Normativ NP 040­02 privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ORDINUL Nr. 607 din 21.04.2003

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

ORDINUL Nr. 607 din 21.04.2003

pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri”, indicativ NP 040­02,

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,

Având în vedere procesul verbal de avizare nr. 72 /14.10.2002 al Comitetului Tehnic de Specialitate

„Fizica construcţiilor şi cerinţe funcţionale pentru construcţii”,

Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, emite următorul:

ORDIN:

Art. 1. ­ Se aprobă reglementarea tehnică „Normativ privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri”, indicativ NP 040­02, elaborată de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti Şi prevăzută în anexa1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

1   Anexa  se  publică în  Buletinul Construcţiilor editat  de  Institutul  Naţional  de  Cercetare ­Dezvoltare în  Construcţii şi  Economia

Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti.

Art. 3. ­ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi a amenajării teritoriului  nr.  15/N  din  22  aprilie 1993 pentru aprobarea reglementării tehnice „Instrucţiuni tehnice pentru utilizarea foilor de bitum aditivat la hidroizolaţiile acoperişurilor”, indicativ C 246 ­1993, îşi încetează aplicabilitatea.

Art. 4. ­ Direcţia generală tehnică în construcţii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,

Marius Sorin Ovidiu BOTA,

Secretar de stat

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA Şl EXPLOATAREA HIDROIZOLAŢIILOR LA CLĂDIRI, INDICATIV NP 040­02

Elaborat de:

Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti

Director general: prof. dr. ing. Dan LUNGU

Director Departament Fizica Construcţiilor. Instalaţii

dr. ing. loan PEPENAR

Şef Laborator: ing. Sergiu MELINTE Responsabil de proiect: arh. Eugen POPESCU Colectiv de specialişti: arh. Eugen POPESCU

ing. Sergiu MELINTE

arh. Vicenţiu TOMA

ing. Silviana CONSTANTIN

ing. lolanda ŞERBAN tehn. Victorina SASU tehn. Cristian ARSENE tehn. Liliana BARBU

Avizat de:

DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ÎN CONSTRUCŢII Director general: ing. Ion STĂNESCU Responsabil de temă: ing. Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS

1. Prevederi generale

1.1. Obiect

1.2. Domeniul de aplicare

1.3. Referinţe principale

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

2.Principii privind proiectarea, executarea şi utilizarea hidroizolaţiilor

2.1. Principii privind proiectarea

2.2. Principii privind executarea

2.3. Principii privind exploatarea

3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante la clădiri

3.1. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale acoperişurilor şi a altor

elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice

3.2. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale clădirilor şi părţilor de clădiri împotriva exfiltraţiilor

3.3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale elementelor sau părţilor de clădiri,

amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

4.Sistem practic de evaluare a structurilor hidroizolante; sistemul I.P.T

5. Principii esenţiale de evaluare a materialelor hidroizolante

6. Consideraţii privind stabilirea nivelurilor de performanţă corespunzătoare structurilor şi materialelor hidroizolante                        în funcţie de zonarea geoclimatică

7.Prezentarea materialelor hidroizolante de uz curent

7.1. Membrane bituminoase

7.2. Materiale hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară

7.3. Membrane polimerice

7.4. Materiale hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară

8. Alcătuirea structurilor hidroizolante

8.1. Alcătuirea structurilor hidroizolante la acoperişurile tip terasă

8.2. Alcătuirea structurilor hidroizolante împotriva exfiltraţiilor

8.3. Alcătuirea structurilor hidroizolante a elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran (socluri, fundaţii, subsoluri) împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

9. Condiţii privind verificarea calităţii şi urmărirea comportării în timp a hidroizolaţiilor

9.1. Condiţii privind verificarea calităţii

9.2. Urmărirea comportării în exploatare

10. Măsuri privind protecţia şi igiena muncii

11. Măsuri privind prevenirea şi stingerea incendiilor

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4A Anexa nr. 4B Anexa nr. 4C

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6A Anexa nr. 6B

Anexa nr. 6C Anexa nr. 6D Anexa nr. 6E

Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

Anexa nr. 9

Hărţi zonare geoclimatică

NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA ŞI EXPLOATAREA HIDROIZOLAŢIILOR LA CLĂDIRI

Indicativ

NP 040­2002

1. PREVEDERI GENERALE                 1.1. Obiect

Prezentul normativ cuprinde următoarele prevederi în conformitate cu Legea nr. 10/95:

a. Prevederi exigenţiale:

­   principii  privind proiectarea, executarea şi  utilizarea hidroizolaţiilor;

­ principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante;

­  sistem practic de evaluare a structurilor hidroizolante:

sistemul I.P.T.;

­ principii de evaluare a materialelor hidroizolante.

b. Prevederi informative:

­ specificaţii de zonare geoclimatică;

­ prezentarea materialelor hidroizolante de uz curent;

­ alcătuirea structurilor hidroizolante. c. Anexe

Notă: în cadrul prezentului normativ se fac referiri şi exemplificări şi la alte elemente ce fac parte din conceptul de hidroizolaţie.

Elaborat de:

Institutul National de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor­ ÎNCERC Bucureşti
Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI, cu ordinul

nr. 607 din 21.04.2003

1.2. Domeniul de aplicare

1.2.1. Prevederile prezentului normativ se adresează proiectanţilor, executanţilor şi beneficiarilor (utilizatorilor) de lucrări de construcţii, precum şi organelor de avizare, control şi responsabililor tehnici cu execuţia din domeniul construcţiilor civile, industriale şi agrozootehnice.

1.2.2. Prevederile prezentului normativ se referă la hidro­izolaţiile continue şi omogene la clădiri supuse acţiunii apelor, neagresive chimic, cu sau fără presiune hidrostatică (infiltraţii şi/sau exfiltraţii).

1.2.3. Hidroizolaţiile continue şi omogene la care se referă prezentul normativ constau din:

1.2.3.1. Materiale hidroizolante bituminoase continue ­ membrane nearmate sau armate (cu armare, simplă sau dublă, cuprinsă în masă, sau cu strat de armare ca suport);

1.2.3.2. Materiale hidroizolante polimerice continui ­ membrane extrudate sau calandrate, nearmate sau armate (cu armare simplă sau dublă cuprinsă în masă şi/sau cu sau fără strat de armare ca suport);

1.2.3.3. Materiale hidroizolante din mase omogene, bituminoase sau polimerice, cu aplicare peliculară în unul sau mai multe straturi, cu sau fără strat/straturi de armare.

1.2.4. Prevederile prezentului normativ NU se referă la:

­ hidroizolaţii la construcţii speciale (drumuri şi poduri, tuneluri, bataluri, gropi ecologice);

­ hidroizolaţiile cu plăci metalice;

­ impermeabilizări în masă sau de suprafaţă a elementelor de construcţie (betoane, tencuieli, şape);

­ impermeabilizări ale solului;

­ ecranări şi drenaje de protecţie a părţilor de construcţie subterane;

­ învelitori la acoperişuri cu pantă generală mai mare de 5%;

­ reabilitări şi reparaţii ale hidroizolaţiilor.

1.3. Referinţe principale

1.3.1. Referinţe naţionale

• Legea 10/95 privind calitatea în construcţii;

• SR­ISO 6240/97 ­ Norme de performanţă în construcţii­conţinut şi prezentare;

• Normativ cadru privind detalierea conţinutului cerinţelor stabilite prin Legea 10/95;

• Seria C. 107 ­ Normative pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice la clădiri;

• SR 137/95 ­ Materiale hidroizolante bitumate. Reguli şi metode de verificare;

• P. 130/99 ­Normativ privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor;

• P. 100/92 ­ Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor, inclusiv completare şi modificare cap.

11, 12(MLPAT71/N/96);

• P. 118/99 ­ Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor;

• SR 1907/1/97 ­ Calculul necesarului de căldură. Prescripţii de calcul;

•     STAS 10101/20/90 ­ Acţiunea vântului;

• STAS 10101/21/92 ­ Încărcări date de zăpadă;

• STAS 2921/76   ­ Construcţii civile industriale şi agrozootehnice;

­ Lucrări de hidroizolaţii;

­ Determinarea impermeabilităţii;

• STAS 6615/1­74 ­ Adezivi pe bază de elastomeri;

­ Determinarea vâscozităţii;

• STAS 6622/88  ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii

­ Condiţii tehnice generale de calitate;

• STAS 8622/88 ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii

­ Condiţii tehnice de calitate;

• STAS 9199/73 ­ Masticuri bituminoase pentru izolaţii la construcţii

­ Metode de analiză şi încercări.

• HG 925/95 ­ Regulament de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi construcţiilor;

• Legea 90/96 ­ Legea protecţiei muncii completată cu Legea

177/2000;

• Norme generale de protecţia muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii­1996;

• Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu Ordinul nr.9/N/l5.03.1993 al MLPAT;

• Normativ cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr.225/95;

• OGR nr.60/97 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr.212/97;

• Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu Ordinul MI nr.775/98;

• Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente

acestora, indicativ C 300 aprobat cu Ordinul nr. 20/N al   MLPAT;

• Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor­ D.G.P.S.I.­001, aprobate cu Ordinul MI nr. 1023/99;

•        Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor­ D.G.P.S.I.­002, aprobate cu Ordinul MI nr. 1080/2000.

1.3.2. Referinţe străine

• Directive Generale UEAtc privind etanşeitatea la construcţii (caietCSTBnr.1812);

• Directive tehnice unificate, seria 20 şi 43 (CSTB), privind etanşeitatea construcţiilor;

• Directive   europene   privind   produsele   pentru   construcţii (89/106/CEE);

• Ghidul performanţelor în construcţii (elaborate de CSTC şi SECO)din 1990.

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

1.4.1. Terminologie conform STAS 2355/1­85 (Construcţii Civile, Industriale şi Agrozootehnice.

Lucrări de hidroizolaţii în construcţii. Clasificare şi terminologie)

1.4.2. Terminologie (adoptată suplimentar):

1.4.2.1. Etanşeitate ­ termen generic ce defineşte impermeabilitatea construcţiilor (părţi şi. elemente de construcţii) împotriva apei şi/sau a umidităţii, care cuprinde şi domeniul hidroizolaţiilor la clădiri (ce fac obiectul prezentului normativ);

1.4.2.2. Hidroizolaţie ­ structura etanşă, continuă şi omogenă  de protecţie a elementelor sau părţilor de construcţie împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor apei şi/sau a umidităţii naturale a mediului;

1.4.2.3. Membrane (membrane hidroizolante) ­ termen generic ce defineşte totalitatea  materialelor hidroizolante sub formă de foi groase ambalate în suluri;

1.4.2.4. Mase omogene cu aplicare pe licit/ară ­ termen generic ce defineşte totalitatea materialelor hidroizolante sub formă semifluidă cu diverse vâscozităţi;

1.4.2.5.  Terase utilitare ­ termen ce defineşte categoria teraselor ce comportă funcţiuni utilitare în exploatare:

a) Terase circulabile pietonal ­ terase de acces şi/sau flux pietonal (cu utilizare redusă sau intensă);

b) Terase carosabile ­ terase apte accesului şi parcajului auto;

c) Terase cu utilitate multiplă (mixte).

1.4.2.6.  Terase necirculabile cu structură hidroizolantă autoprotejată ­ terase pe care nu se circulă sau cu circulaţie ocazională, dirijată, care au ca strat superior al structurii hidroizolante o membrană hidroizolantă autoprotejată (pentru acces ocazional se prevăd zone special întărite şi marcate ce comportă o circulaţie uşoară);

1.4.2.7.  Terase necirculabile cu  protecţie suplimentară  grea ­terase pe care nu  se circulă  sau  cu circulaţie ocazională (peste structura hidroizolantă se prevede protecţie grea din pietriş, dale sau şapă);

1.4.2.8.  Terase ranversate ­ terase pe care nu se circulă cu structuri                             termohidroizolante                                                                                                            inversate

(termoizolaţia   lestată   este

pozată  peste structura  hidroizolantă  aplicată  direct  pe  elementul structural suport);

1.4.2.9.  Armare (strat ­ straturi de armare) ­ materiale sub formă de împâslituri (voaluri) folii, ţesături, plase, care se includ în structura internă a membranelor hidroizolante sau care întăresc straturile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară;

1.4.2.10.  Autoprotecţie (membrane sau structuri hidroizolante autoprotejate) ­ protecţie cu materiale minerale (granulare sau în paiete), folii sau pelicule aplicate în procesul de fabricaţie pe faţa superioară a membranelor hidroizolante sau materiale hidroizolante (membrane sau pelicule) rezistente la factorii de mediu prin natura compoundului din care sunt fabricate;

1.4.2.11. Independent sau flotant ­ mod de aplicare fără aderenţă la suport a unei folii, foi, membrane sau structuri hidroizolante;

1.4.2.12.   Semiaderent ­ mod de aplicare a unei folii, foi, membrane sau structuri hidroizolante prin lipire în puncte, benzi (fâşii) continui sau discontinui, într­un procent stabilit;

1.4.2.13. Aderenţa totală (totală aderenţă) ­ mod de aplicare a unei membrane sau structuri hidroizolante prin sudură sau lipire continuă, omogenă pe întreaga suprafaţă;

1.4.2.14. Strat de separare (desolidarizare) ­ folie sau foaie aplicată flotant între diverse substructuri ale structurilor termo­hidroizolante sau aplicată sub stratul de protecţie grea, cu rol de a împiedica aderenţa şi/sau rol de protecţie;

1.4.2.15.   Strat de desolidarizare ­ strat din foaie, folie, împâslitură etc. intercalat între alte straturi ale structurii termohidro­izolante cu rol de a împiedica aderenţă şi/sau de protecţie.

1.4.2.15. Difuzie (strat difuzie) ­ strat cu rol de repartizare uniformă şi migrare a vaporilor de apă.

1.4.3. Explicitare termeni

1.4.3.1. Sistemul IPT­ sistem de apreciere calitativă globală pe criterii şi niveluri de performanţă a structurilor hidroizolante (detaliat în capitolul IV) ce cuprinde:

­ I  impermeabilitatea la apă;

­  P rezistenţa Ia perforare (Ps ­ perforare statică şi Pd ­perforare dinamică);

­ T comportamentul la temperaturi ridicate.

1.4.3.2.   Criterii şi niveluri de performanţă a materialelor hidroizolante (detaliat în capitolul V) ce cuprinde următorii parametri definitorii, principali:

­ R forţa de rupere la tracţiune;

­ A alungirea la rupere la tracţiune;

­ F  flexibilitatea la temperaturi scăzute.

1.4.3.3. Suport       ­ termen        ce        defineşte        natura        suprafeţei        pe        care se aplică hidroizolaţia:

a)  Suport rigid ­ beton monolit sau prefabricat, şape (slab armate, din mortar de ciment) ­ constituie suport cu deformaţii neglijabile, comportă orice tip de materiale hidroizolante;

b) Suport elastic ­ suport deformabil (panouri profilate metalice, astereală din lemn sau din plăci celulozice aglomerate) cu săgeată maxim admisibilă de 1/150­comportă hidroizolaţii cu membrane;

c)  Suport semirigid ­ plăci termoizolante, semirigide simplu pozate, lipite în puncte, continuu sau fixate mecanic pe suport rigid, ce pot fi supuse unui efort de compresiune

maxim de 8 N/cm2 pentru o deformaţie maximă de 10% (exemplu: plăci din polistiren expandat sau extrudat, plăci din poliuretan, etc.) ­ comportă hidroizolaţii cu membrane;

d) Suport semielastic ­ plăci termoizolante fixate mecanic, lip it e continuu sau în puncte pe suport rigid, elastic sau semirigid, ce pot fi supuse unui efort de 0,2 N/cm2, cu o deformaţie maximă de 5% la un coeficient de revenire de minim 0,90 (exemplu: plăci vată minerală de minimum          140 kg/m3) ­ comportă hidroizolaţii cu membrane.

1.4.3.4. Structura hidroizolantă ­ termen ce defineşte un sistem structural monostrat, bistrat sau multistrat din materiale hidroizolante:

a)  Structurile hidroizolante pot fi constituite din membrane hidroizolante (bituminoase sau polimerice)

sau din mase omogene cu aplicare peliculară (bituminoase sau polimerice);

b) Structurile hidroizolante d i n membrane se aplică pe suport în următoarele variante:

• simplu  pozate  direct  pe  elementul  suport  sau  cu  intercalarea  unui  strat  de  separare  (cu asigurarea etanşeităţii suprapunerilor);

• lipite continuu. în următoarele moduri:

­ lipire cu adezivi specifici la cald (masticuri bituminoase) sau la rece (adezivi bituminoşi şi/sau polimerici);

­ sudură cu flacăra sau cu aer cald (sau sudură cu microunde a  suprapunerilor  unor

membrane polimerice);

­ autoaderenţă (cu film de protecţie ce se îndepăr tează); suprapunerile se lipesc sau se sudează.

• lipite discontinuu, în următoarele moduri:

­ cu adezivi specifici,  la cald sau  la rece,  în  puncte sau benzi;

­ prin topirea superficială a reliefului (benzi sau ploturi) cu care este prevăzută membrana

hidroizolantă (bituminoasă);

­ în puncte sau benzi autoadezive);

­ cu adezivi specifici, la cald sau la rece, prin intercalarea unei folii sau foi perforate.

• simplu   pozate,   cu  fixare  mecanică   (cu  asigurarea etanşeităţii suprapunerilor);

• lipite continuu  sau discontinuu, cu fixare mecanică suplimentară.

Note:

­ membranele ce compun structurile hidroizolante multistrat se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici la cald sau la rece şi prin sudură (nu se recomandă prin autoaderenţă);

­ structurile hidroizolante din mase omogene, simple sau armate, se aplică numai pe suport rigid (în straturi succesive) manual sau mecanic (cu sau fără straturi de armare).

1.4.3.5. Structurile hidroizolante din membrane se protejează faţă de factorii de mediu în unul d i n următoarele moduri:

a) Autoprotejate (din fabricaţie) cu:

­   materiale  minerale (granule,  paiete) ­  la  membrane bituminoase;

­ folii metalice (prin dublare) din aluminiu, cupru, inox ­ la membrane bituminoase;

­ foi polimerice (prin dublare) ­ la membrane polimerice;

­ pelicule (lacuri, vopsele)­ la membrane polimerice;

­ prin natura compoundului din care este realizat materialul hidroizolant ­ la membrane bituminoase şi polimerice.

b) Protejate pe şantier cu:

­ pelicule de protecţie (reflectante) ­ la membrane bituminoase şi polimerice;

­  acoperire cu pietriş sau dale (protecţie grea > 40 kg/m2), cu sau fără strat de desolidarizare ­ la membrane bituminoase şi polimerice;

­  acoperire cu elemente prefabricate sau turnate (având rol constructiv sau rol de protecţie şi de uzură în cazul teraselor utilitare) cu sau fără strat de desolidarizare ­ la membrane bituminoase;

­  acoperire cu plăci sau mase termoizolante protejate spre exterior (structuri ranversate) pelicular

sau cu protecţie grea cu sau fără strat de desolidarizare ­ Ia membrane bituminoase şi polimerice.

1.4.3.6. Structurile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară se protejează faţă de factorii de mediu în unul din următoarele moduri:

•   autoprotejate (din fabricaţie) în masă, prin natura compoundului din care sunt realizate;

• protejate pe şantier cu:

­ pelicule de protecţie (reflectante);

­ acoperire cu dale sau pietriş (protecţie grea > 20     kg/m2), cu intercalarea unui strat de desolidarizare;

­ acoperire cu folii, ţesături sau împâslituri.

