cazul în care se constată abateri de la prevederile documentaţiei de execuţie, a prescripţiilor şi reglementărilor în vigoare.

2.1.2. Principii particulare

2.1.2.1. La proiectarea hidroizolaţiilor clădirilor se va ţine seama de următoarele aspecte specifice ansamblului construit:

a) Definirea condiţiilor geoclimatice de amplasare a construcţiei:

b) Categoria de importanţă a clădirii;

c) Definirea generală din punct de vedere volumetric şi structural al clădirii, părţilor sau elementelor de construcţie ce necesită hidroizolare sau termohidroizolare;

d) Definirea funcţionalităţii clădirii, părţilor sau elementelor de construcţie pentru stabilirea generală a tipului de hidroizolaţie sau de termohidroizolaţie;

e) Stabilirea precisă a naturii, geometriei şi conformaţiei elementului suport al structurii hidroizolante sau termohidro­izolante;

f) Definirea modului de comportare din punct de vedere al deplasărilor, vibraţiilor, mişcărilor elastice şi

al nivelului de microfisurare ­ fisurare al elementului suport;

Aprecierea şi stabilitatea modalităţilor şi nivelurilor de acţionare medii­curente şi maxim­potenţiale a apei sau a umidităţii mediului asupra hidroizolaţiei.

2.1.2.2. Proiectarea propriu­zisă a hidroizolaţiilor la clădiri se va face în baza următoarelor aspecte:

a) Stabilirea   cerinţelor   de   performanţă   a   nivelurilor   de   performanţă   necesare   pentru   structura hidroizolantă preconizată a fi utilizată (conform sistemului I.P.T. de apreciere calitativă globală);

b) Definirea şi stabilirea tipului de hidroizolaţie preconizată (în foi hidroizolante sau din mase omogene cu

aplicare peliculară). în cazul structurilor termohidroizolante, se va face corelarea cu  normele în vigoare privind termoizolarea construcţiilor, cu definirea şi stabilirea structurii ansamblului termohidroizolant;

c) Stabilirea  structurii  ansamblului  hidroizolant  (monostrat,  multistrat)  a  materialului­materialelor componente (bituminoase sau polimerice) şi a sistemului de aplicare pe suport pentru suprafeţele orizontale, înclinate şi verticale, în concordanţă cu specificaţiile producătorului şi cu cele din agrementele tehnice ale materialelor preconizate;

d) Definirea şi stabilirea relaţiilor privind anexele, accesoriile şi  elementele constructive locale (receptoare pluviale, jgheaburi şenouri, atice, străpungeri, diferenţe de nivel, socluri, etc), în contextul suprafeţei generale date şi în concordanţă cu modul de utilizare­funcţionare;

e) Determinarea   şi  prezentarea  elementelor   speciale,   particulare,   atipice  şi  modurilor   de soluţionare;

f) Determinarea cantităţilor de lucrări pe etape de execuţie, stadii fizice şi pe tipuri de structuri;

g) Determinarea cantităţilor de materiale necesare;

h)  Stabilirea  condiţiilor  privind  verificarea  calităţii  lucrărilor  şi  urmărirea  comportării  în exploatare.

2.2. Principii privind executarea

2.2.1. Principii generale

2.2.1.1. Execuţia hidroizolaţiei clădirilor împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului trebuie să se desfăşoare în condiţii facile pentru asigurarea calităţii necesare în utilizare, prin respectarea reglementărilor tehnice în vigoare.

2.2.1.2. Lucrările  se  vor  executa  de  către  firme  autorizate,  cu  personal  calificat,  specializat  în domeniu.

2.2.1.3. înaintea începerii lucrărilor, executantul va solicita proiectantului, dacă este cazul, prelucrarea documentaţiei de execuţie, precum şi elucidarea eventualelor neconcordanţe faţă de situaţia din teren.

2.2.1.4  înaintea începerii lucrărilor, executantul va elabora documentaţia tehnologică de execuţie (funcţie de natura şi amploarea lucrărilor) şi va stabili graficul’ d e eşalonare în raport cu lucrările conexe şi/sau cu lucrările de alt specific Executantul va prelua frontul de lucru în baza procesului verbal, cu îndeplinirea tuturor exigenţelor impuse de natura lucrărilor, de prevederile documentaţiei de execuţie şi a reglementărilor specifice în vigoare.

2.2.1.5. începerea lucrărilor va fi precedată de organizarea de şantier, în special privind asigurarea punctelor şi traseelor de acces, a punctelor şi zonelor de depozitare a gospodăriei anexe şi a măsurilor de protecţie a muncii şi de pază şi prevenire a incendiilor.

2.2.1.7. Lucrările se vor executa strict în conformitate cu condiţiile şi prevederile documentaţiei de execuţie şi a reglementărilor specifice în vigoare; orice neconcordanţă va fi semnalată spre rezolvare proiectantului de specialitate cu înştiinţarea beneficiarului.

2.2.1.8. Executantul va întocmi procese verbale privind diversele faze de execuţie, în special pentru lucrările ascunse, împreună cu beneficiarul (şi cu proiectantul). în unele cazuri se pot opera sondaje de verificare ce vor fi imediat remediate.

2.2.1.9. La terminarea execuţiei se vor întocmi formele de recepţie ale lucrării (cu eventuale observaţii ce vor fi însuşite şi operate de executant) în baza constatărilor şi verificărilor efectuate de o comisie formată din executant, proiectant şi beneficiar. Se vor face, unde este posibil, probări ale etanşeităţii prin inundare pe timp limitat (72 ore) şi observarea eventualelor infiltraţii.

2.2.2. Principii particulare

2.2.2.1. Condiţii climatice:

a)  Structurile hidroizolante  se vor aplica   la exteriorul construcţiilor în condiţii climatice normale, adecvate lucrărilor de hidroizolare; fără vânturi puternice sau ploaie, la temperaturi pozitive (conform prevederilor tehnologice), în general peste        + 2°C;

b) Structurile hidroizolante se vor aplica în interiorul construcţiilor în condiţii de temperatură pozitivă şi de perfectă ventilare a spaţiilor în care se lucrează (în special la lucrul cu produse ce conţin solvenţi organici volatili sau substanţe nocive).

2.2.2.2. Condiţii referitoare la suport ­ condiţii de preluare a frontului de lucru:

a)  Suportul pe care se aplică structurile hidroizolante va fi uscat, degresat, curat şi desprăfuit;

b)  Nivelul admisibil al umidităţii naturale a suportului hidro­izolaţiei se recomandă să fie:

­ maxim 12% Ia beton, elemente prefabricate din beton, şape, tencuieli (din mortar de ciment fără adaos de var);

­ maxim 12% la beton celular sau spumat;

­ maxim 20% la astereală din lemn;

­ maxim 15% Ia plăci perlit, gips carton;

­ maxim 15% la plăci aglomerate celulozice.

c)       Suprafaţa suportului rigid trebuie să fie plană, cu denivelări de maxim 5 mm determinate cu dreptarul de 2 m lungime, aplicat pe direcţia de planeitate;

d)       Suprafaţa suportului rigid nu va prezenta neregularităţi (bavuri sau excrescenţe) mai mari de 2 mm determinate cu o rigletă de 20 cm lungime, deplasată în toate sensurile;

e) Nu se vor admite denivelări între elementele suport, prefabricate, mai mari de 10 mm; denivelările se vor rectifica cu mortar de ciment (fără adaos de var şi eventual cu adaos de aditivi plastifianţi), cu o pantă de minim 1/5;

f)  Suportul rigid nu trebuie să comporte fisurări în planul suprafeţei mai mari de 1,5 mm (determinate prin

calcul) sub acţiunea tuturor încărcărilor previzibile, stabilite:

g) Neregularităţile locale negative (scobituri, exfolieri) mai mici de 2 cm2 se vor rectifica cu mortar cu răşini sintetice iar neregularităţile mai mari de 2 cm2  se vor rectifica cu mortar de ciment cu aditivi specifici (fără adaos de var);

h) Suporturile elastice, semirigide şi semielastice cu pante între 2% şi 3% vor fi plane\ jncât să nu se formeze (după aplicarea hidroizolaţiei) stagnări de apă mai mari de 1 m2 cu grosimea stratului de apă de maxim 1,5 cm;

i) Muchiile intrânde (scafe) sau ieşinde vor fi realizate în unghi drept sau cu racord la 45° şi nu vor prezenta neregularităţi (bavuri) mai mari de 2 mm determinate cu rigleta de 20 cm lungime şi denivelări (longitudinale) mai mari de 5 mm determinate cu dreptarul de 2 m lungime (aceste condiţii sunt aplicabile şi în cazul şliţurilor de ancorare­protecţie a terminaţiilor verticale a hidroizolaţiei); nu se recomandă realizarea scafelor semirotunde. Se pot utiliza scafe prefabricate la hidroizolaţiile împotriva apelor fără presiune hidrostatică;

j) Se va verifica existenţa şi calitatea montării tuturor elementelor constructive şi anexe la care se racordează hidroizolaţia precum şi corecta  execuţie a acestora (receptoare de scurgere, străpungeri, elemente de fixare, elemente auxiliare, başe etc).

2.2.2.3. Condiţii de punere în operă:

a) Structurile hidroizolante şi termohidroizolante vor fi asigurate la întreruperea lucrului, încât să se evite deteriorarea lucrării executate datorită factorilor naturali previzibili (precipitaţii, vânt) ce pot acţiona pe timpul pauzelor de lucru (noaptea, zile libere);

b) Aplicarea structurilor hidroizolante se va face pe zone şi sensuri determinate, ţinându­se seama în

special de pante, de căile de acces, transport şi manipulare a materialelor, fără afectarea zonelor cu lucrări în curs de execuţie sau terminate;

c)  Dotările grele de lucru (butelii cu gaz, containere sau paleţi cu material hidroizolant, etc.) vor fi prevăzute cu postamente şi elemente de transport care să nu deterioreze suprafeţele suport şi cele hidroizolate;

d) La pante generale mai mici de 2% se admit stagnări de apă pe suprafeţe limitate.

2.2.2.4. Condiţii privind protecţia muncii şi prevenirea incendiilor

a)  Se vor lua toate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă (asigurarea căilor de acces verticale şi orizontale, asigurarea golurilor, dotarea corespunzătoare a mijloacelor de ridicare a materialelor, etc);

b) Se vor lua toate măsurile necesare pentru paza şi prevenirea incendiilor (mod de lucru cu foc deschis, depozitarea materialelor, etc);

c)  Se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni acumularea (în special în spaţiile închise, izolate) de gaze toxice şi/sau inflamabile;

d) Nu se vor admite utilaje, scule şi unelte improvizate sau defecte care ar putea periclita calitatea lucrărilor de hidroizolare sau protecţia şi sănătatea muncitorilor.

2.3. Principii privind exploatarea

Noţiunea  de  exploatare  cuprinde  aspectele  privind  durabilitatea,  întreţinerea,  utilizarea  şi  funcţionarea sistemului hidroizolant

2.3.1. Principii generale

2.3.1.1. Durabilitatea unui sistem poate fi caracterizată prin două moduri de evaluare:

a) Garanţia acordată (durabilitate garantată de către executant şi/sau producător); trebuie să constituie un sistem obligatoriu de evaluare (cu referire la materialele hidroizolante ce compun structura sau la structură în ansamblu);

b) Durata de utilizare apreciată; constituie un sistem orientativ de evaluare calitativă ce poate fi luată în considerare funcţie de organismul care face aprecierea sau susţinerea prin exemplificări.

Sistemul de garantare trebuie să precizeze măsurile de întreţinere preconizate în funcţie de condiţiile de utilizare în conformitate cu prevederile Legii 10/1995, cu garanţie de 10 ani. în cazuri particulare, prin convenţie între părţi (proiectant, executant, beneficiar) se pot stabili alte termene.

2.3.1.2. Măsurile de întreţinere preconizate şi frecvenţa acestora trebuiesc stipulate în Dosarul Tehnic

(cartea tehnică a construcţiei).

2.3.1.3. Condiţiile de utilizare şi funcţionare trebuie stabilite prin tema­program şi vor fi menţinute pe întreaga durată normată. Condiţiile stipulate în tema program pot fi completate de proiectant funcţie de criteriile de calitate considerate.

2.3.2. Principii particulare:

Durabilitatea   hidroizolaţiilor   clădirilor   implică   un  sistem funcţional privind verificarea, exploatarea şi întreţinerea acestora:

2.3.2.1. Sistemul de verificare:

Controlul calităţii lucrărilor de hidroizolaţii se va face pe parcursul desfăşurării lucrărilor, pe faze determinate şi la terminarea acestora şi vor fi stipulate în procese verbale ce se vor anexa la cartea tehnică a construcţiei, astfel:

a)  Verificări pe parcursul lucrărilor:

­ calitatea suportului;

­ calitatea materialelor hidroizolante;

­  poziţionarea şi fixarea în structura suport a pieselor înglobate, de trecere, a elementelor de străpungere etc;

­  calitatea execuţiei pe etape de lucru a structurii hidroizolante şi/sau termohidroizolante.

b) Rectificări:

­  rectificări locale, unde este cazul, pe etape de lucru;

­  în vederea verificării finale sau ca urmare a acesteia se vor executa rectificări privind sistemele de asigurare şi protecţie, a eventualelor defecţiuni locale şi de finisare a suprafeţei hidroizolate, unde este cazul.

c)  Verificare finală:

­  verificarea de suprafaţă se va realiza vizual şi prin tatonare, urmărind corectitudinea şi calitatea modului de aplicare, lipire, racordare, acoperire, asigurare şi de protecţie a structurii hidroizolante (la cerere, se poate face şi verificarea structurală prin sondaje­carotare, cu probe de laborator ale

acestora);

­  verificarea documentelor privind controalele de calitate (procese verbale) efectuate pe parcursul desfăşurării lucrărilor;

­           verificarea prin proba cu apă (unde este posibilă realizarea indundării cu apă) timp de 72 ore (fără a se depăşi capacitatea de stabilitate şi rezistenţă a clădirii).

d) Verificări periodice:

­ verificarea periodică se va realiza conform unei metodologii stabilite de către beneficiar cu proiectantul şi/sau executantul. Această verificare este recomandabil a fi efectuată la intervale de doi ani.

2.3.2.2. Întreţinerea

La  verificările periodice se va  urmări şi  modul  de  utilizare a  hidroizolaţiei,  în  sensul  respectării

condiţiilor­cadru de utilizare stabilite prin temă; orice intervenţii neprevăzute se pot face numai cu acordul proiectantului.

La verificările periodice se vor avea în vedere:

a) Interzicerea  oricăror  intervenţii  efectuate  asupra  hidroizolaţiei  (spargeri,  încărcări suplimentare, ancoraje, etc);

b)  Interzicerea   circulaţiei   pe   suprafeţele   concepute   şi realizate ca necirculabile; în acest sens este recomandabil ca în cazul teraselor necirculabile de mari dimensiuni sau carecuprind puncte de vizitare, să se prevadă căi de acces ocazional, prin asigurarea unor zone cu protecţii adecvate acestui scop.

Întreţinerea hidroizolaţiilor este sarcina beneficiarului, conform indicaţiilor stipulate în documentaţia tehnică. Întreţinerea constă în măsuri privind utilizarea corectă şi la lucrări de intervenţie curente. La lucrările de intervenţie curente (ce se referă la izolaţiile aparente sau accesibile, nu la cele ascunse, acoperite de structuri grele) se au în vedere:

a)  Curăţarea sezonieră periodică a suprafeţelor prin înlăturarea depunerilor şi vegetaţiei (minim de

2 ori pe an; primăvara şi la sfârşitul toamnei) prin măturare, precum şi curăţirea cu atenţie pe timpul iernii a aglomerărilor excesive de zăpadă sau a gheţii din zonele de dirijare şi scurgere a apelor pluviale;

Curăţarea trotuarelor perimetrale de protecţie a soclurilor sau subsolurilor clădirilor;

c)  Interzicerea efectuării de săpături în zonele hidroizolate subteran, fără asigurarea unor măsuri pentru evitarea degradării izolaţiei şi acumulărilor de apă sau de modificare a regimului hidrografic subteran;

d)  Interzicerea schimbării modului de utilizare a spaţiilor hidroizolate fără acordul proiectantului;

e)  Menţinerea în condiţii funcţionale a elementelor de protecţie a hidroizolaţiei (tencuieli, şape, dalaje, copertine, etc); la protecţiile cu pietriş se recomandă ca la 7­10 ani să se cearnă şi să se spele stratul de pietriş şi anual (primăvara) să se repartizeze uniform pe suprafaţă (întindere uniformă);

f)  Repararea  sau  regenerarea  zonelor  deteriorate  accidental  (hidroizolaţii  şi/sau  elemente  de protecţie.

3. PRINCIPII GENERALE PENTRU EVALUAREA STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE LA CLĂDIRI

Acest capitol cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă următoarele categorii de hidroizolare:

­   hidroizolarea  acoperişurilor  şi a altor elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice;

­    hidroizolarea   elementelor   sau                     părţilor   de       clădiri împotriva exfiltraţiilor;

­    hidroizolarea   elementelor   sau  părţilor   de   clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor.

Principiile generale enunţate în prezentul capitol vor fi precizate, în capitolul 8, prin niveluri de performanţă corespunzătoare criteriilor de performanţă ale diferitelor categorii de structuri hidro­izolante.

3.1. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale acoperişurilor şi a altor elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice

Se referă la următoarele elemente sau părţi ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice:

­ acoperişuri terasă plate ­ cu panta cuprinsă între 0 % (inclusiv) şi 1,5 % (în climat montan nu sunt admise pante 0 %; sunt recomandate pante peste 1,5 %);

­ acoperişuri terasă ­ cu panta cuprinsă între 1,5 % şi 5 % (se admit porţiuni limitate la maxim

30% din suprafaţă cu pante peste 5 %);

­ alte elemente ale clădirilor.

Acest  paragraf  cuprinde  cerinţele  de  calitate,  condiţiile  tehnice  şi  criteriile  de  performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia acoperişurilor şi a altor elemente ale clădirilor supuse acţiunii apelor meteorice, conform următorului tablou:

Nr. crt. Cerinţe de calitate Condiţii tehnice Criterii de performanţă
0 1 2 3
1. Rezistenţa şi stabilitatea Aptitudinea de exploatareCapacitatea de rezistenţă şi stabilitatea Evitarea deformaţiilor excesive sub sarcini concentrate: ­ săgeata limitată sub sarcină; se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul.Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului:

­ alungirea la rupere la tracţiune.

Forţa de aderenţă la suport (realizată prin lipire sau testare) în vederea prevenirii efectelor sucţiunii şi presiunii vântului

0 1 2 3
Durabilitatea structurală Menţinerea proprietăţilor iniţiale: ­durata de garanţie stabilită
2. Siguranţa înexploatare Siguranţa în utilizare Rezistenţa la încărcări concentrate:­ rezistenţa la perforare statică.

Rezistenţa la şoc cu corpuri dure:

­ rezistenţa la perforare dinamică.

3. Siguranţa lafoc Rezistenţa la foc Clasa de combustibilitate:­ în mod curent nu se pun condiţii;

­ pentru cazuri cu pericol de foc se vor lua măsuri specifice (includerea hidroizolaţiei între elemente sau

4. Igiena,sănătatea oamenilor, refacerea

şi protecţia

Igiena aerului şi apei Emisia de substanţe poluante:­                pe durata exploatării hidroizolaţiei

nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre;

5. Protecţiatermică, izolare hidrofugă şi economia Protecţia termică Comportament la temperaturi ridicate:­ deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă de suport.

Comportament la temperaturi scăzute:

0 1 2 3
Izolarea hidrofugă Etanşeitatea la apă:­ impermeabilitatea hidroizolaţiei.
6. Protecţia împotriva zgomotului Izolarea la zgomot de impact Îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:­ se determină în cazuri speciale (terase utilitare cu circulaţie intensă, spaţii interioare ce necesită nivel redus de zgomot).

3.2. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale clădirilor şi părţilor de clădiri împotriva exfiltraţiilor

Se referă la elemente sau părţi ale clădirilor amplasate subteran sau suprateran, hidroizolate împotriva exfiltraţiilor, supuse apelor fără presiune hidrostatică sau cu presiune hidrostatică redusă (spaţii, părţi şi elemente de construcţie supuse la umeziri, stropiri, spălări sau şiroiri).

Acest paragraf cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia elementelor sau părţilor de clădiri supuse exfiltraţiilor, conform următorului tablou:

Nr. crt. Cerinţe de calitate Condiţii tehnice Criterii de performanţă
0 1 2 3
1. Rezistenţa şi stabilitatea Aptitudinea de exploatare Evitarea deformaţiilor excesive sub sarcini concentrate:­ săgeata limitată sub sarcină; se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul.

Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului sau elementului suprapus:

­ alungirea la rupere la tracţiune.

0 1 2 3
Capacitatea de rezistenţă şi stabilitateaDurabilitatea structurală Forţa de aderenţă la suport:­ nu constituie condiţie prin faptul că hidroizolaţia se află de regulă, între elemente rigide, grele.

Menţinerea proprietăţilor iniţiale:

­ durata de utilizare a clădirii

2. Siguranţa în exploatare Siguranţa în utilizare Rezistenţa la încărcări concentrate:               ­rezistenţa la perforare statică.
3. Siguranţa la foc Rezistenţa la foc Clasa de combustibilitate:                        ­ în mod curent nu se pun condiţii, hidroizolaţia fiind cuprinsă de regulă                 între elemente continue, incombustibile.
4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea

şi protecţia mediului

Igiena aerului şi apei Emisia de substanţe poluante:­ pe durata exploatării hidroizolaţiei nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre;

­ la execuţie, în special în spaţiile limitate şi închise, se impune adoptarea măsurilor specifice NTSM şi NPSI.

5. Protecţia termică, izolare hidrofugă şi economia de energie Protecţia termică Comportament la temperaturi ridicate:­ fără restricţii pentru hidroizolaţii aflate în interiorul clădirilor;

­ deplasări limitate faţă de suport ale

hidroizolaţiei aflate la exteriorul clădirilor.

Comportament la temperaturi scăzute:

­ în mod curent nu se pun condiţii.

0 1 2 3
6. Protecţia împotriva zgomotului Izolarea la zgomot de impact îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:­ în mod curent nu se pun condiţii.

3.3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale elementelor sau părţilor de clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

Se referă la următoarele elemente sau părţi ale clădirilor amplasate subteran (sub cota ± 0,00) hidroizolate împotriva  infiltraţiilor  şi/sau  exfiltraţiilor,  supuse  acţiunii  apelor  cu  sau  fără  presiune  hidrostatică  (caz particular: construcţii supraterane hidroizolate împotriva exfiltraţiilor, supuse apelor cu presiune hidrostatică: bazine, rezervoare):

­ subsoluri;

­ fundaţii, socluri de fundaţii;

­ spaţii tehnice şi tehnologice (bazine, rezervoare);

­ spaţii,  elemente  sau  părţi  de  construcţii  supuse  la umeziri, stropiri, spălări sau şiroiri.

Acest paragraf cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia elementelor sau părţilor de clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor, conform următorului tablou:

Nr. crt. Cerinţe de calitate Condiţii tehnice Criterii de performanţă
0 1 2 3
Rezistenţa şi stabilitatea Aptitudinea de exploatareCapacitatea de rezistenţă şi stabilitatea

Durabilitatea structurală

Evitarea deformatiilor excesive sub sarcini concentrate:­ săgeata limitată sub sarcină; se referă

la structura hidroizolantă în raport cu suportul.

Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului sau elementului suprapus:

­ alungirea la rupere la tracţiune.

Forţa de aderenţă la suport:

­ nu constituie condiţie prin faptul că hidroizolaţia se află de regulă, între elementele rigide, grele.

