Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cota’

 

 

DECIZIA nr. 49 din 8 decembrie 1975 a MINISTERUL CONSTRUCŢIILOR INDUSTRIALE

In temeiul Decretului nr. 650/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Construcţiilor Industriale — republicat, Avînd în vedere documentaţia existentă la Direcţia tehnică şi de prescripţii în construcţii industriale, Biroul Executiv al Ministerului Construcţiilor Industriale emite următoarea :

DECIZIE

1. Se aprobă aplicarea în cadrul unităţilor din subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale a „Îndrumătorului privind executarea trasării de detaliu în construcţii”, indicativ C. 83—75.

2. Îndrumătorul intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor.

3. Pe data intrării în vigoare a îndrumătorului menţionat, încetează valabilitatea pentru aplicarea în cadrul unităţilor din subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale a „Normativului pentru trasarea necesară amplasării construcţiilor”, indicativ C. 83—68, aprobat cu ordinul C.S.C.A.S. nr. 334/8 septembrie 1968.

PREŞEDINTELE BIROULUI EXECUTIV MINISTRU, Ing. VASILE BUMBĂCEA ÎNDRUMATOR PRIVIND EXECUTAREA TRASĂRII DE DETALIU ÎN CONSTRUCŢII Indicativ C.83­ 75 Înlocuieşte C.83­68

1. GENERALITĂŢI

1.1. Prezentul îndrumător are drept scop precizarea metodelor şi indicarea instrumentaţiei necesare trasării lucrărilor de detaliu ale construcţiilor (terasamente, fundaţii, ziduri, stîlpi etc), care se execută ulterior fixării poziţiei construcţiilor pe teren. În acest sens, îndrumătorul completează STAS 9824/1, 2, 3—75 destinat trasării necesare amplasării construcţiilor.

1.2. Indrumătorul se aplică la clădirile de locuit şi social­culturale, la construcţii industriale şi agrozootehnice, precum şi la lucrările exterioare aferente (drumuri, căi ferate, reţele de alimentări cu apă, canalizări şi alte lucrări speciale). Îndrumătorul nu se referă la trasarea lucrărilor de montaj a utilajelor, ce urmează a fi reglementată prin prescripţii tehnice speciale.

1.3. Trasarea lucrărilor de detaliu a construcţiilor se execută pe baza proiectelor de execuţie a acestora, în raport cu punctele şi reperele de nivel materializate pentru amplasarea construcţiilor. Determinarea acestor puncte si repere se execută pe baza prevederilor STAS 9824/1, 2, 3­75.

1.4. Ca urmare a efectuării lucrărilor de trasare pentru amplasarea construcţiilor, pe teren sînt materializate repere planimetrice şi altimetrice care determină conturul şi (sau) axele principale ale construcţiei. Materializarea acestor repere se realizează cu ajutorul bornelor. Acestea trebuie să fie astfel concepute şi executate, atît în ce priveşte locul de poziţionare, cît şi modul de alcătuire, încît să constituie puncte de referinţă pe întreaga durată ELABORAT DE INCERC Aprobat de M.C.Ind. cu decizia nr. 49din 8.XI1.1975 a execuţiei construcţiei şi să servească la transmiterea în plan şi pe verticală la toate nivelele acesteia.

1.5. Bornele trebuie să fie amplasate la o distanţă de construcţie de cel puţin 2/3 din înălţimea acesteia, pentru ca ele să servească — în condiţii de precizie corespunzătoare — atît la ridicarea pe verticală a cotelor plane, cît şi la verificarea verticalităţii componentelor şi chiar a construcţiei. De regulă şi în măsura posibilităţilor bornele se vor amplasa pe construcţii existente.

1.6. În ce priveşte principiul alcătuirii bornelor­reper se recomandă, după caz, luîndu­-se măsurile necesare pentru protecţia acestora pe toată durata execuţiei construcţiei. 1.7. Înainte de a se începe efectuarea trasării lucrărilor de detaliu este necesar să se recepţioneze, prin verificare : — reţelele de sprijin ce au servit la realizarea bazelor de trasare şi a reţelelor de trasare ; — reperele topografice de trasare sau reţelele speciale de trasare, înainte de a fi folosite la aplicarea pe teren a punctelor şi nivelurilor caracteristice prin care se fixează poziţia construcţiilor pe amplasamentele proiectate ; — reperele topografice care fixează conturul şi (sau) axele principale ale construcţiei. 2. INSTRUMENTE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE LA TRASARE Instrumente şi dispozitive pentru trasarea unghiurilor

2.1. Pentru trasarea unghiurilor, atît în plan orizontal cît şi în plan vertical, se vor utiliza teodolite­ tachimetre. Alegerea tipului se face în funcţie de precizia aparatului şi de cea avută în vedere la efectuarea măsurătorii. Dintre diferitele tipuri existente, pentru trasarea lucrărilor de detaliu în construcţii, se recomandă : — teodolitul­tachimetru „Theo 020″ Zeiss Jena”, care are eroarea medie patratică de ±10CC(±3″) pentru o direcţie observată în cîte două poziţii ale lunetei ; — teodolitul „Theo 010 „Zeiss Jena”, care are eroarea medie patratică de ± 4CC(+1,5 ”) pentru o direcţie observată în cîte două poziţii ale lunetei; pr— teodolitul „Wild T 2″, care are o eroare medie patratică de + 3…6CC pentru o direcţie observată în cele două poziţii ale lunetei. Teodolitele­tachimetre pot servi în cadrul lucrărilor de trasare şi la trasarea aliniamentelor în plan orizontal şi vertical.

2.2. Pentru centrarea teodolitelor­tachimetre în staţie se pot utiliza : — firul cu plumb ce se prinde de şurubul de strîngere al aparatului de trepied ; utilizarea acestuia conferă o precizare de centrare de circa 3—5 mm ; — bastonul de centraj, dotat cu o nivelă sferică destinată verticalizării acestuia, ce se prinde de capătul superior al trepiedului ; utilizarea acestuia conferă o precizie de circa 1 mm ; — firul cu plumb optic, compus dintr­o mică lunetă frîntă a cărei axă de vizare coincide cu axul vertical de rotaţie al teodolitului; luneta se montează în alidada teodolitului de tip „Theo” sau sub ambaza teodolitului de tip „Wild” şi utilizarea ei conferă o precizie de centrare de circa 0,5 mm ; — firul cu plumb optic cu centraj forţat, compus dintr­o lunetă frîntă şi o prismă cu reflexie totală ; dispozitivul se montează în ambaza aparatului numai la teodolitele de tip „Theo” şi utilizarea lui conferă o precizie de centrare de 1 mm la 100 m (înălţimea trepiedului).