1.4.4. Configuraţia structurilor termohidroizolante

(noţiuni suplimentare contextului dar definitorii prezentului normativ):

a) Structurile termohidroizolante pot fi:

­  structuri clasice; în care structura termoizolantă este cuprinsă între structura hidroizolantă şi elementul structural suport (se menţionează că stratul de difuzie şi bariera contra vaporilor fac parte din structura termoizolantă);

­structuri ranversate;  în care termoizolaţia  este aplicată  peste     structura     hidroizolantă    (spre exterior).   Termoizolaţia ranversată poate fi realizată cu materiale aplicate direct (poliuretan spumat) sau prin pozarea de plăci (sticlă spongioasă sau polistiren extrudat), protejate;

­  structuri  distincte  (separate);  hidroizolantă  şi  termo­izolantă  (în  care  termoizolaţia  este prevăzută în interiorul construcţiei, sub elementul suport al hidroizolaţiei).

b)   Structurile   termohidroizolante   clasice au    următoarea configuraţie (de la exterior spre interior):

­ structura hidroizolantă autoprotejată sau protejată suplimentar, aplicată în aderenţă totală, semiflotant sau flotant pe structura termoizolantă; (se va prevede strat difuzant sub hidroizolaţia aplicată pe termoizolaţia ce implică procedee umede sau pe suport cu umiditate proprie peste nivelul

admisibil);

­ structura termoizolantă (monostrat, bistrat sau mixtă);

­   protecţia          termoizolaţiei          (faţă          de          vaporii          de          apă          aflaţi la           interiorul           construcţiei)           este           alcătuită           din           bariera           contra vaporilor, cu sau fără strat de difuzie.

c) Structurile hidroizolante cu membrane bituminoase se pot  aplica pe toate tipurile de suport, conform următorului tablou:

Tipul suportului	Tipul teraselor / mod de aplicare
	T.N.G.			T.N.A.		T.P.
	f.	s.	t.	s.	t.	f.	s.	t.
SUPORT RIGID• beton, şapă • beton uşor turnat sau spumat	X X	X X	X X	X X	X X	X X	X X	X X
SUPORT ELASTIC• lemnsau plăci fibrolemnoase1	X	X		X		X	X

1 Pe suport din lemn sau plăci fibrolemnoase primul strat hidroizolant se va fixa mccanic.

Tipul suportului	Tipul teraselor / mod de aplicare
	T.N.G.			T.N.A.		T.P.
	f.	s.	t.	s.	t.	f.	S.	t.
SUPORT SEMIRIGID•      plăci poliuretan sau polistiren (cu sau fără caşerare)1 •      plăci plută (cu sau fără strat de caşerare) •      plăci perlit (cu sau fără strat de caşerare) •      plăci sticlă spongioasă	x x x x	x x x x	x x x x	x x x x	x x x x	x x x x	x x x x	x x x x
SUPORT SEMIELASTIC•     plăci rigide vată minerală (cu sau fără strat de caşerare)2	X		X		X	X		X

T.N.G.   = terase necirculabile cu protecţie suplimentară, grea;

T.N.A.   = terase necirculabile cu structura hidroizolantă autoprotejată;

T.P.       = terase circulabile pietonal. f. = flotant

s.          = semiaderenţă

t.          = aderenţă totală

d) Structurile hidroizolante cu membrane polimerice (de regulă structuri monostrat) se aplică de regulă pe suport rigid dar se pot aplica şi pe suport elastic, semirigid sau semielastic cu respectarea strictă a prevederilor producătorului (de membrane polimerice);

Membranele polimerice se aplică de regulă cu fixare mecanică şi sudarea/lipirea suprapunerilor conform prevederilor producătorului.

1 Pe suport din poliuretan sau polistiren se poate aplica în semiaderenţă sau aderenţă totală în cazul membranelor autoadezive, special concepute; se poate aplica la T.P. cu circulaţie redusă.

2 Pe suport din vată minerală, primul strat hidroizolat se va fixa mecanic; pe suport    din vată minerală caşerată din fabricaţie cu

membrană hidroizolantă. se aplică în semiaderenţă sau in totală aderenţă; se poate aplica la T.P. cu circulaţie foarte redusă.

2. PRINCIPII PRIVIND PROIECTAREA, EXECUTAREA ŞI UTILIZAREA HIDROIZOLAŢIILOR

2.1. Principii privindproiectarea 2.1.1. Principii generale

2.1.1.1. Documentaţia  de  execuţie privind  hidroizolarea  clădirilor  împotriva  apei  şi/sau  a  umidităţii mediului se va întocmi conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice în construcţii, în vigoare şi în concordanţă cu prevederile producătorilor de materiale hidroizolante.

2.1.1.2. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare a clădirilor se va elabora de către firme şi/sau persoane specializate, autorizate.

2.1.1.3. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare va fi elaborată explicit, pe stadii fizice distincte, cu prezentarea lucrărilor de alt specific şi corelarea acestora cu lucrările de hidroizolare propriu­zise (după caz).

2.1.1.4. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare se va întocmi în baza temei­program elaborate în baza următoarelor date definitorii:

a)  Definirea şi determinarea condiţiilor şi exigenţelor stabilite de beneficiar (utilizator);

b) Stabilirea şi definirea din punct de vedere structural şi funcţional al tipului de clădire, sau element al clădirii ce se hidroizolează;

c) Stabilirea condiţiilor geologice (studiu geo, nivel mediu Şi maxim al apelor freatice) şi de zonare geoclimatică, după specificul hidroizolaţiei;

d)   Stabilirea modurilor, parametrilor şi nivelurilor de acţionare curentă şi maxim­potenţială a

apei sau a umidităţii mediului asupra obiectului ce se hidroizolează;

e) Definirea tipului de hidroizolaţie preconizat.

2.1.1.5. Documentaţia de execuţie a lucrărilor de hidroizolare a clădirilor împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului va cuprinde memoriul justifîcativ­explicativ (justificarea soluţiei adoptate în contextul datelor de temă, implicaţiile în relaţie cu lucrările conexe, de alt specific), cantităţi de lucrări pe stadii fizice, necesar de materiale, resurse şi utilaje precum şi piesele desenate de ansamblu şi detaliile caracteristice.

2.1.1.6. Documentaţia de execuţie va cuprinde specificaţiile privind reglementările tehnice de referinţă, standardele sau agrementele tehnice ale materialelor, durabilitatea apreciată a structurilor hidroizolante preconizate şi condiţiile de utilizare.

2.1.1.7. Pentru lucrări de hidroizolare de amploare sau cu condiţii de pericol privind incendiile, exploziile sau accidentările, se vor elabora proiecte tehnologice şi caiete de sarcini cu abordarea distinctă a măsurilor P.S.I. şi de protecţia muncii.

2.1.1.8. Proiectantul şi beneficiarul pot opri lucrările de execuţie în cazul în care se constată abateri de la prevederile documentaţiei de execuţie, a prescripţiilor şi reglementărilor în vigoare.

2.1.2. Principii particulare

2.1.2.1. La proiectarea hidroizolaţiilor clădirilor se va ţine seama de următoarele aspecte specifice ansamblului construit:

a) Definirea condiţiilor geoclimatice de amplasare a construcţiei:

b) Categoria de importanţă a clădirii;

c) Definirea generală din punct de vedere volumetric şi structural al clădirii, părţilor sau elementelor de construcţie ce necesită hidroizolare sau termohidroizolare;

d) Definirea funcţionalităţii clădirii, părţilor sau elementelor de construcţie pentru stabilirea generală a tipului de hidroizolaţie sau de termohidroizolaţie;

e) Stabilirea precisă a naturii, geometriei şi conformaţiei elementului suport al structurii hidroizolante sau termohidro­izolante;

f) Definirea modului de comportare din punct de vedere al deplasărilor, vibraţiilor, mişcărilor elastice şi

al nivelului de microfisurare ­ fisurare al elementului suport;

Aprecierea şi stabilitatea modalităţilor şi nivelurilor de acţionare medii­curente şi maxim­potenţiale a apei sau a umidităţii mediului asupra hidroizolaţiei.

2.1.2.2. Proiectarea propriu­zisă a hidroizolaţiilor la clădiri se va face în baza următoarelor aspecte:

a) Stabilirea   cerinţelor   de   performanţă   a   nivelurilor   de   performanţă   necesare   pentru   structura hidroizolantă preconizată a fi utilizată (conform sistemului I.P.T. de apreciere calitativă globală);

b) Definirea şi stabilirea tipului de hidroizolaţie preconizată (în foi hidroizolante sau din mase omogene cu

aplicare peliculară). în cazul structurilor termohidroizolante, se va face corelarea cu  normele în vigoare privind termoizolarea construcţiilor, cu definirea şi stabilirea structurii ansamblului termohidroizolant;

c) Stabilirea  structurii  ansamblului  hidroizolant  (monostrat,  multistrat)  a  materialului­materialelor componente (bituminoase sau polimerice) şi a sistemului de aplicare pe suport pentru suprafeţele orizontale, înclinate şi verticale, în concordanţă cu specificaţiile producătorului şi cu cele din agrementele tehnice ale materialelor preconizate;

d) Definirea şi stabilirea relaţiilor privind anexele, accesoriile şi  elementele constructive locale (receptoare pluviale, jgheaburi şenouri, atice, străpungeri, diferenţe de nivel, socluri, etc), în contextul suprafeţei generale date şi în concordanţă cu modul de utilizare­funcţionare;

e) Determinarea   şi  prezentarea  elementelor   speciale,   particulare,   atipice  şi  modurilor   de soluţionare;

f) Determinarea cantităţilor de lucrări pe etape de execuţie, stadii fizice şi pe tipuri de structuri;

g) Determinarea cantităţilor de materiale necesare;

h)  Stabilirea  condiţiilor  privind  verificarea  calităţii  lucrărilor  şi  urmărirea  comportării  în exploatare.

2.2. Principii privind executarea

2.2.1. Principii generale

2.2.1.1. Execuţia hidroizolaţiei clădirilor împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului trebuie să se desfăşoare în condiţii facile pentru asigurarea calităţii necesare în utilizare, prin respectarea reglementărilor tehnice în vigoare.

2.2.1.2. Lucrările  se  vor  executa  de  către  firme  autorizate,  cu  personal  calificat,  specializat  în domeniu.

2.2.1.3. înaintea începerii lucrărilor, executantul va solicita proiectantului, dacă este cazul, prelucrarea documentaţiei de execuţie, precum şi elucidarea eventualelor neconcordanţe faţă de situaţia din teren.

2.2.1.4  înaintea începerii lucrărilor, executantul va elabora documentaţia tehnologică de execuţie (funcţie de natura şi amploarea lucrărilor) şi va stabili graficul’ d e eşalonare în raport cu lucrările conexe şi/sau cu lucrările de alt specific Executantul va prelua frontul de lucru în baza procesului verbal, cu îndeplinirea tuturor exigenţelor impuse de natura lucrărilor, de prevederile documentaţiei de execuţie şi a reglementărilor specifice în vigoare.

2.2.1.5. începerea lucrărilor va fi precedată de organizarea de şantier, în special privind asigurarea punctelor şi traseelor de acces, a punctelor şi zonelor de depozitare a gospodăriei anexe şi a măsurilor de protecţie a muncii şi de pază şi prevenire a incendiilor.

2.2.1.7. Lucrările se vor executa strict în conformitate cu condiţiile şi prevederile documentaţiei de execuţie şi a reglementărilor specifice în vigoare; orice neconcordanţă va fi semnalată spre rezolvare proiectantului de specialitate cu înştiinţarea beneficiarului.

2.2.1.8. Executantul va întocmi procese verbale privind diversele faze de execuţie, în special pentru lucrările ascunse, împreună cu beneficiarul (şi cu proiectantul). în unele cazuri se pot opera sondaje de verificare ce vor fi imediat remediate.

2.2.1.9. La terminarea execuţiei se vor întocmi formele de recepţie ale lucrării (cu eventuale observaţii ce vor fi însuşite şi operate de executant) în baza constatărilor şi verificărilor efectuate de o comisie formată din executant, proiectant şi beneficiar. Se vor face, unde este posibil, probări ale etanşeităţii prin inundare pe timp limitat (72 ore) şi observarea eventualelor infiltraţii.

2.2.2. Principii particulare

2.2.2.1. Condiţii climatice:

a)  Structurile hidroizolante  se vor aplica   la exteriorul construcţiilor în condiţii climatice normale, adecvate lucrărilor de hidroizolare; fără vânturi puternice sau ploaie, la temperaturi pozitive (conform prevederilor tehnologice), în general peste        + 2°C;

b) Structurile hidroizolante se vor aplica în interiorul construcţiilor în condiţii de temperatură pozitivă şi de perfectă ventilare a spaţiilor în care se lucrează (în special la lucrul cu produse ce conţin solvenţi organici volatili sau substanţe nocive).

2.2.2.2. Condiţii referitoare la suport ­ condiţii de preluare a frontului de lucru:

a)  Suportul pe care se aplică structurile hidroizolante va fi uscat, degresat, curat şi desprăfuit;

b)  Nivelul admisibil al umidităţii naturale a suportului hidro­izolaţiei se recomandă să fie:

­ maxim 12% Ia beton, elemente prefabricate din beton, şape, tencuieli (din mortar de ciment fără adaos de var);

­ maxim 12% la beton celular sau spumat;

­ maxim 20% la astereală din lemn;

­ maxim 15% Ia plăci perlit, gips carton;

­ maxim 15% la plăci aglomerate celulozice.

c)       Suprafaţa suportului rigid trebuie să fie plană, cu denivelări de maxim 5 mm determinate cu dreptarul de 2 m lungime, aplicat pe direcţia de planeitate;

d)       Suprafaţa suportului rigid nu va prezenta neregularităţi (bavuri sau excrescenţe) mai mari de 2 mm determinate cu o rigletă de 20 cm lungime, deplasată în toate sensurile;

e) Nu se vor admite denivelări între elementele suport, prefabricate, mai mari de 10 mm; denivelările se vor rectifica cu mortar de ciment (fără adaos de var şi eventual cu adaos de aditivi plastifianţi), cu o pantă de minim 1/5;

f)  Suportul rigid nu trebuie să comporte fisurări în planul suprafeţei mai mari de 1,5 mm (determinate prin

calcul) sub acţiunea tuturor încărcărilor previzibile, stabilite:

g) Neregularităţile locale negative (scobituri, exfolieri) mai mici de 2 cm2 se vor rectifica cu mortar cu răşini sintetice iar neregularităţile mai mari de 2 cm2  se vor rectifica cu mortar de ciment cu aditivi specifici (fără adaos de var);

h) Suporturile elastice, semirigide şi semielastice cu pante între 2% şi 3% vor fi plane\ jncât să nu se formeze (după aplicarea hidroizolaţiei) stagnări de apă mai mari de 1 m2 cu grosimea stratului de apă de maxim 1,5 cm;

i) Muchiile intrânde (scafe) sau ieşinde vor fi realizate în unghi drept sau cu racord la 45° şi nu vor prezenta neregularităţi (bavuri) mai mari de 2 mm determinate cu rigleta de 20 cm lungime şi denivelări (longitudinale) mai mari de 5 mm determinate cu dreptarul de 2 m lungime (aceste condiţii sunt aplicabile şi în cazul şliţurilor de ancorare­protecţie a terminaţiilor verticale a hidroizolaţiei); nu se recomandă realizarea scafelor semirotunde. Se pot utiliza scafe prefabricate la hidroizolaţiile împotriva apelor fără presiune hidrostatică;

j) Se va verifica existenţa şi calitatea montării tuturor elementelor constructive şi anexe la care se racordează hidroizolaţia precum şi corecta  execuţie a acestora (receptoare de scurgere, străpungeri, elemente de fixare, elemente auxiliare, başe etc).

2.2.2.3. Condiţii de punere în operă:

a) Structurile hidroizolante şi termohidroizolante vor fi asigurate la întreruperea lucrului, încât să se evite deteriorarea lucrării executate datorită factorilor naturali previzibili (precipitaţii, vânt) ce pot acţiona pe timpul pauzelor de lucru (noaptea, zile libere);

b) Aplicarea structurilor hidroizolante se va face pe zone şi sensuri determinate, ţinându­se seama în

special de pante, de căile de acces, transport şi manipulare a materialelor, fără afectarea zonelor cu lucrări în curs de execuţie sau terminate;

c)  Dotările grele de lucru (butelii cu gaz, containere sau paleţi cu material hidroizolant, etc.) vor fi prevăzute cu postamente şi elemente de transport care să nu deterioreze suprafeţele suport şi cele hidroizolate;

d) La pante generale mai mici de 2% se admit stagnări de apă pe suprafeţe limitate.

2.2.2.4. Condiţii privind protecţia muncii şi prevenirea incendiilor

a)  Se vor lua toate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă (asigurarea căilor de acces verticale şi orizontale, asigurarea golurilor, dotarea corespunzătoare a mijloacelor de ridicare a materialelor, etc);

b) Se vor lua toate măsurile necesare pentru paza şi prevenirea incendiilor (mod de lucru cu foc deschis, depozitarea materialelor, etc);

c)  Se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni acumularea (în special în spaţiile închise, izolate) de gaze toxice şi/sau inflamabile;

d) Nu se vor admite utilaje, scule şi unelte improvizate sau defecte care ar putea periclita calitatea lucrărilor de hidroizolare sau protecţia şi sănătatea muncitorilor.

2.3. Principii privind exploatarea

Noţiunea  de  exploatare  cuprinde  aspectele  privind  durabilitatea,  întreţinerea,  utilizarea  şi  funcţionarea sistemului hidroizolant

2.3.1. Principii generale

2.3.1.1. Durabilitatea unui sistem poate fi caracterizată prin două moduri de evaluare:

a) Garanţia acordată (durabilitate garantată de către executant şi/sau producător); trebuie să constituie un sistem obligatoriu de evaluare (cu referire la materialele hidroizolante ce compun structura sau la structură în ansamblu);

b) Durata de utilizare apreciată; constituie un sistem orientativ de evaluare calitativă ce poate fi luată în considerare funcţie de organismul care face aprecierea sau susţinerea prin exemplificări.

Sistemul de garantare trebuie să precizeze măsurile de întreţinere preconizate în funcţie de condiţiile de utilizare în conformitate cu prevederile Legii 10/1995, cu garanţie de 10 ani. în cazuri particulare, prin convenţie între părţi (proiectant, executant, beneficiar) se pot stabili alte termene.

2.3.1.2. Măsurile de întreţinere preconizate şi frecvenţa acestora trebuiesc stipulate în Dosarul Tehnic

(cartea tehnică a construcţiei).

2.3.1.3. Condiţiile de utilizare şi funcţionare trebuie stabilite prin tema­program şi vor fi menţinute pe întreaga durată normată. Condiţiile stipulate în tema program pot fi completate de proiectant funcţie de criteriile de calitate considerate.

2.3.2. Principii particulare:

Durabilitatea   hidroizolaţiilor   clădirilor   implică   un  sistem funcţional privind verificarea, exploatarea şi întreţinerea acestora:

2.3.2.1. Sistemul de verificare:

Controlul calităţii lucrărilor de hidroizolaţii se va face pe parcursul desfăşurării lucrărilor, pe faze determinate şi la terminarea acestora şi vor fi stipulate în procese verbale ce se vor anexa la cartea tehnică a construcţiei, astfel:

a)  Verificări pe parcursul lucrărilor:

­ calitatea suportului;

­ calitatea materialelor hidroizolante;

­  poziţionarea şi fixarea în structura suport a pieselor înglobate, de trecere, a elementelor de străpungere etc;

­  calitatea execuţiei pe etape de lucru a structurii hidroizolante şi/sau termohidroizolante.

b) Rectificări:

­  rectificări locale, unde este cazul, pe etape de lucru;

­  în vederea verificării finale sau ca urmare a acesteia se vor executa rectificări privind sistemele de asigurare şi protecţie, a eventualelor defecţiuni locale şi de finisare a suprafeţei hidroizolate, unde este cazul.

c)  Verificare finală:

­  verificarea de suprafaţă se va realiza vizual şi prin tatonare, urmărind corectitudinea şi calitatea modului de aplicare, lipire, racordare, acoperire, asigurare şi de protecţie a structurii hidroizolante (la cerere, se poate face şi verificarea structurală prin sondaje­carotare, cu probe de laborator ale

acestora);

­  verificarea documentelor privind controalele de calitate (procese verbale) efectuate pe parcursul desfăşurării lucrărilor;

­           verificarea prin proba cu apă (unde este posibilă realizarea indundării cu apă) timp de 72 ore (fără a se depăşi capacitatea de stabilitate şi rezistenţă a clădirii).

d) Verificări periodice:

­ verificarea periodică se va realiza conform unei metodologii stabilite de către beneficiar cu proiectantul şi/sau executantul. Această verificare este recomandabil a fi efectuată la intervale de doi ani.

2.3.2.2. Întreţinerea

La  verificările periodice se va  urmări şi  modul  de  utilizare a  hidroizolaţiei,  în  sensul  respectării

condiţiilor­cadru de utilizare stabilite prin temă; orice intervenţii neprevăzute se pot face numai cu acordul proiectantului.

La verificările periodice se vor avea în vedere:

a) Interzicerea  oricăror  intervenţii  efectuate  asupra  hidroizolaţiei  (spargeri,  încărcări suplimentare, ancoraje, etc);

b)  Interzicerea   circulaţiei   pe   suprafeţele   concepute   şi realizate ca necirculabile; în acest sens este recomandabil ca în cazul teraselor necirculabile de mari dimensiuni sau carecuprind puncte de vizitare, să se prevadă căi de acces ocazional, prin asigurarea unor zone cu protecţii adecvate acestui scop.