Menţinerea proprietăţilor iniţiale:

­ durata de utilizare a clădirii.

2. Siguranţa în exploatare Siguranţa în utilizare Rezistenţa la încărcări concentrate:­ rezistenţa la perforare statică.
3. Siguranţa la foc Rezistenţa la foc Clasa de combustibilitate:­ în mod curent nu se pun condiţii, hidroizolaţia fiind cuprinsă de regulă între elemente continui, incombustibile.
4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea

şi protecţia mediului

Igiena aerului şi apei Emisia de substanţe poluante:­ pe durata exploatării hidroizolaţiei nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre;

­ la execuţie, în special în spaţiile limitate şi închise, se impune adoptarea măsurilor specifice NTSM şi NPSI.

4. SISTEM PRACTIC DE EVALUARE A STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE; SISTEMUL ­ I.P.T.

În prezentul  capitol,  din  criteriile  de performanţă  enunţate (capitolul 3),  s­au  selectat  trei criterii principale care permit evaluarea globală a structurilor hidroizolante monostrat sau multistrat.

Aceste criterii  de  evaluare denumite „sistem  I.P.T.” sunt următoarele: I . impermeabilitatea la apă

P. rezistenţă la perforare (statică şi dinamică) T. comportamentul la temperaturi ridicate

4.1. Impermeabilitatea la apă (I)

Se clasifică în categorii de niveluri exigenţiale, pentru care structura hidroizolantă este impermeabilă, conform tabelului:

Niveluri de clasificare „I” Nivelul presiunii apei

(KPa sau m coloană de apă)

Timpul menţinerii presiunii (ore)
I.1. 1,5 sau 0,15 72
I.2. 10 sau 1,0 72
I.3. 60 sau 6,0 48
I.4. 100 sau 10,0 48
I.5. 200 sau 20,0 48
I.6. 400 sau 40,0 48
I.7. peste 400 sau 40,0 48

Impermeabilitatea la apă se determină conform prevederilor STAS 2921­76.

4.2. Rezistenţa la perforare (P)

Reprezintă rezultatul interpolării valorilor (indicilor) de clasificare a rezistenţelor la perforare statică

(Ps) şi perforare dinamică (Pd) conform următoarelor tabele:

Rezistenţa Ia perforare statică (Ps)

Niveluri de subclasificare ­ Ps Încărcare­kg

(bila Ø 10 mm)

Ps.1. <7
Ps.2. >7
PS.3: >15
Ps.4. >25

Rezistenţa la perforare dinamică (Pd)

Niveluri de subclasificare ­ Pd Energie de şoc de 9 J; (poanson sferic, 0 mm)
Pd.1. 25 ­ 30
Pd.2. 15 ­ 20
Pd.3. 8 – 10 ­ 12
Pd.4. 4 ­6

Pentru  hidroizolaţiile  monostrat  la  învelitorile  acoperişurilor  s­a  stabilit  un  parametru  intermediar

Ps.3.S. ce corespunde unei valori a încărcării > 20 kg.

Clasamentul general „P” se defineşte conform următoarei grile de interpolare a „Ps” şi „Pd”:

Niveluri de clasificare la perforare „P” Niveluri de subclasificare
Perforare statică Perforare dinamică
P.1. Ps.,1. Pd.1.
P.2. Ps.2. Pd.2.
P.3.(P.3.S.) Ps.3.(Ps.3.S.) Pd.3.
P.4. Ps.4. Pd.4.

Nivelul general de calificare P corespunde nivelului minim al  Ps şi Pd. Rezistenţa la perforare statică se determină conform SR 137­1995. Rezistenţa la perforare dinamică se determină conform Directivelor Generale UEAtc.

4.3. Comportamentul la temperaturi ridicate ­ (T)

Reprezintă ţinuta structurilor hidroizolante la temperaturi ridicate privind alunecarea (glisarea), la nivelul stratului suport şi a straturilor între ele, conform tabelului:

Niveluri de clasificareT” Mărimea deplasării(mm) Temperatură de încercare(°C)
T.1. ≥ 2 + 60
T.2. < 2 + 60
T.3. < 2 + 80
T.4. < 2 + 100

Această categorie este semnificativă pentru structurile hidroizolante aflate în contact direct cu factorii mediului ambiant (însoleiere directă) dar este utilă şi pentru perioada de aplicare, înainte de a fi acoperite cu elemente de construcţie sau sisteme suplimentare de protecţie.

Comportamentul la temperaturi ridicate se determină conform SR 137­1995.

5.  PRINCIPII ESENŢIALE DE EVALUARE  A MATERIALELOR HIDROIZOLANTE

În prezentul capitol sunt prezentate criterii de performanţă care permit evaluarea diverselor tipuri de materiale hidroizolante.

Criteriile de performanţă cuprind două categorii de parametri:

­ parametri definitorii, principali de evaluare a materialelor hidroizolante dar prin extensie şi de

multistrat se va lua în considerare în principiu, în cadrul unui parametru, materialul cu nivelul de exigenţă cel mai defavorabil;

­ paramatri  auxiliari de evaluare suplimentară a  materialelor  hidroizolante sunt prezentaţi în

ANEXA NR.l.

Parametri definitorii, principali sunt:

5.1. Forţa de rupere la tracţiune (R)

Acest parametru este relevant pentru materialele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

(membrane şi mase omogene cu aplicare peliculară). Parametrul R se exprimă în N/5 cm, conform SR

137/1995. Parametrul R se exprimă în valori pentru sensul longitudinal şi transversal al materialelor şi/sau structurilor hidroizolante, conform următorului tabel:

Nivel de exigenţăR Forţa de rupere la tracţiune (N/5 cm)
longitudinal Rl transversal Rt
R.1. RI.1.               < 250 Rt.1.                < 150
R.2. RI.2.               250­300 Rt.2.               150­200
R.3. RI.3.               300­400 Rt.3.               200­300
R.4. RI.4.             400­500 Rt.4.               300­400
R.5. RI.5.                > 500 Rt.5.                 > 400

Nivelul general de calificare R corespunde nivelului minim al  Rl şi Rt.

5.2. Alungirea la rupere la tracţiune (A)

Acest parametru este relevant pentru materialele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

(membrane şi mase omogene cu aplicare peliculară). Parametrul A se exprimă în procente, conform   SR

137/1995. Parametrul A se exprimă în valori pentru sensul longitudinal şi transversal al membranelor şi/sau structurilor hidroizolante, conform următorului tabel:

Nivel de exigenţă

A

Alungirea la rupere la tracţiune (%)
longitudinal A.l. transversal A.t.
A.1. AI.1.                   < 2 At.1.                   < 1,5
A.2. AI.2.                   ≥ 2 At.2.                   ≥ 1,5
A.3. AI.3.                   ≥ 5 At.3.                   ≥ 4
A.4. AI.4.                  ≥ 10 At.4.                   ≥ 8
A.5. AI.5.                   ≥ 20 At.5.                   ≥ 16
A.6. AI.6.                   ≥ 40 At.6.                   ≥ 35
A.7. AI.7.                   ≥ 60 At.7.                   ≥ 50

Nivelul general de calificare A corespunde nivelului minim al Al. şi At.

5.3. Flexibilitatea Ia temperaturi scăzute (F)

Acest parametru este relevant pentru membranele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

menţinerea calităţilor de impermeabilitate sub coloana de apă de   5 cm timp de 24 ore după îndoirea pe diferite domuri la 180°, la temperaturi diverse, conform următorului tabel:

6. CONSIDERAŢII PRIVIND STABILIREA NIVELURILOR DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE STRUCTURILOR                                              ŞI MATERIALELOR HIDROIZOLANTE ÎN FUNCŢIE DE ZONAREA GEOCLIMATICĂ

Conceperea hidroizolaţiilor clădirilor, supuse acţiunii apelor cu sau fără presiune hidrostatică şi a umidităţii naturale a mediului, se va tace având în vedere caracteristicile geoclimatice ale zonei de amplasare (prezentate în anexă în hărţi specifice), conform următoarelor precizări:

6.1. Hărţi privind acţiunea seismică

Harta de zonare seismică de calcul, conform Normativ P.100­92, permite precizarea nivelurilor de performanţă privind alungirea la rupere (A), pentru evitarea degradărilor produse ca urmare a deplasărilor suportului (şi/sau elementului suprapus) hidroizolaţiei, astfel:

Lungimea (/) desfăşurată a buclei (zonei) de compensare

(inclusiv alungirea) la rosturi trebuie să îndeplinească relaţia:

l > Δl +Δ2

în care: Δl şi Δ2 reprezintă deplasările maxime ale tronsoanelor adiacente rostului, în caz de seism.

6.2. Hărţi privind temperatura

Harta de zonare climatică, conform SR 1907/1­1997 şi STAS 6472/2­1983, ce indică temperaturile de calcul în sezonul rece şi respectiv în cel cald, permit precizarea nivelurilor de performanţă privind comportamentul hidroizolaţiei la temperaturi scăzute şi comportamentul hidroizolaţiei expuse direct la temperaturi ridicate, astfel:

a) Comportamentul  la  temperaturi  scăzute,  exprimat  prin  niveluri  de  performanţă  privind flexibilitatea hidroizolaţiei la temperaturi scăzute (F);

b) Comportamentul  la  temperaturi  ridicate,  exprimat  prin  niveluri  de  performanţă  privind mărimea deplasărilor prin alunecare a hidroizolaţiei la temperaturi ridicate (T).

6.3. Hărţi privind acţiunea agenţilor climatici

6.3.1. Hărţi de zonare a încărcărilor date de vânt, conform STAS 10101/20­1990 ce indică presiunea

dinamică raportată la viteza vântului şi de zonare a potenţialului vântului, conform atlas climatologic ce indică durata pe an a vânturilor cu viteza mai mare de 4 m/sec. Aceste hărţi permit precizarea nivelurilor de performanţă ale forţei de aderenţă, a hidroizolaţiei (expuse direct) aplicate pe suport prin lipire sau lestare (F.ad.), pentru prevenirea efectelor sucţiunii şi presiunii vântului. Efectele sucţiunii şi presiunii vântului se vor determina prin calcul şi/sau prin încercări. Pentru anumite cazuri speciale se pot preciza şi niveluri de performanţă privind rezistenţa la tracţiune a îmbinărilor (Jt) şi adezivitatea (Az).

6.3.2.  Harta  de  zonare  a încărcărilor  date  de  zăpadă, conform STAS 10101/21­1992 indică presiunea exercitată pe suprafaţa hidroizolaţiei (expuse direct). Această hartă permite presizarea nivelurilor de performanţă privind forţa de rupere la tracţiune (R) şi alungirea la rupere la tracţiune (A) a hidroizolaţiei pozate

pe suport semirigid elastic sau semielastic. Valorile nivelurilor de performanţă se vor determina pe baza calculului deformaţiilor pe care le comportă hidroizolaţia.

7. PREZENTAREA MATERIALELOR HIDROIZOLANTE DE UZ CURENT

7.1. Membrane bituminoase

Membranele  bituminoase  constituie  gama  de  produse  cea  mai  larg utilizată  în lume,  în structuri hidroizolante monostrat sau multistrat.

7.1.1. Membranele bituminoase pot fi alcătuite pe baza a două mari categorii calitative de bitum:

­ bitum oxidat ­ bitum de extracţie sau bitum natural     oxidat prin suflare de aer la temperaturi ridicate;

­ bitum aditivat (bitum­polimeri) ­ aditivarea constă într­un proces de modificare fizică a structurii coloidale a bitumului prin încorporarea unui polimer, realizându­se astfel un compozit bifazic omogen şi stabil cu proprietăţi îmbunătăţite faţă de componenţii in iţ ia l i.

7.1.2. Membrane pe bază de bitum oxidat

Membranele pe bază de bitum oxidat sunt materiale tradiţionale care prezintă în general niveluri reduse ale comportamentului la temperaturi scăzute (flexibilitate).

Se interzice utilizarea membranelor pe bază de bitum oxidat la construcţiile de categorie de importanţă

A şi B (conform HG 261/ 1994).

7.1.3. Membrane pe bază de bitum aditivat

Membranele pe bază de bitum aditivat reprezintă sortul cel mai utilizat pe plan mondial, cu calităţi net superioare faţă de materialele hidroizolante pe bază de bitum oxidat.

Bitumurile aditivate utilizate în producerea membranelor hidroizolante sunt următoarele:

a)  Bitum­plastomer: amestec de bitum uşor oxidat cu APP (polipropilenă atactică). Membranele cu bitum plastomer se produc în gamă largă de grosimi (3; 4; 5 mm).  Au o bună comportare la acţiunea solvenţilor organici şi la alungiri prelungite. Lipirea între foi şi pe suport se poate face prin sudură (topire superficială cu falcăra sau cu jet de aer fierbinte) şi/sau prin l ip ir e cu adezivi specifici la cald sau rece; Bitum­elastomer: amestec de bitum uşor oxidat cu SBS (copolimer­stiren­butadien­stiren). Membranele cu bitum elastomer se produc în gamă largă de grosimi (2; 3; 4; 5 mm). Au o bună comportare la alungiri prelungite şi la temperaturi scăzute. Lipirea pe suport şi între foi se poate realiza prin sudură şi/sau prin l ip ir e cu adezivi la cald sau rece;

c) Bitum polimer­adeziv: amestec de bitum oxidat cu polimeri şi uleiuri plastifiate, se aplică pe membranele hidroizolante. pe foliile metalice sau polimerice. Se protejează cu folii de separare anti­aderente. Membranele hidroizolante bituminoase sau polimerice autoadezive se produc în general în grosimi relativ reduse (1,5; 2;      2,5 mm). Au o bună comportare la alungiri prelungite. Lipirea între foi sau pe suportul amorsat se face prin simpla presare la temperaturi ambientale pozitive, conform indicaţiilor producătorului. Lipirea suprapunerilor se face prin sudură sau prin autoaderenţă, cu sudarea unui ştraif continuu de membrană peste suprapunere.

7.1.4. Membranele bituminoase pot conţine unul sau două straturi de armare, strat suport şi de protecţie, diverse:

7.1.4.1. Straturi de armare sau suport din materiale organice:

a) Carton celulozic ­ în prezent cu utilizare redusă; caracteristicile fizico­mecanice sunt modeste, este putrescibil, comportă variaţii dimensionale apreciabile la variaţii de temperatură şi umiditate;

b) Pânza sau ţesătură din fire textile ­ de asemeni, în prezent cu utilizare redusă; în multe cazuri are un comportament aleatoriu; este putrescibil şi în procesul de fabricaţie consumă cantităţi mari de bitum de impregnare şi de acoperire;

c) Pâslă poliesterică (voal poliesteric) ­ constituie unul din materialele cele mai utilizate pe plan mondial; principalele calităţi constau în imputrescibilitate, bună impregnare cu bitum, rezistenţă bună la perforare statică şi alungire la rupere apreciabilă. Pâslă poliesterică este utilizată ca material de armare al membranelor (100­200 g/mp) sau ca material suport (peste 200 g/mp); şi poate constitui şi strat difuzam pentru vapori;

d)  Ţesătura poliesterică ­ ca strat de armare se impune faţă de pâslă (voalul) poliesterică; are foarte bune calităţi privind rezistenţa la perforare dinamică, stabilitate dimensională şi rezistenţă la alungire la rupere. Poate constitui şi strat suport;

e)  Folii subţiri polimerice ­ ca strat suport (film termofuzibil).

7.1.4.2. Straturi de armare sau suport din materiale anorganice:

a)  Împăslitură (voal) din fibre de sticlă ­ constituie un tip de armătură cu foarte largă utilizare; este stabilă dimensional, nu suportă plierea şi are alungiri reduse la rupere la tracţiune; poate constitui şi strat suport;

b) Ţesătura din fire de sticlă (cu urzeală şi bătătură din fir de sticlă; nu sunt recomandate ţesăturile cu bătătură din meşe din fire de sticlă) ­ constituie strat de armare sau strat suport; ca strat de armare conferă calităţi fizico­mecanice superioare;

c)  Folii metalice sau mixte (metal + polimeri) ­ pot constitui strat suport sau strat de armare (utilizate ca barieră puternică contra vaporilor); se mai fabrică sub formă de benzi autoadezive pentru etanşări de detaliu. Se folosesc: aluminiul ecruisat, cuprul, oţelul inoxidabil sau plumbul;

d) Reţelele metalice subţiri (plase) ­ constituie strat special  de armare pentru anumite membrane utilizate la etanşarea construcţiilor supuse la ape cu mare presiune hidrostatică; reţelele neacoperite, pot constitui strat de armare suplimentar, lipit între membranele ce constituie structura multistrat, cu utilizare în acelaşi domeniu

7.1.5. Protecţia din fabricaţie (autoprotecţia) membranelor  bituminoase:

7.1.5.1. Protecţie(autoprotecţie) faţă de factorii de mediu ­ se protejează membranele ce constituie strat hidroizolant superior, în contact direct cu mediul exterior (factori climatici, lumina şi acţiuni mecanice). Protecţia poate fi alcătuită din:

a)  Granule sau paiete minerale ­ granule din n i s i p cuarţos, ceramică concasată, paiete din ardezie sau mică etc; acestea conferă membranelor protecţie eficientă împotriva acţiunii radiaţiilor solare şi a acţiunilor mecanice (măreşte considerabil rezistenţa la perforare statică) şi totodată au şi rol decorativ;

b)  Folii metalice ­ aluminiu ecruisat (uzual 0,08 mm grosime­720 g/mp) şi inox sau cupru (uzual 0,08 mm grosime ­ 390 g/mp); acestea se utilizează ca strat de protecţie al hidroizolaţiilor pentru suprafeţele verticale datorită calităţilor reflectante (termoreflexie şi reflexie a radiaţiilor ultraviolete);

c)  Foliipolimerice ­ utilizate ca protecţie mecanică (la poanso­nare statică); cele mai uzuale sunt foliile poliesterice;

d)  Folii complexe, polimerice metalizate sau polimerice placate cu folii metalice ­ utilizate ca protecţie mecanică şi contra radiaţiilor solare;

e)  Compound bituminos special fabricat cu rezistenţă faţă de factorii de mediu (radiaţii solare, în special UV); aceste compounduri bituminoase pot avea şi însuşiri antivegetale (antirădăcini).

7.1.5.2. Protecţii antiaderente utilizate împotriva lip ir ii membranelor bituminoase între ele, în sistemul de ambalare în suluri. Protecţia se face cu folii termofuzibile (se topesc în procesul de aplicare la cald), pulberi minerale, împâslituri sau folii antiaderente pentru membranele sau foliile autoadezive.

7.2. Materiale hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară

Materialele hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară constituie gama de produse cu utilizări variate (amorse, mase peliculare hidroizolante, mase adezive şi mase de etanşare) în compoziţii şi structuri diverse.

Hidroizolaţiile supraterane cu materiale bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A, B, şi C (conform HG 261/1994).

Hidroizolaţiile subterane cu materiale bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A şi B (conform HG 261/1994) dar pot fi prevăzute la celelalte categorii dar numai ca hidroizolaţie împotriva apelor fără presiune hidrostatică.

Se vor respecta prevederile producătorului privind domeniul şi modul de utilizare specific materialului hidroizolant.

7.2.1. Clasificarea după tipul compoziţiei

7.2.1.1. Bitumul oxidat ­ reprezintă materialul primar utilizat în realizarea membranelor cu bitum oxidat, în lipirea acestora şi ca material de bază la amorsarea suprafeţelor.

În lucrările de hidroizolaţii, bitumul oxidat se utilizează în următoarea gamă de produse:

a) Amorsa ­ bitum oxidat topit, diluat în solvenţi organici compatibili (1/3 bitum şi 2/3 solvent). Se aplică rece pentru asigurarea aderenţei hidroizolaţiei la suport. Este interzisă utilizarea motorinei ca solvent sau ca amorsa;

b) Mastic fierbinte ­ bitum oxidat topit cu adaosuri minerale (maxim 30% pul beri sau fibre minerale). Se aplică fierbinte la lipirea şi peliculizarea suplimentară de suprafaţă a membranelor cu bitum oxidat;

c)  Mastic rece ­ bitum oxidat (topit) cu adaosuri minerale şi diluat în diverse proporţii cu solvenţi organici. Se aplică rece, în diferite vâscozităţi, la peliculizări de suprafaţă, ca masă de şpaclu sau ca adeziv, cu calităţi în general mediocre;

d)  Emulsii şi dispersii în apă ­ material fluid cu aplicare la rece utilizat ca amorsă sau la peliculizări hidroizolante, în special pentru spaţii închise sau cu pericol de incendiu şi explozie.

7.2.1.2. Masticuri bituminoase aditivate cu elastotneri sau

plastomeri, cu aplicare la rece sau la cald. cu diverse vâscozităţi

Se utilizează la lucrări de hidroizolaţii sub forma următoarelor produse:

a)  Amorse­masticuri diluate în solvenţi organici compatibili, cu aplicare peliculară în stare rece pentru asigurarea aderenţei hidroizolaţiei la suport;

b)  Mastic fierbinte de l ip ir e continuă sau discontinuă a membranelor bituminoase aditivate (l ip ir e continuă sau discontinuă a membranelor pe suport şi lipire continuă a membranelor între ele);

c) Mase de şpaclu cu diferite vâscozităţi utilizat ca adeziv sau ca masă de etanşare sau strat de impermeabilizare, cu aplicare peliculară în unul sau mai multe straturi, simple sau armate cu voal din fibre de sticlă, poliester, relon, etc, pe suprafeţele amorsate.

7.2.2. Clasificarea după modul de aplicare:

Funcţie de viscozitate, aceste materiale se pot aplica în unul sau mai multe straturi, cu sau fără straturi de armare, astfel:

a) Materiale fluide ­  se  aplică   prin   stropire,   pulverizare, pensulare sau cu trafaletele;

b) Materiale semifluide ­ se aplică  prin  pensulare sau  cu trafaletele;

c)  Materiale semivăscoase ­ se aplică cu racleta sau cosoroaba;

d) Materiale vâscoase ­ se aplică cu şpaclul

7.2.3. Condiţii generale

Caracteristicile materialelor hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară, variază în funcţie de consistenţa şi domeniul de utilizare:

a) Masele fluide (amorse) trebuie să aibă nivelul de fluiditate necesar pătrunderii în porii elementului

(suport) pe care sunt aplicate şi să formeze o peliculă continuă, aderentă;

b) Masele semifluide, până la cele vâscoase trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

­ să fie aderente la suportul amorsat;

­ să fie impermeabile la apă;

­ să fie stabile la temperaturi ridicate;

­  să  fie  elastice la temperaturi scăzute şi ridicate (la temperaturi ridicate să nu curgă);

­  să fie compatibile chimic cu elementele sau materialele cu care vin în contact;

­             adezivii   să corespundă   rolului  (nivel   de  adeziune, stabilitate, elasticitate la temperaturi scăzute şi înalte).

7.3. Membrane polimerice

Membranele polimerice sunt reprezentate de materiale diverse din categoria polimerilor elastomeri sau plastomeri (produşi de poli­merizare înaltă a hidrocarburilor nesaturate). Procedeul de fabricare a membranelor polimerice constă în laminare, calandrare, extrudere sau procedee mixte.

Membranele polimerice sunt prezente în variate compounduri, moduri de fabricare, structuri şi domenii de utilizare, proprii firmelor producătoare.

7.3.1. Materialele polimerice cele mai utilizate la producerea membranelor sunt următoarele:

a) polimeri­elastomeri:

­ IIR ­ copolimer de izopren şi de izobutilen;

­ EPDM (EPT) ­ copolimer de etilen, de propilen şi de dien­monomer;

­ CSM ­ polipropilenă clorosulfonată;

­ NBR ­ cauciuc nitril.

b) polimeri­plastomeri:

­    PVC  ­ clorură de vinil­reprezintă  cel   mai   utilizat compound în realizarea membranelor polimerice;

­ PE ­ polietilenă de joasă sau înaltă densitate;

­ PIB ­ poliizobutilenă;

­ VAE (EVA) ­ copolimer de acetat de vinii şi de etilen;

­ CPE (PEC) ­ polietilenă clorurată;

­ Gudron cu PVC.