2.3. Pentru vizarea cu ajutorul teodolitelor, a extremităţilor direcţiilor unghiulare se recomandă folosirea mărcilor de vizare. Marca conţine, desenate foarte clar, repere pentru vizarea azimutală (în plan orizontal) şi pentru măsurarea unghiului vertical. Cu ajutorul mărcilor se realizează o centrare forţată (păstrarea unei centrări efectuate anterior), atît în plan orizontal, cît şi vertical, deoarece înălţimea mărcii (pînă la punctul central) este egală cu înălţimea aparatului de la ambaza pînă la centrul de vizare. In unele cazuri mărcile sînt dotate cu un sistem de iluminare pro iu, ceea ce permite efectuarea măsurătorilor în întuneric. Instrumente şi dispozitive pentru trasarea lungimilor 2.4. Pentru trasarea directă a lungimilor se pot utiliza : — panglica de oţel cu secţiunea de 0,4/12…20 mm şi cu lungimea de 10, 20, 25, 50 şi 100 m ; diviziunile panglicei sînt decimetrice, în interiorul cărora centimetrii şi milimetrii sînt citiţi cu ajutorul unei rigle ; panglicile sînt etalonate la temperatura de + 20°C (necesitînd aplicarea corecţiilor corespunzătoare în cazul utilizării în alte condiţii de temperatură) şi la o forţă de întindere de 150 N (15 kgf) ; — ruleta de oţel — sub formă de bandă cu secţiunea de 0,2/13 mm şi cu lungime de 10, 20, 25 şi 50 m ; diviziunile ruletei sînt centimetrice ; ruletele sînt etalonate la o temperatură de + 20°C şi la o forţă de întindere de 50 N (5 kgf) ; — panglica şi firul de invar utilizabile la măsurarea foarte precisă a lungimilor, fără a necesita aplicarea corecţiilor din temperatură ; benzile au secţiunea de 6/0,5 mm şi lungimi de 24, 25 şi 50 m, fiind prevăzute la capete cu riglete de 60 mm ; firele au diametrul de 1,65 mm şi lungime de 24 şi 50 m, fiind prevăzute la capete cu riglete de 80 mm. La utilizarea practică a instrumentelor de măsurare directă a lungimilor rezultatele măsurătorilor vor trebui să fie corectate după caz, cu toate sau numai cu unele din următoarele corecţii de : — etalonare; — temperatură ; — înclinare a liniei de pantă.

2.5. Pentru trasarea indirectă a lungimilor se pot utiliza : a. Instrumente de tip tachimetru sau teodolit şi mire orizontale, ca de exemplu : — tachimetru cu refracţie „Redta 002″ — Zeiss Jena, care permite măsurarea unei distanţe orizontale de 100 m cu o precizie de ± 2 cm şi a unei direcţii cu o eroare medie de ±15 CC, cu ajutorul mirei „Redta” ; — tachimetru autoreductor BRT — 006 Zeiss Jena, care permite măsurarea fără miră a distanţelor pînă la 60 m cu o precizie de ± 3 cm, iar cu ajutorul unei mire de tip „Redta” sau „Bala” — distanţe mai mari cu o precizie de ± 6 cm la 100 m ; — teodolitul de tip „Theo 010″ sau „Wild” asociate cu mire de tip „Bala”, care permit măsurarea de distanţe cu precizia de ± 1 cm. b. Instrumente de tip electrooptice, care permit măsurări de mare precizie (± 0,25 cm la 100 m) şi care se bazează pe principiul determinării timpului dus­întors în care microunde modulate (în general unde electromagnetice ultrascurte) parcurg distanţa de la staţia emisie­recepţie la reflector şi înapoi. Aceste metode sînt utilizate la trasarea lucrărilor de detaliu a construc­ ţiilor numai în cazuri speciale. Dintre instrumentele utilizabile, bazate pe metoda electrooptică se menţionează : — geodimetrul AGA, model FT ; — geodimetrul AGA, model 6 B ; tachimetrul­teodolit electronic Zeiss­Jena SM­11 ; — distomatul Wild DI­10, care se asociază unui teodolit Wild T 2. Instrumente şi dispozitive pentru trasarea cotelor

2.6. Pentru transmiterea cotelor, atunci cînd între cele două puncte există vizibilitate perfectă, se recomandă : — nivelul Ni 030 — „Zeiss­Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 2 … ±3 mm pe kilometrul dublu de nivelment; — nivelul Ni 004 — „Zeiss­Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 0,4 mm pe kilometrul dublu de nivelment ; — nivelul Ni 025 — „Zeiss Jena”, care are o eroare medie patratică de ± 2,5 mm pe kilometrul dublu de nivelment ; — mire verticale de 1,5 m şi 3 m şi mirete ; — furtun de nivel.

2.7. Pentru transmiterea cotelor, atunci cînd între cele două puncte nu există vizibilitate şi cînd distanţa dintre acestea nu este mai mare de 50—60 m, se recomandă nivelul hidrostatic Freiberger Meisner pentru precizii de ± 0,5 mm sau furtunul hidrostatic obişnuit pentru precizia de ordinul ±1,0 cm. Instrumente şi dispozitive pentru transmiterea pe verticală a punctelor

2.8. Pentru transmiterea la înălţime a unui punct marcat la un nivel inferior sau în jos a unui punct marcat la un nivel superior, în condiţiile posibilităţii de vizibilitate totală între cele două puncte, se recomandă utilizarea instrumentului P.Z.L. ( Zeiss Jena) asociat cu dispozitivul de centrare optică Zeiss. Utilizarea instrumentului permite obţinerea unei precizii de verticalizare de pînă la 2 mm/50 m.