Întreţinerea hidroizolaţiilor este sarcina beneficiarului, conform indicaţiilor stipulate în documentaţia tehnică. Întreţinerea constă în măsuri privind utilizarea corectă şi la lucrări de intervenţie curente. La lucrările de intervenţie curente (ce se referă la izolaţiile aparente sau accesibile, nu la cele ascunse, acoperite de structuri grele) se au în vedere:

a)  Curăţarea sezonieră periodică a suprafeţelor prin înlăturarea depunerilor şi vegetaţiei (minim de

2 ori pe an; primăvara şi la sfârşitul toamnei) prin măturare, precum şi curăţirea cu atenţie pe timpul iernii a aglomerărilor excesive de zăpadă sau a gheţii din zonele de dirijare şi scurgere a apelor pluviale;

Curăţarea trotuarelor perimetrale de protecţie a soclurilor sau subsolurilor clădirilor;

c)  Interzicerea efectuării de săpături în zonele hidroizolate subteran, fără asigurarea unor măsuri pentru evitarea degradării izolaţiei şi acumulărilor de apă sau de modificare a regimului hidrografic subteran;

d)  Interzicerea schimbării modului de utilizare a spaţiilor hidroizolate fără acordul proiectantului;

e)  Menţinerea în condiţii funcţionale a elementelor de protecţie a hidroizolaţiei (tencuieli, şape, dalaje, copertine, etc); la protecţiile cu pietriş se recomandă ca la 7­10 ani să se cearnă şi să se spele stratul de pietriş şi anual (primăvara) să se repartizeze uniform pe suprafaţă (întindere uniformă);

f)  Repararea  sau  regenerarea  zonelor  deteriorate  accidental  (hidroizolaţii  şi/sau  elemente  de protecţie.

3. PRINCIPII GENERALE PENTRU EVALUAREA STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE LA CLĂDIRI

Acest capitol cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă următoarele categorii de hidroizolare:

­   hidroizolarea  acoperişurilor  şi a altor elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice;

­    hidroizolarea   elementelor   sau                     părţilor   de       clădiri împotriva exfiltraţiilor;

­    hidroizolarea   elementelor   sau  părţilor   de   clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor.

Principiile generale enunţate în prezentul capitol vor fi precizate, în capitolul 8, prin niveluri de performanţă corespunzătoare criteriilor de performanţă ale diferitelor categorii de structuri hidro­izolante.

3.1. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale acoperişurilor şi a altor elemente ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice

Se referă la următoarele elemente sau părţi ale clădirilor supuse direct acţiunii apelor meteorice:

­ acoperişuri terasă plate ­ cu panta cuprinsă între 0 % (inclusiv) şi 1,5 % (în climat montan nu sunt admise pante 0 %; sunt recomandate pante peste 1,5 %);

­ acoperişuri terasă ­ cu panta cuprinsă între 1,5 % şi 5 % (se admit porţiuni limitate la maxim

30% din suprafaţă cu pante peste 5 %);

­ alte elemente ale clădirilor.

Acest  paragraf  cuprinde  cerinţele  de  calitate,  condiţiile  tehnice  şi  criteriile  de  performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia acoperişurilor şi a altor elemente ale clădirilor supuse acţiunii apelor meteorice, conform următorului tablou:

Nr. crt.	Cerinţe de calitate	Condiţii tehnice	Criterii de performanţă
0	1	2	3
1.	Rezistenţa şi stabilitatea	Aptitudinea de exploatareCapacitatea de rezistenţă şi stabilitatea	Evitarea deformaţiilor excesive sub sarcini concentrate: ­ săgeata limitată sub sarcină; se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul.Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului: ­ alungirea la rupere la tracţiune. Forţa de aderenţă la suport (realizată prin lipire sau testare) în vederea prevenirii efectelor sucţiunii şi presiunii vântului
0	1	2	3
		Durabilitatea structurală	Menţinerea proprietăţilor iniţiale: ­durata de garanţie stabilită
2.	Siguranţa înexploatare	Siguranţa în utilizare	Rezistenţa la încărcări concentrate:­ rezistenţa la perforare statică. Rezistenţa la şoc cu corpuri dure: ­ rezistenţa la perforare dinamică.
3.	Siguranţa lafoc	Rezistenţa la foc	Clasa de combustibilitate:­ în mod curent nu se pun condiţii; ­ pentru cazuri cu pericol de foc se vor lua măsuri specifice (includerea hidroizolaţiei între elemente sau
4.	Igiena,sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia	Igiena aerului şi apei	Emisia de substanţe poluante:­                pe durata exploatării hidroizolaţiei nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre;

5.	Protecţiatermică, izolare hidrofugă şi economia	Protecţia termică	Comportament la temperaturi ridicate:­ deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă de suport. Comportament la temperaturi scăzute:
0	1	2	3
		Izolarea hidrofugă	Etanşeitatea la apă:­ impermeabilitatea hidroizolaţiei.
6.	Protecţia împotriva zgomotului	Izolarea la zgomot de impact	Îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:­ se determină în cazuri speciale (terase utilitare cu circulaţie intensă, spaţii interioare ce necesită nivel redus de zgomot).

3.2. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale clădirilor şi părţilor de clădiri împotriva exfiltraţiilor

Se referă la elemente sau părţi ale clădirilor amplasate subteran sau suprateran, hidroizolate împotriva exfiltraţiilor, supuse apelor fără presiune hidrostatică sau cu presiune hidrostatică redusă (spaţii, părţi şi elemente de construcţie supuse la umeziri, stropiri, spălări sau şiroiri).

Acest paragraf cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia elementelor sau părţilor de clădiri supuse exfiltraţiilor, conform următorului tablou:

Nr. crt.	Cerinţe de calitate	Condiţii tehnice	Criterii de performanţă
0	1	2	3
1.	Rezistenţa şi stabilitatea	Aptitudinea de exploatare	Evitarea deformaţiilor excesive sub sarcini concentrate:­ săgeata limitată sub sarcină; se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul. Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului sau elementului suprapus: ­ alungirea la rupere la tracţiune.
0	1	2	3

	■	Capacitatea de rezistenţă şi stabilitateaDurabilitatea structurală	Forţa de aderenţă la suport:­ nu constituie condiţie prin faptul că hidroizolaţia se află de regulă, între elemente rigide, grele. Menţinerea proprietăţilor iniţiale: ­ durata de utilizare a clădirii
2.	Siguranţa în exploatare	Siguranţa în utilizare	Rezistenţa la încărcări concentrate:               ­rezistenţa la perforare statică.
3.	Siguranţa la foc	Rezistenţa la foc	Clasa de combustibilitate:                        ­ în mod curent nu se pun condiţii, hidroizolaţia fiind cuprinsă de regulă                 între elemente continue, incombustibile.
4.	Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului	Igiena aerului şi apei	Emisia de substanţe poluante:­ pe durata exploatării hidroizolaţiei nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre; ­ la execuţie, în special în spaţiile limitate şi închise, se impune adoptarea măsurilor specifice NTSM şi NPSI.
5.	Protecţia termică, izolare hidrofugă şi economia de energie	Protecţia termică	Comportament la temperaturi ridicate:­ fără restricţii pentru hidroizolaţii aflate în interiorul clădirilor; ­ deplasări limitate faţă de suport ale hidroizolaţiei aflate la exteriorul clădirilor. Comportament la temperaturi scăzute: ­ în mod curent nu se pun condiţii.
0	1	2	3

6.

Protecţia împotriva zgomotului

Izolarea la zgomot de impact

îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:­ în mod curent nu se pun condiţii.

3.3. Principii generale pentru evaluarea structurilor hidroizolante ale elementelor sau părţilor de clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

Se referă la următoarele elemente sau părţi ale clădirilor amplasate subteran (sub cota ± 0,00) hidroizolate împotriva  infiltraţiilor  şi/sau  exfiltraţiilor,  supuse  acţiunii  apelor  cu  sau  fără  presiune  hidrostatică  (caz particular: construcţii supraterane hidroizolate împotriva exfiltraţiilor, supuse apelor cu presiune hidrostatică: bazine, rezervoare):

­ subsoluri;

­ fundaţii, socluri de fundaţii;

­ spaţii tehnice şi tehnologice (bazine, rezervoare);

­ spaţii,  elemente  sau  părţi  de  construcţii  supuse  la umeziri, stropiri, spălări sau şiroiri.

Acest paragraf cuprinde cerinţele de calitate, condiţiile tehnice şi criteriile de performanţă principale la care trebuie să răspundă hidroizolaţia elementelor sau părţilor de clădiri, amplasate subteran, împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor, conform următorului tablou:

Nr. crt.	Cerinţe de calitate	Condiţii tehnice	Criterii de performanţă
0	1	2	3
	Rezistenţa şi stabilitatea	Aptitudinea de exploatareCapacitatea de rezistenţă şi stabilitatea Durabilitatea structurală	Evitarea deformatiilor excesive sub sarcini concentrate:­ săgeata limitată sub sarcină; se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul. Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului sau elementului suprapus: ­ alungirea la rupere la tracţiune. Forţa de aderenţă la suport: ­ nu constituie condiţie prin faptul că hidroizolaţia se află de regulă, între elementele rigide, grele. Menţinerea proprietăţilor iniţiale: ­ durata de utilizare a clădirii.
2.	Siguranţa în exploatare	Siguranţa în utilizare	Rezistenţa la încărcări concentrate:­ rezistenţa la perforare statică.
3.	Siguranţa la foc	Rezistenţa la foc	Clasa de combustibilitate:­ în mod curent nu se pun condiţii, hidroizolaţia fiind cuprinsă de regulă între elemente continui, incombustibile.
4.	Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului	Igiena aerului şi apei	Emisia de substanţe poluante:­ pe durata exploatării hidroizolaţiei nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre; ­ la execuţie, în special în spaţiile limitate şi închise, se impune adoptarea măsurilor specifice NTSM şi NPSI.

4. SISTEM PRACTIC DE EVALUARE A STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE; SISTEMUL ­ I.P.T.

În prezentul  capitol,  din  criteriile  de performanţă  enunţate (capitolul 3),  s­au  selectat  trei criterii principale care permit evaluarea globală a structurilor hidroizolante monostrat sau multistrat.

Aceste criterii  de  evaluare denumite „sistem  I.P.T.” sunt următoarele: I . impermeabilitatea la apă

P. rezistenţă la perforare (statică şi dinamică) T. comportamentul la temperaturi ridicate

4.1. Impermeabilitatea la apă (I)

Se clasifică în categorii de niveluri exigenţiale, pentru care structura hidroizolantă este impermeabilă, conform tabelului:

Niveluri de clasificare „I”	Nivelul presiunii apei (KPa sau m coloană de apă)	Timpul menţinerii presiunii (ore)
I.1.	1,5 sau 0,15	72
I.2.	10 sau 1,0	72
I.3.	60 sau 6,0	48
I.4.	100 sau 10,0	48
I.5.	200 sau 20,0	48
I.6.	400 sau 40,0	48
I.7.	peste 400 sau 40,0	48

Impermeabilitatea la apă se determină conform prevederilor STAS 2921­76.

4.2. Rezistenţa la perforare (P)

Reprezintă rezultatul interpolării valorilor (indicilor) de clasificare a rezistenţelor la perforare statică

(Ps) şi perforare dinamică (Pd) conform următoarelor tabele:

Rezistenţa Ia perforare statică (Ps)

Niveluri de subclasificare ­ Ps	Încărcare­kg (bila Ø 10 mm)
Ps.1.	<7
Ps.2.	>7
PS.3:	>15
Ps.4.	>25

Rezistenţa la perforare dinamică (Pd)

Niveluri de subclasificare ­ Pd	Energie de şoc de 9 J; (poanson sferic, 0 mm)
Pd.1.	25 ­ 30
Pd.2.	15 ­ 20
Pd.3.	8 – 10 ­ 12
Pd.4.	4 ­6

Pentru  hidroizolaţiile  monostrat  la  învelitorile  acoperişurilor  s­a  stabilit  un  parametru  intermediar

Ps.3.S. ce corespunde unei valori a încărcării > 20 kg.

Clasamentul general „P” se defineşte conform următoarei grile de interpolare a „Ps” şi „Pd”:

Niveluri de clasificare la perforare „P”	Niveluri de subclasificare
	Perforare statică	Perforare dinamică
P.1.	Ps.,1.	Pd.1.
P.2.	Ps.2.	Pd.2.
P.3.(P.3.S.)	Ps.3.(Ps.3.S.)	Pd.3.
P.4.	Ps.4.	Pd.4.

Nivelul general de calificare P corespunde nivelului minim al  Ps şi Pd. Rezistenţa la perforare statică se determină conform SR 137­1995. Rezistenţa la perforare dinamică se determină conform Directivelor Generale UEAtc.

4.3. Comportamentul la temperaturi ridicate ­ (T)

Reprezintă ţinuta structurilor hidroizolante la temperaturi ridicate privind alunecarea (glisarea), la nivelul stratului suport şi a straturilor între ele, conform tabelului:

Niveluri de clasificare„T”	Mărimea deplasării(mm)	Temperatură de încercare(°C)
T.1.	≥ 2	+ 60
T.2.	< 2	+ 60
T.3.	< 2	+ 80
T.4.	< 2	+ 100

Această categorie este semnificativă pentru structurile hidroizolante aflate în contact direct cu factorii mediului ambiant (însoleiere directă) dar este utilă şi pentru perioada de aplicare, înainte de a fi acoperite cu elemente de construcţie sau sisteme suplimentare de protecţie.

Comportamentul la temperaturi ridicate se determină conform SR 137­1995.

5.  PRINCIPII ESENŢIALE DE EVALUARE  A MATERIALELOR HIDROIZOLANTE

În prezentul capitol sunt prezentate criterii de performanţă care permit evaluarea diverselor tipuri de materiale hidroizolante.

Criteriile de performanţă cuprind două categorii de parametri:

­ parametri definitorii, principali de evaluare a materialelor hidroizolante dar prin extensie şi de

multistrat se va lua în considerare în principiu, în cadrul unui parametru, materialul cu nivelul de exigenţă cel mai defavorabil;

­ paramatri  auxiliari de evaluare suplimentară a  materialelor  hidroizolante sunt prezentaţi în

ANEXA NR.l.

Parametri definitorii, principali sunt:

5.1. Forţa de rupere la tracţiune (R)

Acest parametru este relevant pentru materialele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

(membrane şi mase omogene cu aplicare peliculară). Parametrul R se exprimă în N/5 cm, conform SR

137/1995. Parametrul R se exprimă în valori pentru sensul longitudinal şi transversal al materialelor şi/sau structurilor hidroizolante, conform următorului tabel:

Nivel de exigenţăR	Forţa de rupere la tracţiune (N/5 cm)
	longitudinal Rl	transversal Rt
R.1.	RI.1.               < 250	Rt.1.                < 150
R.2.	RI.2.               250­300	Rt.2.               150­200
R.3.	RI.3.               300­400	Rt.3.               200­300
R.4.	RI.4.             400­500	Rt.4.               300­400
R.5.	RI.5.                > 500	Rt.5.                 > 400

Nivelul general de calificare R corespunde nivelului minim al  Rl şi Rt.

5.2. Alungirea la rupere la tracţiune (A)

Acest parametru este relevant pentru materialele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

(membrane şi mase omogene cu aplicare peliculară). Parametrul A se exprimă în procente, conform   SR

137/1995. Parametrul A se exprimă în valori pentru sensul longitudinal şi transversal al membranelor şi/sau structurilor hidroizolante, conform următorului tabel:

Nivel de exigenţă A	Alungirea la rupere la tracţiune (%)
	longitudinal A.l.	transversal A.t.
A.1.	AI.1.                   < 2	At.1.                   < 1,5
A.2.	AI.2.                   ≥ 2	At.2.                   ≥ 1,5
A.3.	AI.3.                   ≥ 5	At.3.                   ≥ 4
A.4.	AI.4.                  ≥ 10	At.4.                   ≥ 8
A.5.	AI.5.                   ≥ 20	At.5.                   ≥ 16
A.6.	AI.6.                   ≥ 40	At.6.                   ≥ 35
A.7.	AI.7.                   ≥ 60	At.7.                   ≥ 50

Nivelul general de calificare A corespunde nivelului minim al Al. şi At.

5.3. Flexibilitatea Ia temperaturi scăzute (F)

Acest parametru este relevant pentru membranele hidroizolante dar şi pentru structurile hidroizolante

menţinerea calităţilor de impermeabilitate sub coloana de apă de   5 cm timp de 24 ore după îndoirea pe diferite domuri la 180°, la temperaturi diverse, conform următorului tabel:

6. CONSIDERAŢII PRIVIND STABILIREA NIVELURILOR DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE STRUCTURILOR                                              ŞI MATERIALELOR HIDROIZOLANTE ÎN FUNCŢIE DE ZONAREA GEOCLIMATICĂ

Conceperea hidroizolaţiilor clădirilor, supuse acţiunii apelor cu sau fără presiune hidrostatică şi a umidităţii naturale a mediului, se va tace având în vedere caracteristicile geoclimatice ale zonei de amplasare (prezentate în anexă în hărţi specifice), conform următoarelor precizări:

6.1. Hărţi privind acţiunea seismică

Harta de zonare seismică de calcul, conform Normativ P.100­92, permite precizarea nivelurilor de performanţă privind alungirea la rupere (A), pentru evitarea degradărilor produse ca urmare a deplasărilor suportului (şi/sau elementului suprapus) hidroizolaţiei, astfel:

Lungimea (/) desfăşurată a buclei (zonei) de compensare

(inclusiv alungirea) la rosturi trebuie să îndeplinească relaţia:

l > Δl +Δ2

în care: Δl şi Δ2 reprezintă deplasările maxime ale tronsoanelor adiacente rostului, în caz de seism.

6.2. Hărţi privind temperatura

Harta de zonare climatică, conform SR 1907/1­1997 şi STAS 6472/2­1983, ce indică temperaturile de calcul în sezonul rece şi respectiv în cel cald, permit precizarea nivelurilor de performanţă privind comportamentul hidroizolaţiei la temperaturi scăzute şi comportamentul hidroizolaţiei expuse direct la temperaturi ridicate, astfel:

a) Comportamentul  la  temperaturi  scăzute,  exprimat  prin  niveluri  de  performanţă  privind flexibilitatea hidroizolaţiei la temperaturi scăzute (F);

b) Comportamentul  la  temperaturi  ridicate,  exprimat  prin  niveluri  de  performanţă  privind mărimea deplasărilor prin alunecare a hidroizolaţiei la temperaturi ridicate (T).

6.3. Hărţi privind acţiunea agenţilor climatici

6.3.1. Hărţi de zonare a încărcărilor date de vânt, conform STAS 10101/20­1990 ce indică presiunea

dinamică raportată la viteza vântului şi de zonare a potenţialului vântului, conform atlas climatologic ce indică durata pe an a vânturilor cu viteza mai mare de 4 m/sec. Aceste hărţi permit precizarea nivelurilor de performanţă ale forţei de aderenţă, a hidroizolaţiei (expuse direct) aplicate pe suport prin lipire sau lestare (F.ad.), pentru prevenirea efectelor sucţiunii şi presiunii vântului. Efectele sucţiunii şi presiunii vântului se vor determina prin calcul şi/sau prin încercări. Pentru anumite cazuri speciale se pot preciza şi niveluri de performanţă privind rezistenţa la tracţiune a îmbinărilor (Jt) şi adezivitatea (Az).

6.3.2.  Harta  de  zonare  a încărcărilor  date  de  zăpadă, conform STAS 10101/21­1992 indică presiunea exercitată pe suprafaţa hidroizolaţiei (expuse direct). Această hartă permite presizarea nivelurilor de performanţă privind forţa de rupere la tracţiune (R) şi alungirea la rupere la tracţiune (A) a hidroizolaţiei pozate

pe suport semirigid elastic sau semielastic. Valorile nivelurilor de performanţă se vor determina pe baza calculului deformaţiilor pe care le comportă hidroizolaţia.

7. PREZENTAREA MATERIALELOR HIDROIZOLANTE DE UZ CURENT

7.1. Membrane bituminoase

Membranele  bituminoase  constituie  gama  de  produse  cea  mai  larg utilizată  în lume,  în structuri hidroizolante monostrat sau multistrat.