7.3.2. Membranele polimerice pot fi realizate în diverse moduri:

7.3.2.1. Membrane omogene ­ membrane realizate prin laminare sau extrudere, sau membrane realizate prin procedeul de dublare, calandrare) a două sau mai multe foi din aceeaşi receptură cu sau fără

armare.

7.3.2.2.   Membrane compozite ­ membrane realizate prin laminare, calandrare sau extrudere, dublate cu foi din recepturi diverse, cu sau fără armare.

Notă:

• stratul de armare poate fi inclus în masa membranei sau poate constitui suportul membranei;

• stratul de armare poate avea rol de a conferi calităţi fizico­mecanice superioare (membranei nearmate) sau poate avea rol tehnologic de fabricare, fără a conferi calităţi suplimentare notabile;

• stratul de armare, ca suport al membranei, poate avea şi rol difuzam al vaporilor;

• difuzia vaporilor se poate realiza şi prin amprentarea sau şagrenarea fetei inferioare a membranei.

7.3.3. Membranele polimerice pot fi autoprotejate (din fabricaţie) faţă de factorii de mediu (în special radiaţii UV şi IR) prin:

­ dublare cu folii polimerice sau metalice;

­ peliculizare de suprafaţă;

­ în masă prin natura compoundului.

Notă:

• membranele polimerice fără autoprotecţie trebuie protejate suplimentar prin lestare (pietriş, dale) sau prin includere între elemente de construcţie (beton, zidărie, şape);

• membranele polimerice (în special cele cu utilizare la etanşări subterane) vor avea adaosuri biocide în compoundul de bază care să­i confere rezistenţă la vegetale (rădăcini), mucegaiuri, bacterii etc;

• unele membrane polimerice (speciale), prin natura compoundului, pot fi rezistente la diverşi agenţi chimici.

7.3.4. Membranele polimerice pot fi armate sau dublate cu diferite materiale:

Se armează cu materiale tip reţea (ţesături rare cu acelaşi tip de urzeală şi bătătură) din fire textile, sticlă, poliesterice sau chiar metalice subţiri.

Depunerea sau dublarea (armarea) se face pe pâslă din fibre poliesterice sau din sticlă. Nu sunt excluse nici un fel de alte combinaţii de materiale.

7.3.5. Membranele polimerice se pot aplica pe suport în diferite moduri:

a)  Flotant, simplu aşezat (prelată), cu fixare mecanică pe contur şi asigurarea în câmp prin lestare sau cu fixare mecanică;

b)  Prin lipire continuă sau discontinuă cu adezivi specifici cu aplicare la rece sau cu mastic de bitum cu aplicare la rece sau la cald (condiţie de compatibilitate a membranei la adezivi sau la bitum);

c)  Prin lipire continuă prin autoaderenţă;

d)  în sistem mixt.

7.3.6.  Membranele polimerice se utilizează în general ca hidroizolaţii monostrat; unele produse se asociază în structuri bistrat (caz în care straturile se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici

cu aplicare la rece, prin autoaderenţă sau prin lipire cu bitum fierbinte). în unele cazuri se pot asocia polimerice cu bituminoase.

7.3.7. Etanşarea joantelor (prin suprapunerea membranelor Şi/sau prin suprapunerea de benzi acoperitoare joantei, din acelaşi material sau cu alte materiale compatibile), se poate realiza în diverse moduri:

­  lipire prin dizolvarea superficială a suprafeţelor de contact;

­  sudură prin topirea superficială a suprafeţelor de contact cu aer fierbinte;

­  sudură cu microunde de înaltă frecvenţă;

­  lipire cu adezivi specifici aplicaţi la rece sau la cald;

­ lipire prin autoaderenţă.

Marginile se pot etanşa suplimentar prin cordon de sudură realizat cu electrod specific din material polimeric sau cordon cu mastic de etanşare specific (în cazul l ip ir ii prin dizolvare superficială).

7.3.8. Specificaţii calitative generale:

a)  Membranele polimerice armate trebuie să prezinte o stabilitate dimensională la cald mai bună de ±

0,2% (valorile negative, contracţiile, se relevă în sens longitudinal iar cele pozitive, alungirile, în sens transversal), prin expunere timp de 6 ore la + 80°C;

b) Membranele polimerice trebuie definite şi din punct de vedere al comportării Ia îmbătrânire accelerată; acestea nu trebuie să sufere modificări mai mari de 10 % a principalilor parametri după expunere la xenotest timp de 10.000 ore;

c)  Membranele polimerice se definesc ca domeniu de utilizare (din punct de vedere al recepturii) în membrane cu utilizare supra­terană (Ia acoperişuri) şi subterană. Membranele polimerice specifice lucrărilor subterane conţin substanţe biocide (împotriva mucegaiurilor, ciupercilor, bacteriilor, etc).

i

7.4. Materiale hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară

Materialele hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară constituie o gamă de produse cu utilizări specializate (amorse, mase peliculare hidroizolante, mase adezive şi mase de etanşare) în compoziţii şi structuri diverse.

Aceste tipuri de materiale vor fi prevăzute cu discernământ, numai conform prevederilor stricte ale producătorilor, pe baza unor garanţii solide, deoarece în prezent sunt puţin testate practic, la condiţiile noastre de mediu.

8. ALCĂTUIREA STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE

8.1. Alcătuirea structurilor hidroizolante la acoperişurile tip terasă

8.1.1. Câmp curent ­ structuri hidroizolante monostrat

8.1.1.1. Condiţii conceptuale:

a)  Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­ hidroizolaţiile monostrat nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A (conform HG

261/1994);

­ hidroizolaţiile monostrat nu sunt recomandate la clădirile situate în zona climatică IV (conform

SR 10907/1­97);

­ hidroizolaţiile monostrat pot fi prevăzute la terase cu pante mai mari de 1,5%;

­ suportul hidroizolaţiilor monostrat va fi rigid;

­ hidroizolaţiile monostrat  nu  sunt recomandate la  terasele utilitare şi la  terasele cu  structură termoizolantă ranversată:

Notă: pentru hidroizolaţiile monostrat se vor utiliza numai membrane special produse pentru acest mod de utilizare, respectându­se strict prevederile producătorului privind aplicarea.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­ se vor prevedea membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea minimă de 4 mm sau membrane polimerice cu grosimea minimă de 1,0 mm, recomandabil de 1,2 mm;

flexiunea între planuri diferite (coame, scafe, do li i) va fi întărită în lungul liniei de intersecţie cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea desfăşurată de minim 50 cm peste care se va aplica hidroizolaţia monostrat bituminoasă; în cazul membranelor polimerice care nu comportă lipire în totală aderenţă, se recomandă utilizarea unei membrane cu o grosime mai mare faţă de cea prevăzută în câmpul curent;

­  se recomandă ca flexiunea între planurile orizontal şi vertical să fie realizată sub un unghi de

45° prin utilizarea scafelor fabricate (din membrane hidroizolante lemn etc).

Notă:
c)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în siste­ mul I.P.T:

• impermeabilitate (I):                                            1.3;

• rezistenţă la perforare (P):

­  membrane cu protecţie suplimentară grea   P.4;

­  membrane autoprotejate                              P.3.s.

• comportament la temperatură ridicată (T):

­  membrane cu protecţie suplimentară grea    T.3;

­  membrane cu autoprotecţie                          T.4.

• pentru pante de la 5% la 30% (recomandabil 20%) membranele vor fi autoprotejate şi vor fi lipite în aderenţă totală sau semiaderenţă;

• pentru pante peste 30% (recomandabil 20%), membranele vor fi autoprotejate şi vor fi lipite în aderenţă totală sau semiaderenţă, cu fixare mecanică.

d) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• rezistenţa la rupere la tracţiune (R):

­  membrane lipite în aderenţă totală, semiaderenţă sau pozate flotant, cu sau fără fixare mecanică, la pante sub 20% ­ R.3.;

­  membrane lipite în aderenţă totală, la pante peste 20% (inclusiv suprafeţe verticale) ­ R.4.;

­  membrane lipite în semiaderenţă, cu sau fără fixare mecanică, la pante peste 20% ­ R.5.

• alungirea la rupere la tracţiune (A):

­  membrane lipite în aderenţă totală, semiaderenţă sau pozate flotant, cu sau fără fixare mecanică, pe suport cu pantă sub 20% ­ A.2.

•                  flexibilitatea la temperaturi scăzute (F): F.3.

8.1.1.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  aplicarea membranelor pe suport orizontal cu pantă sub  5 % se recomandă a se face în lungul l i n i e i de pantă iar pe suport cu pantă peste 5 % se recomandă a se face perpendicular pe linia de pantă;

­  continuitatea etanşă a suprapunerilor se va realiza prin lipire sau sudură la dimensiunea minimă indicată de producător;

­  linia suprapunerilor capetelor membranelor succesive nu va fi colineară ci decalată cu 50 cm.

b) Condiţii   privind  nivelurile de performanţă  minimale de etanşeitate a suprapunerilor:

­  nivelul de asigurarea a etanşeităţii îmbinărilor suprapu­
nerilor    (J) va fi de 20     KPa la pante    sub     5 % şi     de 15 KPa     la

pante peste 5 % (presiunea menţinută timp de 30 minute).

8.1.2. Câmp curent ­structuri hidroizolante multistrat

8.1.2.1. Condiţii conceptuale:

a) Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute cu membrane bituminoase cu bitum oxidat sau aditivat sau cu structuri mixte cu membrane bituminoase şi polimerice (compatibile la bitum);

­  hidroizolaţiile cu membrane bituminoase cu bitum oxidat vor fi prevăzute în minim trei straturi;

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute la clădiri situate în toate zonele geoclimatiee;

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute la terase şi acoperişuri cu pante diverse, i n c lu s i v cele plate (pantă 0);

hidroizolaţiile multistrat nu sunt supuse unor restricţii privind natura suportului sau domeniul de utilizare;

­   materialele componente ale structurilor multistrat se recomandă să provină de la un singur producător, în conformitate cu prevederile acestuia privind structurarea şi modul de aplicare.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­   se vor prevedea structuri bistrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea totală de minim 4,5 mm (recomandabil de 5,0 mm), structuri multistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală de minim 6 mm sau structuri bistrat mixte, cu membrane polimerice cu grosimea de minim 0,8 mm şi membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea de minim 3 mm;

­  flexiunea între planuri diferite (scafe) va fi întărită în lungul liniei de intersecţie cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea de minim 0,25 m peste care se va aplica structura hidroizolantă multistrat; coamele şi do li il e se recomandă să fie întărite cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea desfăşurată de minim 50 cm;

­  se recomandă ca flexiunea între planurile orizontal şi vertical să fie realizată sub un unghi de

45° prin utilizarea scafelor fabricate (din membrane hidroizolante, lemn, etc);

­  structurile  termohidroizolante  cu  termoizolaţia  ranversată  (formată  din  plăci  termoizolante lestate) pot fi prevăzute la terasele clădirilor situate în zona climatică I şi II (conform SR 10907/1­97), cu pante mai mari de 3%.

Notă: Principiile de alcătuire a principalelor tipuri de structuri hidroizolante                     şi termohidroizolante cu membrane bituminoase sunt prezentate în   ANEXA NR. 5.

c) Condiţii   privind   nivelurile   minime   de   performanţă   în sistemul I.P.T.:

• impermeabilitate (I); referitor la membranele componente ale structurii:

­ suprafeţe plate sau cu pantă sub 3%:

­ 1.3. (se permit zone limitate de stagnare a apei);

­ suprafeţe cu pantă peste 3%:

­ 1.2.

• rezistenţa la perforare (P) şi comportamentul Ia temperatură ridicată (T), funcţie de suport, pantă şi tipul funcţional al acoperişurilor, pentru structurile hidroizolante, se recomandă să fie conform următoarelor tablouri:

Tablou „P”

Rezistenţa la perforare (P)

Tipul funţional al acoperişului
Suportul structurii hidroizolante Panta

%

Inaccesibil Utilitar
Auto­protecţie Protecţie suplimentară grea Pietonal Auto Pietonal Grădină
Protecţie suplimentară grea Protecţie dale pe ploturi Protecţie strat drenant
0 1 2 3 4 5 6 7
Izolaţie termică semirigidă sau rigidă 0­1,5 P.3. P.3. P.4. P.5. P.4. P.5.
1,5­5 P.3. P.3. P.4. P.5. P.4. P.5.
>5 P.3.
Suport rigid 0­1,5 P.2. P.3. PA. P.5. P.4. P.5.
1,5­5 P.2. P.3. P.4. P.5. P.4. P.5.
>5 P.2.
Suport rigidtermoizolaţie ranversată 1,5­5 P.2.
Lemn sau panouri fibrolemnoase 1,5­5 P.4. P.4. P.5. P.5.
>5 P.3.
Plăci profilate din tablă cu termoizolaţie semirigidă 1,5­5 P.3. P.3.
> 5 P.4.

Tablou TRezistenţa la perforare (T)

Tipul funţional al acoperişului
Suportul structurii hidroizolante Panta

%

Inaccesibil Utilitar
Auto­protecţie Protecţie suplimentară grea Pietonai Auto Pietonai Grădină
Protecţie suplimentară grea Protecţie dale pe ploturi Protecţie strat drenant
Izolaţie termicăsemirigidă sau rigidă 0­1,5 T.3. T.1. T.2. T.3. T.3. T.1.
1,5­5 T.3. T.2. T.2. T.2, T.3. T.2.
>5 T.4.
Suport rigid 0­1,5 T.3. T.1. T.2. T.2. T.3. T.1.
1,5­5 T.3. T.2. T.2. T.2. T.3. T.2.
>5 T.4.
Suport rigid termoizolaţie1ranversată 1,5­5 T.1.
Lemn sau panouri fibro­ lemnoase 1,5­5 T.3. T.2. T.3. T.3.
>4 T.4.
Plăci profilate din tablă cutermoizolaţie semirigidă 1,5­5 T.3. T.2.
>5 T.4.

Notă: pentru pante > 30 % temperatura va fi de 120°C

d) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• rezistenţa la rupere la tracţiune (R):

­ pante sub 20%: R.3. (se admite sub 3% ­ R.2.);

­ pante peste 20% (inclusiv suprafeţe verticale): R.4.;

­ altitudini mai mari de 800 m: R.4.

• alungirea la rupere la tracţiune (A):

­ structură aplicată pe suport rigid, cu panta sub 20%: A.2.;

­ structura aplicată pe suport elastic sau semirigid, cu panta sub 20%: A.4.;

­         structura         aplicată         pe         suport        semielastic,        cu         panta         sub

20%: A. 5.

• flexibilitatea la temperaturi scăzute (F):

­ structură termo­hidro­izolantă ranversată:             F .2.;

­ zona climatică I şi II (conform SR 10907/1­97:     F.3.;

­ zona climatică III (conform SR 10907/1­97):          F.4.;

­ pentru zona climatică IV (conform SR 10907/1­97): F.5.;

­ altitudini mai mari de 800 m:                              F.6.

8.1.2.2. Condiţii privind execuţia:

a)  Condiţii privind modul de aplicare:

­  aplicarea membranei superioare pe suport orizontal cu pantă sub 5 % se recomandă a se face în lungul liniei de pantă iar pe suport cu pantă peste 5 % se recomandă a se face perpendicular pe linia de pantă; membrana superioară poate fi aplicată paralel cu membrana inferioară dar decalat la 1/2 din lăţime;

­  continuitatea etanşă a suprapunerilor se va realiza prin lipire sau sudură la dimensiunea minimă indicată de producător;

­  linia suprapunerilor capetelor membranelor succesive nu va fi colineară ci va fi decalată cu 50 cm

iar linia suprapunerilor capetelor membranelor stratului superior va fi decalată cu minim 1 m faţă de cea a stratului inferior.

­  Nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinărilor supra­
punerilor    (J) va fi de 10    KPa la pante peste 5% şi     de     15 KPa     la

b) Condiţii  privind  nivelurile de performanţă minimale  de etanşeitate a suprapunerilor:

pante sub 5% (presiune menţinută timp de minim 30 minute).

8.1.3. Structuri hidroizolante verticale

(monostrat sau bistrat)

8.1.3.1. Condiţii conceptuale:

a)  Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­  hidroizolaţia verticală din membrane bituminoase se va prevedea în structuri minim bistrat, în zonele C, D şi E corespunzătoare „zonării încărcărilor date de zăpadă”, conform STAS 10101/21­92 şi în zonele ce presupun aglomerări de zăpadă;

­  membranele ce compun hidroizolaţia verticală vor fi de aceeaşi natură sau compatibile între ele şi cu cele ce compun structura hidroizolantă curentă, de câmp;

­  suportul hidroizolaţiei verticale se recomandă să fie rigid sau elastic.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­ se vor  prevedea  structuri monostrat sau bistrat cu  membrane bitumate cu  bitum aditivat,  minim structuri bistrat cu membrane bitumate cu bitum oxidat sau structuri monostrat cu membrane polimerice;

­ la terasele utilitare hidroizolaţia verticală va fi minim bistrat (nu se include stratul suplimentar de întărire);

­  structura hidroizolantă verticală va fi autoprotejată sau cu protecţie suplimentară grea (tencuieli armate sau elemente prefabricate);

­  hidroizolaţia verticală se va aplica în totală aderenţă faţă de elementul suport;

­ hidroizolaţia verticală se va aplica pe înălţime minimă de 30 cm în zonele submontane, montane şi depresionar­montane. Pentru înălţimi mai mari de 50 cm se recomandă a se prevedea fixare mecanică continuă a părţii superioare, terminale, a structurii hidroizolante;

­ hidroizolaţia verticală se va racorda (întoarce) pe capul aticelor sau se va fixa mecanic la partea superioară.

Notă: Principiile de alcătuire a principalelor tipuri de racorduri între planuri, pe elementele constructive şi instalaţii precum şi datele

privind dimensionarea pieselor de colectare şi scurgere a apelor meteorice sunt prezentate în ANEXA NR. 6.

c)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul

I.P.T.:

• impermeabilitate (I): 1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):

­  structuri hidroizolante autoprotejate: P.I.;

­  structuri hidroizolante cu protecţie suplimentară: P.2.

• comportamentul la temperatură ridicată (T): T.2.

d)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• forţa de rupere la tracţiune: R.4.;

• alungirea la rupere: A.2.;

• flexibilitatea la temperaturi scăzute: F.3.;

• rezistenţa la sfâşiere; se va considera nivelul necesar pentru asigurarea stabilităţii la nivelul fixărilor mecanice.

8.1.3.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  intersecţia între planul vertical şi orizontal se va realiza în vinclu sau cu racord (scafă) la 45° (cu lungimea ipotenuzei de minim 5 cm); scafa poate fi realizată din şapă din mortar de ciment sau cu piese profilate, speciale (din membrană bitumi noasă, lemn etc);

­     terminaţia superioară a structurii hidroizolante se recomandă a fi asigurată prin fixare mecanică, prin introducere în şliţ orizontal sau prin acoperire cu lăcrimar;

­ stratul suplimentar de întărire va fi acoperit pe orizontală de hidroizolaţia orizontală monostrat sau va fi interpus între straturile hidroizolaţiei orizontale multistrat. Stratul hidroizolant vertical, exterior, se va suprapune peste ultimul strat (superior) hidroizolant al structurii de câmp (orizontale);

­    hidroizolaţia verticală va putea fi constituită din prelungirea hidroizolaţiei orizontale numai în sensul derulării membranei hidroizolante; nu se admite racordarea pe verticală transversal sensului derulării membranei hidroizolante.

b) Condiţii  privind   nivelurile de performanţă   minimale de etanşeitate a suprapunerilor:

­  nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinării suprapunerilor la structurile monostrat al îmbinărilor verticale va fi de 15 KPa şi cel al îmbinărilor cu suprafeţele orizontale de 20 Kpa iar la structurile bistrat de 10 KPa, respectiv 15 KPa.

8.2. Alcătuirea structurilor hidroizolante împotriva exfiltraţiilor

8.2.1. Condiţii conceptuale:

a) Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

•  hidroizolarea  elementelor  şi  părţilor  de  clădire  amplasate  suprateran  sau  subteran  împotriva exfiltraţiilor se referă la etanşarea spaţiilor umede, cu spălări şi stropiri ocazionale, periodice sau continue;

•  hidroizolarea acestor spaţii se poate concepe cu membrane hidroizolante sau cu mase omogene cu aplicare peliculară şi se concretizează prin hidroizolarea pardoselilor, plintelor şi după necesităţi a pereţilor;

•  acest tip de etanşare este împotriva apelor fără presiune hidrostatică, astfel:

­ cu solicitare moderată în cazul spaţiilor umede şi/sau cu spălări şi stropiri ocazionale;

­ cu solicitare intensă în cazul spaţiilor cu spălări şi stropiri (şiroiri) periodice şi/sau continue.

• suportul hidroizolaţiei va fi rigid;

• hidroizolaţia orizontală şi verticală va fi protejată suplimentar cu şape sau tencuieli. b) Condiţii privind alcătuirea, funcţie de intensitatea solicitării:

b.l. Solicitări moderate:

­  se vor prevede hidroizolaţii monostrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea minimă de 2,5 mm sau cu membrane polimerice cu grosimea minimă de 0,8 mm, structuri monostrat sau bistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală de minim 3 mm sau structuri cu minim două straturi din mase omogene cu aplicare peliculară, armate;

­  flexiunea  între planuri  va  fi  întărită,  în  lungul  li ni ei  de  intersecţie,  cu  un  strat  hidroizolant suplimentar (membrană sau mase omogene cu aplicare peliculară, armate) cu lăţimea desfăşurată de minim 25 cm (minim 10 cm pe verticală);

­  hidroizolarea  suprafeţelor  verticale (fiind  mai puţin  solicitate) poate să  nu  fie prevăzută  cu materiale hidroizolante ci din tencuieli şi/sau finisaje impermeabile (vopsitorii, placaje).

b.2.Solicitări intense:

­  se vor prevedea hidroizolaţii monostrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosime minimă de 3 mm sau cu membrane polimerice cu grosimea minimă de 1,0 mm, recomandabil 1,2 mm, structuri bistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală minimă de 4 mm sau structuri cu minim trei straturi din mase omogene cu aplicare peliculară, cu două straturi de armare;

­  flexiunea  între  planuri  va  fi  întărită,  în  lungul  liniei  de  intersecţie,  cu  un  strat  hidroizolant suplimentar (membrană sau mase omogene cu aplicare peliculară, armate) cu lăţimea desfăşurată de minim 30 cm ( m i n i m 15 cm pe verticală);

­  hidroizolaţia  suprafeţelor  verticale  (fiind  mai  puţin  solicitată)  poate  fi  prevăzută  conform prevederilor de la pct. 8.2.1 .b. 1. (suprafeţe orizontale):

Notă: Principiile de hidroizolare a elementelor şi părţilor de clădire împotriva           exfiltraţiilor sunt prezentate în ANEXA NR.

7.

c)  Condiţii  privind  nivelurile  minime  de  performanţă  în  sistemul  I.P.T.,  funcţie  de  intensitatea solicitării:

c.l. Solicitări moderate:

• impermeabilitate (I): I . I . ;

• rezistenţă la perforare (P):

­ P.2. pentru suprafeţe verticale;

­ P.3. pentru suprafeţe orizontale;

• comportament la temperatură ridicată (T): T.2.

c.2. Solicitări intense:

• impermeabilitate (I): 1,2.;

• rezistenţă la poansonare (P):

­ P.2. pentru suprafeţe verticale;

­ P.4. pentru suprafeţe orizontale.