2.9. Pentru transmiterea concomitentă pe înălţime, în sus sau în jos a unui punct se recomandă : — instrumentul Zenit­Nadir tip Wild ZNL, care permite vizarea pe verticală în ambele sensuri, funcţie de poziţia pe care o ia prisma manevrabilă de la exterior, cu care este dotat instrumentul ; acesta poate fi întrebuinţat independent sau poate fi ataşat­detaşat la ambaza unui teodolit tip Wild, precizia ce se obţine fiind de ± 1 mm/30 m ; — instrumentul Zenit­Nadir tip Kern OL, care permite vizarea pe verticală în ambele sensuri cu ajutorul a două lunete independente ; abaterea ce se obţine pe verticală este ±2 mm/100 m. Alte instrumente utilizate la trasare

2.10. În afara instrumentelor de precizie menţionate, în cazul în care anumite lucrări de trasare nu reclamă o precizie deosebită, se pot utiliza şi alte instrumente şi dispozitive, dintre care se menţionează : — echerul cu prismă sau oglinzi, pentru trasări de aliniamente şi, în cazuri foarte rare, de unghiuri ; — ruleta de pînză (pînă la 20 m), ruleta metalică (pîna la 2 m), metrul dulgheresc etc, pentru măsurări de lungimi ; — firul cu plumb, pentru ridicarea pe verticală a punctelor ; — calibre de tip limitativ, care au cel puţin una din dimensiuni egală cu o dimensiune cu repetabilitate mare în procesul de trasare şi execuţie (de ex. bare de 2—3 m). 2.11. în cadrul lucrărilor de trasare se utilizează o serie de dispozitive accesorii, cum ar fi : — jaloane în formă lineară sau T ; — jaloane metalice pentru întinderea benzilor şi panglicilor de oţel etc.

3. TRASAREA AXELOR PRINCIPALE ALE CONSTRUCŢIILOR

3.1. În cazul construcţiilor cu formă regulată în plan, cu trama modulară pe cele două direcţii mai mare de 6,00 m şi în special în cazul construcţiilor cu structura din elemente prefabricate, procesul de execuţie reclamă trasarea suplimentară a unor axe longitudinale şi transversale,denumite axe principale.

3.2. Trasarea axelor principale se efectuează în raport cu reperii de trasare a poziţiei de amplasare a construcţiei, prin metoda coordonatelor rectangulare.

3.3. Pentru trasarea axelor principale se recomandă utilizarea teodolitelor — pentru trasarea direcţiilor şi a ruletelor sau panglicilor de oţel — pentru măsurarea lungimilor. 3.4. De la caz la caz, marcarea axelor se poate face prin : — implantarea de borne a căror poziţie şi alcătuire să permită utilizarea acestora pe toată durata execuţiei construcţiei ; — materializarea punctelor ce aparţin axelor pe împrejmuiri proiectate şi executate în acest scop.

3.5. În cazul materializării prin borne, acestea se vor realiza) şi vor fi protejate printr­o îngrădire din elemente de inventar tip IPC sau, în lipsa acestora din lemn (conform schemelor din fig. (2).

3.6. În cazul materializării pe împrejmuiri, acestea trebuie să fie astfel concepute şi executate, încît ulterior să poată asigura realizarea trasării restului de puncte. Este recomandat ca împrejmuirea să se facă paralel cu laturile construcţiei, la o distanţă suficientă, pentru a nu fi în zona lucrărilor de terasamente. Împrejmuirea poate fi continuă sau discontinuă, orizontală sau în trepte. Marcarea axelor pe împrejmuire se face prin cuişoare sau crestături, în jurul cărora se trasează un cerc cu vopsea şi în care se scrie numărul axei.

4. TRASAREA LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE Trasarea lucrărilor de suprafaţă

4.1. Pentru trasarea perimetrului lucrărilor de suprafaţă se poate utiliza împrejmuirea folosită la trasarea axelor principale ale construcţiei, dacă aceasta a fost deja executată. In caz contrar, se execută în.mod special o împrejmuire, discontinuă sau continuă, utilizîndu­ se profile de colţ amplasate la intersecţiile laturilor perimetrului şi profile auxiliare ampla­ sate de­a lungul laturilor între profilele de colţ .

4.2. Profilele de colţ şi auxiliare se vor poziţiona la 2—3 m în exteriorul perimetrului real al suprafeţei ce urmează a fi excavată.

4.3. Se recomandă ca profilele să fie realizate din elemente de inventar tip IPC sau în lipsa acestora din lemn sub . forma unor capre, cu stîlpi, elemente orizontale între aceştia şi elemente de contravintuire.

4.4. Nivelul superior al oricărui profil va trebui să fie acelaşi şi să fie notat pe fiecare în parte.

4.5. Pentru facilitarea operaţiilor de măsurări de­a lungul , laturilor perimetrului suprafeţei, se va urmări ca poziţionarea profilelor auxiliare să se facă astfel, încît distanţa între profile să fie mai mică decît lungimea maximă a instrumentului utilizat pentru măsurători (de obicei ruleta).

4.6. Marcarea poziţiilor reperilor de referinţă ale perimetrului real al suprafeţei pe profile se execută în raport cu bornele de referinţă ale bazei construcţiei şi se realizează pentru elementele de inventar conform instrucţiunilor acestora, fie prin crestături pe elementele profilelor sau prin cuie bătute pe elementele din lemn .

4.7. Liniile de bază ale perimetrului real al suprafeţei precum şi alte linii care trebuie să fie trasate în interiorul suprafeţei, se materializează, la nivelul superior al profilelor (de colţ sau auxiliare), prin sîrme de oţel întinse între reperii corespunzători marcaţi pe elementele profilelor.

4.8. Transmiterea pe verticală a liniilor de bază ale perimetrului real al construcţiilor, precum şi a colţurilor acestuia, se execută în raport cu sîrmele întinse, cu ajutorul firului cu plumb. Dat fiind nivelul de precizie cerut pentru astfel de transmiteri, utilizarea unor instrumente optice nu este necesară.

4.9. Cotele de nivel ale suprafeţei finite de excavare se transmit, în raport cu cota de nivel a profilelor(de colţ sau auxiliare),cu ajutorul jaloanelor de referinţă şi a jaloanelor mobile în formă de T. Jaloanele de referinţă se amplasează de obicei de­a lungul perimetrului real al suprafeţei de excavare, în exteriorul acestuia şi pe ele se materializează o cotă de nivel unică, ce este, în general, cu 1 m mai mare decît cota nivelului final al suprafeţei de excavare. Această cotă reprezintă cota de reperare şi transmiterea acesteia de la cota de nivel a profilelor se execută cu ajutorul furtunului de nivel sau al instrumentelor optice. Jaloanele de referinţă se amplasează de obicei de­a lungul anume diferenţa dintre cota de reperare şi cota nivelului finit al suprafeţei de excavare.

4.10. Modul de transmitere şi verificare a cotei nivelului finit al suprafeţei de excavare este vizual . Pentru facilitarea operaţiei, se recomandă ca, jaloanele de referinţă şi cele mobile să fie vopsite în culori contrastante. Trasarea lucrărilor lineare

4.11. Trasarea lucrărilor de săpătură lineară (pentru conducte) se va executa după aceleaşi principii arătate la trasarea lucrărilor de suprafaţă, utilizîndu­se pentru materializarea punctelor de schimbare a direcţiei, profile de colţ.