7.1.1. Membranele bituminoase pot fi alcătuite pe baza a două mari categorii calitative de bitum:

­ bitum oxidat ­ bitum de extracţie sau bitum natural     oxidat prin suflare de aer la temperaturi ridicate;

­ bitum aditivat (bitum­polimeri) ­ aditivarea constă într­un proces de modificare fizică a structurii coloidale a bitumului prin încorporarea unui polimer, realizându­se astfel un compozit bifazic omogen şi stabil cu proprietăţi îmbunătăţite faţă de componenţii in iţ ia l i.

7.1.2. Membrane pe bază de bitum oxidat

Membranele pe bază de bitum oxidat sunt materiale tradiţionale care prezintă în general niveluri reduse ale comportamentului la temperaturi scăzute (flexibilitate).

Se interzice utilizarea membranelor pe bază de bitum oxidat la construcţiile de categorie de importanţă

A şi B (conform HG 261/ 1994).

7.1.3. Membrane pe bază de bitum aditivat

Membranele pe bază de bitum aditivat reprezintă sortul cel mai utilizat pe plan mondial, cu calităţi net superioare faţă de materialele hidroizolante pe bază de bitum oxidat.

Bitumurile aditivate utilizate în producerea membranelor hidroizolante sunt următoarele:

a)  Bitum­plastomer: amestec de bitum uşor oxidat cu APP (polipropilenă atactică). Membranele cu bitum plastomer se produc în gamă largă de grosimi (3; 4; 5 mm).  Au o bună comportare la acţiunea solvenţilor organici şi la alungiri prelungite. Lipirea între foi şi pe suport se poate face prin sudură (topire superficială cu falcăra sau cu jet de aer fierbinte) şi/sau prin l ip ir e cu adezivi specifici la cald sau rece; Bitum­elastomer: amestec de bitum uşor oxidat cu SBS (copolimer­stiren­butadien­stiren). Membranele cu bitum elastomer se produc în gamă largă de grosimi (2; 3; 4; 5 mm). Au o bună comportare la alungiri prelungite şi la temperaturi scăzute. Lipirea pe suport şi între foi se poate realiza prin sudură şi/sau prin l ip ir e cu adezivi la cald sau rece;

c) Bitum polimer­adeziv: amestec de bitum oxidat cu polimeri şi uleiuri plastifiate, se aplică pe membranele hidroizolante. pe foliile metalice sau polimerice. Se protejează cu folii de separare anti­aderente. Membranele hidroizolante bituminoase sau polimerice autoadezive se produc în general în grosimi relativ reduse (1,5; 2;      2,5 mm). Au o bună comportare la alungiri prelungite. Lipirea între foi sau pe suportul amorsat se face prin simpla presare la temperaturi ambientale pozitive, conform indicaţiilor producătorului. Lipirea suprapunerilor se face prin sudură sau prin autoaderenţă, cu sudarea unui ştraif continuu de membrană peste suprapunere.

7.1.4. Membranele bituminoase pot conţine unul sau două straturi de armare, strat suport şi de protecţie, diverse:

7.1.4.1. Straturi de armare sau suport din materiale organice:

a) Carton celulozic ­ în prezent cu utilizare redusă; caracteristicile fizico­mecanice sunt modeste, este putrescibil, comportă variaţii dimensionale apreciabile la variaţii de temperatură şi umiditate;

b) Pânza sau ţesătură din fire textile ­ de asemeni, în prezent cu utilizare redusă; în multe cazuri are un comportament aleatoriu; este putrescibil şi în procesul de fabricaţie consumă cantităţi mari de bitum de impregnare şi de acoperire;

c) Pâslă poliesterică (voal poliesteric) ­ constituie unul din materialele cele mai utilizate pe plan mondial; principalele calităţi constau în imputrescibilitate, bună impregnare cu bitum, rezistenţă bună la perforare statică şi alungire la rupere apreciabilă. Pâslă poliesterică este utilizată ca material de armare al membranelor (100­200 g/mp) sau ca material suport (peste 200 g/mp); şi poate constitui şi strat difuzam pentru vapori;

d)  Ţesătura poliesterică ­ ca strat de armare se impune faţă de pâslă (voalul) poliesterică; are foarte bune calităţi privind rezistenţa la perforare dinamică, stabilitate dimensională şi rezistenţă la alungire la rupere. Poate constitui şi strat suport;

e)  Folii subţiri polimerice ­ ca strat suport (film termofuzibil).

7.1.4.2. Straturi de armare sau suport din materiale anorganice:

a)  Împăslitură (voal) din fibre de sticlă ­ constituie un tip de armătură cu foarte largă utilizare; este stabilă dimensional, nu suportă plierea şi are alungiri reduse la rupere la tracţiune; poate constitui şi strat suport;

b) Ţesătura din fire de sticlă (cu urzeală şi bătătură din fir de sticlă; nu sunt recomandate ţesăturile cu bătătură din meşe din fire de sticlă) ­ constituie strat de armare sau strat suport; ca strat de armare conferă calităţi fizico­mecanice superioare;

c)  Folii metalice sau mixte (metal + polimeri) ­ pot constitui strat suport sau strat de armare (utilizate ca barieră puternică contra vaporilor); se mai fabrică sub formă de benzi autoadezive pentru etanşări de detaliu. Se folosesc: aluminiul ecruisat, cuprul, oţelul inoxidabil sau plumbul;

d) Reţelele metalice subţiri (plase) ­ constituie strat special  de armare pentru anumite membrane utilizate la etanşarea construcţiilor supuse la ape cu mare presiune hidrostatică; reţelele neacoperite, pot constitui strat de armare suplimentar, lipit între membranele ce constituie structura multistrat, cu utilizare în acelaşi domeniu

7.1.5. Protecţia din fabricaţie (autoprotecţia) membranelor  bituminoase:

7.1.5.1. Protecţie(autoprotecţie) faţă de factorii de mediu ­ se protejează membranele ce constituie strat hidroizolant superior, în contact direct cu mediul exterior (factori climatici, lumina şi acţiuni mecanice). Protecţia poate fi alcătuită din:

a)  Granule sau paiete minerale ­ granule din n i s i p cuarţos, ceramică concasată, paiete din ardezie sau mică etc; acestea conferă membranelor protecţie eficientă împotriva acţiunii radiaţiilor solare şi a acţiunilor mecanice (măreşte considerabil rezistenţa la perforare statică) şi totodată au şi rol decorativ;

b)  Folii metalice ­ aluminiu ecruisat (uzual 0,08 mm grosime­720 g/mp) şi inox sau cupru (uzual 0,08 mm grosime ­ 390 g/mp); acestea se utilizează ca strat de protecţie al hidroizolaţiilor pentru suprafeţele verticale datorită calităţilor reflectante (termoreflexie şi reflexie a radiaţiilor ultraviolete);

c)  Foliipolimerice ­ utilizate ca protecţie mecanică (la poanso­nare statică); cele mai uzuale sunt foliile poliesterice;

d)  Folii complexe, polimerice metalizate sau polimerice placate cu folii metalice ­ utilizate ca protecţie mecanică şi contra radiaţiilor solare;

e)  Compound bituminos special fabricat cu rezistenţă faţă de factorii de mediu (radiaţii solare, în special UV); aceste compounduri bituminoase pot avea şi însuşiri antivegetale (antirădăcini).

7.1.5.2. Protecţii antiaderente utilizate împotriva lip ir ii membranelor bituminoase între ele, în sistemul de ambalare în suluri. Protecţia se face cu folii termofuzibile (se topesc în procesul de aplicare la cald), pulberi minerale, împâslituri sau folii antiaderente pentru membranele sau foliile autoadezive.

7.2. Materiale hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară

Materialele hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară constituie gama de produse cu utilizări variate (amorse, mase peliculare hidroizolante, mase adezive şi mase de etanşare) în compoziţii şi structuri diverse.

Hidroizolaţiile supraterane cu materiale bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A, B, şi C (conform HG 261/1994).

Hidroizolaţiile subterane cu materiale bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A şi B (conform HG 261/1994) dar pot fi prevăzute la celelalte categorii dar numai ca hidroizolaţie împotriva apelor fără presiune hidrostatică.

Se vor respecta prevederile producătorului privind domeniul şi modul de utilizare specific materialului hidroizolant.

7.2.1. Clasificarea după tipul compoziţiei

7.2.1.1. Bitumul oxidat ­ reprezintă materialul primar utilizat în realizarea membranelor cu bitum oxidat, în lipirea acestora şi ca material de bază la amorsarea suprafeţelor.

În lucrările de hidroizolaţii, bitumul oxidat se utilizează în următoarea gamă de produse:

a) Amorsa ­ bitum oxidat topit, diluat în solvenţi organici compatibili (1/3 bitum şi 2/3 solvent). Se aplică rece pentru asigurarea aderenţei hidroizolaţiei la suport. Este interzisă utilizarea motorinei ca solvent sau ca amorsa;

b) Mastic fierbinte ­ bitum oxidat topit cu adaosuri minerale (maxim 30% pul beri sau fibre minerale). Se aplică fierbinte la lipirea şi peliculizarea suplimentară de suprafaţă a membranelor cu bitum oxidat;

c)  Mastic rece ­ bitum oxidat (topit) cu adaosuri minerale şi diluat în diverse proporţii cu solvenţi organici. Se aplică rece, în diferite vâscozităţi, la peliculizări de suprafaţă, ca masă de şpaclu sau ca adeziv, cu calităţi în general mediocre;

d)  Emulsii şi dispersii în apă ­ material fluid cu aplicare la rece utilizat ca amorsă sau la peliculizări hidroizolante, în special pentru spaţii închise sau cu pericol de incendiu şi explozie.

7.2.1.2. Masticuri bituminoase aditivate cu elastotneri sau

plastomeri, cu aplicare la rece sau la cald. cu diverse vâscozităţi

Se utilizează la lucrări de hidroizolaţii sub forma următoarelor produse:

a)  Amorse­masticuri diluate în solvenţi organici compatibili, cu aplicare peliculară în stare rece pentru asigurarea aderenţei hidroizolaţiei la suport;

b)  Mastic fierbinte de l ip ir e continuă sau discontinuă a membranelor bituminoase aditivate (l ip ir e continuă sau discontinuă a membranelor pe suport şi lipire continuă a membranelor între ele);

c) Mase de şpaclu cu diferite vâscozităţi utilizat ca adeziv sau ca masă de etanşare sau strat de impermeabilizare, cu aplicare peliculară în unul sau mai multe straturi, simple sau armate cu voal din fibre de sticlă, poliester, relon, etc, pe suprafeţele amorsate.

7.2.2. Clasificarea după modul de aplicare:

Funcţie de viscozitate, aceste materiale se pot aplica în unul sau mai multe straturi, cu sau fără straturi de armare, astfel:

a) Materiale fluide ­  se  aplică   prin   stropire,   pulverizare, pensulare sau cu trafaletele;

b) Materiale semifluide ­ se aplică  prin  pensulare sau  cu trafaletele;

c)  Materiale semivăscoase ­ se aplică cu racleta sau cosoroaba;

d) Materiale vâscoase ­ se aplică cu şpaclul

7.2.3. Condiţii generale

Caracteristicile materialelor hidroizolante bituminoase din mase omogene cu aplicare peliculară, variază în funcţie de consistenţa şi domeniul de utilizare:

a) Masele fluide (amorse) trebuie să aibă nivelul de fluiditate necesar pătrunderii în porii elementului

(suport) pe care sunt aplicate şi să formeze o peliculă continuă, aderentă;

b) Masele semifluide, până la cele vâscoase trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

­ să fie aderente la suportul amorsat;

­ să fie impermeabile la apă;

­ să fie stabile la temperaturi ridicate;

­  să  fie  elastice la temperaturi scăzute şi ridicate (la temperaturi ridicate să nu curgă);

­  să fie compatibile chimic cu elementele sau materialele cu care vin în contact;

­             adezivii   să corespundă   rolului  (nivel   de  adeziune, stabilitate, elasticitate la temperaturi scăzute şi înalte).

7.3. Membrane polimerice

Membranele polimerice sunt reprezentate de materiale diverse din categoria polimerilor elastomeri sau plastomeri (produşi de poli­merizare înaltă a hidrocarburilor nesaturate). Procedeul de fabricare a membranelor polimerice constă în laminare, calandrare, extrudere sau procedee mixte.

Membranele polimerice sunt prezente în variate compounduri, moduri de fabricare, structuri şi domenii de utilizare, proprii firmelor producătoare.

7.3.1. Materialele polimerice cele mai utilizate la producerea membranelor sunt următoarele:

a) polimeri­elastomeri:

­ IIR ­ copolimer de izopren şi de izobutilen;

­ EPDM (EPT) ­ copolimer de etilen, de propilen şi de dien­monomer;

­ CSM ­ polipropilenă clorosulfonată;

­ NBR ­ cauciuc nitril.

b) polimeri­plastomeri:

­    PVC  ­ clorură de vinil­reprezintă  cel   mai   utilizat compound în realizarea membranelor polimerice;

­ PE ­ polietilenă de joasă sau înaltă densitate;

­ PIB ­ poliizobutilenă;

­ VAE (EVA) ­ copolimer de acetat de vinii şi de etilen;

­ CPE (PEC) ­ polietilenă clorurată;

­ Gudron cu PVC.

7.3.2. Membranele polimerice pot fi realizate în diverse moduri:

7.3.2.1. Membrane omogene ­ membrane realizate prin laminare sau extrudere, sau membrane realizate prin procedeul de dublare, calandrare) a două sau mai multe foi din aceeaşi receptură cu sau fără

armare.

7.3.2.2.   Membrane compozite ­ membrane realizate prin laminare, calandrare sau extrudere, dublate cu foi din recepturi diverse, cu sau fără armare.

Notă:

• stratul de armare poate fi inclus în masa membranei sau poate constitui suportul membranei;

• stratul de armare poate avea rol de a conferi calităţi fizico­mecanice superioare (membranei nearmate) sau poate avea rol tehnologic de fabricare, fără a conferi calităţi suplimentare notabile;

• stratul de armare, ca suport al membranei, poate avea şi rol difuzam al vaporilor;

• difuzia vaporilor se poate realiza şi prin amprentarea sau şagrenarea fetei inferioare a membranei.

7.3.3. Membranele polimerice pot fi autoprotejate (din fabricaţie) faţă de factorii de mediu (în special radiaţii UV şi IR) prin:

­ dublare cu folii polimerice sau metalice;

­ peliculizare de suprafaţă;

­ în masă prin natura compoundului.

Notă:

• membranele polimerice fără autoprotecţie trebuie protejate suplimentar prin lestare (pietriş, dale) sau prin includere între elemente de construcţie (beton, zidărie, şape);

• membranele polimerice (în special cele cu utilizare la etanşări subterane) vor avea adaosuri biocide în compoundul de bază care să­i confere rezistenţă la vegetale (rădăcini), mucegaiuri, bacterii etc;

• unele membrane polimerice (speciale), prin natura compoundului, pot fi rezistente la diverşi agenţi chimici.

7.3.4. Membranele polimerice pot fi armate sau dublate cu diferite materiale:

Se armează cu materiale tip reţea (ţesături rare cu acelaşi tip de urzeală şi bătătură) din fire textile, sticlă, poliesterice sau chiar metalice subţiri.

Depunerea sau dublarea (armarea) se face pe pâslă din fibre poliesterice sau din sticlă. Nu sunt excluse nici un fel de alte combinaţii de materiale.

7.3.5. Membranele polimerice se pot aplica pe suport în diferite moduri:

a)  Flotant, simplu aşezat (prelată), cu fixare mecanică pe contur şi asigurarea în câmp prin lestare sau cu fixare mecanică;

b)  Prin lipire continuă sau discontinuă cu adezivi specifici cu aplicare la rece sau cu mastic de bitum cu aplicare la rece sau la cald (condiţie de compatibilitate a membranei la adezivi sau la bitum);

c)  Prin lipire continuă prin autoaderenţă;

d)  în sistem mixt.

7.3.6.  Membranele polimerice se utilizează în general ca hidroizolaţii monostrat; unele produse se asociază în structuri bistrat (caz în care straturile se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici

cu aplicare la rece, prin autoaderenţă sau prin lipire cu bitum fierbinte). în unele cazuri se pot asocia polimerice cu bituminoase.

7.3.7. Etanşarea joantelor (prin suprapunerea membranelor Şi/sau prin suprapunerea de benzi acoperitoare joantei, din acelaşi material sau cu alte materiale compatibile), se poate realiza în diverse moduri:

­  lipire prin dizolvarea superficială a suprafeţelor de contact;

­  sudură prin topirea superficială a suprafeţelor de contact cu aer fierbinte;

­  sudură cu microunde de înaltă frecvenţă;

­  lipire cu adezivi specifici aplicaţi la rece sau la cald;

­ lipire prin autoaderenţă.

Marginile se pot etanşa suplimentar prin cordon de sudură realizat cu electrod specific din material polimeric sau cordon cu mastic de etanşare specific (în cazul l ip ir ii prin dizolvare superficială).

7.3.8. Specificaţii calitative generale:

a)  Membranele polimerice armate trebuie să prezinte o stabilitate dimensională la cald mai bună de ±

0,2% (valorile negative, contracţiile, se relevă în sens longitudinal iar cele pozitive, alungirile, în sens transversal), prin expunere timp de 6 ore la + 80°C;

b) Membranele polimerice trebuie definite şi din punct de vedere al comportării Ia îmbătrânire accelerată; acestea nu trebuie să sufere modificări mai mari de 10 % a principalilor parametri după expunere la xenotest timp de 10.000 ore;

c)  Membranele polimerice se definesc ca domeniu de utilizare (din punct de vedere al recepturii) în membrane cu utilizare supra­terană (Ia acoperişuri) şi subterană. Membranele polimerice specifice lucrărilor subterane conţin substanţe biocide (împotriva mucegaiurilor, ciupercilor, bacteriilor, etc).

i

7.4. Materiale hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară

Materialele hidroizolante polimerice din mase omogene cu aplicare peliculară constituie o gamă de produse cu utilizări specializate (amorse, mase peliculare hidroizolante, mase adezive şi mase de etanşare) în compoziţii şi structuri diverse.

Aceste tipuri de materiale vor fi prevăzute cu discernământ, numai conform prevederilor stricte ale producătorilor, pe baza unor garanţii solide, deoarece în prezent sunt puţin testate practic, la condiţiile noastre de mediu.

8. ALCĂTUIREA STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE

8.1. Alcătuirea structurilor hidroizolante la acoperişurile tip terasă

8.1.1. Câmp curent ­ structuri hidroizolante monostrat

8.1.1.1. Condiţii conceptuale:

a)  Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­ hidroizolaţiile monostrat nu se vor prevedea la clădiri din categoria de importanţă A (conform HG

261/1994);

­ hidroizolaţiile monostrat nu sunt recomandate la clădirile situate în zona climatică IV (conform

SR 10907/1­97);

­ hidroizolaţiile monostrat pot fi prevăzute la terase cu pante mai mari de 1,5%;

­ suportul hidroizolaţiilor monostrat va fi rigid;

­ hidroizolaţiile monostrat  nu  sunt recomandate la  terasele utilitare şi la  terasele cu  structură termoizolantă ranversată:

Notă: pentru hidroizolaţiile monostrat se vor utiliza numai membrane special produse pentru acest mod de utilizare, respectându­se strict prevederile producătorului privind aplicarea.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­ se vor prevedea membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea minimă de 4 mm sau membrane polimerice cu grosimea minimă de 1,0 mm, recomandabil de 1,2 mm;

flexiunea între planuri diferite (coame, scafe, do li i) va fi întărită în lungul liniei de intersecţie cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea desfăşurată de minim 50 cm peste care se va aplica hidroizolaţia monostrat bituminoasă; în cazul membranelor polimerice care nu comportă lipire în totală aderenţă, se recomandă utilizarea unei membrane cu o grosime mai mare faţă de cea prevăzută în câmpul curent;

­  se recomandă ca flexiunea între planurile orizontal şi vertical să fie realizată sub un unghi de

45° prin utilizarea scafelor fabricate (din membrane hidroizolante lemn etc).

Notă:
c)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în siste­ mul I.P.T:

• impermeabilitate (I):                                            1.3;

• rezistenţă la perforare (P):

­  membrane cu protecţie suplimentară grea   P.4;

­  membrane autoprotejate                              P.3.s.

• comportament la temperatură ridicată (T):

­  membrane cu protecţie suplimentară grea    T.3;

­  membrane cu autoprotecţie                          T.4.