• comportament la temperatura ridicată (T): T.2.

d) condiţii privind nivelurile minime de performanţă ale materialelor hidroizolante:

• forţa de rupere la tracţiune:

­ R.2. pentru suprafeţe orizonatele;

­ R.3. pentru suprafeţe verticale.

• alungirea la rupere:                             A.2.;

• flexibilitatea la temperaturi scăzute:   F. 1.

8.2.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  intersecţia dintre planuri se recomandă a se realiza în vinclu;

­  hidroizolaţia verticală cu înălţimea mai mare de 50 cm necesită  fixare mecanică a  marginii superioare;

­  stratul suplimentar de întărire şi hidroizolaţia verticală vor fi suprapuse minim 10 cm peste

hidroizolaţia orizontală în cazul structurilor monostrat.

b) Condiţii  privind  nivelurile de performanţă  minimale  de etanşeitate a suprapunerilor:

­        nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinărilor (J) va fi de

20 KPa pe suprafeţele orizontale şi 15 KPa pe suprafeţele verticale.

8.3. Alcătuirea structurilor hidroizolante a elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran (socluri, fundaţii, subsoluri) împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

8.3.1. Tipuri de prezenţă a apei pentru care este necesară hidroizolarea elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran

8.3.1.1. Ape fără presiune hidrostatică

­ umiditatea naturală a terenului: provine din apele de precipitaţie care nu stagnează în sol şi care nu exercită o presiune hidrostatică (terenuri permeabile având k > 0,01 m/s);

­  apa de scurgere: este apa în mişcare, sub efectul gravitaţiei, în drum spre pânza freatică (terenuri permeabile având k > 0,01 m/s), care nu exercită presiune hidrostatică sau exercită o presiune nesemnificativă, temporar.

8.3.1.2. Ape cu presiune hidrostatică

a)  Ape de infiltraţie:

­  apa de acumulare: este apa de scurgere care se acumulează prin întâlnirea straturilor greu permeabile şi exercită o presiune hidrostatică;

­  apa de stratificaţie: este apa de scurgere care pătrunde în straturi greu permeabile străbătute de straturi permeabile şi prin care se acumulează şi exercită o presiune hidrostatică;

­  apa freatică: este apa care formează un strat compact între granulele de sol şi exercită o presiune hidrostatică.

b)  Ape de exfiltraţie:

­   apa de stocare: este apa conţinută în bazine sau rezervoare. c)  Acţiuni combinate; infiltraţie şi exfiltraţie.

8.3.1.3. Situaţii de prezenţă a apelor cu presiune hidrostatică pentru care este necesară hidroizolarea subterană a construcţiilor

Două construcţii alăturate, fundate la adâncimi diferite, una fiind deasupra şi cealaltă sub nivelul pânzei freatice. Dacă construcţia fundată sub nivelul pânzei freatice se află în amonte faţă de sensul de scurgere al apei, construcţia  fundată  peste nivelul pânzei freatice nu  necesită  hidroizolaţie iar  dacă  se află  în aval se va hidroizola deoarece se ridică nivelul pânzei freatice. Hidroizolaţiile vor fi prevăzute împotriva apelor cu presiune hidrostatică. Construcţiile aflate deasupra nivelului maxim al pânzei freatice se vor hidroizola împotriva apelor fără presiune hidrostatică.

Construcţia se află în zona de scurgere naturală a apelor de infiltraţie prin stratul permeabil (nisip) aflat între două straturi puţin permeabile (argilă)

Construcţia se află în zona de scurgere naturală a apelor de infiltraţie prin stratul permeabil

(nisip) situat sub stratul de pământ vegetal, permeabil

8.3.2. Condiţii conceptuale:
Construcţia se află într­un teren puţin permeabil iar umplutura săpăturii este permeabilă, ceea ce conduce la acumulări de ape ce exercită presiune hidrostatică

Construcţia se află într­un teren puţin permeabil dar care are fracturi de teren permeabil ce converg spre construcţie şi zona de umplutură a săpăturii

8.3.2.1. Condiţii generale privind domeniul de utilizare

a)  Hidroizolaţiile se vor prevedea în următoarele situaţii:

­ în cazul terenurilor în care nu există pericol de infiltrare cu produse petroliere sau a altor soluţii care pot afecta caracte risticile calitative ale materialelor hidroizolante;

­ în cazul când sunt avantajoase tehnic sau economic decât alte procedee ca: ridicarea nivelului inferior al construcţiei, utilizarea de betoane sau mortare impermeabile, impermeabi­lizarea terenului, prevederea de sisteme drenante etc;

• b)          Proiectarea       construcţiilor       subterane       se       va       face       astfel       încât       să se asigure posibilitatea executării hidroizolaţiei ţinându­se seama de forma construcţiei în plan şi în secţiune vor fi cât mai simple pentru asigurarea unei manopere simple şi sigure;

• construcţia se va amplasa de regulă la o distanţă de minim 1,20 m faţă de alte construcţii sau. elemente de construcţie existente sau în curs de proiectare­execuţie, pentru a avea spaţiul necesar execuţiei hidroizolaţiei; în caz contrar se va proceda astfel:

­ se va prevedea un perete suport al hidroizolaţiei distanţat şi separat faţă de construcţia existentă printr­un strat de desolidarizare şi alunecare (plăci deşeuri cauciuc, plăci polistiren expandat, plăci sau foi din materiale polimerice etc);

­ se va retrage partea subterană a construcţiei la distanţă de minim 1,20 m iar partea supraterană va ieşi în consolă la limita necesară.

• la baza săpăturii, perimetral construcţiei, vor fi prevăzute rigole şi puţuri pentru dirijarea, colectarea şi evacuarea apelor din precipitaţii; suplimentar, dacă este cazul, se poate prevedea un sistem permanent de epuisment pentru coborârea pânzei freatice la minim 30 cm sub nivelul betonului de egalizare, pentru a se asigura un suport uscat pentru executarea hidroizolaţiei (orizontale);

• în cazul hidroizolaţiei în sistem „cuvă exterioară” betonul de egalizare de sub radierul construcţiei (subradier) trebuie prevăzut cu o supralărgire de minim 30 cm pe tot conturul radierului (cu îngroşare şi armare suplimentară perimetrală pentru a se împiedica fisurarea) pentru crearea spaţiului necesar de racordare a hidroizolaţiei verticale;

• în cazul radierelor situate la cote diferite, subradierul ca suport al hidroizolaţiei va fi racordat la 45° cu o diferenţă de nivel de maxim 1 rn, într­o singură treaptă, sau în trepte multiple pentru diferenţe de n’vel mai

mari;

• elementele de străpungere vor fi înglobate şi fixate în suportul hidroizolaţiei şi la faţa acestuia.

c)  În cazul când la nivelul hidroizolaţiei presiunea depăşeşte           5 daN/cm2, temperatura este mai mare

de 40°C, există vibraţii sau eforturi tangenţiale, etanşarea se va realiza cu membrane hidroizolante bituminoase cu bitum aditivat sau polimerice;

d)  La alegerea structurii hidroizolante se va ţine seama de nivelul de etanşare admisibil concretizat prin starea feţei interioare a pereţilor sau pardoselii:

­ uscat ­ nu se admit pete izolate de umezeală; constituie condiţia curentă de exigenţă corespunzătoare prevederilor prezentului normativ;

­  umed ­ se admit  porţiuni izolate de umezeală  pe suprafeţe de maxim 20  %,  fără apariţia stagnărilor sau picăturilor de apă; nu se vor admite la spaţiile cu utilizare umană sau animală ci eventual numai la spaţii tehnice în care nu există activitate umană permanentă sau temporară;

e) Categoriile de fisurare previzibile a construcţiei după
valoarea limită de calcul a deschiderii fisurilor (criterii        ce implică

nivelul       de        rezistenţă       Ia       alungire       la        rupere       a        materialelor       hidroizolante

preconizate):

e.1. cu deschiderea fisurilor până la 0,1mm;    e.2. cu deschiderea fisurilor până la

0,2mm;   e.3. cu deschiderea fisurilor de la 0,2 la 0,5mm.

f)  Hidroizolaţia pereţilor subsolurilor sau a cuvelor se va aplica pe structura de rezistenţă din beton armat sau zidărie;

g)  Execuţia se recomandă a se efectua dinspre exteriorul construcţiei, în spaţiul rezultat d i n săpătura (sistem cuvă exterioară); în cazul în care nu se poate asigura hidroizolarea pe exterior se poate adopta sistemul de execuţie a hidroizolaţiei din interior (cuvă interioară) pe peretele de protecţie cu rol de suport;

h) La construcţiile ce deservesc i nstalaţiile electrice sau conţin aparatura electrică sau electronică etc, hidroizolaţia va fi întărită suplimentar faţă de prevederile prezentului normativ;

i) Hidroizolaţiile subterane se aplică în aderenţă totală pe întreaga suprafaţă (pe suport şi între membrane); în cazul în care elementul suport orizontal este umed (nu se poate obţine totala aderenţă) se poate prevedea  un  prim  strat  pozat  flotant,  constituind  astfel  un  suport  uscat  de  aderenţă  a  membranelor hidroizolante ce compun structura.

8.3.2.2. Condiţii privind hidroizolarea împotriva apelor fără presiune hidrostatică a fenomenului de capilaritate

Se referă în general la hidroizolarea fundaţiilor şi soclurilor:    a) Condiţii generale privind alcătuirea:

­ hidroizolaţia orizontală va fi de regulă monostrat şi se va realiza cu membrane hidroizolante bituminoase sau polimerice, la nivelul dintre fundaţie şi soclu sau zidărie, cu sau fără racordare la hidroizolaţia verticală (a soclului sau fundaţiei);

­ hidroizolarea orizontală a elementelor de fundare poate fi prevăzută şi la nivelul tălpii fundaţiei pe betonul slab armat de egalizare de minim 10 cm grosime; recomandabil, de fiecare parte, se va asigura o lăţime utilă pentru a se putea face racordarea la suprafeţele verticale ale fundaţiei sau soclului şi pereţilor pe ambele feţe (exterior şi interior);

­ hidroizolaţia verticală va fi aplicată pe un suport din tencuială cu mortar de ciment fără adaos de var, din drişcuit;

­ hidroizolaţia verticală, exterioară, a fundaţiilor, soclurilor şi pereţilor subterani va fi ridicată până la cota finită a trotuarului, în condiţiile unor stropiri normale;

hidroizolaţia verticală, exterioară, a fundaţiilor peste cota finită a trotuarului cu minim 30 cm, în cazurile amplasării construcţiilor în zone montane şi submontane, în care se prevăd aglomerări de zăpadă şi în cazul stropirilor frecvente şi intense (construcţii cu acoperişuri cu scurgere la picătură, cu streaşină  îngustă etc);

­  hidroizolatia verticală poate fi alcătuită dintr­o membra­nă hidroizolantă bituminoasă sau polimerică lipită continuu pe suport, fixată mecanic la partea superioară sau din minim două

straturi din mase omogene cu aplicare peliculară eventual armate, protejate subteran cu plăci, panouri sau foi semirigide (simple, amprentate sau celulare), zidărie sau ecran de argilă compactat în straturi succesive şi suprateran cu tencuieli armate din mortar de ciment fără adaos de var sau zidărie.

Notă: Principiile de hidroizoiare la clădiri cu sau fără subsol şi principiile de hidroizoiare a rosturilor contra apelor fără presiune hidrostatică sunt prezentate în ANEXA NR.8 şi ANEXA NR. 9.

b) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în siste­ mul I.P.T.:

b.l. Hidroizolatia orizontală împotriva fenomenului de capilari­tate:

• impermeabilitatea (I):

­    trebuie să corespundă la presiunea de calcul a elementelor de construcţie exercitată pe suprafaţa materialului hidroizolant; recomandabil minim 1.3.

• rezistenţa la poansonare (P): ­ P.4.;

• comportament la temperatură ridicată (T): ­ T.2.

Notă:

• Pentru construcţii parter, din categoria de importanţă C şi D, hidro­  izolaţia orizontală împotriva fenomenului de

capilaritate poate Fi prevăzută cu mase omogene cu aplicare peliculară, în minim două straturi, recomandabil  cu strat de armare. Nivelurile de performanţă pot fi 1.2. şi P.3.;

• Rezistenţa la compresiune (strivire) a materialului hidroizolant ­          să nu­şi schimbe aparent proprietăţile fizice la o presiune de 5 daN/cm2 (sâ permită o tasare stabilă de maxim 15% cu alungire laterală corespunzătoare);

• Se           menţionează           că           membranele          hidroizolante          bituminoase           cu           bitum aditivat,       cu       simpla       armare,       de       4       mm       grosime       pot       asigura       impermeabilitatea       la presiuni peste 5 daN/cm2 (500 KPa).

b.2. Hidroizolatia orizontală împotriva apelor fără presiune hidrostatică (la subsoluri):

• impermeabilitate (I):                                  1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):                         P.3.;

• comportament la temperatură ridicată (T):     T.2.

b.3. Hidroizolatia verticală împotriva apelor fără presiune hidrostatică:

• impermeabilitate (I): 1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):                         P.3.;

• comportament la temperatură ridicată (T):     T.2.

8.3.2.3. Condiţii privind hidroizolarea împotriva apelor cu presiune hidrostatică

Hidroizolarea se va realiza în structuri monostrat sau multistrat cu membrane bituminoase şi/sau polimerice:

a) Hidroizolarea împotriva apelor cu presiune hidrostatică se poate concepe, funcţie de sensul de acţionare a presiunii corelat cu sistemul constructiv, în unul din următoarele sisteme:

a. 1. Sistemul „cuvă interioară” (cuvă în cuvă):

•     sistemul poate fi adoptat în principal împotriva exfiltraţiilor; structura suport (cea exterioară) va fi de rezistenţă cu radier din beton armat şi pereţi din beton armat sau zidărie de cărămidă (armată cu sâmburi şi centuri din beton armat), pe aceasta se aplică hidroizolatia şi protecţia interioară (cuvă interioară);

•     sistemul se poate adopta şi în următoarele cazuri:

­     împotriva infiltraţiilor sau acţiunilor combinate ale apei (din interior şi din exterior);

­  când  nu  se  poate  adopta  sistemul  „cuvă  exterioară”  din  motive  constructive  sau  din imposibilitatea asigurării spaţiului necesar de lucru pe exterior;

­  când construcţia necesită rosturi de dilatare sau tasare (astfel se poate asigura continuitatea şi calitatea optimă a hidroizolaţiei în zona rosturilor):

• sistemul prezintă următoarele avantaje:

­  siguranţa calităţii execuţiei hidroizolaţiei (asigurarea etanşeităţii)  în zonele de racord dintre suprafeţele orizontale şi cele verticale precum şi la rosturi;

­  posibilitatea realizării construcţiei lângă alte construcţii existente;

­  posibilitatea verificării, etanşeităţii (la exfiltraţii) după realizarea hidroizolaţiei prin proba cu apa, în cazul bazinelor supraterane.

• sistemul prezintă următoarele dezavantaje:

­  posibilitatea degradării hidroizolaţiei la execuţia structurii cuvei interioare (la montarea armăturilor şi la turanarea betonului);

­   imposibilitatea verificării etanşeităţii (la exfiltraţii) în cazul construcţiilor subterane.

a.2. Sistemul „cuvă exterioară”:

• sistemul poate fi adoptat în principal împotriva infiltraţiilor; structura suport orizontală va fi subradierul iar cea verticală va fi peretele de rezistenţă interior (diafragmă), pe acestea se aplica hidroizolaţia şi protecţia interioară (radier) şi cea exterioară (perete);

•  sistemul se poate adopta şi împotriva exfiltraţiilor sau acţiunilor combinate ale apei (din interior şi din exterior), cu condiţia ca protecţia verticală, exterioară să îndeplinească cerinţele dei rezistenţă şi stabilitate ce se impun;

•  sistemul prezintă avantajul combinării cu sistemul „cuvă interioară” în cazul unor situaţii şi condiţii diferite de lucru (vecinătăţi, zone cu rosturi, canale, diferenţe de cote ale planurilor etc);

•  sistemul prezintă următoarele dezavantaje:

­ necesită spaţiu de lucru perimetral, exterior construcţiei;

­  fragmentează   lucrarea   de   etanşeitate   în   faze   prin intercalarea lucrărilor de construcţie aferente sistemului;

­  necesită o manoperă de înaltă calitate la racordul dintre suprafeţele orizontale şi cele verticale.

a.3. Sistemul „semicuvă”:

•  sistemul este o combinare a sistemului „cuvă interioară” cu cel „cuvă exterioară”; acest sistem implică dificultăţi în execuţie, ce conduc la o calitate necontrolabilă, fapt pentru care nu este recomandat.

b) Condiţii generale privind alcătuirea hidroizolaţiei împotriva apelor cu presiune hidrostatică:

­  hidroizolaţia se va aplica pe suport rigid şi plan, rectificat;

­  hidroizolaţia verticală, aplicată pe înălţimi mari, se va executa pe tronsoane de maxim 2 m înălţime, cu decalarea între ele a suprapunerilor (să nu existe colinearitate a suprapunerilor); în condiţiile în care se estimează pericol de alunecare a membranelor hidroizolante, se va executa fixarea mecanică a părţii superioare;

­  pentru înălţimi ale coloanei de apă mai mari de 2 m se recomandă utilizarea hidroizolaţiei verticale multistrat;

­ racordurile dintre planuri diferite vor fi asigurate suplimentar prin aplicarea unui strat hidroizolant de întărire de 50 cm lăţime desfăşurată (25 cm + 25 cm);

­ elementele de străpungere şi rosturile vor fi atent executate conform detaliilor prevăzute de proiectant, respectându­se cu stricteţe condiţiile impuse dimensionării şi calităţii pieselor de etanşare.

Notă: Principiile de hidroizolare a rosturilor şi străpungerilor contra apelor  cu presiune hidrostatică sunt prezentate în ANEXA NR. 9.

c) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T.

Nivelurile de performanţă se vor calcula funcţie de solicitările la care este supusă hidroizolaţia, privind nivelul maxim al presiunii hidrostatice şi nivelul presiunii exercitate de elementele de construcţie, recomandabil conform următoarelor date:

• impermeabilitatea (I):

­  nivel minim: 1.3.; nivel calculat corespunzător presiunii hidrostatice maxime multiplicată cu un coeficient de minim:

o  1,2 x pentru presiuni maxime de 10 KPa; o  1,5 x pentru presiuni maxime de 50 KPa; o  1,8 x pentru presiuni maxime de 80 KPa;

o  2,0 x pentru presiuni maxime de 100 KPa.

• rezistenţa la perforare (P):

­  rezistenţa  la  perforare  statică  (Ps):  minim  1,2  x  presiunea  exercitată  de  elementele  de construcţie;

­  rezistenţa la perforare dinamică (P.d.) minim P.d.3.

• comportament la temperatura ridicată (T):

­  în general nu se pun condiţii.

9. CONDIŢII PRIVIND VERIFICAREA CALITĂŢII ŞI URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP A HIDROIZOLAŢIILOR

9.1. Condiţii privind verificarea calităţii

Verificarea calităţii se realizează în conformitate cu prevederile prezentei reglementări, a documentaţiei de execuţie şi a fişelor tehnice ale materialelor utilizate, atât pentru fazele intermediare cât şi pentru întregul sistem.

În cazul în care unitatea executantă are un sistem propriu de conducere şi asigurare a calităţii, lucrările de hidroizolaţie se vor verifica în cadrul respectivului sistem (proceduri de execuţie, plan de control al calităţii etc).

Pentru asigurarea calităţii lucrărilor se impun următoarele etape:

• recepţia materialelor de hidroizolaţie şi accesorii;

• păstrarea şi depozitarea materialelor;

• controlul calităţii la punerea în operă;

• recepţia lucrărilor.

9.1.1. Recepţia materialelor

Recepţia materialelor se bazează pe verificarea certificatelor de calitate (conformitate), termenelor de valabilitate (unde este cazul) şi de garanţie emise de producător pentru fiecare lot de materiale, conform reglementărilor specifice.

În unele cazuri se pot solicita analize de laborator (de conformitate) care să certifice caracteristicile specifice în raport cu datele tehnice stipulate în normele de produs sau în agrementele tehnice.

În acest context, controlul de calitate pentru materiale se execută pe şantier de către personal şi/sau în institute/laboratoare specializate, atestate.

Controlul de calitate cuprinde următoarele verificări minimale pentru membranele hidroizolante:

• caracteristici geometrice (lungime, lăţime, grosime);

• verificarea comportării la temperaturi ridicate;

• verificarea flexibilităţii la temperaturi scăzute;

• verificarea forţei de rupere la tracţiune;

• verificarea alungirii la rupere la tracţiune.

9.1.2. Păstrarea şi depozitarea materialelor

Condiţiile de păstrare şi depozitare ale materialelor sunt precizate de producătorii acestora în fişele tehnice de produs:

• în depozite, în general, trebuiesc respectate următoarele condiţii:

­   membranele hidroizolante în foi se depozitează sub
formă      de       suluri (în       poziţie verticală) pe platforme sau       paleţi, în

spaţii acoperite;

­ materialele hidroizolante fluide se depozitează în bidoane sau butoaie, eventual paletizat, în spaţii închise, acoperite şi ventilate.

• la punctul de lucru depozitarea se va face pe timp limitat, recomandabil în spaţii acoperite.

9.1.3. Controlul calităţii la punerea în operă

•   controlul calităţii materialelor la punerea în operă se efectuează de către şeful punctului de lucru sau de către responsabilul cu calitatea, în conformitate cu prevederile documentaţiei de execuţie şi a fişelor

tehnice de produs;

• controlul şi asigurarea:

­  utilajelor, sculelor şi dispozitivelor şi a căilor de acces la frontul de lucru, necesare pentru protecţia muncii;

­  spaţiilor şi condiţiilor de microclimat necesare pregătirii materialelor (unde este cazul);

­  calităţii  suportului  care  trebuie  să  corespundă  condiţiilor  geometrice  şi  fizico­mecanice specifice.

• controlul:

­   respectării  stricte a cerinţelor privind tehnologia de aplicare a materialelor hidroizolante şi a accesoriilor.

9.1.4. Recepţia lucrărilor

Recepţia finală a lucrărilor se va face în comuh, de către beneficiar, proiectant şi executant, în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare, avându­se în vedere cerinţele de calitate, procesele verbale de lucrări executate în diverse etape şi aspectul general al suprafeţelor executate.

9.2. Urmărirea comportării în exploatare

9.2.1. Urmărirea comportării în exploatare a învelitorilor   la clădiri

Urmărirea comportării în exploatare se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.

Asigurarea urmăririi comportării în timp, în condiţii normale de utilizare a hidroizolaţiilor, se va face prin grija beneficiarului, o dată pe an.

Intervalul de mai sus poate fi modificat în funcţie de condiţiile concrete pentru fiecare caz în parte,

astfel:

• intervalul poate fi mărit dacă la două verificări succesive nu se constată degradări, dar nu la

lucrări cu vechime mai mare de 10 ani;

• intervalul poate fi micşorat pentru hidroizolaţiile la care degradările ar conduce la deteriorarea unor echipamente speciale (camere comandă, staţii electrice, camere de calcul, etc);

• intervalul poate fi micşorat pentru hidroizolaţiile ce au fost supuse la sarcini, şocuri sau mişcări

(deplasări) neprevăzute (seism, accidente mecanice, etc).

9.2.2. Lucrări de intervenţie

Generalităţi

Lucrările  de   intervenţie  pentru  remedierea/refacerea  hidroizolaţiilor se efectuează în următoarele situaţii:

­   la constatarea unor defecte sau degradări (dislocări alunecări, fisurări etc);

­  în cazul unor accidente naturale sau tehnologice (seism,explozii etc).