4.12. La trasarea lucrărilor lineare se vor utiliza şi profile . auxiliare, intermediare, poziţionate între profilele de colţ, dar aceste profile sînt folosite în principal pentru transmiterea cotei nivelului finit al excavării.

5.TRASAREA LUCRĂRILOR DE FUNDAŢII Trasarea poziţiei cofrajelor pentru fundaţii continue din beton

5.1. Trasarea poziţiei cofrajelor pentru turnarea fundaţiilor din beton se realizează de­a lungul sârmelor întinse între reperii materializaţi în acest scop pe profilele de colţ sau intermediare ce au servit la trasarea lucrărilor de săpături.

5.2. Intrucît în timpul definitivării lucrărilor de cofrare elementele cofrajului pot căpăta deplasări de la poziţionarea iniţială,este necesar ca înaintea turnării betonului, să se verifice corectitudinea poziţiei finale a acestora. Verificarea se execută cu ajutorul unui instrument optic (se recomandă teodolitul). Acesta va fi calat pe linia de bază a cofrajului sau pe o linie paralelă cu aceasta, verificarea executîndu­se de­a lungul acestei linii prin măsurarea distanţei dintre linia de viză şi diferitele puncte ale cofrajului . Trasarea poziţiei fundaţiilor izolate (pentru stîlpi) din beton şi metal

5.3. Trasarea poziţiei cofrajelor pentru turnarea fundaţiilor izolate (inclusiv tip pahar), se face în raport cu axele trasate pe împrejmuirea din jurul gropii de fundaţie, de­alungul unor sîrme întinse în cele două direcţii, fixate pe împrejmuire. Prin acest sistem de intersecţie reperată, se trasează toate detaliile de plan ale fundaţiei (cofrajul exterior, cel interior — în cazul fundaţiilor pahar etc).

5.4. Transmiterea pe verticală a punctelor rezultate din intersectarea sîrmelor se va face cu ajutorul firului cu plumb, întrucât precizia cerută în general în astfel de situaţii nu necesită utilizarea instrumentelor optice.

5.5. Pentru trasarea nivelului de aşezare a stîlpilor, în cazul fundaţiilor tip pahar, se utilizează nivelmentul geometric, folosindu­se niveluri şi mire corespunzătoare.

6 . TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA ELEMENTELOR IN PLAN ORIZONTAL

6.1 Lucrările au ca scop final poziţionarea în plan, conform proiectului, a elementelor, de realizare a componenţilor construcţiei (cofraje) sau direct a acestora (în cazul clădirilor realizate din elemente prefabricate). Poziţionarea comporta : ­ trasarea poziţiei şi materializarea acesteia ; — poziţionarea elementelor în raport cu reperii materializati.

6.2 Trasarea şi materializarea poziţiei se execută în raport cu reperii bazei construcţiei (materializaţi prin borne sau semne pe împrejmuirea perimetrului clădirii) şi comportă : — trasări şi materializări de linii de referinţă şi intersecţii de linii; — măsurători în raport cu linii materializate

6.3. Trasarea liniilor principale de referinţă, în raport cu care urmează să se poziţioneze în plan diferitele elemente de construcţie, se execută cu instrumente optice de precizie (teodolite). Pentru trasarea liniilor de măre lungime (> 100 m) se vor utiliza numai instrumente optice de mare precizie. Ele se raportează la reperii bazei construcţiei şi se materializează într­o primă fază, fie pe soclul clădirii, fie pe planşeul de la cota ± 0,00 al acesteia.

6.4. Pe faţa superioară a fundaţiei se trasează ex tremităţile liniilor principale de referinţă care sa marchează cu vopsea pentru a fi uşor reperate.

6.5. Atât la nivelul plăcii de la cota ± 0,00 cît şi la alte nivele, materializarea intersecţiilor liniilor priinid­pale se execută ipriin eherne­ruirea unor plăci metalice înglobate în betonul plăcii .

6.6. Pentru materializarea poziţiei elementelor de execuţie a componenţilor construcţiei sau direct a acestora (în cazul clădirilor realizate din elemente prefabricate) se pot utiliza linii de poziţionare ajutătoare, deplasate, în ­paralel faţă de liniile principale ce reprezintă axele de poziţie ale componenţilor .

6.7. Materializarea axelor de poziţionare se realizează prin marcare.

6.8. Poziţionarea elementelor de realizare a componenţilor sau a acestora se diferenţiază în raport cu modul de dezvoltare în plan a acestora şi anume pentru : — elemente cu dezvoltare liniară (cofraje de pereţi, panouri mari etc.) ; — elemente cu dezvoltare punctuală (stîlpi).

6.9. Poziţionarea elementelor cu dezvoltarea liniară

6.10. Poziţionarea elementelor cu dezvoltarea punctuală sepoate realiza, în cazul elementelor poziţionate cu ajutorul butoanelor (în general elementele metalice) ;, în cazul elementelor poziţionate cu ajutorul penelor (caz din care face parte şi poziţionarea bazei stîlpilor prefabricaţi în fundaţii tip pahar).

7. TRASAREA COTELOR DE NIVEL ŞI VERTICALIZAREA COMPONENŢILOR CONSTRUCŢIILOR .

7.1. Trasarea cotei de nivel a oricărui component de construcţie se execută în raport cu un reper care materializează cota ± 0,00 sau o altă cotă convenţională şi care trebuie să fie astfel executat şi protejat încît să se conserve pe toată durata execuţiei construcţiei. Acest reper trebuie să fie accesibil spre exteriorul construcţiei, constituind punctul de v e r i f i care, în ceea ce priveşte cota de nivel a construcţiei în raport cu cota de nivel a reperilor de referinţă exteriori. . Trasarea cotei de nivel la cofraje şi verificarea verticalităţii acestora

7.2. Trasarea cotei la cofrajele de la primul nivel se execută cu instrumente optice (niveluri) şi se materializează prin însemnare cu vopsea în cîteva puncte ale cofrajului . în dreptul semnelor se înscrie cota nivelului respectiv. In raport cu aceste semne, se trasează prin măsurarea directă şi se materializează, în funcţie de necesităţi, nivelul superior al cofrajului sau nivelul de turnare a betonului.

7.3. Transmiterea cotelor pe cofraje la etajele superioare(în cazul construcţiilor multi­etajate) se poate executa : — direct, prin măsurare pe înălţime, cu ajutorul ruletei sau panglicii de oţel, atunci cînd accesibilitatea directă există pe toată înălţimea . — indirect cu ajutorul nivelei şi a mirei, prin transmiterea succesivă a cotelor diferitelor nivele atunci cînd există accesibilitate directă numai între nivele .