• pentru pante de la 5% la 30% (recomandabil 20%) membranele vor fi autoprotejate şi vor fi lipite în aderenţă totală sau semiaderenţă;

• pentru pante peste 30% (recomandabil 20%), membranele vor fi autoprotejate şi vor fi lipite în aderenţă totală sau semiaderenţă, cu fixare mecanică.

d) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• rezistenţa la rupere la tracţiune (R):

­  membrane lipite în aderenţă totală, semiaderenţă sau pozate flotant, cu sau fără fixare mecanică, la pante sub 20% ­ R.3.;

­  membrane lipite în aderenţă totală, la pante peste 20% (inclusiv suprafeţe verticale) ­ R.4.;

­  membrane lipite în semiaderenţă, cu sau fără fixare mecanică, la pante peste 20% ­ R.5.

• alungirea la rupere la tracţiune (A):

­  membrane lipite în aderenţă totală, semiaderenţă sau pozate flotant, cu sau fără fixare mecanică, pe suport cu pantă sub 20% ­ A.2.

•                  flexibilitatea la temperaturi scăzute (F): F.3.

8.1.1.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  aplicarea membranelor pe suport orizontal cu pantă sub  5 % se recomandă a se face în lungul l i n i e i de pantă iar pe suport cu pantă peste 5 % se recomandă a se face perpendicular pe linia de pantă;

­  continuitatea etanşă a suprapunerilor se va realiza prin lipire sau sudură la dimensiunea minimă indicată de producător;

­  linia suprapunerilor capetelor membranelor succesive nu va fi colineară ci decalată cu 50 cm.

b) Condiţii   privind  nivelurile de performanţă  minimale de etanşeitate a suprapunerilor:

­  nivelul		de		asigurarea		a	etanşeităţii		îmbinărilor		suprapu­
nerilor    (J)	va	fi	de	20     KPa	la		pante    sub     5	%	şi     de	15	KPa     la

pante peste 5 % (presiunea menţinută timp de 30 minute).

8.1.2. Câmp curent ­structuri hidroizolante multistrat

8.1.2.1. Condiţii conceptuale:

a) Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute cu membrane bituminoase cu bitum oxidat sau aditivat sau cu structuri mixte cu membrane bituminoase şi polimerice (compatibile la bitum);

­  hidroizolaţiile cu membrane bituminoase cu bitum oxidat vor fi prevăzute în minim trei straturi;

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute la clădiri situate în toate zonele geoclimatiee;

­  hidroizolaţiile multistrat pot fi prevăzute la terase şi acoperişuri cu pante diverse, i n c lu s i v cele plate (pantă 0);

hidroizolaţiile multistrat nu sunt supuse unor restricţii privind natura suportului sau domeniul de utilizare;

­   materialele componente ale structurilor multistrat se recomandă să provină de la un singur producător, în conformitate cu prevederile acestuia privind structurarea şi modul de aplicare.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­   se vor prevedea structuri bistrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea totală de minim 4,5 mm (recomandabil de 5,0 mm), structuri multistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală de minim 6 mm sau structuri bistrat mixte, cu membrane polimerice cu grosimea de minim 0,8 mm şi membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea de minim 3 mm;

­  flexiunea între planuri diferite (scafe) va fi întărită în lungul liniei de intersecţie cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea de minim 0,25 m peste care se va aplica structura hidroizolantă multistrat; coamele şi do li il e se recomandă să fie întărite cu un strat hidroizolant suplimentar cu lăţimea desfăşurată de minim 50 cm;

­  se recomandă ca flexiunea între planurile orizontal şi vertical să fie realizată sub un unghi de

45° prin utilizarea scafelor fabricate (din membrane hidroizolante, lemn, etc);

­  structurile  termohidroizolante  cu  termoizolaţia  ranversată  (formată  din  plăci  termoizolante lestate) pot fi prevăzute la terasele clădirilor situate în zona climatică I şi II (conform SR 10907/1­97), cu pante mai mari de 3%.

Notă: Principiile de alcătuire a principalelor tipuri de structuri hidroizolante                     şi termohidroizolante cu membrane bituminoase sunt prezentate în   ANEXA NR. 5.

c) Condiţii   privind   nivelurile   minime   de   performanţă   în sistemul I.P.T.:

• impermeabilitate (I); referitor la membranele componente ale structurii:

­ suprafeţe plate sau cu pantă sub 3%:

­ 1.3. (se permit zone limitate de stagnare a apei);

­ suprafeţe cu pantă peste 3%:

­ 1.2.

• rezistenţa la perforare (P) şi comportamentul Ia temperatură ridicată (T), funcţie de suport, pantă şi tipul funcţional al acoperişurilor, pentru structurile hidroizolante, se recomandă să fie conform următoarelor tablouri:

Tablou „P”

Rezistenţa la perforare (P)

Tipul funţional al acoperişului
Suportul structurii hidroizolante	Panta %	Inaccesibil		Utilitar
		Auto­protecţie	Protecţie suplimentară grea	Pietonal	Auto	Pietonal	Grădină
				Protecţie suplimentară grea		Protecţie dale pe ploturi	Protecţie strat drenant
0	1	2	3	4	5	6	7
Izolaţie termică semirigidă sau rigidă	0­1,5	P.3.	P.3.	P.4.	P.5.	P.4.	P.5.
	1,5­5	P.3.	P.3.	P.4.	P.5.	P.4.	P.5.
	>5	P.3.
Suport rigid	0­1,5	P.2.	P.3.	PA.	P.5.	P.4.	P.5.
	1,5­5	P.2.	P.3.	P.4.	P.5.	P.4.	P.5.
	>5	P.2.
Suport rigidtermoizolaţie ranversată	1,5­5		P.2.
Lemn sau panouri fibrolemnoase	1,5­5	P.4.	P.4.	P.5.		P.5.
	>5	P.3.
Plăci profilate din tablă cu termoizolaţie semirigidă	1,5­5	P.3.	P.3.
	> 5	P.4.

Tablou „T” Rezistenţa la perforare (T)

Tipul funţional al acoperişului
Suportul structurii hidroizolante	Panta %	Inaccesibil		Utilitar
		Auto­protecţie	Protecţie suplimentară grea	Pietonai	Auto	Pietonai	Grădină
				Protecţie suplimentară grea		Protecţie dale pe ploturi	Protecţie strat drenant
Izolaţie termicăsemirigidă sau rigidă	0­1,5	T.3.	T.1.	T.2.	T.3.	T.3.	T.1.
	1,5­5	T.3.	T.2.	T.2.	T.2,	T.3.	T.2.
	>5	T.4.
Suport rigid	0­1,5	T.3.	T.1.	T.2.	T.2.	T.3.	T.1.
	1,5­5	T.3.	T.2.	T.2.	T.2.	T.3.	T.2.
	>5	T.4.
Suport rigid termoizolaţie1ranversată	1,5­5		T.1.
Lemn sau panouri fibro­ lemnoase	1,5­5	T.3.	T.2.	T.3.		T.3.
	>4	T.4.
Plăci profilate din tablă cutermoizolaţie semirigidă	1,5­5	T.3.	T.2.
	>5	T.4.

Notă: pentru pante > 30 % temperatura va fi de 120°C

d) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• rezistenţa la rupere la tracţiune (R):

­ pante sub 20%: R.3. (se admite sub 3% ­ R.2.);

­ pante peste 20% (inclusiv suprafeţe verticale): R.4.;

­ altitudini mai mari de 800 m: R.4.

• alungirea la rupere la tracţiune (A):

­ structură aplicată pe suport rigid, cu panta sub 20%: A.2.;

­ structura aplicată pe suport elastic sau semirigid, cu panta sub 20%: A.4.;

­         structura         aplicată         pe         suport        semielastic,        cu         panta         sub

20%: A. 5.

• flexibilitatea la temperaturi scăzute (F):

­ structură termo­hidro­izolantă ranversată:             F .2.;

­ zona climatică I şi II (conform SR 10907/1­97:     F.3.;

­ zona climatică III (conform SR 10907/1­97):          F.4.;

­ pentru zona climatică IV (conform SR 10907/1­97): F.5.;

­ altitudini mai mari de 800 m:                              F.6.

8.1.2.2. Condiţii privind execuţia:

a)  Condiţii privind modul de aplicare:

­  aplicarea membranei superioare pe suport orizontal cu pantă sub 5 % se recomandă a se face în lungul liniei de pantă iar pe suport cu pantă peste 5 % se recomandă a se face perpendicular pe linia de pantă; membrana superioară poate fi aplicată paralel cu membrana inferioară dar decalat la 1/2 din lăţime;

­  continuitatea etanşă a suprapunerilor se va realiza prin lipire sau sudură la dimensiunea minimă indicată de producător;

­  linia suprapunerilor capetelor membranelor succesive nu va fi colineară ci va fi decalată cu 50 cm

iar linia suprapunerilor capetelor membranelor stratului superior va fi decalată cu minim 1 m faţă de cea a stratului inferior.

­  Nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinărilor supra­ punerilor    (J) va fi de 10    KPa la pante peste 5% şi     de     15 KPa     la

b) Condiţii  privind  nivelurile de performanţă minimale  de etanşeitate a suprapunerilor:

pante sub 5% (presiune menţinută timp de minim 30 minute).

8.1.3. Structuri hidroizolante verticale

(monostrat sau bistrat)

8.1.3.1. Condiţii conceptuale:

a)  Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

­  hidroizolaţia verticală din membrane bituminoase se va prevedea în structuri minim bistrat, în zonele C, D şi E corespunzătoare „zonării încărcărilor date de zăpadă”, conform STAS 10101/21­92 şi în zonele ce presupun aglomerări de zăpadă;

­  membranele ce compun hidroizolaţia verticală vor fi de aceeaşi natură sau compatibile între ele şi cu cele ce compun structura hidroizolantă curentă, de câmp;

­  suportul hidroizolaţiei verticale se recomandă să fie rigid sau elastic.

b) Condiţii privind alcătuirea:

­ se vor  prevedea  structuri monostrat sau bistrat cu  membrane bitumate cu  bitum aditivat,  minim structuri bistrat cu membrane bitumate cu bitum oxidat sau structuri monostrat cu membrane polimerice;

­ la terasele utilitare hidroizolaţia verticală va fi minim bistrat (nu se include stratul suplimentar de întărire);

­  structura hidroizolantă verticală va fi autoprotejată sau cu protecţie suplimentară grea (tencuieli armate sau elemente prefabricate);

­  hidroizolaţia verticală se va aplica în totală aderenţă faţă de elementul suport;

­ hidroizolaţia verticală se va aplica pe înălţime minimă de 30 cm în zonele submontane, montane şi depresionar­montane. Pentru înălţimi mai mari de 50 cm se recomandă a se prevedea fixare mecanică continuă a părţii superioare, terminale, a structurii hidroizolante;

­ hidroizolaţia verticală se va racorda (întoarce) pe capul aticelor sau se va fixa mecanic la partea superioară.

Notă: Principiile de alcătuire a principalelor tipuri de racorduri între planuri, pe elementele constructive şi instalaţii precum şi datele

privind dimensionarea pieselor de colectare şi scurgere a apelor meteorice sunt prezentate în ANEXA NR. 6.

c)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul

I.P.T.:

• impermeabilitate (I): 1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):

­  structuri hidroizolante autoprotejate: P.I.;

­  structuri hidroizolante cu protecţie suplimentară: P.2.

• comportamentul la temperatură ridicată (T): T.2.

d)  Condiţii privind nivelurile minime de performanţă pentru care este asigurată etanşeitatea:

• forţa de rupere la tracţiune: R.4.;

• alungirea la rupere: A.2.;

• flexibilitatea la temperaturi scăzute: F.3.;

• rezistenţa la sfâşiere; se va considera nivelul necesar pentru asigurarea stabilităţii la nivelul fixărilor mecanice.

8.1.3.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  intersecţia între planul vertical şi orizontal se va realiza în vinclu sau cu racord (scafă) la 45° (cu lungimea ipotenuzei de minim 5 cm); scafa poate fi realizată din şapă din mortar de ciment sau cu piese profilate, speciale (din membrană bitumi noasă, lemn etc);

­     terminaţia superioară a structurii hidroizolante se recomandă a fi asigurată prin fixare mecanică, prin introducere în şliţ orizontal sau prin acoperire cu lăcrimar;

­ stratul suplimentar de întărire va fi acoperit pe orizontală de hidroizolaţia orizontală monostrat sau va fi interpus între straturile hidroizolaţiei orizontale multistrat. Stratul hidroizolant vertical, exterior, se va suprapune peste ultimul strat (superior) hidroizolant al structurii de câmp (orizontale);

­    hidroizolaţia verticală va putea fi constituită din prelungirea hidroizolaţiei orizontale numai în sensul derulării membranei hidroizolante; nu se admite racordarea pe verticală transversal sensului derulării membranei hidroizolante.

b) Condiţii  privind   nivelurile de performanţă   minimale de etanşeitate a suprapunerilor:

­  nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinării suprapunerilor la structurile monostrat al îmbinărilor verticale va fi de 15 KPa şi cel al îmbinărilor cu suprafeţele orizontale de 20 Kpa iar la structurile bistrat de 10 KPa, respectiv 15 KPa.

8.2. Alcătuirea structurilor hidroizolante împotriva exfiltraţiilor

8.2.1. Condiţii conceptuale:

a) Condiţii generale privind domeniul de utilizare:

•  hidroizolarea  elementelor  şi  părţilor  de  clădire  amplasate  suprateran  sau  subteran  împotriva exfiltraţiilor se referă la etanşarea spaţiilor umede, cu spălări şi stropiri ocazionale, periodice sau continue;

•  hidroizolarea acestor spaţii se poate concepe cu membrane hidroizolante sau cu mase omogene cu aplicare peliculară şi se concretizează prin hidroizolarea pardoselilor, plintelor şi după necesităţi a pereţilor;

•  acest tip de etanşare este împotriva apelor fără presiune hidrostatică, astfel:

­ cu solicitare moderată în cazul spaţiilor umede şi/sau cu spălări şi stropiri ocazionale;

­ cu solicitare intensă în cazul spaţiilor cu spălări şi stropiri (şiroiri) periodice şi/sau continue.

• suportul hidroizolaţiei va fi rigid;

• hidroizolaţia orizontală şi verticală va fi protejată suplimentar cu şape sau tencuieli. b) Condiţii privind alcătuirea, funcţie de intensitatea solicitării:

b.l. Solicitări moderate:

­  se vor prevede hidroizolaţii monostrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosimea minimă de 2,5 mm sau cu membrane polimerice cu grosimea minimă de 0,8 mm, structuri monostrat sau bistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală de minim 3 mm sau structuri cu minim două straturi din mase omogene cu aplicare peliculară, armate;

­  flexiunea  între planuri  va  fi  întărită,  în  lungul  li ni ei  de  intersecţie,  cu  un  strat  hidroizolant suplimentar (membrană sau mase omogene cu aplicare peliculară, armate) cu lăţimea desfăşurată de minim 25 cm (minim 10 cm pe verticală);

­  hidroizolarea  suprafeţelor  verticale (fiind  mai puţin  solicitate) poate să  nu  fie prevăzută  cu materiale hidroizolante ci din tencuieli şi/sau finisaje impermeabile (vopsitorii, placaje).

b.2.Solicitări intense:

­  se vor prevedea hidroizolaţii monostrat cu membrane bituminoase cu bitum aditivat cu grosime minimă de 3 mm sau cu membrane polimerice cu grosimea minimă de 1,0 mm, recomandabil 1,2 mm, structuri bistrat cu membrane bituminoase cu bitum oxidat cu grosimea totală minimă de 4 mm sau structuri cu minim trei straturi din mase omogene cu aplicare peliculară, cu două straturi de armare;

­  flexiunea  între  planuri  va  fi  întărită,  în  lungul  liniei  de  intersecţie,  cu  un  strat  hidroizolant suplimentar (membrană sau mase omogene cu aplicare peliculară, armate) cu lăţimea desfăşurată de minim 30 cm ( m i n i m 15 cm pe verticală);

­  hidroizolaţia  suprafeţelor  verticale  (fiind  mai  puţin  solicitată)  poate  fi  prevăzută  conform prevederilor de la pct. 8.2.1 .b. 1. (suprafeţe orizontale):

Notă: Principiile de hidroizolare a elementelor şi părţilor de clădire împotriva           exfiltraţiilor sunt prezentate în ANEXA NR.

7.

c)  Condiţii  privind  nivelurile  minime  de  performanţă  în  sistemul  I.P.T.,  funcţie  de  intensitatea solicitării:

c.l. Solicitări moderate:

• impermeabilitate (I): I . I . ;

• rezistenţă la perforare (P):

­ P.2. pentru suprafeţe verticale;

­ P.3. pentru suprafeţe orizontale;

• comportament la temperatură ridicată (T): T.2.

c.2. Solicitări intense:

• impermeabilitate (I): 1,2.;

• rezistenţă la poansonare (P):

­ P.2. pentru suprafeţe verticale;

­ P.4. pentru suprafeţe orizontale.

• comportament la temperatura ridicată (T): T.2.

d) condiţii privind nivelurile minime de performanţă ale materialelor hidroizolante:

• forţa de rupere la tracţiune:

­ R.2. pentru suprafeţe orizonatele;

­ R.3. pentru suprafeţe verticale.

• alungirea la rupere:                             A.2.;

• flexibilitatea la temperaturi scăzute:   F. 1.

8.2.2. Condiţii privind execuţia:

a) Condiţii privind modul de aplicare:

­  intersecţia dintre planuri se recomandă a se realiza în vinclu;

­  hidroizolaţia verticală cu înălţimea mai mare de 50 cm necesită  fixare mecanică a  marginii superioare;

­  stratul suplimentar de întărire şi hidroizolaţia verticală vor fi suprapuse minim 10 cm peste

hidroizolaţia orizontală în cazul structurilor monostrat.

b) Condiţii  privind  nivelurile de performanţă  minimale  de etanşeitate a suprapunerilor:

­        nivelul de asigurare a etanşeităţii îmbinărilor (J) va fi de

20 KPa pe suprafeţele orizontale şi 15 KPa pe suprafeţele verticale.

8.3. Alcătuirea structurilor hidroizolante a elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran (socluri, fundaţii, subsoluri) împotriva infiltraţiilor şi/sau exfiltraţiilor

8.3.1. Tipuri de prezenţă a apei pentru care este necesară hidroizolarea elementelor şi părţilor de clădire amplasate subteran

8.3.1.1. Ape fără presiune hidrostatică

­ umiditatea naturală a terenului: provine din apele de precipitaţie care nu stagnează în sol şi care nu exercită o presiune hidrostatică (terenuri permeabile având k > 0,01 m/s);

­  apa de scurgere: este apa în mişcare, sub efectul gravitaţiei, în drum spre pânza freatică (terenuri permeabile având k > 0,01 m/s), care nu exercită presiune hidrostatică sau exercită o presiune nesemnificativă, temporar.

8.3.1.2. Ape cu presiune hidrostatică

a)  Ape de infiltraţie:

­  apa de acumulare: este apa de scurgere care se acumulează prin întâlnirea straturilor greu permeabile şi exercită o presiune hidrostatică;

­  apa de stratificaţie: este apa de scurgere care pătrunde în straturi greu permeabile străbătute de straturi permeabile şi prin care se acumulează şi exercită o presiune hidrostatică;

­  apa freatică: este apa care formează un strat compact între granulele de sol şi exercită o presiune hidrostatică.

b)  Ape de exfiltraţie:

­   apa de stocare: este apa conţinută în bazine sau rezervoare. c)  Acţiuni combinate; infiltraţie şi exfiltraţie.

8.3.1.3. Situaţii de prezenţă a apelor cu presiune hidrostatică pentru care este necesară hidroizolarea subterană a construcţiilor

Două construcţii alăturate, fundate la adâncimi diferite, una fiind deasupra şi cealaltă sub nivelul pânzei freatice. Dacă construcţia fundată sub nivelul pânzei freatice se află în amonte faţă de sensul de scurgere al apei, construcţia  fundată  peste nivelul pânzei freatice nu  necesită  hidroizolaţie iar  dacă  se află  în aval se va hidroizola deoarece se ridică nivelul pânzei freatice. Hidroizolaţiile vor fi prevăzute împotriva apelor cu presiune hidrostatică. Construcţiile aflate deasupra nivelului maxim al pânzei freatice se vor hidroizola împotriva apelor fără presiune hidrostatică.