Lucrările   de   intervenţie   pot  rezulta  în   urma   verificărilor programate.

Lucrările de intervenţie se vor  efectua  după  elaborarea  documentaţiilor  tehnice şi a  detaliilor  de execuţie specifice fiecărui caz în parte.

Documentaţiile tehnice de intervenţie vor fi elaborate de proiectant. în cazul în care intervenţia este

necesară ca urmare a unei expertize, documentaţia tehnică de intervenţie va fi verificată de verificator şi vizată de expertul tehnic atestat conform HG nr. 925/ 1995.

Proiectantul va stabili, prin documentaţia  tehnică  de intervenţie,  măsurile de asigurare şi control, privind calitatea lucrărilor.

Lucrările de intervenţie vor fi executate obligatoriu de către unităţi specializate, atestate, conform prevederilor legale pentru categoria de lucrări pe care le execută.

Faze de execuţie

Fazele de execuţie a lucrărilor de intervenţie pentru remedierea/refacerea hidroizolaţiilor sunt:

­ înlăturarea cauzelor ce au condus la deteriorarea învelitorii;

­ pregătirea suportului;

­ pregătirea materialelor hidroizolante preconizate;

­ aplicarea hidroizolaţiei;

­ verificarea calităţii lucrărilor de intervenţie.

10. MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA ŞI IGIENA MUNCII

Măsurile privind protecţia şi igiena muncii vor fi cuprinse, în mod obligatoriu în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant, în conformitate cu natura şi tipul construcţiei şi/sau elementului de construcţie ce se hidroizolează şi cu natura materialelor preconizate.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii                                materialelor   hidroizolante                                                                                                          (privind materialul  propriu­zis  şi tehnologia de aplicare) precum şi de următoarele reglementări tehnice                          în vigoare:

•   Legea 90/1996 ­ Legea protecţiei muncii­modificată şi completată cu Legea 177/2000;

•   Norme generale de protecţia muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu

Ministerul Sănătăţii ­ 1996;

•   Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu Ordinul nr. 9/N/l 5.03.1993 al MLPAT;

•   Normativul cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr. 225/ 1995.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în    parte, funcţie de particularităţi, responsabilul cu protecţia muncii şi responsabilul de lucrare vor lua măsuri specifice, suplimentare privind protecţia şi igiena muncii.

11. MĂSURI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor vor fi cuprinse în mod obligatoriu în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante precum şi pe următoarele reglementări tehnice  în vigoare:

•   O.G.R. nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr.212/1997;

•   Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu ordinul M.I. nr. 775/1998;

•   Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor ­ indicativ  P. 118­99;

•   Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indicativ C.300 aprobat cu Ordinul nr. 20/ N/94 al MLPAT;

•   Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor ­ D.G.P.S.I.­001, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1023/1999;

•   Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor ­ D.G.P.S.I.­002, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1080/2000.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, în special

la lucrările de hidroizolare cu materiale inflamabile sau combustibile, responsabilul PSI şi responsabilul de

lucrare vor lua măsuri specifice, suplimentare de prevenirea şi stingerea incendiilor.

ANEXA NR. 1

PARAMETRI AUXILIARI «DE EVALUARE A MATERIALELOR HIDROIZOLANTE

Se prezintă criteriile de performanţă cu parametri auxiliari, de evaluare suplimentară a materialelor hidroizolante.

hidroizolant care suportă în zona de maximă solicitare o distribuţie neuniformă a solicitării la tracţiune, conform SR 137/1995. Valoarea forţei se exprimă în N. Acest parametru este util pentru calcularea şi verificarea sistemului de asigurare a unei membrane fixate mecanic, în special în cazul suprafeţelor verticale sau cu pantă accentuată.

2. Stabilitatea dimensională (D); relevă variaţia dimensională a membranelor dar şi a materialelor şi structurilor din mase omogene cu aplicare peliculară, expuse la temperaturi înalte, conform SR 137/ 1995. Stabilitatea dimensională se enunţă pentru sensul longitudinal şi sensul transversal. Stabilitatea dimensională este relevantă în special pentru membranele polimerice.

3.  Delaminarea (L), conform SR 137/1995, se caracterizează prin prezenţa sau absenţa fenomenului de desprindere a masei hidroizolante de acoperire în raport cu armătura, în condiţii date de temperatură şi umiditate.

Aderenţa  autoprotecţiei  (Aa);  acest  parametru  relevă  nivelul  aderenţei  materialului  granular  de

protecţie depus din fabricaţie pe membranele bituminoase în urma acţiunii mecanice de abraziune, conform SR 137/1995. Nu se vor admite sorturile ce comportă pierderi ale materialului granular de autoprotecţie mai mari de 30% în stare uscată şi mai mari de 50% în stare umedă.

5. Etanşeitatea îmbinărilor (J); acest parametru relevă nivelul de etanşeitate al îmbinărilor (suprapunerilor) dintre două membrane conform Directivelor Generale UEAtc. Îmbinările trebuie să asigure etanşeitatea la o presiune (de aer) de minim 10 KPa timp de 30 minute:

6.  Rezistenţa la tracţiune a îmbinărilor (Jt); acest parametru relevă nivelul de rezistenţă la forţe de tracţiune aplicate transversal îmbinării dintre două membrane conform Directivelor Generale UEAtc. Nivelul de rezistenţă la tracţiune a îmbinărilor se identifică prin forţa la care apare ruptura în zona de aderenţă sau în afara acesteia.

7.  Forţa de aderenţă la suport (Fad.); acest parametru relevă nivelul de aderenţă al membranelor între ele şi faţă de suport îi vederea prevederii efectelor secţiunii şi presiunii vântului; se exprimă în N/m2:

•         forţa         de         aderenţă         la         suport         trebuie         să         indeplinească         urmă toarea condiţie:

Fad. 3Pc

unde Pe = presiune de calcul rezultată în funcţie de zona şi gradul de expunere la vânt

•       forţa       de       aderenţă       la       suport       se       determină       cu       relaţia       (aderenţă totală, semiflotant sau flotant):

Fad = a x Pa + al x G unde:

a = suprafaţă de lipire (aderenţă) efectivă (aderenţă totală sau semiflotant/semiaderent); în m2;

Pa  = presiunea de aderenţă în zona/zonele de lipire efectivi în N/m2;

al       = suprafaţă lestată (sistem flotant); în m2;

G = presiunea de lestare; în N/m2 .

8.  Adezivitatea (Az); acest parametru relevă nivelul de aderenţă (lipire) pe care îl comportă straturile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară, între ele, pe suport şi faţa de straturile de armare, conform STAS 9199­1975.

9.  Uscare (U); acest parametru relevă timpul de uscare (reticulare) a straturilor hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară, conform STAS 2875­1975. în general acest timp trebuie să fie uzual de 24 ore şi maxim de 48 ore.

aplicare peliculară, conform STAS 6615/1­1974, clasificată astfel:

­ vâscozitate redusă (amorse pelicule hidroizolante
subţiri); cu        nivel de vâscozitate de 100 centipoise ­ permite

aplicarea prin stropire sau pensulare;

­ vâscozitate medie (pelicule hidroizolante, mase de lipire); cu nivel maxim de vâscozitate de 200 centipoise ­ permite aplicarea la cosoroabă, prin pensulare şi periere;

­ vâscozitate mare (mase hidroizolante şi de lipire); cu nivel de vâscozitate mai mare de 200 centipoise ­ permite aplicarea la cosoroabă, prin periere şi şpăcluire.

Notă: 1 centipoise = 1 mPa/s

11.Omogeneitate şi stabilitate la depozitare (segregare); conform STAS 8622­1988. Nu se admit segregări sau aglomerări în materialul depozitat minim 7 zile.

12. Stabilitate la cald la 70°C pe pantă de 45° (100%) timp de   2 ore, conform STAS 9199­1973, pentru masele omogene cu aplicare peliculară, nearmate, nu se admit scurgeri

13.Conţinut de substanţă uscată din masa materialului hidro­izolant cu aplicare peliculară, conform

STAS 6615/2­1974.

14.Combustibilitatea;  acest  parametru  se  relevă  prin  nivelul  de  combustibilitate,  cu  specificarea noxelor  sau  a  topiturilor  ce  se  produc  în  timpul  arderii.  Acest  parametru  se  referă  la  membranele hidroizolante şi Ia cele din mase omogene cu aplicare peliculară şi va fi avut în vedere în contextul NPSI în vigoare.

15.1nflamabilitatea; acest parametru se relevă prin temperatura la care se poate produce aprinderea. Acest parametru se referă în special la materialele hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară ce conţin solvenţi organici şi va fi avut în vedere în contextul NPSI în vigoare.

ANEXA NR. 2

CONDIŢII DE MEDIU

Condiţiile mediului exterior, la care sunt expuse învelitorile sunt în general complexe şi compuse dintr­ un număr de factori de mediu cu agenţii corespunzători, definiţi prin niveluri de severitate ce trebuiesc consideraţi funcţie de zona de situare a construcţiei (învelitorii) şi de nivelul exigenţial preconizat.

A. Condiţii generale

În tabel sunt indicaţi factorii şi agenţii de mediu cu următoarele niveluri de severitate:

Tabel 1

Factor de mediu Niveluri de severitate
Agenţi de mediu­UM
a. CLIMĂ:

• temperatură:

­ temperaturi scăzute ­ °C;

­ temperaturi ridicate ­°C;

­ variaţie de temperatură ­°C/minut.

• umiditatea relativă a aerului ­ %;

• presiune vânt­KPa;

­35;­25;­20;­15;­10;­5;

+ 20;+ 40;+ 60;+ 85;+ 100;+ 120;

0,5; 1; 3; 5;

20; 50; 75; 85; 100;

0,3; 0,55; 1; 2; 3;

• precipitaţii:

­ intensitatea (debitul) ploii ­

l/m2/minut;

­ viteza de şiroire a apei ­ m/s;

­ zăpadă transportată (intensitate)

kg/m2/s­

­ grindină ­ energ de impact ­ J;

­ radiaţie solară (efecte termice)

intensitate ­W/m2

0,5; 1; 2; 5; 10; (15);

0,5; 1; 3; 10; 20; (30);

0,5; 1; 3;

1; 10; 40; 150, (250);

300; 500; 700; 1000; (1120);

Factor de mediu Niveluri de severitate
Agenţi de mediu­UM
b.   SUBSTANŢE CHIMICE ACTIVE ­mg/m3:

•      sare marină

•      dioxiddesulf

•      hidrogen sulfurat

•      oxizi de azot

•      amoniac

•      clor

•      acid clorhidric

•      acid fluorhidric

c.   SUBSTANŢE MECANIC ACTIVE:

•      sedimentare pulberi, viteza de sedimentare ­ mg/m2/h;

•      încărcare statică (aglomerare) ­ KPa.

300; 1000; 30000; 40000;

1; 3; 5; 10; 20; 30; 40; 100; 300;

0,01; 0,1; 0,3; 0,5; 1; 3; 10; 15; 30; 50;

100;

0,01; 0,1; 0,3; 0,5; 1; 3,10; 20; 30; 100;

0,3; 1; 3,10; 35; 175;

0,01; 0,1; 0,3; 0,6,1; 3;

0,01; 0,1; 0,5,1; 5,

0,003; 0,01; 0,03; 0,1; 1,

1; 3,10, 20; 30; 40, 80;

0,1; 0,5,1; 2; 3; 5,10;

B. Condiţii particulare

Se indică aspectele particulare de caracterizare şi exemplificare a factorilor şi agenţilor de mediu:

Ploaie: se caracterizează prin următorii parametri fizici:

­ intensitatea ploii;

­ distribuţia diametrului picăturii;

­ distribuţia vitezei de cădere;

­ temperatura picăturilor.

Tabel 2

Caracteristicile ploii (de la medie până la lungă durată)

Tipul de ploaie Intensitatea limită superioară ­ l/h Diametrul caracteristic al picăturii ­ mm Viteza de

Cădere ­ m/s

Ploaie uşoară 1,0 0,1­0,5 0,25­1
Ploaie moderată 4,0 0,5­1 1­2
Ploaie intensă 15 1­2 2­4
Ploaie puternică 40 2­5 4­7
Aversă 100 3 6

Grindina: se caracterizează prin următorii parametri fizici ai boabelor de gheaţă:

­ diametrul;

­ densitatea;

­ viteza de cădere;

­ energia de impact.

Se iau în considerare boabele de grindină cu dimensiuni mari ce au efect distrugător. Densitatea boabelor este de circa 900 kg/m3. Viteza de cădere se determină cu formula:

unde:   V = viteza de cădere, în m/s

d = diametrul boabelor, în mm

V = 5 , l 6 d

Energia de impact este calculată funcţie de masa şi viteza de cădere.

Tabel 3

Caracteristicile boabelor de grindină (pentru diametre peste 20 mm)

Diametru mm Masa g Viteza de cădere m/s Energia de impactJ
20 4 23 1
50 59 36 39
60 102 40 81
70 162 43 151
80 241 46 257
90 344 49 411
100 471 52 627

Zăpada

Densitatea zăpezii căzute pe suprafeţe prezintă mari variaţii.

Zăpada proaspăt căzută are o densitate variind între 70 kg/m3   şi 150 kg/m3 , iar densitatea unei zăpezi vechi, tasate, atinge de la   200 kg/m3 la 400 kg/m3.

Zăpadă transparentă: este o combinaţie de vânt cu zăpadă, în aceste condiţii particulele fine pot pătrunde prin fante sau prin îmbinări.

Fluxul orizontal de zăpadă funcţie de înălţime
Tabel 4

Înălţimea deasupra solului ­ m Fluxul orizontal de zăpadă ­ g/m2sec
10 310
1 560
0,5 800
0,1 3000

Praf­nisip

Principalul  constituent  al  nisipurilor  şi  prafurilor  prezente  în  natură  este  cuarţul.  Eroziunea materialelor se produce în condiţia în care praful şi nisipul sunt combinate la curenţi de aer cu viteză mare şi/sau durate mari de acţionare.

­ Dimensiunea particulelor       Caracterizare:

­ praf fin:                   până la 75 μm;

­ praf grosier:             de la 75 μm până la 150 μm;   ­ nisip:       de la 150 μm până la

1000 μm.

Tabel 5

Concentraţii caracteristice de praf şi nisip

Zonare Concentraţie ­ μg/m3
Rurală şi suburbană 40 ­ 110
Urbană 100 ­ 450
Industrială 500 ­ 2000

Sedimentare de praf şi nisip Tabel 6

Zonare Sedimentare de praf şi nisip mg/m2 x oră
Rurală şi suburbană 0,4 ­ 15
Urbană 15 ­ 40
Industrială 40 ­ 80

Sedimentarea prafului şi nisipului se poate produce:

• prin sedimentarea în aer stagnant (staţie);

• prin sedimentare pe suprafeţe acoperite;

• prin atracţie electrostatică;

• prin captare în deschideri înguste.

Pătrunderea prafului şi nisipului poate să apară astfel:

• transport în interior prin circulaţie forţată a aerului;

• transport în interior prin agitaţie termică a aerului;

• pompare la interior prin dilatare şi compresie termică a aerului sau prin variaţia presiunii atmosferice.

ANEXA NR. 3

PRINCIPII DE AMPLASARE A ELEMENTELOR

DE CONSTRUCŢIE CE DEPĂŞESC PLANUL ÎNVELITORII ACOPERIŞURILOR

Realizarea şi întreţinerea hidroizolaţiei impune unele distanţe minimale între elementele ce depăşesc planul învelitorii (între suprafeţe verticale, atic. pazie, streaşină şi domuri de acces sau tehnologice, ventilaţii, coşuri, luminatoare etc):

­ distanţele l, L şi d trebuie să se conformeze datelor din următorul tablou:

1.(m) d.(m)
< 0,40 0,25
0,40 0,50
> 1,20 1,00

­ se va evita prevederea elementelor ce depăşesc planul învelitorii cu lungimea perpendicular pe linia de pantă, în   câmpul acoperişului, ci max. la distanţa d faţă de coamă cu  condiţia ca l 2d;

ANEXA NR. 4

ELEMENTE PRIVIND DIMENSIONAREA PIESELOR   DE EVACUARE ŞI COLECTARE A APELOR METEORICE LA ACOPERIŞURI

ANEXA 4A       EVACUAREA APELOR PLUVIALE ANEXA 4B                        DIMENSIONAREA SENOURILOR ANEXA 4C                        DIMENSIONAREA ELEMENTELOR

LATERALE DE SCURGERE

ANEXA NR. 4A

Evacuarea apelor pluviale

40                         60

Evacuarea apelor pluviale ( c u scurgere exterioară sau interioară) se poate prevedea prin receptoare c i l i n d r i c e sau tronconice, dimensionate  funcţie de suprafaţa de acoperiş deservită (proiecţie orizontală), pentru un debit maxim al precipitaţiilor de 3 litri/ minut/ m2, conform următorului tablou:

Receptoare pluviale cilindrice Receptoare pluviale tronconice
suprafaţa(m2) diametru d(mm) suprafaţa(m2) diametru d(mm)
28 60  
38 70
50 80
64 90
79 100
95 110    
113 120 55 70
133 130 71 80
154 140 91 90
177 150 113 100
201 160 136 110
227 170 161 120
254 180 190 130
284 190 220 140
Receptoare pluviale cilindrice Receptoare pluviale tronconice
suprafaţa(m2) diametru d(mm) suprafaţa(m2) diametru d(mm)
314 200 253 150
346 210 287 160
380 220 324 170
415 230 363 180
452 240 406 190
490 250 449 200
530 260 494 210
570 270 543 220
615 280 646 240
660 290 700 250
700 300

*Diametrul (d) reprezintă cota             *Diametrul (d) reprezintă cota interioară a receptorului pluvial                            interioară a receptorului pluvial

* 1 cm2 de secţiune a receptoarelor  *0,7 cm2 de secţiune a receptoarelor corespunde evacuării apelor de pe  corespunde evacuării apelor de pe

o suprafaţă de 1 m2 (suprafaţa          o suprafaţă de 1 m2 (suprafaţa învelitorii proiectată în plan)                            învelitorii proiectată în plan)

• distanţa maximă între două receptoare pluviale va fi de 30 m;

• receptoarele pluviale vor fi astfel repartizate şi amplasate încât apa de ploaie să nu parcurgă mai mult de 30 m de la cel mai îndepărtat punct până la colectare şi evacuare;

• în cazul teraselor prevăzute cu un singur receptor de scurgere pluvială se va prevedea o evacuare a apelor şi prin prea plin; se recomandă prevederea a minim două receptoare de scurgere pluvială;

în locul receptoarelor de scurgere pluvială se pot prevedea garguie.

ANEXA NR. 4B

Dimensionarea şenourilor de streaşină şi de dolie (secţiuni dreptunghiulare sau trapezoidaie)

30 cm < Lu < 100 cm       Su = Lu x Hu

Notă: Lăţimi mai mari de 100 cm nu se mai consideră jgheaburi­canal construite ci elemente sau părţi de construcţie distincte (Lu < 100 cm)

Suprafaţa de învelitoare în proiecţie orizontală

Secţiunea utilă (Su) minimă (cm2)

panta fundului jgheaburi­canal
0 % (< 0,5 %) ≥ 0,5% ≥1%
0­150 292 165 132
160 308 176 138
170 319 182 143
180 336 187 149
200 363 204 160
250 424 237 187
300 484 270 215
350 539 303 237
400 594 336 259
450 644 363 281
500 699 391 303
600 792 446 347
700 886 495 385

ANEXA NR. 5

PRINCIPII DE ALCĂTUIRE

A STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE ŞI TERMOHIDROIZOLANTE CU MEMBRANE

BITUMINOASE LA ACOPERIŞURI

ACOPERIŞURI ­ TERASE NECIRCULABILE

• structură hidroizolantă autoprotejată

• suport amorsat

• structură hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• barieră vapori cu sau fără strat de difuziune

• suport amorsat

• protecţie grea din pietriş pe strat de separare sau din dale pozate în pat de nisip

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• element suport

• protecţie grea din pietriş pe strat de separare sau din dale pozate în pat de nisip

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• termoizolaţie

• barieră de vapori cu sau fără strat de difuziune

• suport amorsat

ACOPERIŞURI TERASĂ NECIRCULABILE CU TERMOIZOLAŢIE RANVERSATĂ

•      protecţie grea din pietriş

•      strat de separare

•     termoizolaţie (cu pori închişi)

•     structură hidroizolantă cu sau fără          strat de difuzie

•      suport amorsat

•      strat de separare

•     termoizolaţie (cu pori închişi)

•     structură hidroizolantă cu sau fără strat de difuzie

•      suport amorsat

ACOPERIŞURI NECIRCULABILE CU SUPORT DIN ASTEREALĂ

•          structură hidroizolantă autoprotejată

•      suport din astereală amorsată

• structura hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• barieră vapori fixată cu cuie suport din astereală

ACOPERIŞURI TERASĂ NECIRCULABILE

CU SUPORT DIN PANOURI METALICE PROFILATE

• structură hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• suport din panouri metalice profilate

Termoizolaţia şi primul strat hidroizolant se fixează mecanic pe suportul din panouri metalice profilate care vor avea lăţimea cutei superioare (suport) mai mare decât lăţimea golului rezultat al cutei inferioare.

Hidroizolaţia se lipeşte în totală aderenţă pe panourile metalice profilate, complexe, termoizolate, uzinate

TERASE UTILITARE ­ CIRCULABILE PIETONAL

•  dale pozate în pat de nisip sau în

mortar de ciment şi strat de separare

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• element suport

• dale pe ploturi

• structură hidroizolantă

• strat de separare

•  element suport

•  dale pozate în pat de nisip sau în mortar de ciment şi strat de separare

• strat de separare

• termoizolaţie pe strat de separare

• barieră vapori cu sau fără stratdifuzie

• element suport amorsat

• dale pe ploturi

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• termoizolaţie pe strat de separare

• barieră vapori cu sau fără strat difuzie element suport amorsat

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Citeşte articolul complet »

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEII

ORDINUL Nr. 605 din 21.04.2003

pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice”,

indicativ NP 064­02,

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,

Având în vedere procesul verbal de avizare nr. 70 /14.10.2002 al Comitetului Tehnic de Specialitate

„Fizica construcţiilor şi cerinţe funcţionale pentru construcţii”,

Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, emite următorul:

ORDIN:

Art. 1.­Se aprobă reglementarea tehnică „Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice”, indicativ     NP 064­02, elaborată de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC

Bucureşti şi prevăzută în anexa1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

1 Anexa se publică în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia

Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti.

Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. ­ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi a amenajării teritoriului nr. 11 / N / 1991 pentru aprobarea reglementării tehnice „Instrucţiuni tehnice pentru alcătuirea  şi  executarea hidroizolaţiei  monostrat  cu folie  stratificată  din  PVC plastificat  la acoperişurile clădirilor industriale şi agrozootehnice, necirculabile”, indicativ C 234 ­1991, îşi încetează aplicabilitatea.