7.4. Verificarea verticalităţii cofrajelor, în cazul componentelor de construcţie, cu înălţime mare, ce se execută din beton monolit, se asigură de preferinţă, cu ajutorul teodolitului. In cazul unei verticalităţi mai puţin precisă se poate utiliza firul cu plumb. În cazul execuţiei componenţilor prin glisare, asigurarea verticalităţii trebuie să se verifice continuu. : Trasarea cotei de nivel la elemente prefabricate de pereti (panouri mari),verificarea verticalitatii acestora. Trasarea cotei de nivel a bazei de rezemare a elementelor prefabricate se realizeaza cu instrumente optice (niveluri). Pentru poziţionarea la cota de nivel corectă, se va utiliza cala reglabilă a cărei cotă va fi definitivată cu ajutorul nivelei . Cota de nivel a părţii superioare poate fi verificată cu ajutorul unei mire, special concepută în acest sens.

7.6. Verticalizarea se poate asigura fie folosind o nivelă cu bulă de aer cu lungime mare de referinţă (2—3 m), fie teodolitul aşezat pe o linie paralelă cu linia de rezemare a panourilor, care să asigure, prin vizare, un plan vertical în raport cu care, cu ajutorul unei rigle, se măsoară distanţele pînă la suprafaţa elementului.

Trasarea cotei de nivel a bazei stîlpilor prefabricaţi şi verificarea verticalităţii acestora

7.7. Trasarea cotei de poziţionare a bazei stâlpilor prefabricaţi constă în determinarea, prin nivelment geometric, a cotei de rezemare a fundaţiei în raport cu care se reglează poziţia bazei stîlpilor. Dacă baza stîlpilor este fixată prin buloane metalice, poziţia corectă se asigură prin deplasarea în sus sau în jos a piuliţelor. Dacă stîlpii se montează în fundaţii tip pahar, în prealabil se determină cota fundului paharului fundaţiei. Această cotă se adaugă la dimensiunea efectivă dintre baza stîlpului şi faţa superioară a primei console. Diferenţa dintre cota obţinută şi cota de proiect a feţei superioare a primei console reprezintă jocul de ajustare dintre stilp şi fundaţie. Asigurarea spaţiului de reglare, în limita valorii jocului de ajustare,se poate realiza, adăugat peste faţa superioară a fundaţiei, cînd spaţiul are dimensiuni mai mari de circa 30 mm.

7.8. Verificarea verticalităti stilpilor prefabricaţi, cu inăllime pînă la 3 m se va realiza cu firul cu plumb sau cu ajutorul unei nivele cu bulă de aer, cu lungime de referinţă de cel puţin 1,5…2 m . Nivela va fi etalonată şi supusă periodic verificărilor metrologice.

7.9. Verificarea verticalităţii stilpilor prefabricaţi, cu inălţime peste 3 m, se va realiza cu ajutorul teodolitului, cu care se va controla fie verticalitatea unei muchii, fie verticalitatea axelor mediane a două feţe adiacente. a) În cazul controlului verticalităţii unei muchii, teodolitul va fi poziţionat succesiv pe cele două linii ce se intersectează în unghi drept, în dreptul muchiei stîlpului, la baza acestuia. Viza teodolitului va fi astfel reglată încît imaginea părţii inferioare a muchiei să coincidă cu firele reticulare. Se roteşte apoi instrumentul în plan vertical pînă se poate viza partea superioară a muchiei stîlpului. Prin reglare, stîlpul va fi adus astfel încît imaginea superioară a muchiei să coincidă cu firele reticulare. b) În cazul controlului verticalităţii axelor Mediane a două feţe adiacente, teodolitul va fi poziţionat succesiv pe cele două linii ce se intersectează în unghi drept, în dreptul centrului bazei stîlpului. Pe laturile inferioare şi superioare ale celor două feţe ale stîlpului vor fi marcate în prealabil axele mediane ale acestora. Viza teodolitului va fi astfel reglată încît imaginea axei mediane a laturei inferioare să coincidă cu firele reticulare. Apoi prin rotirea instrumentului în plan vertical, se va viza latura superioară a feţei stîlpului. Prin reglare, stîlpul va fi adus astfel încît imaginea axei mediane a laturei superioare să coincidă cu firele reticulare. c) Reglarea poziţiei stîlpului, astfel încît verticalitatea să fie asigurată, se poate realiza prin : — acţionarea piuliţelor, în cazul stîlpilor ce sînt proiectaţi să aibă baza prinsă prin bulonare ; — utilizarea penelor, în cazul stîlpilor ce sînt proiectaţi să aibă baza prinsă în elemente tip „pahar”. Trasarea cotei de nivel a grinzilor şi elementelor de planşeu prefabricate

7.10. Lucrările de trasare a nivelului de poziţionare a grinzilor elementelor de planşeu etc, urmăreşte materializarea unei cote de rezemare unice pentru elementele ce intră în alcătuirea aceluiaşi nivel al construcţiei. Pentru aceasta, cu ajutorul nivelei optice se determină cotele de nivel reale ale zonelor de rezemare ale elementelor verticale de construcţie ce urmează să constituie reazemele elementelor orizontale . În funcţie de cotele rezultate, se determină cota de nivel unică pentru rezemarea elementelor orizontale (grinzi, elemente de planşeu etc.) şi deci mărimea umpluturilor de reglare, în fiecare zonă, astfel încît în final să se obţină cota de nivel dorită .

8. TRANSMITEREA LA TRASARE A PUNCTELOR ŞI LINIILOR

8.1. Trasarea diferitelor puncte şi linii la diversele nivele ale construcţiei, necesare poziţionării elementelor de execuţie a componenţilor acesteia sau, direct a componenţilor (în cazul clădirilor prefabricate), se efectuează în raport cu reperii materializaţi, fie pe soclul construcţiei, fie pe placa de la cota ± 0,00 a acesteia.