Construcţia se află în zona de scurgere naturală a apelor de infiltraţie prin stratul permeabil (nisip) aflat între două straturi puţin permeabile (argilă)

Construcţia se află în zona de scurgere naturală a apelor de infiltraţie prin stratul permeabil

(nisip) situat sub stratul de pământ vegetal, permeabil

8.3.2. Condiţii conceptuale:
Construcţia se află într­un teren puţin permeabil iar umplutura săpăturii este permeabilă, ceea ce conduce la acumulări de ape ce exercită presiune hidrostatică

Construcţia se află într­un teren puţin permeabil dar care are fracturi de teren permeabil ce converg spre construcţie şi zona de umplutură a săpăturii

8.3.2.1. Condiţii generale privind domeniul de utilizare

a)  Hidroizolaţiile se vor prevedea în următoarele situaţii:

­ în cazul terenurilor în care nu există pericol de infiltrare cu produse petroliere sau a altor soluţii care pot afecta caracte risticile calitative ale materialelor hidroizolante;

­ în cazul când sunt avantajoase tehnic sau economic decât alte procedee ca: ridicarea nivelului inferior al construcţiei, utilizarea de betoane sau mortare impermeabile, impermeabi­lizarea terenului, prevederea de sisteme drenante etc;

• b)          Proiectarea       construcţiilor       subterane       se       va       face       astfel       încât       să se asigure posibilitatea executării hidroizolaţiei ţinându­se seama de forma construcţiei în plan şi în secţiune vor fi cât mai simple pentru asigurarea unei manopere simple şi sigure;

• construcţia se va amplasa de regulă la o distanţă de minim 1,20 m faţă de alte construcţii sau. elemente de construcţie existente sau în curs de proiectare­execuţie, pentru a avea spaţiul necesar execuţiei hidroizolaţiei; în caz contrar se va proceda astfel:

­ se va prevedea un perete suport al hidroizolaţiei distanţat şi separat faţă de construcţia existentă printr­un strat de desolidarizare şi alunecare (plăci deşeuri cauciuc, plăci polistiren expandat, plăci sau foi din materiale polimerice etc);

­ se va retrage partea subterană a construcţiei la distanţă de minim 1,20 m iar partea supraterană va ieşi în consolă la limita necesară.

• la baza săpăturii, perimetral construcţiei, vor fi prevăzute rigole şi puţuri pentru dirijarea, colectarea şi evacuarea apelor din precipitaţii; suplimentar, dacă este cazul, se poate prevedea un sistem permanent de epuisment pentru coborârea pânzei freatice la minim 30 cm sub nivelul betonului de egalizare, pentru a se asigura un suport uscat pentru executarea hidroizolaţiei (orizontale);

• în cazul hidroizolaţiei în sistem „cuvă exterioară” betonul de egalizare de sub radierul construcţiei (subradier) trebuie prevăzut cu o supralărgire de minim 30 cm pe tot conturul radierului (cu îngroşare şi armare suplimentară perimetrală pentru a se împiedica fisurarea) pentru crearea spaţiului necesar de racordare a hidroizolaţiei verticale;

• în cazul radierelor situate la cote diferite, subradierul ca suport al hidroizolaţiei va fi racordat la 45° cu o diferenţă de nivel de maxim 1 rn, într­o singură treaptă, sau în trepte multiple pentru diferenţe de n’vel mai

mari;

• elementele de străpungere vor fi înglobate şi fixate în suportul hidroizolaţiei şi la faţa acestuia.

c)  În cazul când la nivelul hidroizolaţiei presiunea depăşeşte           5 daN/cm2, temperatura este mai mare

de 40°C, există vibraţii sau eforturi tangenţiale, etanşarea se va realiza cu membrane hidroizolante bituminoase cu bitum aditivat sau polimerice;

d)  La alegerea structurii hidroizolante se va ţine seama de nivelul de etanşare admisibil concretizat prin starea feţei interioare a pereţilor sau pardoselii:

­ uscat ­ nu se admit pete izolate de umezeală; constituie condiţia curentă de exigenţă corespunzătoare prevederilor prezentului normativ;

­  umed ­ se admit  porţiuni izolate de umezeală  pe suprafeţe de maxim 20  %,  fără apariţia stagnărilor sau picăturilor de apă; nu se vor admite la spaţiile cu utilizare umană sau animală ci eventual numai la spaţii tehnice în care nu există activitate umană permanentă sau temporară;

e)	Categoriile		de		fisurare	previzibile	a	construcţiei	după
valoarea	limită	de		calcul	a	deschiderii	fisurilor	(criterii        ce	implică

nivelul       de        rezistenţă       Ia       alungire       la        rupere       a        materialelor       hidroizolante

preconizate):

e.1. cu deschiderea fisurilor până la 0,1mm;    e.2. cu deschiderea fisurilor până la

0,2mm;   e.3. cu deschiderea fisurilor de la 0,2 la 0,5mm.

f)  Hidroizolaţia pereţilor subsolurilor sau a cuvelor se va aplica pe structura de rezistenţă din beton armat sau zidărie;

g)  Execuţia se recomandă a se efectua dinspre exteriorul construcţiei, în spaţiul rezultat d i n săpătura (sistem cuvă exterioară); în cazul în care nu se poate asigura hidroizolarea pe exterior se poate adopta sistemul de execuţie a hidroizolaţiei din interior (cuvă interioară) pe peretele de protecţie cu rol de suport;

h) La construcţiile ce deservesc i nstalaţiile electrice sau conţin aparatura electrică sau electronică etc, hidroizolaţia va fi întărită suplimentar faţă de prevederile prezentului normativ;

i) Hidroizolaţiile subterane se aplică în aderenţă totală pe întreaga suprafaţă (pe suport şi între membrane); în cazul în care elementul suport orizontal este umed (nu se poate obţine totala aderenţă) se poate prevedea  un  prim  strat  pozat  flotant,  constituind  astfel  un  suport  uscat  de  aderenţă  a  membranelor hidroizolante ce compun structura.

8.3.2.2. Condiţii privind hidroizolarea împotriva apelor fără presiune hidrostatică a fenomenului de capilaritate

Se referă în general la hidroizolarea fundaţiilor şi soclurilor:    a) Condiţii generale privind alcătuirea:

­ hidroizolaţia orizontală va fi de regulă monostrat şi se va realiza cu membrane hidroizolante bituminoase sau polimerice, la nivelul dintre fundaţie şi soclu sau zidărie, cu sau fără racordare la hidroizolaţia verticală (a soclului sau fundaţiei);

­ hidroizolarea orizontală a elementelor de fundare poate fi prevăzută şi la nivelul tălpii fundaţiei pe betonul slab armat de egalizare de minim 10 cm grosime; recomandabil, de fiecare parte, se va asigura o lăţime utilă pentru a se putea face racordarea la suprafeţele verticale ale fundaţiei sau soclului şi pereţilor pe ambele feţe (exterior şi interior);

­ hidroizolaţia verticală va fi aplicată pe un suport din tencuială cu mortar de ciment fără adaos de var, din drişcuit;

­ hidroizolaţia verticală, exterioară, a fundaţiilor, soclurilor şi pereţilor subterani va fi ridicată până la cota finită a trotuarului, în condiţiile unor stropiri normale;

hidroizolaţia verticală, exterioară, a fundaţiilor peste cota finită a trotuarului cu minim 30 cm, în cazurile amplasării construcţiilor în zone montane şi submontane, în care se prevăd aglomerări de zăpadă şi în cazul stropirilor frecvente şi intense (construcţii cu acoperişuri cu scurgere la picătură, cu streaşină  îngustă etc);

­  hidroizolatia verticală poate fi alcătuită dintr­o membra­nă hidroizolantă bituminoasă sau polimerică lipită continuu pe suport, fixată mecanic la partea superioară sau din minim două

straturi din mase omogene cu aplicare peliculară eventual armate, protejate subteran cu plăci, panouri sau foi semirigide (simple, amprentate sau celulare), zidărie sau ecran de argilă compactat în straturi succesive şi suprateran cu tencuieli armate din mortar de ciment fără adaos de var sau zidărie.

Notă: Principiile de hidroizoiare la clădiri cu sau fără subsol şi principiile de hidroizoiare a rosturilor contra apelor fără presiune hidrostatică sunt prezentate în ANEXA NR.8 şi ANEXA NR. 9.

b) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în siste­ mul I.P.T.:

b.l. Hidroizolatia orizontală împotriva fenomenului de capilari­tate:

• impermeabilitatea (I):

­    trebuie să corespundă la presiunea de calcul a elementelor de construcţie exercitată pe suprafaţa materialului hidroizolant; recomandabil minim 1.3.

• rezistenţa la poansonare (P): ­ P.4.;

• comportament la temperatură ridicată (T): ­ T.2.

Notă:

• Pentru construcţii parter, din categoria de importanţă C şi D, hidro­  izolaţia orizontală împotriva fenomenului de

capilaritate poate Fi prevăzută cu mase omogene cu aplicare peliculară, în minim două straturi, recomandabil  cu strat de armare. Nivelurile de performanţă pot fi 1.2. şi P.3.;

• Rezistenţa la compresiune (strivire) a materialului hidroizolant ­          să nu­şi schimbe aparent proprietăţile fizice la o presiune de 5 daN/cm2 (sâ permită o tasare stabilă de maxim 15% cu alungire laterală corespunzătoare);

• Se           menţionează           că           membranele          hidroizolante          bituminoase           cu           bitum aditivat,       cu       simpla       armare,       de       4       mm       grosime       pot       asigura       impermeabilitatea       la presiuni peste 5 daN/cm2 (500 KPa).

b.2. Hidroizolatia orizontală împotriva apelor fără presiune hidrostatică (la subsoluri):

• impermeabilitate (I):                                  1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):                         P.3.;

• comportament la temperatură ridicată (T):     T.2.

b.3. Hidroizolatia verticală împotriva apelor fără presiune hidrostatică:

• impermeabilitate (I): 1.2.;

• rezistenţa la perforare (P):                         P.3.;

• comportament la temperatură ridicată (T):     T.2.

8.3.2.3. Condiţii privind hidroizolarea împotriva apelor cu presiune hidrostatică

Hidroizolarea se va realiza în structuri monostrat sau multistrat cu membrane bituminoase şi/sau polimerice:

a) Hidroizolarea împotriva apelor cu presiune hidrostatică se poate concepe, funcţie de sensul de acţionare a presiunii corelat cu sistemul constructiv, în unul din următoarele sisteme:

a. 1. Sistemul „cuvă interioară” (cuvă în cuvă):

•     sistemul poate fi adoptat în principal împotriva exfiltraţiilor; structura suport (cea exterioară) va fi de rezistenţă cu radier din beton armat şi pereţi din beton armat sau zidărie de cărămidă (armată cu sâmburi şi centuri din beton armat), pe aceasta se aplică hidroizolatia şi protecţia interioară (cuvă interioară);

•     sistemul se poate adopta şi în următoarele cazuri:

­     împotriva infiltraţiilor sau acţiunilor combinate ale apei (din interior şi din exterior);

­  când  nu  se  poate  adopta  sistemul  „cuvă  exterioară”  din  motive  constructive  sau  din imposibilitatea asigurării spaţiului necesar de lucru pe exterior;

­  când construcţia necesită rosturi de dilatare sau tasare (astfel se poate asigura continuitatea şi calitatea optimă a hidroizolaţiei în zona rosturilor):

• sistemul prezintă următoarele avantaje:

­  siguranţa calităţii execuţiei hidroizolaţiei (asigurarea etanşeităţii)  în zonele de racord dintre suprafeţele orizontale şi cele verticale precum şi la rosturi;

­  posibilitatea realizării construcţiei lângă alte construcţii existente;

­  posibilitatea verificării, etanşeităţii (la exfiltraţii) după realizarea hidroizolaţiei prin proba cu apa, în cazul bazinelor supraterane.

• sistemul prezintă următoarele dezavantaje:

­  posibilitatea degradării hidroizolaţiei la execuţia structurii cuvei interioare (la montarea armăturilor şi la turanarea betonului);

­   imposibilitatea verificării etanşeităţii (la exfiltraţii) în cazul construcţiilor subterane.

a.2. Sistemul „cuvă exterioară”:

• sistemul poate fi adoptat în principal împotriva infiltraţiilor; structura suport orizontală va fi subradierul iar cea verticală va fi peretele de rezistenţă interior (diafragmă), pe acestea se aplica hidroizolaţia şi protecţia interioară (radier) şi cea exterioară (perete);

•  sistemul se poate adopta şi împotriva exfiltraţiilor sau acţiunilor combinate ale apei (din interior şi din exterior), cu condiţia ca protecţia verticală, exterioară să îndeplinească cerinţele dei rezistenţă şi stabilitate ce se impun;

•  sistemul prezintă avantajul combinării cu sistemul „cuvă interioară” în cazul unor situaţii şi condiţii diferite de lucru (vecinătăţi, zone cu rosturi, canale, diferenţe de cote ale planurilor etc);

•  sistemul prezintă următoarele dezavantaje:

­ necesită spaţiu de lucru perimetral, exterior construcţiei;

­  fragmentează   lucrarea   de   etanşeitate   în   faze   prin intercalarea lucrărilor de construcţie aferente sistemului;

­  necesită o manoperă de înaltă calitate la racordul dintre suprafeţele orizontale şi cele verticale.

a.3. Sistemul „semicuvă”:

•  sistemul este o combinare a sistemului „cuvă interioară” cu cel „cuvă exterioară”; acest sistem implică dificultăţi în execuţie, ce conduc la o calitate necontrolabilă, fapt pentru care nu este recomandat.

b) Condiţii generale privind alcătuirea hidroizolaţiei împotriva apelor cu presiune hidrostatică:

­  hidroizolaţia se va aplica pe suport rigid şi plan, rectificat;

­  hidroizolaţia verticală, aplicată pe înălţimi mari, se va executa pe tronsoane de maxim 2 m înălţime, cu decalarea între ele a suprapunerilor (să nu existe colinearitate a suprapunerilor); în condiţiile în care se estimează pericol de alunecare a membranelor hidroizolante, se va executa fixarea mecanică a părţii superioare;

­  pentru înălţimi ale coloanei de apă mai mari de 2 m se recomandă utilizarea hidroizolaţiei verticale multistrat;

­ racordurile dintre planuri diferite vor fi asigurate suplimentar prin aplicarea unui strat hidroizolant de întărire de 50 cm lăţime desfăşurată (25 cm + 25 cm);

­ elementele de străpungere şi rosturile vor fi atent executate conform detaliilor prevăzute de proiectant, respectându­se cu stricteţe condiţiile impuse dimensionării şi calităţii pieselor de etanşare.

Notă: Principiile de hidroizolare a rosturilor şi străpungerilor contra apelor  cu presiune hidrostatică sunt prezentate în ANEXA NR. 9.

c) Condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T.

Nivelurile de performanţă se vor calcula funcţie de solicitările la care este supusă hidroizolaţia, privind nivelul maxim al presiunii hidrostatice şi nivelul presiunii exercitate de elementele de construcţie, recomandabil conform următoarelor date:

• impermeabilitatea (I):

­  nivel minim: 1.3.; nivel calculat corespunzător presiunii hidrostatice maxime multiplicată cu un coeficient de minim:

o  1,2 x pentru presiuni maxime de 10 KPa; o  1,5 x pentru presiuni maxime de 50 KPa; o  1,8 x pentru presiuni maxime de 80 KPa;

o  2,0 x pentru presiuni maxime de 100 KPa.

• rezistenţa la perforare (P):

­  rezistenţa  la  perforare  statică  (Ps):  minim  1,2  x  presiunea  exercitată  de  elementele  de construcţie;

­  rezistenţa la perforare dinamică (P.d.) minim P.d.3.

• comportament la temperatura ridicată (T):

­  în general nu se pun condiţii.

9. CONDIŢII PRIVIND VERIFICAREA CALITĂŢII ŞI URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP A HIDROIZOLAŢIILOR

9.1. Condiţii privind verificarea calităţii

Verificarea calităţii se realizează în conformitate cu prevederile prezentei reglementări, a documentaţiei de execuţie şi a fişelor tehnice ale materialelor utilizate, atât pentru fazele intermediare cât şi pentru întregul sistem.

În cazul în care unitatea executantă are un sistem propriu de conducere şi asigurare a calităţii, lucrările de hidroizolaţie se vor verifica în cadrul respectivului sistem (proceduri de execuţie, plan de control al calităţii etc).

Pentru asigurarea calităţii lucrărilor se impun următoarele etape:

• recepţia materialelor de hidroizolaţie şi accesorii;

• păstrarea şi depozitarea materialelor;

• controlul calităţii la punerea în operă;

• recepţia lucrărilor.

9.1.1. Recepţia materialelor

Recepţia materialelor se bazează pe verificarea certificatelor de calitate (conformitate), termenelor de valabilitate (unde este cazul) şi de garanţie emise de producător pentru fiecare lot de materiale, conform reglementărilor specifice.

În unele cazuri se pot solicita analize de laborator (de conformitate) care să certifice caracteristicile specifice în raport cu datele tehnice stipulate în normele de produs sau în agrementele tehnice.

În acest context, controlul de calitate pentru materiale se execută pe şantier de către personal şi/sau în institute/laboratoare specializate, atestate.

Controlul de calitate cuprinde următoarele verificări minimale pentru membranele hidroizolante:

• caracteristici geometrice (lungime, lăţime, grosime);

• verificarea comportării la temperaturi ridicate;

• verificarea flexibilităţii la temperaturi scăzute;

• verificarea forţei de rupere la tracţiune;

• verificarea alungirii la rupere la tracţiune.

9.1.2. Păstrarea şi depozitarea materialelor

Condiţiile de păstrare şi depozitare ale materialelor sunt precizate de producătorii acestora în fişele tehnice de produs:

• în depozite, în general, trebuiesc respectate următoarele condiţii:

­   membranele	hidroizolante	în	foi	se	depozitează	sub
formă      de       suluri	(în       poziţie	verticală)	pe	platforme	sau       paleţi,	în

spaţii acoperite;

­ materialele hidroizolante fluide se depozitează în bidoane sau butoaie, eventual paletizat, în spaţii închise, acoperite şi ventilate.

• la punctul de lucru depozitarea se va face pe timp limitat, recomandabil în spaţii acoperite.

9.1.3. Controlul calităţii la punerea în operă

•   controlul calităţii materialelor la punerea în operă se efectuează de către şeful punctului de lucru sau de către responsabilul cu calitatea, în conformitate cu prevederile documentaţiei de execuţie şi a fişelor

tehnice de produs;

• controlul şi asigurarea:

­  utilajelor, sculelor şi dispozitivelor şi a căilor de acces la frontul de lucru, necesare pentru protecţia muncii;

­  spaţiilor şi condiţiilor de microclimat necesare pregătirii materialelor (unde este cazul);

­  calităţii  suportului  care  trebuie  să  corespundă  condiţiilor  geometrice  şi  fizico­mecanice specifice.

• controlul:

­   respectării  stricte a cerinţelor privind tehnologia de aplicare a materialelor hidroizolante şi a accesoriilor.

9.1.4. Recepţia lucrărilor

Recepţia finală a lucrărilor se va face în comuh, de către beneficiar, proiectant şi executant, în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare, avându­se în vedere cerinţele de calitate, procesele verbale de lucrări executate în diverse etape şi aspectul general al suprafeţelor executate.

9.2. Urmărirea comportării în exploatare

9.2.1. Urmărirea comportării în exploatare a învelitorilor   la clădiri

Urmărirea comportării în exploatare se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.

Asigurarea urmăririi comportării în timp, în condiţii normale de utilizare a hidroizolaţiilor, se va face prin grija beneficiarului, o dată pe an.

Intervalul de mai sus poate fi modificat în funcţie de condiţiile concrete pentru fiecare caz în parte,

astfel:

• intervalul poate fi mărit dacă la două verificări succesive nu se constată degradări, dar nu la

lucrări cu vechime mai mare de 10 ani;

• intervalul poate fi micşorat pentru hidroizolaţiile la care degradările ar conduce la deteriorarea unor echipamente speciale (camere comandă, staţii electrice, camere de calcul, etc);

• intervalul poate fi micşorat pentru hidroizolaţiile ce au fost supuse la sarcini, şocuri sau mişcări

(deplasări) neprevăzute (seism, accidente mecanice, etc).

9.2.2. Lucrări de intervenţie

• Generalităţi

Lucrările  de   intervenţie  pentru  remedierea/refacerea  hidroizolaţiilor se efectuează în următoarele situaţii:

­   la constatarea unor defecte sau degradări (dislocări alunecări, fisurări etc);

­  în cazul unor accidente naturale sau tehnologice (seism,explozii etc).

Lucrările   de   intervenţie   pot  rezulta  în   urma   verificărilor programate.

Lucrările de intervenţie se vor  efectua  după  elaborarea  documentaţiilor  tehnice şi a  detaliilor  de execuţie specifice fiecărui caz în parte.