Art. 4. ­ Direcţia generală tehnică în construcţii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,

Marius Sorin Ovidiu Bota,

Secretar de stat

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

GHID PRIVIND PROIECTAREA, EXECUŢIA Şl EXPLOATAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII HIDROIZOLATE CU MATERIALE BITUMINOASE Şl POLIMERICE,

INDICATIV NP 064­02

Elaborat de:

Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor­ ÎNCERC Bucureşti

Director general: Director Departament Şef Laborator:

Responsabil de proiect: Colectiv de specialişti:
prof. dr. ing. Dan LUNGU dr. ing. loan PEPENAR ing. Sergiu MELINTE

arh. George MICLEA arh. George MICLEA ing. Sergiu MELINTE arh. Vincenţiu TOMA

ing. Silviana CONSTANTIN arh. Eugen POPESCU

ing. lolanda ŞERBAN tehn. Victorina SASU tehn. Cristian ARSENE tehn. Liliana BARBU

Avizat de:

DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ÎN CONSTRUCŢII

Director:
ing. Octavian MĂNOIU

Responsabil de temă: ing. Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS

1. Prevederi generale

1.1. Obiect

1.2. Domeniu şi condiţii de aplicare

1.3. Referinţe principale

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

2. Prezentarea detaliată a obiectului reglementării

2.1. Destinaţie şi condiţii de alcătuire

2.2. Hidroizolaţii pe elemente de infrastructură

2.3. Hidroizolaţii pe elementele de suprastructură

3. Cerinţe, criterii şi niveluri de performanţă

3.1. Cerinţe şi prevederi comune pentru hidroizolaţii

3.2. Specificaţii particulare­ infrastructură

3.3. Specificaţii particulare ­ suprastructură

4. Principii de alcătuire, proiectare şi mod de execuţie

4.1. Prevederi generale

4.2. Structuri hidroizolante şi mod de execuţie pe infrastructura

4.3. Tipuri de structuri şi modalităţi de execuţie pe suprastructură

4.4. Condiţii privind verificarea calităţii, întreţinerea şi urmărirea comportării în exploatare a structurilor hidroizolante la clădiri

5. Asigurarea calităţii

6. Măsuri privind protecţia şi igiena muncii

7. Măsuri privind prevenirea şi stingerea incendiilor

Anexa 1. ­ Referinţe

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

GHID PRIVIND PROIECTAREA, EXECUŢIA ŞI EXPLOATAREA

ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII HIDROIZOLATE CU MATERIALE

BITUMINOASE ŞI POLIMERICE
Indicativ NP

064­2002

1. PREVEDERI GENERALE

­

1.1. Obiect

1.1.1. Prezentul ghid stabileşte reguli şi procedee ce trebuie avute în vedere la proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor hidroizolante din materiale bituminoase şi polimerice în foi, specifice elementelor de construcţie, în vederea obţinerii performanţelor derivate din Legea 10/1995.

1.2. Domeniu şi condiţii de aplicare

1.2.1. Ghidul se adresează tuturor factorilor ce participă la realizarea de construcţii, în calitate de proiectanţi,

executanţi, producători de materiale, utilizatori şi beneficiari, care prin activitatea ce o desfăşoară, asigură, pe domeniul respectiv, cerinţele legislative în vigoare.

Elaborat de:

Institutul National de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti
Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI, cu ordinul

nr. 605 din 21.04.2003

1.2.2. Ghidul este destinat conceperii,  executării şi exploatării lucrărilor de protecţii hidrofuge a elementelor de construcţii din întreaga gamă de investiţii ale domeniului respectiv.

1.2.3. Soluţiile tehnice adecvate păstrării calităţii construcţiilor, a sănătăţii şi confortului uman se stabilesc funcţie de condiţiile de mediu şi a celor din exploatare.

1.3. Referinţe principale

Reglementările tehnice utilizate la redactarea prezentului ghid sunt prezentate în anexa 1.

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

1.4.1. Terminologie conform STAS 2355/1­1985 (Construcţii Civile, Industriale şi Agrozootehnice. Lucrări de hidroizolaţii în construcţii. Clasificare şi terminologie).

1.4.2. Terminologia de specialitate, utilizată în cuprinsul prezentului ghid este prezentată în tabelul

1:

Tabelul 1.

Nr. crt. Termen Definiţie
1. Etanşeitate Termen generic ce defineşte impermeabilitatea construcţiilor (părţi şi elemente de construcţii) împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului, care cuprinde şi domeniul hidroizolaţiilor la clădiri (ce fac obiectul prezentului ghid).
2. Hidroizolaţie Structură etanşă, continuă, de protecţie a elementelor sau părţilor de construcţie împotriva infiltraţiilor apei şi a umidităţii naturale a mediului.
Nr.crt. Termen Definiţie
3. Terase necirculabilecu

structura hidroizolantă autoprotejată

Terase pe care nu se circulă sau cu circulaţie ocazională, dirijată, care au ca strat superior al structurii hidroizolante o foaie (membrană) hidroizolantă autoprotejată; pentru acces ocazional se prevăd zone special întărite şi marcate ce comportă o circulaţie uşoară.
4. Terase necirculabilecu

protecţie suplimentară grea

Terase pe care în general nu se circulă; care comportă peste structura hidroizolantă protecţie din pietriş sau dale;
5. Terase circulabile Terase ce comportă funcţiuni utilitare în exploatare­circulabile pietonal, apte accesului şi parcajului auto, terase grădină.
6. Autoprotecţie (foi saustructuri hidroizolante autoprotejate) Strat de protecţie cu materiale minerale granulare sau din paiete, folii sau pelicule aplicate în procesul de fabricaţie pe faţa superioară a foilor hidroizolante sau materiale hidroizolante (foi sau pelicule) rezistente la factorii de mediu prin natura compoundului din care sunt fabricate, inclusiv structura complexului de alcătuire (armături de suprafaţă stabile dimensional).
7. Independent sauflotant Mod de aplicare fără aderentă la suport a unei folii, foi sau structuri hidroizolante.
8. Semiaderent Mod de aplicare a unei folii, foi sau structuri hidroizolante prin lipire în puncte, benzi (fâşii) continui sau discontinui, într­un procent stabilit.
9. Aderenţa totală Mod de aplicare a unei foi sau structuri hidroizolante prin sudură sau lipire continuă, omogenă pe întreaga suprafaţă.

1.4.3. Elemente definitorii

1.4.3.1. Sistemul IPT ­ sistem de apreciere calitativă pe criterii şi niveluri de performanţă a structurilor hidroizolante (detaliat în cap. 4 ­ Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ Indicativ NP­040/2000) ce cuprinde:

• I ­ impermeabilitatea la apă;

• P ­ rezistenţa la perforare (Ps ­ perforare statică şi Pd ­perforare dinamică);

T ­ comportamentul la temperaturi ridicate.

1.4.3.2.   Criterii şi niveluri de performanţă a materialelor hidroizolante (detaliat în cap. 5 ­

Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ Indicativ NP­040/

2000) ce cuprinde următorii parametrii definitorii, principali:

• R ­ forţa de rupere la tracţiune;

• A ­ alungirea la rupere la tracţiune;

• F ­ flexibilitatea la temperaturi scăzute:

1.4.3.3.  Suport ­ termen generic ce defineşte natura suprafeţei pe care se aplică hidroizolaţia:

a)  supor t  r igid ­ beton monolit sau prefabricat, şapă (slab armată) din mortar de ciment;  constituie suport cu deformaţii neglijabile ce comportă orice tip de materiale hidroizolante;

b)  suport  ela stic ­ suport deformabil (astereala din lemn sau din plăci celulozice aglomerate) cu săgeata maxim admisibilă de 1/150, comportă hidroizolaţii în foi (membrane);

c)  supor t  semir igi d ­ placi termoizolante, semirigide simplu pozate, lipite în puncte, continuu sau fixate mecanic pe suport rigid, ce pot fi supuse unui efort de compresiune maxim de 8 N/cmp pentru o

deformaţie maximă de 10 % (exemplu: plăci din polistiren expandat sau extrudat, plăci din poliuretan etc):

d)  supor t  s emiela st ic ­ plăci termoizolante fixate mecanic, lip it e continuu sau în puncte pe suport rigid, elastic sau semirigid ce pot fi supuse unui efort de 0,2 N/cmp, cu o deformaţie maximă de 5

% la un coeficient de revenire de minim 0,90 (exemplu: plăci vată minerală de minim  140 kg/mc), comportă hidroizolaţii în foi.

1.4.3.4. Structura hidroizolantă ­ termen ce defineşte un sistem monostrat, bistrat sau multistrat de materiale hidroizolante:

a) structurile  hidroizolante  pot  fi  constituite  din  foi  hidroizolante  (bituminoase  sau  din  materiale polimerice) sau din mase omogene cu aplicare peliculară (bituminoase sau polimerice);

b) structurile hidroizolante în foi se aplică pe suport în următoarele variante:

• lipit e continuu, în următoarele moduri:

o  lip ir e cu adezivi specifici la rece (bituminoşi şi/sau polimerici);

o   sudură cu flacăra sau cu aer cald;

o  autoaderenţă (cu film de protecţie ce se îndepărtează).

• lipite discontinuu, în următoarele moduri:

o   cu adezivi specifici la rece, în puncte sau benzi;

o   prin  topirea  superficială a reliefului  (benzi  sau ploturi) cu care este prevăzută foaia hidroizolantă   (foi bituminoase);

o   în puncte sau benzi autoadezive;

o   cu adezivi specifici la rece, prin interpunerea unei folii sau foi perforate.

Note:
• simplu pozate, cu fixare mecanică;

• lipite  continuu  sau  discontinuu,  cu  fixare  mecanică suplimentară.

• Foile hidroizolante ce compun structurile hidroizolante se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici la rece, prin sudură sau autoaderenţă;

• Structurile hidroizolante autoprotejate se vor aplica în aderenţă totală faţă de suport la altitudini mai mari de 900 m.

1.4.3.5. Structurile hidroizolante în foi se protejează faţă de factorii de mediu în unul din următoarele moduri:

a)  Protejate din fabricaţie (autoprotejate) cu:

• materiale minerale (granule, paiete);

• folii metalice subţiri din aluminiu, cupru,  inox (prin dublare);

• în masă prin natura compoundului cu care este realizat materialul hidroizolant.

b)  Protejate pe şantier cu:

• pelicule de protecţie (reflectante);

• pietriş sau dale;

• elemente prefabricate sau turnate.

.

2. PREZENTAREA DETALIATA A OBIECTULUI REGLEMENTĂRII

2.1. Destinaţie şi condiţii de alcătuire

Ca parte a lucrărilor de construcţii, sistemele hidroizolante aplicate pe diversele părţi ale unei clădiri, realizează prin componenţa şi structura lor, protecţia necesară a acestora, la factorii de mediu

subterani sau atmosferici.

­

2.1.1. Luând în considerare acest aspect, definim următoarele tipuri de hidroizolaţii:

a)  hidroizolaţii pe elementele de infrastructură;

hidroizolaţii aferente suprastructurii.

2.1.2. Condiţiile de alcătuire şi realizare a acestora se referă la:

­ specificaţii de mediu;

­ suport şi organizare front de lucru;

­ reguli şi prescripţii ale producătorului de material asupra modului de utilizare şi execuţie, în concordantă directă cu normativele specifice în vigoare;

­ asigurarea calităţii;

­ măsuri de protecţie a muncii şi PSI.

2.2. Hidroizolaţii pe elementele de infrastructură

2.2.1. Aceste structuri hidroizolante se referă la elementele sau părţile de clădire aflate sub cota ± 0,00 respectiv:

• fundaţii, socluri de fundaţii;

• pardoseli;

• subsoluri.

pentru   care   se   asigură   protecţia  împotriva   factorilor  de   mediu, umiditatea pământului şi sau a apelor cu sau fără presiune hidrostatică.

2.2.2. Proiectarea şi execuţia sistemelor de protecţie hidrofugă se va face în condiţii de calitate şi eficienţă maximă, în situaţia în care se va ţine cont şi vor fi respectate următoarele precizări:

a)  tipul de prezenţă al apei şi compoziţia acesteia în solul de amplasament:

b) forma în plan şi în secţiune a părţilor de construcţie ce devin elemente­suport, distanţe şi condiţii de accesibilitate necesare;

c) cunoaşterea şi respectarea prescripţiilor producătorilor de materiale hidroizolante în legătură directă

cu elemente de presiune, temperatură, eforturi tangenţiale, categorii de rezistenţă la fisurare a construcţiei, fenomen de capilaritate şi umiditate naturală, modalităţi de rezolvare a străpungerilor şi rosturilor de dilatare­tasare;

d)  respectarea condiţiilor minime de performanţă în sistemul I.P.T.;

e)  prevederea şi asigurarea modalităţilor ce conferă protecţie şi siguranţă pe parcursul lucrărilor de execuţie ­ NTSM şi PSI.

2.2.3. Hidroizolarea se realizează cu materiale hidroizolante în foi, bituminoase sau polimerice.

2.2.4. Hidroizolaţii la fundaţii, socluri, pardoseli

Sunt protecţii hidrofuge realizate pe talpa fundaţiilor de sub pereţii clădirilor, la exteriorul soclurilor acestora, sau sub pardoseli contra apelor provenite din infiltraţii, umiditatea solului, stropiri şi a fenomenului de capilaritate.

În cazuri speciale, hidroizolaţia de la fundaţii se va racorda cu hidroizolaţia verticală a soclului, iar în cazul pardoselilor aşezate pe pământ, cu hidroizolaţia acestora sau cu stratul de rupere a capilarităţii.

2.2.5. Hidroizolaţii la subsoluri

Protecţia hidrofugă a subsolurilor se realizează în următoarele cazuri:

­  împotriva apelor fără presiune unde pânza freatică cu nivel constant sau maxim, este considerată la cel puţin 1,0 m sub betonul de egalizare, iar terenul de fundare este permeabil;

­  împotriva apelor cu presiune unde pungile de acumulare sau pânza freatică exercită presiune

asupra elementelor de construcţie aflate sub nivelul terenului.

Structurile hidroizolante sunt concepute în mod curent în două sisteme:

a)  cuvă exterioară;

b) cuvă interioară (cuvă în cuvă)

2.3. Hidroizolaţii pe elementele de suprastructură

2.3.1. Părţile de clădire, aflate deasupra cotei de referinţă ± 0,00, pentru care sunt necesare lucrări de izolare hidrofugă, în vederea protecţiei acestora la acţiunea factorilor atmosferici, sunt:

­ acoperişurile de tip terasă sau în pantă;

­ aria balcoanelor şi logiilor;

­ încăperile umede.

2.3.2. Alcătuirea hidroizolaţiei, structura şi modul de execuţie, pentru o comportare corespunzătoare în condiţiile date de temă, va trebui să se realizeze, ţinând cont de următoarele:

a)  zona climatică, gradul şi felul factorilor atmosferici, modul de acţionare al acestora, durata şi ciclul de repetitivitate;

b)  tipul suportului de rezistenţă, forma, consistenţa şi posibilităţile de rectificare;

c)  condiţii  de pantă  şi  de pregătire a  suprafeţei  suport  pentru  o  corectă  şi  eficientă  execuţie şi exploatare;

d) caracteristicile performante ale materialelor hidroizolante, precizări ale producătorilor privind structura,  modul de execuţie,  domeniul  de utilizare şi unele condiţii specifice în alcătuirea  şi execuţia părţilor componente curente şi speciale;

e)  condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T.;

f)  prevederea şi asigurarea modalităţilor ce conferă protecţie şi siguranţă pe parcursul lucrărilor de execuţie ­ NTSM şi PSI.

2.3.3. Hidroizolarea se realizează cu materiale hidroizolante în foi, bituminoase sau polimerice.

2.3.4. Hidroizolaţii la acoperişuri de tip terasă sau în pantă

2.3.4.1. Sunt protecţii hidrofuge contra factorilor atmosferici, realizate direct pe elementul de rezistenţă al acoperişului clădirii (structură hidroizolantă), sau pe structura termoizolantă a acestuia (cazul structurii termohidroizolante).

2.3.4.2. Funcţie de diversele situaţii, (categoria de importanţă a clădirii, factorii principali la care este supusă structura hidroizolantă, felul suportului, zona climatică) structurile hidroizolante pot fi de tip monostrat, bistrat sau multistrat.

2.3.4.3. O exploatare corespunzătoare şi o întreţinere curentă a structurilor respective, prelungeşte cu mult rezistenţa în timp a acestora.

2.3.5. Hidroizolaţii pe aria balcoanelor şi logiilor

2.3.5.1. Aceste protecţii hidrofuge se vor realiza în aceleaşi condiţii prezentate la paragraful 2.3.4.

2.3.6. Hidroizolaţii la încăperi umede

2.3.6.1. În acest caz, zona tratată hidrofug se referă în special la pardoseala încăperilor ude şi supusă spălării pentru care structura hidroizolantă alcătuită funcţie de modul de exploatare şi grupa

de stabilitate la fisurare, se ridică minim 30 cm pe contur şi stâlpii interiori.

2.3.6.2. Pentru pardoselile aşezate la nivelul terenului, este necesară prevederea şi execuţia sub acestea a unui strat de rupere a

capilarităţii din pietriş ciuruit (min. 10 cm).

2.3.6.3. Pentru pereţi, hidroizolaţia se va prevedea numai la încăperile sau zonele din încăperi, supuse stropirii sau şiroirilor provenite dintr­o atmosferă interioară cu umiditate excesivă, a cărui regim de exploatare este permanent. Structura hidroizolantă va fi minim de tip bistrat.

3. CERINŢE, CRITERII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ

Structurile  hidroizolante  aplicate  pe  suprafaţa  elementelor  de  construcţii,  trebuie  să  asigure menţinerea în timp a tuturor performanţelor ce corespund conform prevederilor Legii 10, cerinţelor de calitate, condiţiilor tehnice şi criteriilor de performanţă aplicabile construcţiilor supuse acţiunii mediului şi exigenţelor utilizatorilor.

Principalele criterii (parametri) de performanţă care trebuie satisfăcute de sistemul de protecţii hidrofuge

aplicat pe elementele de construcţii supuse condiţiilor de mediu, în vederea asigurării cerinţelor de calitate din

Legea nr. 10/1995, sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2.

Cerinţe de calitate(performanţă) Condiţii tehnice de performanţă Criterii (parametri) de performanţă pentru structuri hidroizolante
A. Rezistenţă şistabilitate Aptitudine deexploatare Evitarea deformatiilor excesive sub sarciniconcertate:

•  Săgeata limitată sub sarcină (se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul);

Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului:

•   Alungirea la rupere la tracţiune;

•   Rezistenta la oboseală a structurii hidroizolante.

Cerinţe decalitate

(performanţă)

Condiţiitehnice de

performanţă

Criterii (parametri) de performanţă pentrustructuri hidroizolante
Capacitatea derezistenţă şi stabilitate

Durabilitate structurală

Forţa de aderenţă la suport (realizată prin lipiresau lestare) în vederea prevenirii efectelor sucţiunii şi presiunii vântului.

Menţinerea proprietăţilor iniţiale:

•  Durata de garanţie stabilită.

B. Siguranţă înexploatare Siguranţă înutilizare Rezistenţă la încărcări concentrate:•  Rezistenţă la perforare statică. Rezistenţă la şoc cu corpuri dure:

•  Rezistenţă la perforare dinamică.

C. Siguranţă lafoc Riscul deincendiu

Comportarea la foc a materia­ lelor şi elemen­ telor de con­ strucţii, inclusiv a protecţiilor hidrofuge

Clasele de combustibilitate ale elementelor şimaterialelor de construcţii, precum şi a protecţiilor hidroizolante.

În mod curent, nu se pun condiţii. Pentru cazuri cu pericol de foc se vor lua măsuri specifice (includerea hidroizolaţiei între elemente sau straturi incombustibile).

D. Igienă,sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia

mediului

Igiena aerului şiapei Emisia de substanţe poluante:•  Nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre pe durata exploatării;

•  La execuţie se adoptă măsurile ce se impun privind NTSM şi NPSI.

E. Izolaţietermi,

hidrofugă şi economia de energie

Protecţiatermică

Izolarea hidrofugă

Comportament la temperaturi ridicate:•  Deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă

de suport.

Comportament la temperaturi scăzute:

•  Flexibilitatea hidroizolaţiei.

Etanşeitatea la apă:

•  Impermeabilitatea hidroizolaţiei.

Cerinţe decalitate

(performanţă)

Condiţiitehnice de performanţă Criterii (parametri) de performanţă pentrustructuri hidroizolante

F. Protecţia împotriva zgomotului
Izolarea la zgomot de impact

Izolarea la zgomot aerian
Îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:

• Se determină în cazuri speciale ­ terase

utilitare cu circulaţie intensă, spaţii interioare ce necesită nivel redus de zgomot.

Îmbunătăţirea indicelui de izolare este nesemnificativ.

3.1. Cerinţe şi prevederi comune pentru hidroizolaţii

3.1.1. Cerinţele de calitate ale unei suprafeţe suport sunt:

•   netedă şi curată;

•   cu deformaţii neglijabile sau situate în limitele maxim admise de standardele în vigoare;

•   rezistentă şi cu bune posibilităţi de aderenţă.

3.1.2. Orice suprafaţă suport pentru hidroizolaţii, trebuie să fie corespunzător tratată (amorsată sau prevăzută cu alte sisteme de aderenţă şi protecţie) înainte de începerea aplicării straturilor din componenţa structurii hidroizolante.

3.1.3. Lucrările de hidroizolaţii trebuie executate numai la temperaturi de peste + 5°C; este interzisă execuţia acestora pe timp de ploaie sau burniţă, zăpadă sau vânt intens.

3.1.4. Suprafaţa suport pe care sunt aplicate structurile hidroizolante, este definită în prezentul context

de elementele de rezistenţă

propriu­zise ale clădirii (plane, verticale sau în pantă), sau de cele ce alcătuiesc sistemul termoizolant al acesteia.

3.1.5. Aplicarea pe suport a unei structuri hidroizolante se va face în următoarele variante:

• simplu pozat cu fixare mecanică;

• lip it ă în câmp continuu (lipirea se va realiza la cald sau la rece cu adezivi specifici, flacăra, aer cald sau prin autoaderenţă;

• lipită în câmp continuu cu fixare mecanică suplimentară.

3.1.6. Funcţie de categoria de importanţă a clădirii, de caracteristicile fizico mecanice ale materialelor hidroizolante şi specificaţiile de mediu, structura hidroizoiantă constituită din materiale în foi va fi de tip monostrat, bistrat sau multistrat.

3.1.7. Lucrările de hidroizolaţii trebuie executate numai de specialişti pe respectivul domeniu şi numai cu materiale agrementate tehnic.

3.2. Specificaţii particulare ­ infrastructură

3.2.1. Pe talpa fundaţiilor din beton simplu sau slab armat sub nivelul cuzineţilor din beton armat d i n care pleacă sâmburii sau stâlpi de rezistenţă ai clădirii, structura hidroizoiantă orizontală se realizează pe toată lăţimea acestora prin lipire în câmp continuu şi pe o suprafaţă suport corespunzătoare condiţiilor descrise în

subcapitolul anterior.

3.2.2. La socluri, modalitatea de aplicare a unei structuri hidroizolante se va produce în aceleaşi condiţii precizate pentru fundaţii, dar diferenţiat pentru cazurile de clădire fără sau cu subsol:

a)   la soclurile clădirilor fără subsol, se realizează o structură hidroizoiantă verticală pe ambele părţi ale

acestora, racordată cu cea a fundaţiei şi a pardoselii;

b) la soclurile clădirilor cu subsol, structura hidroizolantă se va realiza numai pe partea exterioară a acestora (perete elevaţie) concomitent cu cea a pereţilor subsolului şi racordată Ia cea a fundaţiilor aferente.

3.2.3. La pardoseala amplasată pe pământ se va prevedea, funcţie de condiţiile cerute de beneficiar şi cele din teren, o structură hidroizolantă orizontală astfel:

a)  de tip strat de separare, simplu pozat peste stratul de pietriş ciuruit de rupere a capilarităţii;

b) de tip multistrat, lipit în câmp continuu pe o şapă din mortar de ciment în cazul pericolului apariţiei

infiltraţiilor din pânza freatică.

3.2.4. In cazul subsolurilor, de regulă, structura hidroizolantă de calitate se execută pe elementul de rezistenţă din beton armat, dinspre exteriorul acestuia (cuvă exterioară).

3.2.5. Celelalte modalităţi (cuvă în cuvă sau semicuvă), vor fi adoptate în situaţii serios susţinute de condiţiile specifice sau speciale din teren.