8.2. Pentru transmiterea punctelor şi liniilor de la nivelul de bază, la un nivel superior, se recomandă utilizarea următoarelor instrumente : — teodolitul, (pct. 2.1) în cazul construcţiilor cu puţine niveluri sau situate în zone „deschise”, care permit vize de reperare la distanţe corespunzătoare. — firul cu plumb optic (instrumente de tipul celor de la pct. 2.8) în cazul construcţiilor înalte sau situate îr zone „închise”, care nu permit vize de reperare pentn utilizarea teodolitului, la distanţe corespunzătoare : utilizarea firului cu plumb optic impune prevederea la componentele orizontale ale construcţiei, a unor detali, de goluri, care să permită transmiteri de vize pe verticală. Transmiteri cu ajutorul teodolitului

8.3. Utilizarea teodolitului la transmiterea pe verticală a punctelor şi liniilor de trasare se bazează pe următoarele principii : —rotirea lunetei în plan vertical, în cazul calării corecte a teodolitului, asigură un plan de viză vertical  ; — intersecţia planurilor de viză verticale a două teodolite este o verticală ; — trasarea unei verticale, pe suprafaţa unei componente de construcţie, cu ajutorul unui singur teodolit, se poate face numai prin poziţionarea teodolitului pe perpendiculara la baza suprafeţei componentei. Pentru evitarea erorilor proprii ale teodolitului, acesta va putea fi deplasat într­o altă poziţie, urmînd ca operaţia de transmitere să se repete.

8.4. Transmiterea directă a unei linii se poate realiza atunci cind pe soclul fundaţiei sînt marcate extremităţile liniei respective, în acest caz, operaţia constă în transmiterea pe verticală a acestor extremităţi, de la marcaje la planseul dorit.  Teodolitul se poziţionează pe prelungirea liniei ce urmează a se transmite şi se vizează marcajul extremităţii liniei. Se roteşte luneta în plan vertical pînă ce linia de vizare | atinge placa planşeului dorit, marcîndu­ se acest punct. Pentru eliminarea, erorilor, teodolitul se deplasează într­un alt punct, dar tot pe prelungirea liniei marcate pe soclul fundaţiei şi prin repetarea operaţiei se marchează pe planşeul superior un al doilea punct. Punctul corect se va găsi la semidistanţa dintre cele două puncte. Operaţia se repetă pentru fiecare extremitate a liniilor ce trebuie să fie transmise . Pentru verificare se pot măsura distanţele dintre extremităţile liniilor astfel transmise. Marcarea liniilor între extremităţi se poate face în două moduri : — în cazul în.care marcajele extremităţilor s­au efectuat la distanţe suficiente de marginea planşeului, se utilizează un teodolit oare se poziţionează pe un marcaj şi se vizează celălalt marcaj ; intersecţia planului vertical cu planşeul constituie linia transmisă ; — în cazul în care poziţia de marcare a extremităţilor nu permite poziţionarea teodolitului. pe unul din marcaje, acesta va fi aşezat, între cele două marcaje, mai întîi pe bază de apreciere, iar în final prin reglare, exact deasupra liniei ce uneşte cele două marcaje  ; această poziţie asigură vizarea celor două  marcaje în cadrul aceluiaşi plan vertical, a cărui intersecţie cu planşeul materializează linia transmisă.

8.5. Transmiterea unei linii prin deplasarea paralelă se poate realiza prin poziţionarea teodolitului în afara construcţiei, pe o linie paralelă cu aceea ce urmează a fi transmisă şi a cărei distanţă faţă de aceasta a fost determinată prin măsurare. Prin rotirea lunetei în plan vertical se vizează la nivelul planşeului la care se doreşte transmiterea liniei. Cu ajutorul unei rigle gradate se marchează pe planşeu, în raport cu planul de vizare al teodolitului, linia căutată. Distanţa de marcare în raport cu planul de vizare este aceeaşi distanţă determinată dintre linia pe care a fost poziţionat teodolitul şi linia ce s­a dorit să fie transmisă.

8.6. Transmiterea unui punct prin metoda intersecţiei direct.pe un planşeu superior se poate adopta, dacă coordonatele acestui punct, în raport cu reperii exteriori construcţiei, sînt precizate. Într­o primă etapă se vor determina azimuturile direcţionale ale reperilor de referinţă (în raport cu care sînt precizate coordonatele punctului) faţă de puncte fixe de orientare situate pe construcţii învecinate, ce pot fi vizate (de ex. construcţii turn, turle de biserică­etc). Rezultatele utilizării metodei vor fi mai ­ exacte dacă se vor folosi mai multe puncte de orientare. In etapa următoare se determină coordonatele punctelor I de orientare în funcţie de reperii de referinţă şi implicit coordonatele punctului ce se doreşte a fi transmis, în raport cu punctele de orientare. În ultima etapă, folosind punctele de orientare drept puncte de referinţă, se poate trasa prin metoda intersecţiei punctului dorit a fi transmis, la oricare nivel al construcţiei. Metoda este foarte rapidă dacă liniile de viză sînt perpendiculare. Pentru eliminarea erorilor operaţia poate fi executată de două ori, folosind două grupe de puncte de orientare diferite, punctul corect fiind la semidistanţa dintre punctele rezultate după fiecare operaţie. Transmiterea cu ajutorul firului cu plumb optic

8.7. Firele cu plumb optic sînt instrumente la care linia de viză este reflectată în unghi drept printr­o prismă, astfel încît aceasta este orizontală prin ocular şi verticală prin obiectiv . La unele instrumente de acest tip, prisma poate fi diri­ jată în sus sau în jos (de exemplu : instrumentele PZL sau Wild ZNL). Alte tipuri (Korn OL) sînt prevăzute eu două l u n e t e , ceea ce permite vizarea concomitenta în sus şi in jos. Ca fir cu plumb optic poate fi utilizat teodolitul dacă acesta este prevăzut cu un ocular prismatic care refractă linia de vizare în unghi drept.

8.8. Firele cu plumb se utilizează la transmiterea pe verticală a punctelor prin orificii prevăzute special în acest scop în elementele orizontale ale construcţiei. 8.9. Transmiterea unui punct prin vizare directă spre partea .superioară se realizează prin calarea instrumentului pe planşeul pe care este marcat punctul ce urmează a fi transmis, deasupra acestuia şi vizarea prin ocular în direcţia ascensională. Punctul poate fi marcat, la etajele superioare, cu ajutorul unei plăci transparente pe care se trasează o reţea şi un sistem de coordonate. Coordonatele punctului de pe placă, care coincide cu centrul firelor reticulare ale instrumentului,poate fi uşor reperat. Poziţia punctului transmis poate fi marcata şi cu ajutorul uni.; dispozitiv de centrare fixat in golul practicat în planşeu . Se recomandă ca, în acest mod să fie transmise intersecţii de linii de bază sau de poziţionare, în raport cu care se poate realiza cu uşurinţă la fiecare nivel, transmiterea acestora.