Documentaţiile tehnice de intervenţie vor fi elaborate de proiectant. în cazul în care intervenţia este

necesară ca urmare a unei expertize, documentaţia tehnică de intervenţie va fi verificată de verificator şi vizată de expertul tehnic atestat conform HG nr. 925/ 1995.

Proiectantul va stabili, prin documentaţia  tehnică  de intervenţie,  măsurile de asigurare şi control, privind calitatea lucrărilor.

Lucrările de intervenţie vor fi executate obligatoriu de către unităţi specializate, atestate, conform prevederilor legale pentru categoria de lucrări pe care le execută.

• Faze de execuţie

Fazele de execuţie a lucrărilor de intervenţie pentru remedierea/refacerea hidroizolaţiilor sunt:

­ înlăturarea cauzelor ce au condus la deteriorarea învelitorii;

­ pregătirea suportului;

­ pregătirea materialelor hidroizolante preconizate;

­ aplicarea hidroizolaţiei;

­ verificarea calităţii lucrărilor de intervenţie.

10. MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA ŞI IGIENA MUNCII

Măsurile privind protecţia şi igiena muncii vor fi cuprinse, în mod obligatoriu în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant, în conformitate cu natura şi tipul construcţiei şi/sau elementului de construcţie ce se hidroizolează şi cu natura materialelor preconizate.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii                                materialelor   hidroizolante                                                                                                          (privind materialul  propriu­zis  şi tehnologia de aplicare) precum şi de următoarele reglementări tehnice                          în vigoare:

•   Legea 90/1996 ­ Legea protecţiei muncii­modificată şi completată cu Legea 177/2000;

•   Norme generale de protecţia muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu

Ministerul Sănătăţii ­ 1996;

•   Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu Ordinul nr. 9/N/l 5.03.1993 al MLPAT;

•   Normativul cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr. 225/ 1995.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în    parte, funcţie de particularităţi, responsabilul cu protecţia muncii şi responsabilul de lucrare vor lua măsuri specifice, suplimentare privind protecţia şi igiena muncii.

11. MĂSURI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor vor fi cuprinse în mod obligatoriu în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante precum şi pe următoarele reglementări tehnice  în vigoare:

•   O.G.R. nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr.212/1997;

•   Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu ordinul M.I. nr. 775/1998;

•   Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor ­ indicativ  P. 118­99;

•   Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indicativ C.300 aprobat cu Ordinul nr. 20/ N/94 al MLPAT;

•   Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor ­ D.G.P.S.I.­001, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1023/1999;

•   Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor ­ D.G.P.S.I.­002, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1080/2000.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, în special

la lucrările de hidroizolare cu materiale inflamabile sau combustibile, responsabilul PSI şi responsabilul de

lucrare vor lua măsuri specifice, suplimentare de prevenirea şi stingerea incendiilor.

ANEXA NR. 1

PARAMETRI AUXILIARI «DE EVALUARE A MATERIALELOR HIDROIZOLANTE

Se prezintă criteriile de performanţă cu parametri auxiliari, de evaluare suplimentară a materialelor hidroizolante.

hidroizolant care suportă în zona de maximă solicitare o distribuţie neuniformă a solicitării la tracţiune, conform SR 137/1995. Valoarea forţei se exprimă în N. Acest parametru este util pentru calcularea şi verificarea sistemului de asigurare a unei membrane fixate mecanic, în special în cazul suprafeţelor verticale sau cu pantă accentuată.

2. Stabilitatea dimensională (D); relevă variaţia dimensională a membranelor dar şi a materialelor şi structurilor din mase omogene cu aplicare peliculară, expuse la temperaturi înalte, conform SR 137/ 1995. Stabilitatea dimensională se enunţă pentru sensul longitudinal şi sensul transversal. Stabilitatea dimensională este relevantă în special pentru membranele polimerice.

3.  Delaminarea (L), conform SR 137/1995, se caracterizează prin prezenţa sau absenţa fenomenului de desprindere a masei hidroizolante de acoperire în raport cu armătura, în condiţii date de temperatură şi umiditate.

Aderenţa  autoprotecţiei  (Aa);  acest  parametru  relevă  nivelul  aderenţei  materialului  granular  de

protecţie depus din fabricaţie pe membranele bituminoase în urma acţiunii mecanice de abraziune, conform SR 137/1995. Nu se vor admite sorturile ce comportă pierderi ale materialului granular de autoprotecţie mai mari de 30% în stare uscată şi mai mari de 50% în stare umedă.

5. Etanşeitatea îmbinărilor (J); acest parametru relevă nivelul de etanşeitate al îmbinărilor (suprapunerilor) dintre două membrane conform Directivelor Generale UEAtc. Îmbinările trebuie să asigure etanşeitatea la o presiune (de aer) de minim 10 KPa timp de 30 minute:

6.  Rezistenţa la tracţiune a îmbinărilor (Jt); acest parametru relevă nivelul de rezistenţă la forţe de tracţiune aplicate transversal îmbinării dintre două membrane conform Directivelor Generale UEAtc. Nivelul de rezistenţă la tracţiune a îmbinărilor se identifică prin forţa la care apare ruptura în zona de aderenţă sau în afara acesteia.

7.  Forţa de aderenţă la suport (Fad.); acest parametru relevă nivelul de aderenţă al membranelor între ele şi faţă de suport îi vederea prevederii efectelor secţiunii şi presiunii vântului; se exprimă în N/m2:

•         forţa         de         aderenţă         la         suport         trebuie         să         indeplinească         urmă toarea condiţie:

Fad. ≥ 3Pc

unde Pe = presiune de calcul rezultată în funcţie de zona şi gradul de expunere la vânt

•

•       forţa       de       aderenţă       la       suport       se       determină       cu       relaţia       (aderenţă totală, semiflotant sau flotant):

Fad = a x Pa + al x G unde:

a = suprafaţă de lipire (aderenţă) efectivă (aderenţă totală sau semiflotant/semiaderent); în m2;

Pa  = presiunea de aderenţă în zona/zonele de lipire efectivi în N/m2;

al       = suprafaţă lestată (sistem flotant); în m2;

G = presiunea de lestare; în N/m2 .

8.  Adezivitatea (Az); acest parametru relevă nivelul de aderenţă (lipire) pe care îl comportă straturile hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară, între ele, pe suport şi faţa de straturile de armare, conform STAS 9199­1975.

9.  Uscare (U); acest parametru relevă timpul de uscare (reticulare) a straturilor hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară, conform STAS 2875­1975. în general acest timp trebuie să fie uzual de 24 ore şi maxim de 48 ore.

aplicare peliculară, conform STAS 6615/1­1974, clasificată astfel:

­	vâscozitate		redusă	(amorse		pelicule		hidroizolante
subţiri);	cu        nivel	de	vâscozitate	de	100	centipoise	­	permite

aplicarea prin stropire sau pensulare;

­ vâscozitate medie (pelicule hidroizolante, mase de lipire); cu nivel maxim de vâscozitate de 200 centipoise ­ permite aplicarea la cosoroabă, prin pensulare şi periere;

­ vâscozitate mare (mase hidroizolante şi de lipire); cu nivel de vâscozitate mai mare de 200 centipoise ­ permite aplicarea la cosoroabă, prin periere şi şpăcluire.

Notă: 1 centipoise = 1 mPa/s

11.Omogeneitate şi stabilitate la depozitare (segregare); conform STAS 8622­1988. Nu se admit segregări sau aglomerări în materialul depozitat minim 7 zile.

12. Stabilitate la cald la 70°C pe pantă de 45° (100%) timp de   2 ore, conform STAS 9199­1973, pentru masele omogene cu aplicare peliculară, nearmate, nu se admit scurgeri

13.Conţinut de substanţă uscată din masa materialului hidro­izolant cu aplicare peliculară, conform

STAS 6615/2­1974.

14.Combustibilitatea;  acest  parametru  se  relevă  prin  nivelul  de  combustibilitate,  cu  specificarea noxelor  sau  a  topiturilor  ce  se  produc  în  timpul  arderii.  Acest  parametru  se  referă  la  membranele hidroizolante şi Ia cele din mase omogene cu aplicare peliculară şi va fi avut în vedere în contextul NPSI în vigoare.

15.1nflamabilitatea; acest parametru se relevă prin temperatura la care se poate produce aprinderea. Acest parametru se referă în special la materialele hidroizolante din mase omogene cu aplicare peliculară ce conţin solvenţi organici şi va fi avut în vedere în contextul NPSI în vigoare.

ANEXA NR. 2

CONDIŢII DE MEDIU

Condiţiile mediului exterior, la care sunt expuse învelitorile sunt în general complexe şi compuse dintr­ un număr de factori de mediu cu agenţii corespunzători, definiţi prin niveluri de severitate ce trebuiesc consideraţi funcţie de zona de situare a construcţiei (învelitorii) şi de nivelul exigenţial preconizat.

A. Condiţii generale

În tabel sunt indicaţi factorii şi agenţii de mediu cu următoarele niveluri de severitate:

Tabel 1

Factor de mediu	Niveluri de severitate
Agenţi de mediu­UM
a. CLIMĂ: • temperatură: ­ temperaturi scăzute ­ °C; ­ temperaturi ridicate ­°C; ­ variaţie de temperatură ­°C/minut. • umiditatea relativă a aerului ­ %; • presiune vânt­KPa;	­35;­25;­20;­15;­10;­5; + 20;+ 40;+ 60;+ 85;+ 100;+ 120; 0,5; 1; 3; 5; 20; 50; 75; 85; 100; 0,3; 0,55; 1; 2; 3;

• precipitaţii:

­ intensitatea (debitul) ploii ­

l/m2/minut;

­ viteza de şiroire a apei ­ m/s;

­ zăpadă transportată (intensitate)

kg/m2/s­

­ grindină ­ energ de impact ­ J;

­ radiaţie solară (efecte termice)

intensitate ­W/m2

0,5; 1; 2; 5; 10; (15);

0,5; 1; 3; 10; 20; (30);

0,5; 1; 3;

1; 10; 40; 150, (250);

300; 500; 700; 1000; (1120);

Factor de mediu	Niveluri de severitate
Agenţi de mediu­UM
b.   SUBSTANŢE CHIMICE ACTIVE ­mg/m3: •      sare marină •      dioxiddesulf •      hidrogen sulfurat •      oxizi de azot •      amoniac •      clor •      acid clorhidric •      acid fluorhidric c.   SUBSTANŢE MECANIC ACTIVE: •      sedimentare pulberi, viteza de sedimentare ­ mg/m2/h; •      încărcare statică (aglomerare) ­ KPa.	300; 1000; 30000; 40000; 1; 3; 5; 10; 20; 30; 40; 100; 300; 0,01; 0,1; 0,3; 0,5; 1; 3; 10; 15; 30; 50; 100; 0,01; 0,1; 0,3; 0,5; 1; 3,10; 20; 30; 100; 0,3; 1; 3,10; 35; 175; 0,01; 0,1; 0,3; 0,6,1; 3; 0,01; 0,1; 0,5,1; 5, 0,003; 0,01; 0,03; 0,1; 1, 1; 3,10, 20; 30; 40, 80; 0,1; 0,5,1; 2; 3; 5,10;

B. Condiţii particulare

Se indică aspectele particulare de caracterizare şi exemplificare a factorilor şi agenţilor de mediu:

• Ploaie: se caracterizează prin următorii parametri fizici:

­ intensitatea ploii;

­ distribuţia diametrului picăturii;

­ distribuţia vitezei de cădere;

­ temperatura picăturilor.

Tabel 2

Caracteristicile ploii (de la medie până la lungă durată)

Tipul de ploaie	Intensitatea limită superioară ­ l/h	Diametrul caracteristic al picăturii ­ mm	Viteza de Cădere ­ m/s
Ploaie uşoară	1,0	0,1­0,5	0,25­1

Ploaie moderată	4,0	0,5­1	1­2
Ploaie intensă	15	1­2	2­4
Ploaie puternică	40	2­5	4­7
Aversă	100	3	6

• Grindina: se caracterizează prin următorii parametri fizici ai boabelor de gheaţă:

­ diametrul;

­ densitatea;

­ viteza de cădere;

­ energia de impact.

Se iau în considerare boabele de grindină cu dimensiuni mari ce au efect distrugător. Densitatea boabelor este de circa 900 kg/m3. Viteza de cădere se determină cu formula:

unde:   V = viteza de cădere, în m/s

d = diametrul boabelor, în mm

V = 5 , l 6 d

Energia de impact este calculată funcţie de masa şi viteza de cădere.

Tabel 3

Caracteristicile boabelor de grindină (pentru diametre peste 20 mm)

Diametru mm	Masa g	Viteza de cădere m/s	Energia de impactJ
20	4	23	1
50	59	36	39
60	102	40	81
70	162	43	151
80	241	46	257
90	344	49	411
100	471	52	627

• Zăpada

Densitatea zăpezii căzute pe suprafeţe prezintă mari variaţii.

Zăpada proaspăt căzută are o densitate variind între 70 kg/m3   şi 150 kg/m3 , iar densitatea unei zăpezi vechi, tasate, atinge de la   200 kg/m3 la 400 kg/m3.

• Zăpadă transparentă: este o combinaţie de vânt cu zăpadă, în aceste condiţii particulele fine pot pătrunde prin fante sau prin îmbinări.

Fluxul orizontal de zăpadă funcţie de înălţime
Tabel 4

Înălţimea deasupra solului ­ m	Fluxul orizontal de zăpadă ­ g/m2sec
10	310
1	560
0,5	800
0,1	3000

• Praf­nisip

Principalul  constituent  al  nisipurilor  şi  prafurilor  prezente  în  natură  este  cuarţul.  Eroziunea materialelor se produce în condiţia în care praful şi nisipul sunt combinate la curenţi de aer cu viteză mare şi/sau durate mari de acţionare.

­ Dimensiunea particulelor       Caracterizare:

­ praf fin:                   până la 75 μm;

­ praf grosier:             de la 75 μm până la 150 μm;   ­ nisip:       de la 150 μm până la

1000 μm.

Tabel 5

Concentraţii caracteristice de praf şi nisip

Zonare	Concentraţie ­ μg/m3
Rurală şi suburbană	40 ­ 110
Urbană	100 ­ 450
Industrială	500 ­ 2000

Sedimentare de praf şi nisip Tabel 6

Zonare	Sedimentare de praf şi nisip mg/m2 x oră
Rurală şi suburbană	0,4 ­ 15
Urbană	15 ­ 40
Industrială	40 ­ 80

Sedimentarea prafului şi nisipului se poate produce:

• prin sedimentarea în aer stagnant (staţie);

• prin sedimentare pe suprafeţe acoperite;

• prin atracţie electrostatică;

• prin captare în deschideri înguste.

Pătrunderea prafului şi nisipului poate să apară astfel:

• transport în interior prin circulaţie forţată a aerului;

• transport în interior prin agitaţie termică a aerului;

• pompare la interior prin dilatare şi compresie termică a aerului sau prin variaţia presiunii atmosferice.

ANEXA NR. 3

PRINCIPII DE AMPLASARE A ELEMENTELOR

DE CONSTRUCŢIE CE DEPĂŞESC PLANUL ÎNVELITORII ACOPERIŞURILOR

Realizarea şi întreţinerea hidroizolaţiei impune unele distanţe minimale între elementele ce depăşesc planul învelitorii (între suprafeţe verticale, atic. pazie, streaşină şi domuri de acces sau tehnologice, ventilaţii, coşuri, luminatoare etc):

­ distanţele l, L şi d trebuie să se conformeze datelor din următorul tablou:

1.(m) d.(m) < 0,40 0,25 0,40 0,50 > 1,20 1,00

­ se va evita prevederea elementelor ce depăşesc planul învelitorii cu lungimea perpendicular pe linia de pantă, în   câmpul acoperişului, ci max. la distanţa d faţă de coamă cu  condiţia ca l ≤ 2d;

ANEXA NR. 4

ELEMENTE PRIVIND DIMENSIONAREA PIESELOR   DE EVACUARE ŞI COLECTARE A APELOR METEORICE LA ACOPERIŞURI

ANEXA 4A       EVACUAREA APELOR PLUVIALE ANEXA 4B                        DIMENSIONAREA SENOURILOR ANEXA 4C                        DIMENSIONAREA ELEMENTELOR

LATERALE DE SCURGERE

ANEXA NR. 4A

Evacuarea apelor pluviale

40                         60

Evacuarea apelor pluviale ( c u scurgere exterioară sau interioară) se poate prevedea prin receptoare c i l i n d r i c e sau tronconice, dimensionate  funcţie de suprafaţa de acoperiş deservită (proiecţie orizontală), pentru un debit maxim al precipitaţiilor de 3 litri/ minut/ m2, conform următorului tablou:

Receptoare pluviale cilindrice		Receptoare pluviale tronconice
suprafaţa(m2)	diametru d(mm)	suprafaţa(m2)	diametru d(mm)
28	60
38	70
50	80
64	90
79	100
95	110
113	120	55	70
133	130	71	80
154	140	91	90
177	150	113	100
201	160	136	110
227	170	161	120
254	180	190	130
284	190	220	140

Receptoare pluviale cilindrice		Receptoare pluviale tronconice
suprafaţa(m2)	diametru d(mm)	suprafaţa(m2)	diametru d(mm)
314	200	253	150
346	210	287	160
380	220	324	170
415	230	363	180

452	240	406	190
490	250	449	200
530	260	494	210
570	270	543	220
615	280	646	240
660	290	700	250
700	300

*Diametrul (d) reprezintă cota             *Diametrul (d) reprezintă cota interioară a receptorului pluvial                            interioară a receptorului pluvial

* 1 cm2 de secţiune a receptoarelor  *0,7 cm2 de secţiune a receptoarelor corespunde evacuării apelor de pe  corespunde evacuării apelor de pe

o suprafaţă de 1 m2 (suprafaţa          o suprafaţă de 1 m2 (suprafaţa învelitorii proiectată în plan)                            învelitorii proiectată în plan)

• distanţa maximă între două receptoare pluviale va fi de 30 m;

• receptoarele pluviale vor fi astfel repartizate şi amplasate încât apa de ploaie să nu parcurgă mai mult de 30 m de la cel mai îndepărtat punct până la colectare şi evacuare;

• în cazul teraselor prevăzute cu un singur receptor de scurgere pluvială se va prevedea o evacuare a apelor şi prin prea plin; se recomandă prevederea a minim două receptoare de scurgere pluvială;

în locul receptoarelor de scurgere pluvială se pot prevedea garguie.

ANEXA NR. 4B

Dimensionarea şenourilor de streaşină şi de dolie (secţiuni dreptunghiulare sau trapezoidaie)

30 cm < Lu < 100 cm       Su = Lu x Hu

Notă: Lăţimi mai mari de 100 cm nu se mai consideră jgheaburi­canal construite ci elemente sau părţi de construcţie distincte (Lu < 100 cm)

Suprafaţa de învelitoare în proiecţie orizontală

Secţiunea utilă (Su) minimă (cm2)

	panta fundului	jgheaburi­canal
	0 % (< 0,5 %)	≥ 0,5%	≥1%
0­150	292	165	132
160	308	176	138
170	319	182	143
180	336	187	149
200	363	204	160
250	424	237	187
300	484	270	215
350	539	303	237
400	594	336	259
450	644	363	281
500	699	391	303
600	792	446	347
700	886	495	385

ANEXA NR. 5

PRINCIPII DE ALCĂTUIRE

A STRUCTURILOR HIDROIZOLANTE ŞI TERMOHIDROIZOLANTE CU MEMBRANE

BITUMINOASE LA ACOPERIŞURI

ACOPERIŞURI ­ TERASE NECIRCULABILE

• structură hidroizolantă autoprotejată

• suport amorsat

• structură hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• barieră vapori cu sau fără strat de difuziune

• suport amorsat

• protecţie grea din pietriş pe strat de separare sau din dale pozate în pat de nisip

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• element suport

• protecţie grea din pietriş pe strat de separare sau din dale pozate în pat de nisip

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• termoizolaţie

• barieră de vapori cu sau fără strat de difuziune

• suport amorsat

ACOPERIŞURI TERASĂ NECIRCULABILE CU TERMOIZOLAŢIE RANVERSATĂ

•      protecţie grea din pietriş

•      strat de separare

•     termoizolaţie (cu pori închişi)

•     structură hidroizolantă cu sau fără          strat de difuzie

•      suport amorsat

•      strat de separare

•     termoizolaţie (cu pori închişi)

•     structură hidroizolantă cu sau fără strat de difuzie

•      suport amorsat

ACOPERIŞURI NECIRCULABILE CU SUPORT DIN ASTEREALĂ

•          structură hidroizolantă autoprotejată

•      suport din astereală amorsată

• structura hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• barieră vapori fixată cu cuie suport din astereală

ACOPERIŞURI TERASĂ NECIRCULABILE

CU SUPORT DIN PANOURI METALICE PROFILATE

• structură hidroizolantă autoprotejată

• termoizolaţie

• suport din panouri metalice profilate

Termoizolaţia şi primul strat hidroizolant se fixează mecanic pe suportul din panouri metalice profilate care vor avea lăţimea cutei superioare (suport) mai mare decât lăţimea golului rezultat al cutei inferioare.