3.2.6. Structura hidroizolantă din materiale în foi, se va executa prin lipire în câmp continuu şi în cele mai multe situaţii ancorată suplimentar la partea ei superioară, suprafaţa protejată hidrofug trebuind să fie continuă şi racordată corespunzător în diversele ei părţi.

3.2.7. Pentru evitarea deteriorărilor structurii hidroizolante în timpul şi pe zona executării umpluturilor, aceasta se va proteja printr­un sistem de acoperire (placare):

a)  de tip greu (zidărie, elemente în plăci);

b)de tip uşor (folii speciale, tencuieli).

3.2.8. Rosturile şi piesele de străpungere vor fi tratate special înainte de execuţia structurii hidroizolante generale în directă concordanţă cu sistemul de racordare la aceasta şi etapele cronologice necesare.

3.2.9. în cazuri speciale, hidroizolarea părţilor de infrastructură se asociază cu sisteme de drenare perimetrală a apelor din sol.

3.2.10. Criterii şi niveluri de performanţă

Criteriile şi nivelurile de performanţă care trebuie satisfăcute de structurile hidroizolante aplicate pe elementele de infrastructură sunt înscrise în tabelul 3, prezentat în continuare:

Tabelul 3.

Nr. crt. Criterii de performanţă Caracteristici Niveluri de performanţă la care trebuie să răspundă
1. Săgeata limitată sub sarcină Presiunea transmisă de construcţie asupra hidroizolaţiei 0,01 + 0,5 N/mm2
2. Evitarea degradărilor produse de deplasările suportului • alungirea la rupere la tracţiune; minim A5
3. Rezistenţa la încărcări concentrate • rezistenţa la perforare statică minim P3
4. Etanşeitatea la apă • impermeabilitatea hidroizolatiei minim I3 (orizontal I2 şi vertical I3)

3.2.11. Fiind cunoscut faptul că intervenţiile la această categorie de lucrări, odată puse în exploatare,

sunt costisitoare şi în cele mai dese cazuri mult prea greu de realizat, se vor avea în vedere următoarele

a) creşterea  exigenţei  în  aprecierea  nivelului  de  performanţă  ce  trebuie  să­1  asigure  structura hidroizoiantă în contextul respectiv;

b) asigurarea unei durabilităţi în timp a structurii hidroizolante în directă legătură cu regimul de viaţă al clădirii şi al confortului acesteia.

3.3. Specificaţii particulare ­ suprastructură

3.3.1. Pentru o învelitoare hidrofugă de calitate, cerinţele definitorii ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea unei durabilităţi corespunzătoare în regim de exploatare şi în timp a acesteia, sunt:

a)  modalităţile de eliminare rapidă a apelor;

b)  aderenţa bună la suport şi între straturile componente ale structurii hidroizolante;

c)  corecta rezolvare şi realizare a tuturor racordărilor;

d)  prevederea unui sistem de protecţie eficient  (pentru  micşorarea efectelor însoleierii şi evitarea îmbătrânirii rapide a structurii).

3.3.2. Suprafaţa suport curentă, realizată prin betoane de pantă, elemente de rezistenţă montate înclinat, sau izolaţie termică în grosime variabilă, va trebui să asigure eliminarea rapidă a apelor pluviale fără stagnări de lungă durată sau acumulări ale acestora.

3.3.3. Mărirea capacităţii de aderenţă a hidroizolaţiei la suport, se va realiza în mod curent, astfel:

• pe suport  rigid  (betoane,  mortare,  şape)  cu  amorse  compatibile  componenţei  structurale a materialului hidroizolant;

• pe suport semirigid (plăci termoizolatoare) prin caşerarea termostructurii cu un strat din

componenţa hidro, sau alte sisteme care să nu afecteze termoizolaţia

3.3.4. Foile hidroizolante din componenţa structurilor hidroizolante se lipesc în câmp continuu între ele, cu adezivi specifici, sudură cu flacăra sau aer cald, prin autoaderenţă.

3.3.5. Respectarea  cronologică  a  etapelor  de  racordare  a  hidroizolaţiei  generale  cu  diversele accidente de pe un acoperiş (guri de scurgere, jgheaburi, atice, rosturi, străpungeri etc), elimină definitiv posibilitatea infiltraţiilor şi inconfortului ce ar putea fi creat.

3.3.6. Reducerea  însoleierii,  având  ca  efect  limitarea  influenţei  radiaţiilor  UV  asupra  structurii hidroizolante, se va realiza prin:

• aplicarea de vopsitorii reflectante;

• folosirea de dalaje sau pietriş, în concordanţă cu posibilităţile structurale de rezistenţă ale clădirii;

• utilizarea  ca  ultim  strat  al  structurii  hidroizolante  (cel  în  contact  cu  atmosfera),  a  foilor hidroizolante cu auto­protecţie.

3.3.7. Criterii şi niveluri de performanţă

Criteriile   şi   nivelurile de   performanţă  acceptate pentru   o structură hidroizoiantă de acoperiş, sunt prezentate în tabelul 4:

Tabelul 4.

Nr. crt. Criterii de performanţă Caracteristici Niveluri de performanţă la care trebuie să răspundă
1. Evitarea degradărilor produse de deplasările suportului • alungirea la rupere la tracţiune, corespunzătoare configuraţiei suportului şi pantei;. minim A1 şi A 4
Nr. crt. Criterii de performanţă Caracteristici Niveluri de performanţă la caretrebuie să răspundă
2. Forţa de aderenţă la suport în vederea prevederii efectului sucţiunii şi presiunii vântului •  nivelul de aderenţă între foi şi faţă de suport (N/m2) condiţie:Fad > 3 Pc (Pc = presiunea de calcul rezultată în funcţie de zona

şi gradul de expunere la vânt)

3. Rezistenţa la încărcări concentrate şi la şoc •  rezistenţa la perforare statică. minim P3
4. Deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă de suport •  comportament la temperaturi ridicate;•  flexibilitatea la temperaturi scăzute. minim T2 recomandabil F3
5. Etanşeitatea la apă •   impermeabilitatea hidroizolaţiei minim 12

3.3.8. Pentru satisfacerea unor situaţii speciale în care se poate afla o structură Iiidroizolantă de acoperiş, faţă de acţiunea distructivă a factorilor de mediu, se vor avea în vedere următoarele:

a)    creşterea exigenţei la alcătuirea structurii hidroizolante prin mărirea               numărului   de   straturi   sau   prin    schimbarea

sortimentului de materiale (exemplu: domeniul energetic, chimic, fenomen de eroziune accentuată sau pericol de foc);

b) modificarea durabilităţii în timp a structurii hidroizolante prin suplimentarea sau modificarea din

punct de vedere structural sau din punct de vedere al protecţiei, reconsi­derându­se la final fenomenul însoleierii sau al rezistenţei la perforare.

3.3.9. La încăperile umede (băi, bucătării, grupuri sanitare etc.) structura Iiidroizolantă, funcţie de condiţiile de exploatare curentă, se va adapta prin similitudine condiţiilor şi modurilor de performanţă prezentate mai sus (subsoluri, terase).

Pentru o implementare corespunzătoare a structurii hidroizolante funcţie de cerinţele utilizatorilor şi condiţiile specifice de amplasament a construcţiei, parametri definitorii exprimaţi vor fi corelaţi cu cei prezentaţi în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri Indicativ NP­

040/2000 ­ cap. 4­6.

4. PRINCIPII DE ALCĂTUIRE, PROIECTARE ŞI MOD DE EXECUŢIE

4.1. Prevederi generale

4.1.1. Pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă şi calitate, faţă de exigenţele datelor de temă ce exprimă necesităţile obiective legate de un regim normal şi corespunzător de folosinţă a unei clădiri sau subansambluri ale acesteia, la alcătuirea unei structuri hidroizolante va trebui să se ţină seamă de următoarele principii generale:

4.1.1.1. utilizarea adecvată şi la parametri maximi a calităţilor produselor şi structurilor hidroizolante, în raport  cu  categoria  de  importanţă  a  clădirii,  configuraţia  elementelor  structurale,  factori  geoclimatici, asigurarea confortului în condiţii normale de exploatare;

4.1.1.2 menţinerea în timp a nivelurilor in iţ ia l e de performanţă a produselor agrementate, prin

alcătuirea unor sisteme hidroizolante cu durabilitate îndelungată, corespunzător implementate zonelor şi condiţiilor pentru care au fost concepute;

4.1.1.3. aprecierea şi stabilirea nivelurilor conceptuale prin utilizarea sistemului I.P.T. de apreciere calitativă globală;

asigurarea inter­relaţionărilor din cadrul tuturor componentelor ce concură la buna funcţionare a respectivei

protecţii hidrofuge, pe baza prescripţiilor şi precizărilor puse la dispoziţie de documentaţia tehnică a producătorilor de materiale, accesorii şi sistem;

4.1.1.4. respectarea  cu  rigurozitate  a  prescripţiilor  tehnice,  de  execuţie  din  legislaţia  specifică  în vigoare, în directă concordanţă cu cea a producătorilor de materiale.

4.2.   Structuri hidroizolante şi mod de execuţie  pe infrastructură

4.2.1. Elementele generale, curente, determinante în alegerea sistemului şi structurii hidroizolante sunt:

­ natura şi configuraţia terenului;

­   tipul de prezenţă al apei pentru care este necesară hidroizolarea (umiditatea terenului natural, apa provenită din precipitaţii, nivelul apei pânzei freatice);

­   modul  de funcţionare şi comportare a construcţiei,  funcţie de presiunea apei exercitată la suprafaţa structurii;

­ amplasarea construcţiei în teren şi faţă de vecinătăţi.

4.2.2. Structura hidroizolantă de tip monostrat, bistrat sau multistrat, va fi adoptată funcţie de natura

elementelor ce trebuie hidroizolate, solicitările admisibile de compresiune la care sunt supuse şi înălţimea coloanei de apă. Exemplificări în acest sens sunt date în tabelul 5, prezentat în continuare:

Tabelul 5.

Sisteme de hidroizolare Înălţime coloană apăh (m) Număr de straturi(grosime strat)
Foi bitumate cu bitum aditivat armate cu ţesătură din fire de sticlă sau poliesterice 44 ­ 9

9 ­ 1 5

2 de minim 3 mm3 de minim 3 mm

4 de minim 3 mm

Foi polimerice 4­9 1 sau 2 totalizând minim 3 mm

4.2.3. Materialele utilizate în cadrul structurilor hidroizolante executate pe elementele de infrastructură

ale construcţiilor sunt foi  hidroizolante pe bază  de bitum aditivat  cu  elastomeri sau  plastomeri sau  foi

hidroizolante polimerice.

4.2.4. Execuţia structurilor hidroizolante se va face astfel:

• prin lipire cu flacăra pe întreaga suprafaţă suport şi între straturi;

• prin  lipire cu adezivi  Ia rece şi  sutură cu flacăra a suprapunerilor;

• în sistem prelată ancorată prin fixare mecanică şi sutură cu flacăra a suprapunerilor.

4.2.5. Protecţia structurilor hidroizolante se realizează cu:

­ zidărie din cărămidă sau prefabricate din beton;

­ un sistem uşor de tipul panourilor profilate sau foliilor semirigide amprentate.

4.2.6. Modul de acţiune al apei din sol, determină împărţirea sistemelor hidroizolante în două mari categorii:

­ sisteme hidroizolante contra umidităţii pământului şi apelor fără presiune;

­ sisteme hidroizolante contra apelor cu presiune (de tip „cuvă”).

4.2.7. Sisteme hidroizolante contra umidităţii pământului şi a apelor fără presiune

Aceste sisteme hidroizolante vor fi adoptate în cazul fundaţiilor, soclurilor de fundaţii şi pardoselilor aşezate pe pământ.

4.2.7.1. Etapele de execuţie ale sistemului sunt:

Faza I: Realizarea pe suprafaţa suport a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5.1.

Faza II: Aplicarea stratului sau straturilor structurii orizontale şi/sau verticale printr­unul din modurile

enumerate la subcapitolul 4.2., paragraful 4.2.4.

4.2.8. Sisteme hidroizolante contra apelor cu presiune. Sistemul hidroizolant „cuvă exterioară”

Sistemul hidroizolant „cuvă exterioară” va fi adoptat în cazul etanşării subsolurilor împotriva apelor cu presiune exercitată din exteriorul acestora, iar modul de alcătuire constructivă permite perimetral spaţiul necesar asigurării execuţiei.

4.2.8.1. Etapele de execuţie ale sistemului cuvă exterioară sunt următoarele:

Faza I: Realizarea  pe subradierul a  cărui suprafaţă depăşeşte cu  minim cm conturul  exterior  al pereţilor cuvei, a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5.1.

Faza II:

a)          Aplicarea structurii hidroizolante orizontale, după executarea întăririi zonei de contur susceptibile la forfecare cu un strat hidroizolant suplimentar de 1,00 m lăţime;

I. realizarea subradierului

II. •aplicarea hidroizolaţiei orizontale şi a stratului suplimentar

aplicarea protecţiei perimetrele şi din cîmp

III •realizarea cuvei interioare

IV.adesfacerea protecţiei perimetrale

întărirea scafei cu strat suplimentar hidroizolant

IV.baplicarea hidroizolaţiel verticale şi a stratului semiflotant de protecţie

V.  •realizarea masivului perimetral din beton

realizarea structurii verticale de protecţie

b) Aplicarea unei protecţii a structurii astfel:

• pe zona de câmp un strat semiflotant realizat dintr­o folie hidroizolantă de slabă calitate, folie subţire polimerică sau hârtie kraft, peste care se aplică o şapă de mortar de ciment de 4 cm grosime slab armată;

• pe zona de contur, respectiv zona de racordare cu  hidroizolaţia verticală (minim 30 cm) o protecţie din dale sau elemente prefabricate pozate în pat de nisip.

Faza III: Aplicarea structurii hidroizolante verticale după ce a fost realizată structura propriu­zisă de rezistenţă a cuvei (radier şi pereţi din beton armat), conform următoarelor etape:

• desfacerea protecţiei perimetrale grele de pe zona de contur şi curăţarea perfectă a structurii orizontale de racordare;

• aplicarea  stratului hidroizolant  suplimentar  de întărire a  intersecţiei dintre planuri,  în lăţime desfăşurată de 25 cm;

• realizarea unei racordări perfecte între structura hidroizolantă orizontală şi straturile structurii hidroizolante verticale.

Faza IV: Realizarea sistemului de protecţie a hidroizolaţiei verticale din:

• zidărie de cărămidă sau plăci prefabricate pentru care, pe zona de racordare dintre structurile hidroizolante este necesar a realiza un soclu de protecţie de minim 15 cm din beton turnat;

• sisteme de protecţie uşoară cu folii speciale ancorate mecanic la partea superioară a structurii hidroizolante.

4.2.9. Sistemul hidroizolant „cuvă interioară” (cuvă în cuvă)

Sistemul hidroizolant „cuvă interioară” se va adopta în cazul în care din motive constructive sau de imposibilitate a asigurării spaţiului de lucru dinspre exterior, nu se poate adopta sistemul hidroizolant „cuvă exterioară”.

În acest caz elementele constructive de rezistenţă devin suprafeţe suport pentru aplicarea pe interior şi

dinspre interior a structurii hidroizolante, care urmează a fi protejată şi asigurată de un al doilea rând de elemente constructive de rezistenţă a căror greutate proprie să împiedice dezlipirea prin echilibrarea presiunii exercitate dinspre exterior.

4.2.9.1. Etapele de execuţie ale sistemului hidroizolant „cuvă interioară” sunt următoarele:

caz în care suportul vertical si cel orizontal sunt din

acelaşi material caz în care suportul vertical este din alt material faţā de suportul orizontal

perete exterior suport al hidroizolaţiei structura hidroizolantă_

perete interior_

radier interior

şapā de protecţie             _

strat de separare            _ structură hidroizolantă radier_suport

întărire scafā în vinclu cu strat suplimentar lipit semiflotant

(lipire longitudinală marginală)

ETAPE DE EXECUŢIE

I.   •realizarea structurală a cuvei suport (exterioare)

II.a •aplicarea structurii hidroizolante orizontale cu întărirea muchiilor

aplicarea stratului de separare

aplicarea şapei de protecţie

II.b •aplicarea structurii

hidroizolante verticale

III. •realizarea structurala a cuvei interioare

Faza I: Realizarea pe elementele structurale de rezistenţă orizontale şi verticale cu rol de suport al hidroizolaţiei, a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5 . 1 .

Faza II:

a)  Aplicarea structurii hidroizolante orizontale (cu întărire prealabilă a muchiilor cu strat suplimentar din foi hidroizolante cu lăţime desfăşurată minimă de 50 cm) şi ridicarea acesteia pe verticală în straturi succesiv retrase, pentru asigurarea sistemului de ţesere cu straturile structurii hidroizolante verticale;

b)  Protecţia hidroizolaţiei orizontale, pe întreaga suprafaţă, cu şapă din mortar de ciment de minim 4 cm grosime, slab armată, aplicată pe hidroizolaţie prin intermediul unui strat de separare;

c) Aplicarea structurii hidroizolante verticale (de jos în sus, cu ţeserea straturilor) pe tronsoane (reprezentând lungimea foilor hidroizolante ce se aplică pe verticală), la care de regulă se realizează o ancorare mecanică la partea superioară.

Faza III:Realizarea structurii interioare de protecţie, care să asigure presarea structurii hidroizolante pe elementele de rezistenţă exterioare la minimum 1 N/cm2.

4.2.10. La conceperea şi execuţia structurilor, se vor avea în vedere precizările din prezentul capitol al ghidului, completate şi coordonate cu prescripţiile tehnice prezentate în Normativul privind proiectarea, execuţia si exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­indicativ NP­040/2000.

4.3. Tipuri de structuri şi

modalităţi de execuţie pe suprastructură

4.3.1. Principalele modalităţi de realizare a structurilor hidro­izolante în foi (bituminoase, polimerice), utilizate pentru protecţia părţilor de clădire supuse factorilor atmosferici sunt:

a)  structuri hidroizolante de tip monostrat;

b)  structuri hidroizolante de t ip bi sau multistrat.

4.3.2. Tipurile de structuri hidroizolante cu materiale în foi, şi tipul suportului pe care se aplică sunt exemplificate în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri

­ indicativ NP­040/2000.

4.3.3.Structuri hidroizolante monostrat

4.3.3.1. Principala  caracteristică  a  acestui  tip  de  structură  este  dată  de  calitatea  foarte  bună  a materialelor utilizate în contextul unei execuţii performante de excepţie.

4.3.3.2. Membranele bituminoase utilizate în acest caz, trebuie să fie numai cele în compoziţia cărora este utilizat bitumul aditivat:

1.  de tip APP (bitum aditivat cu polipropilenă atactică);

2.  de tip SBS (bitum aditivat cu stiren­butadien­stiren);

şi îndeplinesc următoarele condiţii:

a)  armătură din voal poliesteric;

b) grosime minimă a foliei 4 mm;

c)  un grad ridicat de protecţie la acţiunea razelor UV;

d) stabilitate la temperaturi ridicate.

4.3.3.3. În cazul utilizării foilor polimerice, trebuie avute în vedere aspectele calitative de

performanţă ale acestora.

4.3.3.4. Cu precădere, se va avea în vedere, modul de realizare a structurilor hidroizolante, calitatea şi pregătirea suprafeţei suport.

Pe baza acestor precizări, pentru o structură de acest gen se vor lua în considerare, următoarele:

1.  categoria de importanţă a clădirii (conf. HG 766/1997):

• să se încadreze în clasa de importanţă C, D sau E.

2.  zona climatică (conf. SR 10907/1­1997 şi STAS 6472/2­ 1983):

• favorabile sunt zonele I, II şi III, zona IV fiind acceptată doar în cazul unor provizorate la care se pot utiliza şi materiale mai puţin performante.

3.  condiţii ale suportului:

• să fie rigid şi să nu prezinte asperităţi;

• să corespundă unor pante mai mari de 1,5 %, corect realizate spre elementele de scurgere;

• să fie corespunzător tratat din punct de vedere al creşterii gradului de aderenţă sau pentru lestare.

4.  gradul de utilizare al acoperişului:

• de regulă sunt acceptate cele necirculabile. În cazuri speciale, se iau măsuri suplimentare de organizare a unor alei stricte de circulaţie, sau a unei protecţii generale de tip dale pe

ploturi.

4.3.4. Condiţii de specificitate pentru materialul folosit:

4.3.4.1. Pornindu­se de la nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T., care asigură calităţile unei

structuri de bază, încep a se discuta condiţiile specifice din teren şi ale cerinţelor din exploatare, după cum urmează:

4.3.4.2. Condiţii specifice din teren luate în considerare pe baza zonării geoclimatice date de hărţile şi comentariul aferent:

a)  acţiunea seismica ­ parametrul elasticitate caracterizat prin rezistenţa la tracţiune în concordanţă cu alungirea la rupere dă posibilitatea unei mai bune implementări a materialelor hidroizolante din bitum aditivat de tip APP sau SBS pe gradele de seismicitate (raportate la tipul suportului şi la modul de fixare­lestare);

b) temperatura ­ definitorie va fi considerată perioada cea mai îndelungată a unui t ip de temperatură şi perioadele de fluctuaţie ciclică rece­cald (durata, frecvenţa acestora, etc), pentru care caracteristica flexibilitate la temperaturi scăzute şi stabilitatea termică, dă posibilitatea unei alegeri adecvate;

c)  acţiunea agenţilor climatici ­ prevenirea efectelor presiunii şi sucţiunii vântului va fi reglementată prin aprecierea şi eventuala reconsiderare a parametrului ­ rezistenţă la oboseală şi a nivelului de performanţă a forţei de aderenţă la suport şi de pe linia joantelor.

4.3.4.3. Cerinţele de exploatare pot impune:

a) modificarea sistemului de protecţie ­ la utilizarea unei protecţii de tip greu se reconsideră caracteristica rezistenţei la perforare statică ­ mărind­o;

b)  schimbarea pantei ­ modificarea pantei la peste 15% implică folosirea unei modalităţi de ancorare cu consecinţe în reconsiderarea parametrului de rezistenţă la sfâşiere, a aderenţei la suport şi a stabilităţii termice (curgerea bitumului la temperaturi ridicate).

4.3.4.4. Unele precizări suplimentare:

1) se vor utiliza numai materiale agrementate;

2) se vor respecta cu stricteţe precizările şi prescripţiile tehnice ale producătorului de material cu privire

la utilizare, mod de execuţie şi racordare;

3) execuţia şi întreţinerea lucrărilor, se va face numai de firme specializate pe această categorie de lucrări.

Precizările   din   acest   capitol   sunt   concluzionate   în   mod exemplificativ în Anexa 2.

4.3.5. Structuri hidroizolante bistrat sau multistrat

4.3.5.1. La acest tip de structuri, se utilizează materiale bituminoase în foi din întreaga gamă existentă, respectiv produse obţinute prin acoperirea şi impregnarea unei inserţii din fibre de sticlă sau poliesterice cu bitum oxidat sau modificat cu polimeri (aditivat).

4.3.5.2. Pentru structurile de t ip bistrat se folosesc de regulă foi cu conţinut de bitum aditivat.

4.3.5.3. Judecând o structură de acest gen, sub acelaşi context prezentat în cadrul structurii anterioare, facem următoarele precizări:

a)  categoria de importanţă a clădirii (conf. HG 766/1997):

­ sunt acceptate toate categoriile de importanţă;

b)  zona climatică:

­ în diverse sisteme structurale se acoperă întreaga arie de zone geoclimatice;

c)  condiţii ale suportului:

­ nu sunt restricţii privind natura suportului sau a regimului pantelor (inclusiv pantă 0);

­ să fie corespunzător tratat din punct de vedere al creşterii gradului de aderentă sau lestare;

d) gradul de utilizare al acoperişului:

­ toate tipurile funcţionale sub diverse alcătuiri.