8.10. Transmiterea unui punct prin vizare directă spre partea inferioară se realizeaza prin calarea instrumentului pe planşeul pe care se doreşte transmiterea punctului şi centrarea prin vizarea în jos a marcajului acestuia . Poziţia punctului transmis poate fi marcată ca şi în cazul transmiterii prin vizare ascesională,

8.ll. Transmiterea unui punct prin vizare excentrică spre partea inferioară este similară cu metoda indicată la punctul 8.10 dar în acest caz, centrarea instrumentului pe marcajul punctului ce urmează a fi transmis, nu mai este o condiţie obligatorie.  În cîmpul de viză al firului cu plumb optic, se va aşeza o riglă, în unghi drept faţă de linia de bază şi se va citi distanţa dintre linia de bază şi linia de viză. Pe planşeul pe care urmează să fie transmis punctul se marchează poziţia punctului transmis, prin măsurare cu rigla . Se procedează similar cu cea de a doua linie de bază, transmiţîndu­se punctul corespunzător. Se trasează cele două linii şi la intersecţia acestora se va regăsi poziţia corect transmisă a punctului de bază. Cînd punctele sînt transmise pe distanţe verticale mari, se recomandă ca măsurarea distanţelor dintre linia de viză şi liniile de bază să se facă cu rigla în formă de sector circular , pe care gradaţiile sînt semiconcentrice. O astfel de riglă se plasează cu mai multă uşurinţă în cîmpul de viză al instrumentului

TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA GRINZILOR DE POD RULANT

9.1. Trasarea şi poziţionarea stîlpilor ce susţin grinzi pentru poduri de rulare constau în : 9.1.1. — lucrări pregătitoare ce se referă la : — numerotarea stîlpilor conform axelor de montaj ; — trasarea pe stîlpi a unor repere axiale la bază pentru poziţionarea în plan, — la partea superioară — pentru verticalizare — precum şi a unui semn orizontal la bază, pentru determinarea cotei în raport cu care urmează să fie poziţionate restul elemntelor structurale — inclusiv grinzile de susţinere a podului rulant ; — plantarea, la partea superioară a fundaţiilor, a unor semne topografice pe care se transpun, cu instrumente optice (de preferinţă teodolite), axele transversale şi longitudinale ale secţiunii stîlpului . — trasarea şi marcarea axelor grinzilor la extremităţile acestora. 9.1.2. — lucrări de poziţionare a stîlpilor ce se referă la : — determinarea prin nivelment geometric a cotelor reperelor 9 şi —eventual a feţelor superioare ale consolelor ; — verticalizarea stîlpilor — de preferinţă cu instrumente optice (teodolite) — sau prin excepţie prin utilizarea firului cu plumb.

9.2. Trasarea şi poziţionarea grinzilor pentru poduri de rulare se efectuează după finalizarea poziţiei stîlpilor de susţinere şi constau în : 9.2.2. Trasarea poziţiei de montare (asamblare) a grinzilor finalizate prin marcarea acestora pe consolele stîlpilor şi anume : — în plan orizontal, prin înscrierea pe console şi pe una din feţele longitudinale; — în plan vertical, prin însemnarea cotei feţei superioare a grinzilor — pe feţele adiacente ale stîlpilor sau pe consolele acestora (în acest caz se va ţine seama de înălţimea grinzii e rulare) . Stîlpul metalic (cu aplicaţie la stîlpul port­macara): 1 — fundaţia; 2 — suprafeţe finisate pentru trasarea semnelor topografice; 3 — papucul (sabotul) stîlpului metalic; 4 stîlpul metalic profilat; 5 — consolă; 6 — grinda căii de rulare a podului macara; 7 — şina căii de rulare; 8, 8′ — rizuri axiale verticale; 9 — rizuri orizontale; 10 — buloane de ancorare; 8″ — transpunerea axelor pe semnele topo; 11 — placă de sprijin a stîlpului. . Stîlpul de beton armat (cu aplicaţie la stîlpul port­macara).

9.2.3. In vederea compensării diferitelor abateri aferente caracteristicilor geometrice ale elementelor precum şi a celor de montaj a fundaţiilor şi stîlpilor de susţinere, înaintea lucrărilor de trasare şi materializare a poziţiei de montaj a grinzilor de rulare, se va efectua, în mod obligatoriu, un releveu al tuturor punctelor de poziţionare — atît în plan orizontal cît şi vertical în raport cu care se vor definitiva axele şi cotele de nivel reale ale grinzilor de rulare ce urmează a fi trasate. Observaţie : La executarea releveului (în plan orizontal şi vertical), se vor utiliza în mod obligatoriu instrumentele optice care să permită furnizarea de valori cantitative ce urmează să fie prelucrate ulterior în vederea precizării poziţiei optime de trasare a axelor şi cotelor de nivel.

9.2.4. Trasarea poziţiei definitive de montare — în plan orizontal şi vertical, — după efectuarea releveului — va trebui să asigure următoarele toleranţe de trasare a poziţiei grinzilor (pe toată lungimea de referinţă a acestora) : — în plan orizontal : 16 mm (± 8 mm) — în plan vertical : 10 mm (± 5 mm) 9.2.5. Inainte de montare se vor efectua verificări ale poziţiei toleranţelor conform pct. 9.2.4, după cum urmează : — în plan orizontal ; folosind instrumente optice (teodolite) şi instrumente de măsurare a distanţelor de precizie corespunzătoare (rulete metalice ; rigle metalice etc.) prin : — verificarea directă a echidistanţei în plan orizontal la fiecare pereche de stîlpi (cu ajutorul ruletei metalice şi a riglelor metalice. Observatii: La măsurarea distanţelor cu ajutorul ruletei se va ţine seama de corecţiile de săgeată şi întindere corespunzătoare : — verificarea prin măsurare paralactică , instalînd la sol teodolitul şi măsurînd unghiul cuprins între vizele făcute către mărcile de vizare φ (L = 2 S tg ­­­­) : 2 — în plan vertical folosind instrumente optice (nivele) amplasate la capătul fiecărui fir de stîlpi longitudinali pe eşafodaje cu stabilitate şi rigiditate corespunzătoare cu ajutorul cărora se va trasa planul de nivel convenit prin proiect ; — paralelismul poziţiei grinzilor de rulare se execută fie prin : • măsurarea distanţei (cu ajutorul ruletei) dintre axele acestora, la unul din extremităţile similar de stîlpi, aliniamentul axelor fiecărui şir de grinzi urmînd a se face prin aliniament longitudinal utilizînd instrumente optice amplasate pe eşafodaje corespunzătoare la îmbinarea fiecărui şir de grinzi ; în acest caz abaterea limită la paralelismul axelor grinzilor poate fi de 3 mm pentru lungimea mai mică de 100 m şi de 5 mm pentru lungimi mai mari de 100 m ; • măsurarea distanţei (cu ajutorul ruletei) între axele grinzilor pentru fiecare pereche de stîlpi transversali ; în acest caz abaterea luată la paralelisimul axelor grinzilor poate fi de 5 mm pentru lungimi mai mici de 100 m şi de 8 mm pentru lungimi mai mari de 100 m.