4.3.6. Condiţii de specificitate pentru materialul folosit

4.3.6.1. Materialele hidroizoiante în foi, prin gama de posibilităţi şi performanţe, pot fi utilizate cu mare eficienţă la acoperirea tuturor condiţiilor impuse prin sistemul I.P.T. adaptate tipului funcţional de acoperiş, condiţiilor din teren şi a celor din exploatare.

4.3.6.2. Luând în considerare calităţile hidroizoiante în directă legătură cu durabilitatea în timp, faţă de condiţiile de mediu şi categoria de importanţă a clădirilor, se impun următoarele precizări:

a) pentru clădiri din categoria de importanţă A şi B se vor utiliza membrane cu bitum aditivat (de tip

SBS sau APP) în structuri minime de t i p bistrat;

b) pentru celelalte categorii, gama de produse cu bitum aditivat se va întregi şi cu cea a produselor cu bitum oxidat alcătuite în structuri de minim trei straturi.

4.3.6.3. Nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T., referitoare la rezistenţa la perforare, comportamentul la temperaturi ridicate, prezentate în tabelele din “Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/ 2000, avându­se în vedere suportul, panta şi tipul funcţional de acoperiş, pot fi reconsiderate şi adaptate condiţiilor din teren şi din

exploatare prin:

1)  schimbarea componenţei structurale ca număr de straturi;

2) schimbarea calităţii materialului;

3)  adaptarea unor combinaţii de materiale cu caracteristici performante diverse;  materialele vor fi produse de aceeaşi firmă, fiind respectate precizările şi prescripţiile acesteia;

modificarea elementelor suport şi de protecţie.

4.3.6.3.Concomitent, sub aceleaşi aspecte, vor fi analizate condiţiile din teren, luând în considerare zonarea geoclimatică dată de hărţile şi comentariul din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/2000.

4.3.7. Unele precizări suplimentare

1)  se vor utiliza numai materiale agrementate;

2) pentru acoperirea tuturor situaţiilor există posibilitatea combinaţiilor de materiale cu performanţe diferite, dar compatibile;

3) se vor respecta cu stricteţe precizările şi prescripţiile tehnice ale producătorului de material, cu privire la utilizare, mod de execuţie şi racordare;

4) execuţia şi întreţinerea lucrărilor, se va face numai de firme specializate pe această categorie de lucrări.

Precizările din acest capitol sunt concluzionate în mod exemplificativ în Anexa 3.

4.3.8. Modalităţi de execuţie pe tipuri de structuri

4.3.8.1. Aplicarea pe suprafaţa suport a structurilor hidroizoiante se va face cu masticuri specifice, sudură cu flacăra, autoaderenţă sau prindere mecanică, după o prealabilă pregătire a acesteia şi utilizarea sau nu

a unui sistem de ancorare funcţie de pantă.

A. Structuri hidroizolante aplicate prin intermediul masticurilor specifice la rece

Fazele de execuţie în câmp curent sunt:

1)  aplicarea masticului cu cosoroaba pe suprafaţa aferentă lăţimii unei foi inclusiv o manşetă de 10÷15 cm de racordare în continuare a acestuia şi o lungime comodă de lucru care să satisfacă concomitent productivitatea cu calitatea lucrării;

2)  derularea sulului şi apăsarea cu piciorul peste masticul de pe respectiva porţiune, lăsându­se la final o suficientă distanţă de racordare în continuare a masticului ce urmează a se aplica;

lipirea prin sudură cu flacăra, aer cald, curenţi de înaltă frecvenţă a suprapunerilor (joantelor), presarea

de­a lungul acestora (cu rola metalică sau prin călcare cu piciorul) şi matarea cu şpaclul încălzit a surplusului

În  cazul  pantelor  mari,  pozarea  foilor  se  va  face  perpendicular  pe  l in ia  de  cea  mai  mare  pantă, suprapunerea efectuându­se în sensul scurgerii apelor, cu sistem suplimentar de ancorare la partea superioară a fiecărui strat şi lipirea suprapunerilor, conform metodelor descrise la pct. 3.

B. Structuri hidroizolante aplicate prin sudură cu flacăra

Această metodă de aplicare se realizează în cazul foilor bituminoase, de regulă cu bitum aditivat şi având un suport incombustibil.

Ca factor esenţial trebuie avut în vedere mărirea gradului de aderenţă a suportului.

Fazele de execuţie în câmp curent

1)   pe foaia bitumată rulată, zona din imediata apropiere faţă de suprafaţa suport, se încălzeşte cu flacăra concomitent cu aceasta până la obţinerea unei pelicule de bitum topit cu ajutorul căreia, prin derularea treptată şi presarea s u l u l u i cu piciorul, se realizează lipirea necesară;

2) pe zona suprapunerilor, folosind aceeaşi metodă de încălzire cu flacăra, se sudează cu atenţie întreaga lăţime a acestora, presându­se părţile petrecute în lung cu rola metalică sau piciorul şi matând surplusul cu şpaclul încălzit. În cazul foilor autoprotejate cu paiete de ardezie, în loc de matare, pe bitumul ieşit în exces, se presară material granulat de aceeaşi componenţă şi culoare cu cel aflat pe suprafaţa foii.

C. Structuri hidroizolante realizate prin autoaderenţă

În cazul acestui sistem, se utilizează foi special create, în componenţa cărora prin fabricaţie se

realizează un strat ultim cu calităţi de aderenţă deosebite, perfect integrat compoundului specific foii şi realizând doar prin presare l ip ir ea necesară. Această parte este protejată împotriva autolipirii, la rularea în sul, cu o folie din material plastic.

Fazele de execuţie în câmp curent:

1.  se scoate prin deslipire, spre una din marginile exterioare ale sulului, o porţiune din folia de protecţie, după care prin derulare şi presare cu piciorul se deplasează sulul concomitent cu tragerea în continuare înspre afară, a materialului de protecţie, lăsând astfel liberă zona de autoaderenţă cu ajutorul căreia se realizează lipirea necesară;

2.  se zona suprapunerilor, lipirea se realizează prin sudură cu flacăra în acelaşi mod descris la punctul 2 al fazelor de execuţie, de la capitolul anterior („B”).

D. Structuri hidroizolante aplicate prin prindere mecanică

Funcţie de suprafaţa suport, pante sau condiţii speciale cerute, stratul de bază sau mai multe straturi

din cadrul unei structuri hidroizolante, se fixează mecanic, în general pe linia de suprapunere a foilor.

Funcţie de importanţa clădirii, stratul ultim al structurii, cel în contact cu atmosfera, se va aplica prin una din modalităţile descrise în cazul structurilor anterioare.

Fazele de execuţie în câmp curent:

1.           după derularea sulurilor, pe zona de suprapunere a foilor sau în unele cazuri şi pe porţiuni de câmp curent, se fixează foaia hidroizolantă de suport, cu piese de montaj specifice acestui gen de ancoraj;

2.  pe linia de suprapunere se fixează ambele straturi, sau unul, după care următorul va fi lip it peste, prin sudură cu flacăra.

4.3.9. Reguli comune pentru oricare dintre sisteme:

4.3.9.1. Pentru toate suprafeţele verticale (atice, reborduri, părţi laterale etc.) şi diverse racorduri, metoda de aplicare va fi:

a.  pentru cele bituminoase prin sudură cu flacăra;

b.  pentru cele polimerice cu adeziv şi ancorare mecanică sau numai ancorare mecanică.

4.3.9.2. La intersecţia dintre planuri, la racordarea în vinclu se va folosi o fâşie hidroizoiantă suplimentară, iar pentru o racordare Ia 45°, un element de scafă prefabricat, metoda de aplicare fiind:

a)  sudura cu flacăra la materialele bituminoase;

b) lipirea cu adeziv la materialele polimerice

4.3.9.3. Suprapunerile dintre foi, lateral de minim 10 cm şi la capete de minim 15 cm, dacă nu există alte precizări în dosarul tehnic al producătorilor de materiale, se vor executa prin:

a)  sudură cu flacăra, la materialele bituminoase, cu mare atenţie pe toată lăţimea suprapunerilor;

b) sudură  cu  aer  cald  sau  curenţi  de  înaltă  frecvenţă,  în  aceleaşi  condiţii,  la  materialele

polimerice.

4.3.9.4. Hidroizolaţia verticală executată la diverse înălţimi se va ancora la partea superioară, astfel:

a)  pentru înălţimi mai mici de 50 cm, prin lipirea pe orizontalul elementului de bordaj şi fixare suplimentară cu sistemul de acoperire al acestuia;

b)  pentru înălţimi mai mari, prin fixare mecanică continuă a părţii terminale (minim 30 cm), concomitent cu şorţul de acoperire.

4.3.9.5. De­a lungul zonelor de muchii intrânde sau ieşinde şi a rosturilor de dilatare­tasare, se aplică prin sudură, un strat hidroizolant suplimentar de minim 25 cm lăţime.

4.3.9.6. După aplicarea fiecărui strat, se va examina suprafaţa şi defectele constatate se vor remedia, numai după această operaţiune putându­se executa stratul următor.

4.3.9.7. Definirea  tipurilor  de  racorduri  dintre  suprafaţa  curentă  şi  elementele  de  contur  sau  de instalaţii, se va face în conformitate cu alcătuirile de principiu prezentate în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/ 2000 puse în concordanţă cu cele ale producătorilor de materiale (documentaţie tehnică).

4.4. Condiţii privind verificarea calităţii, întreţinerea şi urmărirea comportării în exploatare a structurilor hidroizolante la clădiri

4.4.1. Precizările sunt prezentate în capitolul 2.3. din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri  ­ Indicativ NP­040/2000.

5. ASIGURAREA CALITĂŢII

Structuri hidroizolante de cea mai bună calitate, se pot obţine numai în situaţia în care materialele utilizate şi modalităţile de concepere şi execuţie a acestora, pot fi puse în directă concordanţă cu o serie de condiţii de asigurare a calităţii.

5.1. Referitor la suport trebuie avut în vedere:

a)  pe zonele de infrastructură, o suprafaţă rigidă, fără bavuri, excrescenţe sau burduşeli;

b)  pe zonele de suprastructură, corecta realizare a pantelor spre elementele de scurgere;

c)  crearea  unei  bune  aderenţe  la  suport  prin  aplicarea  unui  strat­amorsă  compatibil  şi  specific compoundului de material utilizat;

să aibă montate toate accesoriile şi elementele specifice unei bune funcţionări, la care trebuie racordată

structura hidro­izolantă.

5.2. Pentru materiale:

a)  se vor utiliza numai materiale agrementate tehnic;

b) materialele utilizate trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate emise de producător;

c)  depozitarea trebuie să asigure condiţiile necesare menţinerii calităţilor performante ale materialelor.

5.3. Specificaţii de mediu:

a)  temperatura mediului exterior, în momentul execuţiei, trebuie să fie minim +5°C;

b) sunt interzise lucrările pe timp de ploaie, burniţă, zăpadă sau vânturi puternice.

5.4. Referitor Ia execuţia lucrărilor se va avea în vedere:

a)  lucrările de hidroizolaţii se vor executa numai de firme şi echipe specializate pe respectiva categorie de lucrări;

b)  etapele şi succesiunea  operaţiilor  vor respecta  cu stricteţe precizările din  normativele şi prescripţiile tehnice ale producătorilor de materiale;

c)  suportul să corespundă condiţiilor de rigiditate, planeitate şi nivel admisibil de umiditate (vezi cap.

2.2.2.2. din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ

NP­040/2000);

la lucrările subterane menţinerea nivelului pânzei freatice la minim 30 cm sub cota inferioară a radierului, pe

întreaga durată a execuţiei.

5.5. Condiţii referitoare la structură:

a) după execuţia fiecărui strat, se va efectua controlul vizual al suprafeţei şi se vor face, dacă este cazul, remedierile şi rectificările necesare, continuarea lucrărilor putându­se efectua numai după consumarea acestei etape;

b) la lipirea cu flacăra se va da atenţie la modalitatea de încălzire a bitumului de lipire în suprafaţă şi la suprapuneri; o încălzire prea puternică şi insistentă distruge materialul şi modifică calităţile de performanţă ale acestuia;

c)  pe zonele verticale, pentru eliminarea alunecării straturilor, se execută structura completă urmată imediat de execuţia protecţiei acesteia;

d) pe toate zonele de intersecţii de planuri, se vor executa elemente suplimentare de întărire şi racordare

(fâşii de material, scafe etc);

e)  se vor respecta cu stricteţe detaliile de racordare şi execuţie în câmp a structurii, conforme cu prescripţiile, precizările şi recomandările din documentaţiile tehnice de specialitate (normative, ghiduri, documentaţii

tehnice).

5.6. Condiţii finale:

a) fiind lucrări ascunse, controlul calităţii acestora se va face pe parcursul desfăşurării etapelor de execuţie, pe faze determinante şi la terminarea acestora, toate consemnările fiind înscrise în procese verbale ce vor fi anexate la cartea tehnică a construcţiei;

pe baza principiilor privind exploatarea şi întreţinerea structurilor hidroizolante înscrise la cap. 2.3. din

Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/2000, se va putea obţine prelungirea durabilităţii în timp a acestora.

6. MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA ŞI IGIENA MUNCII

Măsurile privind protecţia şi igiena muncii vor fi cuprinse, în mod obligatoriu, în documentaţia de execuţie  întocmită  de  proiectant,  în  conformitate  cu  natura  şi  tipul  construcţiei  şi/sau  elementului  de construcţie ce se hidroizolează şi cu natura materialelor hidroizolante preconizate.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante (privind materialul propriu­zis şi tehnologia de aplicare), precum şi pe următoarele reglementări tehnice în vigoare:

1.  Legea 90/1996 ­ Legea protecţiei muncii;

2.  Normele Generale de Protecţia Muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii ­ 1996;

3.  Norme specifice de securitate a muncii pentru laboratoarele de analiză fizico­chimice şi mecanice, aprobate prin Ordinul nr. 339/1996 al MMPS;

4.  Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu ordinul nr. 9/N/l 5.03.1993 al MLPAT;

5.  Normativul cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr. 225/1995.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, responsabilul cu

protecţia muncii şi responsabilul de lucrare, vor lua măsuri specifice suplimentare de protecţie şi igienă a muncii.

7. MASURI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor vor fi cuprinse, în mod obligatoriu, în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante, precum şi pe următoarele reglementări tehnice în vigoare:

1.  O.G.R. nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr. 212/1997;

2.  Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 775/1998;

3.  Normativ de siguranţa la foc a construcţiilor ­ indicativ P. 118;

4.  Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indicativ C.300 aprobat cu Ordinul nr. 20 N/94 al MLPAT;

5.  Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor ­ D.G.P.S.I. ­ 001, aprobate cu Ordinul M.I.nr. 1023/1999;

6.  Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor ­ D.G.P.S.I. ­ 002, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1080/2000.

Pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, responsabilul PSI şi responsabilul de lucrare, vor lua măsuri specifice, suplimentare, de prevenire şi stingere a incendiilor.

Unele aspecte de ordin practic sunt prezentate în Anexa 4.

Referinţe
Anexa 1

1.  Legea nr. 10/1995 ­ Legea privind calitatea în construcţii.

2.  Legea nr. 137/1997 ­ Legea privind protecţia mediului.

3.  Legea nr.90/1996­ Legea privind protecţia muncii.

4.  O.G.R. nr.60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor (aprobată prin Legea nr.212/1997).

5.  Regulament privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

6.  Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor (aprobat prin HGR nr.766/1997).

7.  Regulament   privind   urmărirea   comportării   în   exploatare,   intervenţiile   în  timp   şi   postutilizarea construcţiilor (aprobat prin HGR nr.766/1997).

8.  Regulament privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

9.  Regulament privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

10.Regulament privind certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în construcţii (aprobat prin

HGR nr.766/1997).

11.Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente (aprobat prin HGR nr.766/1997).

12.Normativ cadru privind detalierea conţinutului cerinţelor stabilite prin Legea nr. 10/1995.

13.SR­ISO 6240/97 Norme de performanţă în construcţii ­ conţinut şi prezentare.

14.  SR 137 ­ 1995 ­ Materiale hidroizolante bitumate. Reguli şi      metode de verificare.

15.  STAS  2921­1976  ­  Construcţii  civile,  industriale  şi  agrozootehnice.  ­  Lucrări  de  hidroizolaţii.  ­ Determinarea impermeabilităţii.

16.  STAS 6615/1­1974 ­ Adezivi pe bază de elastomeri. Determinarea vâscozităţii.

17.  STAS 8622­1988 ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii. Condiţii tehnice generale de calitate.

18.  STAS 9199­1973 ­ Masticuri bituminoase pentru izolaţii la construcţii. Metode de analiză şi încercări.

19.  NP 040 ­ Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri.

20.  Directive Generale UEAtc privind etanşeitatea la construcţii (caiet CSTBnr.1812).

21.  Directive tehnice unificate, seria 20 şi 43 (CSTB), privind etanşeitatea construcţiilor.

Anexa 2

Exemplificare:

Pornind de la o structură hidroizolantă monostrat obişnuită, vom pune în discuţie unde trebuie aduse modificări funcţie de condiţiile din teren şi cele cerute la punerea în exploatare.

� Luând în considerare zonarea seismică:

• pentru zonele A, B, C se vor utiliza membrane a căror rezistenţă la tracţiune să fie > 700­800 N/5 cm şi alungirea la rupere > 40 %;

• detalii speciale care să asigure funcţionalitatea (rosturi cu bucle compensatoare).

� Luând în considerare factorul temperatură:

• pentru zonele cu perioade lungi de temperatură înaltă, vara şi cicluri medii de temperaturi scăzute sau variaţii de temperatură, se vor utiliza membrane a căror stabilitate termică să fie asigurată la o temperatură > 100°C, iar flexibilitatea la temperaturi scăzute sub ­ 10°C.

� Luând în considerare utilizarea unei protecţii de tip greu (dale pe ploturi), deci acoperiş circulabil, parametrul rezistenţei la poansonare statică va fi minim L4 (Ps4) corespunzător unei încărcări > 25 kg pe bila de Ø 10 mm.

Cunoscând faptul că membranelor cu bitum aditivat, le sunt corespunzătoare caracteristici specifice cum ar fi:

­ elasticitate permanentă;

­ rezistenţă bună la temperaturi scăzute;

­ rezistenţă bună la ultraviolete;

­ stabilitate termică bună.

Se pot concluziona, de exemplu, următoarele: pentru o construcţie a cărui clasă de importanţă este „C”,

situată în zona de seismicitate „B”, zona climatică II ­ III, zona încărcărilor date  de vânt şi zăpadă „B” şi terasă circulabilă ­ se alege o structură monostrat de tip SBS a cărei membrană în grosime de 5­6 mm, lipită în aderenţă totală, corespunde condiţiilor precizate mai sus

Anexa 3

Exemplificare:

Cunoscând tipul funcţional al acoperişului ­ circulabil pietonal  ­ şi suportul structurii hidroizolante ­ izolaţie termică semirigidă ­   vom pune în discuţie, pornind de la cerinţele impuse de sistemul I.P.T. (vezi tabele NORMATIV NP 040­2000), unele modificări ce ar fi de luat în considerare funcţie de condiţiile specifice din teren şi exploatare.

�  datele din tabelele de la cap.8.1.2. din normativ pentru structuri hidroizolante multistrat, sunt:

• structura hidroizolantă minimă ­ bistrat;

• panta                                    ­ 1,5 ÷ 5%;

• protecţia structurii                 ­ dale în mortar de ciment;

• performanţe minime pentru material în concordanţă cu datele din preambul:

­    rezistenţa la poansonare P4 corespunzător unei rezistenţe la penetrare statică L4;

­    comportament la temperatură T2 corespunzător unei stabilităţi termice de minim 60°C;

­    rezistenţa la rupere la tracţiune R3 corespunzător unui minim de 300­400 N/5 cm şi unei alungiri minime de 2­3 %.

�  luând în considerare condiţiile specifice din teren în directă legătură cu zonarea geoclimatică dată de hărţile din normativul NP 040­2000, vom putea concluziona:

• referitor la acţiunea seismică ­ parametrul elasticitate caracterizat prin rezistenţa la tracţiune în concordanţă cu alungirea la rupere se va interpreta astfel:

­   pentru zonele A, B, C membranele utilizate trebuie să prezinte o rezistenţă la tracţiune > 700­

800 N/5 cm şi o alungire la rupere > 40 %;

­   pentru celelalte zone pornind de la performanţele minime şi până la cele mai sus evidenţiate, interpretarea se va face funcţie de clasa de importanţă a clădirilor.

• privind factorul temperatură

­ în contextul respectiv stabilitatea termică este reglată de sistemul de protecţie considerat ­ dale în mortar de ciment ­ care reduce substanţial gradul de însoliere al suprafeţei hidroizolante, rămânând de discutat şi apreciat flexibilitatea la temperaturi scăzute funcţie de zona climatică de amplasament, sub

următorul mod:

­   pentru zona climatică I şi II se apreciază ca fiind F2 corespunzător unui parametru de ­ 5°C;

­   pentru zona climatică III ­ F3 corespunzător pentru ­ 10°C;

­   pentru zona climatică IV­F4 corespunzător pentru ­ 15°C;

­   pentru altitudini mai mari de 900 m ­ F5 corespunzător pentru ­ 20°C.

• privind acţiunea agenţilor climatici ­ prevenirea efectelor presiunii şi sucţiunii vântului este reglată de sistemul de protecţie al structurii care o lestează şi o protejează.

� Luând în considerare cerinţele din exploatare:

• dacă din anume considerente se renunţă la protecţia de tip greu, devenind un tip funcţional de acoperiş necirculabil cu sau fără acces ocazional (tehnic), sau se schimbă regimul de pante şi al suportului structurii hidroizolante, se va restructura pe aceleaşi baze întregul parcurs conceptual în concordanţă cu noile date apărute.

Concluzionând, pentru exemplul luat şi discutat, vom spune:

•          pentru o construcţie a cărui clasă de importanţă este „D” situată în zona de seismicitate „C”, zona climatică II­III, structura bistrat din foi  hidroizolante cu bitum modificat cu APP sau SBS, acoperă în totalitate condiţiile precizate mai sus;

• pentru o zonă de seismicitate mai mică sau construcţii cu regim provizoriu, se pot utiliza, dacă se doreşte, foi hidroizolante cu bitum oxidat în structură minimă de trei straturi.

Anexa 4

Problematica conceptului de siguranţă la foc, în respectivul context, se va rezolva în mod practic, avându­se în vedere următoarele aspecte:

a)  Prevenirea riscului de incendiu :

• Hidroizolaţiile teraselor necirculabile învecinate corpurilor de clădire mai înalte, pe care se pot arunca diverse obiecte incandescente, vor fi concepute astfel:

­    din materiale hidroizolante uzuale protejate cu strat de pietriş sau dalaje continue;

­    din straturi hidroizolante, speciale, rezistente la foc (folii sau pelicule).

• Hidroizolaţiile teraselor circulabile, cu sistem de protecţie din dale de beton sau lemn, aşezate

distanţat pe ploturi, printre care pot cădea corpuri incandescente, vor fi concepute astfel:

­   din straturi hidroizolante, speciale, rezistente la foc (folii sau pelicule).

b)  Preîntâmpinarea propagării incendiului:

• Funcţie de caracteristicile elementului suport, se vor concepe următoarele sisteme:

­    pentru  suportul  din  beton  se  vor  practica  întreruperi  ale  hidroizolaţiei  cu  elemente incombustibile (reborduri, protecţii grele);

pentru suportul constituit din strat termoizolant se va practica acelaşi tip de întreruperi, completat cu bariere de întrerupere şi în cadrul stratului termoizolant (în cazul polistirenului sau poliuretanului, zone din plăci rigide din vată minerală).

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Citeşte articolul complet »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.