10. TRASAREA ŞI POZIŢIONAREA ŞINEI DE RULARE A PODURILOR RULANTE

10.1. In plan orizontal trasarea şi poziţionarea şinelor de rulare se va face în raport cu axele grinzilor de rulare (trasate şi poziţionate conform prevederilor cap. 9 — dacă şina nu sprijină direct pe grindă (cazul general) ci pe o placă metalică fixată printr­o garnitură elastică, se marchează la început, prin chemarea mijlocului plăcii, faţă de care urmează să se monteze şi fixeze traversele şinei.

10.2. Pentru verificarea şi definitivarea poziţiei de fixare în plan orizontal a şinei. La una din extremităţile deschiderii, se instalează un instrument optic de măsurare( de preferinţă teodolitul), la o asemenea distanţă faţă de axa şinei, încît axa de vizare a lunetei să nu treacă dincolo de marginea plăcii metalice. La cealaltă extremitate a deschiderii, la aceeaşi distanţă faţă de axa sinii, se chernează pe placă, punctul B’ vizînd pe o ţintă (de ex. cui) ţinut în punctul B’, se chernează punctele A 1, A 2, A 3…A 4 pe toate celelalte plăcuţe ale şinei. Poziţia definitivă a şinei se corectează definitiv cu rigla milimetrică, la nivelul tălpii şinei, în raport cu punctele cherneruite, ţinînd seama de distanţa de la marginea tălpii pînă la axa şinei.

10.3. Trasarea şi poziţionarea şinei de pe axul opus (adiacent — în secţiune transversală —) se poate efectua după una din modelele ce urmează : — separat pentru fiecare şină ; — prin aplicarea distanţei de proiect (ecartament), prin măsurare cu ruleta în stare suspendata (la aceeaşi înălţime a consolei stîlpilor) ; — prin aplicarea distanţei de proiect, prin măsurare cu ruleta la nivelul solului (coborîrea punctelor de măsurare făcîndu­se fie cu mijloace optice, fie cu firul cu plumb) ; — prin măsurători paralâctice  ; — electronic.

Observaţii: 1. In cazul măsurătorilor de distanţe cu ruleta în stare suspendată, valoarea rezultată (1),va trebui corectată cu mărimea dorită săgeţii ruletei(c) pentru a obţine valoarea reală a corzii 10 (conform fig. 45). 10 = 1 — c unde : 8f2 c = ­­­­­ 3l f = (a — b) Valorile a şi b reprezintă citiri pe nivelele din punctul B şi de la mijloc. 2.Dacă soluţia de fixare a şinelor pe traverse împiedicăchemarea punctelor pe plăcuţele metalice sau dacă şina esteîn prealabil sudată de plăcuţe şi se poate deplasa odată cu ele, pentru poziţionarea faţă de reazemul iniţial, se va întocmi înprealabil un tabel cu schema distanţelor şi cotelor care va servila alegerea şi fixarea poziţiei punctelor celor mai convenabile.

10.4. Verificarea şi poziţionarea definitivă a şinei în plan vertical se execută în mod similar cu verificarea şi poziţionarea definitivă’ a grinzii de rulare în raport cu aceleaşi rizuri de pe feţele stîlpilor. Corecturile ce pot apare necesare în special în zonele de joncţiune dintre grinzi, — se vor efectua cu bailagăre calibrate.

11. DISPOZIŢII FINALE

11.1. Executarea trasării lucrărilor de detaliu în construcţie se ef.ectuează de echipe alcătuite din specialişti capabili să utilizeze corespunzător diferitele instrumente pe care le folosesc şi să interpreteze, în corespondenţă cu condiţiile reale de efectuare a măsurătorilor, rezultatele activităţii lor. 11.2. Lucrătorii din activitatea de trasare trebuie să cunoască : — principiile de alcătuire şi funcţionare a instrumentelor ce le utilizează ; — cerinţele privind corecţiile ce trebuie să fie aduse rezultatelor citirilor, în raport cu dereglările inerente survenite în timpul exploatării instrumentelor ; — corecţiile ce trebuie să fie aduse citirilor în funcţie de diferenţa condiţiilor reale de efectuare a măsurătorilor, în raport cu cele de etalonare a instrumentelor şi aparaturii. 11.3. Este necesar ca, periodic, instrumentele utilizate să fie supuse verificării metrologice, conform prescripţiilor în vigoare. 11.4. Ori de cîte ori se constată că rectificările directe, permise de prospectele instrumentelor, nu conduc la diminuarea sau eliminarea erorilor sistematice constatate la instrumentele ce se utilizează, acestea nu vor mai fi folosite pînă la punerea lor în stare de funcţionare de către ateliere competente şi atestarea posibilităţii de folosire în continuare de către organele metrologice de stat. 11.5. La executarea lucrărilor de trasare se vor respecta normele de protecţie a muncii în vigoare.

CUPRINS 1. Generalităţi 2. Instrumente şi dispozitive utilizate la trasare Instrumente şi dispozitive pentru trasarea unghiurilor Instrumente şi dispozitive pentru trasarea lungimilor Instrumente şi dispozitive pentru trasarea cotelor Instrumente şi dispozitive pentru transmiterea pe verticală a punctelor Alte instrumente utilizate la trasare 3. Trasarea axelor principale ale construcţiilor 4. Trasarea lucrărilor de terasamente Trasarea lucrărilor de suprafaţă Trasarea lucrărilor lineare 5. Trasarea lucrărilor de fundaţii Trasarea poziţiei cofrajelor pentru fundaţii continue din beton Trasarea poziţiei fundaţiilor izolate (pentru stîlpi) din beton şi metal 6. Trasarea şi poziţionarea elementelor în plan orizontal 7. Trasarea cotelor de nivel şi verticalizarea componenţilor construcţiilor Trasarea cotei de nivel la cofraje şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel la elemente prefabricate de pereţi (panourimari) şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel a bazei stîlpilor prefabricaţi şi verificarea verticalităţii acestora Trasarea cotei de nivel a grinzilor şi elementelor de planşeu prefabricate 8. Transmiterea la trasare a punctelor şi liniilor Transmiteri cu ajutorul teodolitului Transmiterea cu ajutorul firului cu plumb optic 9. Trasarea şi poziţionarea grinzilor de pod rulant 10. Trasarea şi poziţionarea şinei de rulare a podurilor rulante 11. Dispoziţiuni finale

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Read Full Post »