Hidroizolaţia se lipeşte în totală aderenţă pe panourile metalice profilate, complexe, termoizolate, uzinate

TERASE UTILITARE ­ CIRCULABILE PIETONAL

•  dale pozate în pat de nisip sau în

mortar de ciment şi strat de separare

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• element suport

• dale pe ploturi

• structură hidroizolantă

• strat de separare

•  element suport

•  dale pozate în pat de nisip sau în mortar de ciment şi strat de separare

• strat de separare

• termoizolaţie pe strat de separare

• barieră vapori cu sau fără stratdifuzie

• element suport amorsat

• dale pe ploturi

• structură hidroizolantă

• strat de separare

• termoizolaţie pe strat de separare

• barieră vapori cu sau fără strat difuzie element suport amorsat

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Read Full Post »

Normativ NP 064­02 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice- ORDINUL Nr. 605 din 21.04.2003

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEII

ORDINUL Nr. 605 din 21.04.2003

pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice”,

indicativ NP 064­02,

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,

Având în vedere procesul verbal de avizare nr. 70 /14.10.2002 al Comitetului Tehnic de Specialitate

„Fizica construcţiilor şi cerinţe funcţionale pentru construcţii”,

Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, emite următorul:

ORDIN:

Art. 1.­Se aprobă reglementarea tehnică „Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice”, indicativ     NP 064­02, elaborată de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC

Bucureşti şi prevăzută în anexa1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

1 Anexa se publică în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia

Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti.

Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. ­ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi a amenajării teritoriului nr. 11 / N / 1991 pentru aprobarea reglementării tehnice „Instrucţiuni tehnice pentru alcătuirea  şi  executarea hidroizolaţiei  monostrat  cu folie  stratificată  din  PVC plastificat  la acoperişurile clădirilor industriale şi agrozootehnice, necirculabile”, indicativ C 234 ­1991, îşi încetează aplicabilitatea.

Art. 4. ­ Direcţia generală tehnică în construcţii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,

Marius Sorin Ovidiu Bota,

Secretar de stat

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR Şl LOCUINŢEI

GHID PRIVIND PROIECTAREA, EXECUŢIA Şl EXPLOATAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII HIDROIZOLATE CU MATERIALE BITUMINOASE Şl POLIMERICE,

INDICATIV NP 064­02

Elaborat de:

Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor­ ÎNCERC Bucureşti

Director general: Director Departament Şef Laborator:

Responsabil de proiect: Colectiv de specialişti:
prof. dr. ing. Dan LUNGU dr. ing. loan PEPENAR ing. Sergiu MELINTE

arh. George MICLEA arh. George MICLEA ing. Sergiu MELINTE arh. Vincenţiu TOMA

ing. Silviana CONSTANTIN arh. Eugen POPESCU

ing. lolanda ŞERBAN tehn. Victorina SASU tehn. Cristian ARSENE tehn. Liliana BARBU

Avizat de:

DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ÎN CONSTRUCŢII

Director:
ing. Octavian MĂNOIU

Responsabil de temă: ing. Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS

1. Prevederi generale

1.1. Obiect

■

1.2. Domeniu şi condiţii de aplicare

1.3. Referinţe principale

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

2. Prezentarea detaliată a obiectului reglementării

2.1. Destinaţie şi condiţii de alcătuire

2.2. Hidroizolaţii pe elemente de infrastructură

2.3. Hidroizolaţii pe elementele de suprastructură

3. Cerinţe, criterii şi niveluri de performanţă

3.1. Cerinţe şi prevederi comune pentru hidroizolaţii

3.2. Specificaţii particulare­ infrastructură

3.3. Specificaţii particulare ­ suprastructură

4. Principii de alcătuire, proiectare şi mod de execuţie

4.1. Prevederi generale

4.2. Structuri hidroizolante şi mod de execuţie pe infrastructura

4.3. Tipuri de structuri şi modalităţi de execuţie pe suprastructură

4.4. Condiţii privind verificarea calităţii, întreţinerea şi urmărirea comportării în exploatare a structurilor hidroizolante la clădiri

5. Asigurarea calităţii

6. Măsuri privind protecţia şi igiena muncii

7. Măsuri privind prevenirea şi stingerea incendiilor

Anexa 1. ­ Referinţe

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

GHID PRIVIND PROIECTAREA, EXECUŢIA ŞI EXPLOATAREA

ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII HIDROIZOLATE CU MATERIALE

BITUMINOASE ŞI POLIMERICE
Indicativ NP

064­2002

1. PREVEDERI GENERALE

­ ■

1.1. Obiect

1.1.1. Prezentul ghid stabileşte reguli şi procedee ce trebuie avute în vedere la proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor hidroizolante din materiale bituminoase şi polimerice în foi, specifice elementelor de construcţie, în vederea obţinerii performanţelor derivate din Legea 10/1995.

1.2. Domeniu şi condiţii de aplicare

1.2.1. Ghidul se adresează tuturor factorilor ce participă la realizarea de construcţii, în calitate de proiectanţi,

executanţi, producători de materiale, utilizatori şi beneficiari, care prin activitatea ce o desfăşoară, asigură, pe domeniul respectiv, cerinţele legislative în vigoare.

Elaborat de:

Institutul National de Cercetare­Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor ­ ÎNCERC Bucureşti
Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI, cu ordinul

nr. 605 din 21.04.2003

1.2.2. Ghidul este destinat conceperii,  executării şi exploatării lucrărilor de protecţii hidrofuge a elementelor de construcţii din întreaga gamă de investiţii ale domeniului respectiv.

1.2.3. Soluţiile tehnice adecvate păstrării calităţii construcţiilor, a sănătăţii şi confortului uman se stabilesc funcţie de condiţiile de mediu şi a celor din exploatare.

1.3. Referinţe principale

Reglementările tehnice utilizate la redactarea prezentului ghid sunt prezentate în anexa 1.

1.4. Terminologie şi elemente definitorii

1.4.1. Terminologie conform STAS 2355/1­1985 (Construcţii Civile, Industriale şi Agrozootehnice. Lucrări de hidroizolaţii în construcţii. Clasificare şi terminologie).

1.4.2. Terminologia de specialitate, utilizată în cuprinsul prezentului ghid este prezentată în tabelul

1:

Tabelul 1.

Nr. crt.	Termen	Definiţie
1.	Etanşeitate	Termen generic ce defineşte impermeabilitatea construcţiilor (părţi şi elemente de construcţii) împotriva apei şi/sau a umidităţii mediului, care cuprinde şi domeniul hidroizolaţiilor la clădiri (ce fac obiectul prezentului ghid).
2.	Hidroizolaţie	Structură etanşă, continuă, de protecţie a elementelor sau părţilor de construcţie împotriva infiltraţiilor apei şi a umidităţii naturale a mediului.
Nr.crt.	Termen	Definiţie
3.	Terase necirculabilecu structura hidroizolantă autoprotejată	Terase pe care nu se circulă sau cu circulaţie ocazională, dirijată, care au ca strat superior al structurii hidroizolante o foaie (membrană) hidroizolantă autoprotejată; pentru acces ocazional se prevăd zone special întărite şi marcate ce comportă o circulaţie uşoară.
4.	Terase necirculabilecu protecţie suplimentară grea	Terase pe care în general nu se circulă; care comportă peste structura hidroizolantă protecţie din pietriş sau dale;
5.	Terase circulabile	Terase ce comportă funcţiuni utilitare în exploatare­circulabile pietonal, apte accesului şi parcajului auto, terase grădină.
6.	Autoprotecţie (foi saustructuri hidroizolante autoprotejate)	Strat de protecţie cu materiale minerale granulare sau din paiete, folii sau pelicule aplicate în procesul de fabricaţie pe faţa superioară a foilor hidroizolante sau materiale hidroizolante (foi sau pelicule) rezistente la factorii de mediu prin natura compoundului din care sunt fabricate, inclusiv structura complexului de alcătuire (armături de suprafaţă stabile dimensional).
7.	Independent sauflotant	Mod de aplicare fără aderentă la suport a unei folii, foi sau structuri hidroizolante.
8.	Semiaderent	Mod de aplicare a unei folii, foi sau structuri hidroizolante prin lipire în puncte, benzi (fâşii) continui sau discontinui, într­un procent stabilit.
9.	Aderenţa totală	Mod de aplicare a unei foi sau structuri hidroizolante prin sudură sau lipire continuă, omogenă pe întreaga suprafaţă.

1.4.3. Elemente definitorii

1.4.3.1. Sistemul IPT ­ sistem de apreciere calitativă pe criterii şi niveluri de performanţă a structurilor hidroizolante (detaliat în cap. 4 ­ Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ Indicativ NP­040/2000) ce cuprinde:

• I ­ impermeabilitatea la apă;

• P ­ rezistenţa la perforare (Ps ­ perforare statică şi Pd ­perforare dinamică);

• T ­ comportamentul la temperaturi ridicate.

1.4.3.2.   Criterii şi niveluri de performanţă a materialelor hidroizolante (detaliat în cap. 5 ­

Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ Indicativ NP­040/

2000) ce cuprinde următorii parametrii definitorii, principali:

• R ­ forţa de rupere la tracţiune;

• A ­ alungirea la rupere la tracţiune;

• F ­ flexibilitatea la temperaturi scăzute:

1.4.3.3.  Suport ­ termen generic ce defineşte natura suprafeţei pe care se aplică hidroizolaţia:

a)  supor t  r igid ­ beton monolit sau prefabricat, şapă (slab armată) din mortar de ciment;  constituie suport cu deformaţii neglijabile ce comportă orice tip de materiale hidroizolante;

b)  suport  ela stic ­ suport deformabil (astereala din lemn sau din plăci celulozice aglomerate) cu săgeata maxim admisibilă de 1/150, comportă hidroizolaţii în foi (membrane);

c)  supor t  semir igi d ­ placi termoizolante, semirigide simplu pozate, lipite în puncte, continuu sau fixate mecanic pe suport rigid, ce pot fi supuse unui efort de compresiune maxim de 8 N/cmp pentru o

deformaţie maximă de 10 % (exemplu: plăci din polistiren expandat sau extrudat, plăci din poliuretan etc):

d)  supor t  s emiela st ic ­ plăci termoizolante fixate mecanic, lip it e continuu sau în puncte pe suport rigid, elastic sau semirigid ce pot fi supuse unui efort de 0,2 N/cmp, cu o deformaţie maximă de 5

% la un coeficient de revenire de minim 0,90 (exemplu: plăci vată minerală de minim  140 kg/mc), comportă hidroizolaţii în foi.

1.4.3.4. Structura hidroizolantă ­ termen ce defineşte un sistem monostrat, bistrat sau multistrat de materiale hidroizolante:

a) structurile  hidroizolante  pot  fi  constituite  din  foi  hidroizolante  (bituminoase  sau  din  materiale polimerice) sau din mase omogene cu aplicare peliculară (bituminoase sau polimerice);

b) structurile hidroizolante în foi se aplică pe suport în următoarele variante:

• lipit e continuu, în următoarele moduri:

o  lip ir e cu adezivi specifici la rece (bituminoşi şi/sau polimerici);

o   sudură cu flacăra sau cu aer cald;

o  autoaderenţă (cu film de protecţie ce se îndepărtează).

• lipite discontinuu, în următoarele moduri:

o   cu adezivi specifici la rece, în puncte sau benzi;

o   prin  topirea  superficială a reliefului  (benzi  sau ploturi) cu care este prevăzută foaia hidroizolantă   (foi bituminoase);

o   în puncte sau benzi autoadezive;

o   cu adezivi specifici la rece, prin interpunerea unei folii sau foi perforate.

Note:
• simplu pozate, cu fixare mecanică;

• lipite  continuu  sau  discontinuu,  cu  fixare  mecanică suplimentară.

• Foile hidroizolante ce compun structurile hidroizolante se lipesc continuu între ele cu adezivi specifici la rece, prin sudură sau autoaderenţă;

• Structurile hidroizolante autoprotejate se vor aplica în aderenţă totală faţă de suport la altitudini mai mari de 900 m.

1.4.3.5. Structurile hidroizolante în foi se protejează faţă de factorii de mediu în unul din următoarele moduri:

a)  Protejate din fabricaţie (autoprotejate) cu:

• materiale minerale (granule, paiete);

• folii metalice subţiri din aluminiu, cupru,  inox (prin dublare);

• în masă prin natura compoundului cu care este realizat materialul hidroizolant.

b)  Protejate pe şantier cu:

• pelicule de protecţie (reflectante);

• pietriş sau dale;

• elemente prefabricate sau turnate.

.

2. PREZENTAREA DETALIATA A OBIECTULUI REGLEMENTĂRII

2.1. Destinaţie şi condiţii de alcătuire

Ca parte a lucrărilor de construcţii, sistemele hidroizolante aplicate pe diversele părţi ale unei clădiri, realizează prin componenţa şi structura lor, protecţia necesară a acestora, la factorii de mediu

subterani sau atmosferici.

­

2.1.1. Luând în considerare acest aspect, definim următoarele tipuri de hidroizolaţii:

a)  hidroizolaţii pe elementele de infrastructură;

hidroizolaţii aferente suprastructurii.

2.1.2. Condiţiile de alcătuire şi realizare a acestora se referă la:

­ specificaţii de mediu;

­ suport şi organizare front de lucru;

­ reguli şi prescripţii ale producătorului de material asupra modului de utilizare şi execuţie, în concordantă directă cu normativele specifice în vigoare;

­ asigurarea calităţii;

­ măsuri de protecţie a muncii şi PSI.

2.2. Hidroizolaţii pe elementele de infrastructură

2.2.1. Aceste structuri hidroizolante se referă la elementele sau părţile de clădire aflate sub cota ± 0,00 respectiv:

• fundaţii, socluri de fundaţii;

• pardoseli;

• subsoluri.

pentru   care   se   asigură   protecţia  împotriva   factorilor  de   mediu, umiditatea pământului şi sau a apelor cu sau fără presiune hidrostatică.

2.2.2. Proiectarea şi execuţia sistemelor de protecţie hidrofugă se va face în condiţii de calitate şi eficienţă maximă, în situaţia în care se va ţine cont şi vor fi respectate următoarele precizări:

a)  tipul de prezenţă al apei şi compoziţia acesteia în solul de amplasament:

b) forma în plan şi în secţiune a părţilor de construcţie ce devin elemente­suport, distanţe şi condiţii de accesibilitate necesare;

c) cunoaşterea şi respectarea prescripţiilor producătorilor de materiale hidroizolante în legătură directă

cu elemente de presiune, temperatură, eforturi tangenţiale, categorii de rezistenţă la fisurare a construcţiei, fenomen de capilaritate şi umiditate naturală, modalităţi de rezolvare a străpungerilor şi rosturilor de dilatare­tasare;

d)  respectarea condiţiilor minime de performanţă în sistemul I.P.T.;

e)  prevederea şi asigurarea modalităţilor ce conferă protecţie şi siguranţă pe parcursul lucrărilor de execuţie ­ NTSM şi PSI.

2.2.3. Hidroizolarea se realizează cu materiale hidroizolante în foi, bituminoase sau polimerice.

2.2.4. Hidroizolaţii la fundaţii, socluri, pardoseli

Sunt protecţii hidrofuge realizate pe talpa fundaţiilor de sub pereţii clădirilor, la exteriorul soclurilor acestora, sau sub pardoseli contra apelor provenite din infiltraţii, umiditatea solului, stropiri şi a fenomenului de capilaritate.

În cazuri speciale, hidroizolaţia de la fundaţii se va racorda cu hidroizolaţia verticală a soclului, iar în cazul pardoselilor aşezate pe pământ, cu hidroizolaţia acestora sau cu stratul de rupere a capilarităţii.

2.2.5. Hidroizolaţii la subsoluri

Protecţia hidrofugă a subsolurilor se realizează în următoarele cazuri:

­  împotriva apelor fără presiune unde pânza freatică cu nivel constant sau maxim, este considerată la cel puţin 1,0 m sub betonul de egalizare, iar terenul de fundare este permeabil;

­  împotriva apelor cu presiune unde pungile de acumulare sau pânza freatică exercită presiune

asupra elementelor de construcţie aflate sub nivelul terenului.

Structurile hidroizolante sunt concepute în mod curent în două sisteme:

a)  cuvă exterioară;

b) cuvă interioară (cuvă în cuvă)

2.3. Hidroizolaţii pe elementele de suprastructură

2.3.1. Părţile de clădire, aflate deasupra cotei de referinţă ± 0,00, pentru care sunt necesare lucrări de izolare hidrofugă, în vederea protecţiei acestora la acţiunea factorilor atmosferici, sunt:

­ acoperişurile de tip terasă sau în pantă;

­ aria balcoanelor şi logiilor;

­ încăperile umede.

2.3.2. Alcătuirea hidroizolaţiei, structura şi modul de execuţie, pentru o comportare corespunzătoare în condiţiile date de temă, va trebui să se realizeze, ţinând cont de următoarele:

a)  zona climatică, gradul şi felul factorilor atmosferici, modul de acţionare al acestora, durata şi ciclul de repetitivitate;

b)  tipul suportului de rezistenţă, forma, consistenţa şi posibilităţile de rectificare;

c)  condiţii  de pantă  şi  de pregătire a  suprafeţei  suport  pentru  o  corectă  şi  eficientă  execuţie şi exploatare;

d) caracteristicile performante ale materialelor hidroizolante, precizări ale producătorilor privind structura,  modul de execuţie,  domeniul  de utilizare şi unele condiţii specifice în alcătuirea  şi execuţia părţilor componente curente şi speciale;

e)  condiţii privind nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T.;

f)  prevederea şi asigurarea modalităţilor ce conferă protecţie şi siguranţă pe parcursul lucrărilor de execuţie ­ NTSM şi PSI.

2.3.3. Hidroizolarea se realizează cu materiale hidroizolante în foi, bituminoase sau polimerice.

2.3.4. Hidroizolaţii la acoperişuri de tip terasă sau în pantă

2.3.4.1. Sunt protecţii hidrofuge contra factorilor atmosferici, realizate direct pe elementul de rezistenţă al acoperişului clădirii (structură hidroizolantă), sau pe structura termoizolantă a acestuia (cazul structurii termohidroizolante).

2.3.4.2. Funcţie de diversele situaţii, (categoria de importanţă a clădirii, factorii principali la care este supusă structura hidroizolantă, felul suportului, zona climatică) structurile hidroizolante pot fi de tip monostrat, bistrat sau multistrat.

2.3.4.3. O exploatare corespunzătoare şi o întreţinere curentă a structurilor respective, prelungeşte cu mult rezistenţa în timp a acestora.

2.3.5. Hidroizolaţii pe aria balcoanelor şi logiilor

2.3.5.1. Aceste protecţii hidrofuge se vor realiza în aceleaşi condiţii prezentate la paragraful 2.3.4.

2.3.6. Hidroizolaţii la încăperi umede

2.3.6.1. În acest caz, zona tratată hidrofug se referă în special la pardoseala încăperilor ude şi supusă spălării pentru care structura hidroizolantă alcătuită funcţie de modul de exploatare şi grupa

de stabilitate la fisurare, se ridică minim 30 cm pe contur şi stâlpii interiori.

2.3.6.2. Pentru pardoselile aşezate la nivelul terenului, este necesară prevederea şi execuţia sub acestea a unui strat de rupere a

capilarităţii din pietriş ciuruit (min. 10 cm).

2.3.6.3. Pentru pereţi, hidroizolaţia se va prevedea numai la încăperile sau zonele din încăperi, supuse stropirii sau şiroirilor provenite dintr­o atmosferă interioară cu umiditate excesivă, a cărui regim de exploatare este permanent. Structura hidroizolantă va fi minim de tip bistrat.

3. CERINŢE, CRITERII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ

Structurile  hidroizolante  aplicate  pe  suprafaţa  elementelor  de  construcţii,  trebuie  să  asigure menţinerea în timp a tuturor performanţelor ce corespund conform prevederilor Legii 10, cerinţelor de calitate, condiţiilor tehnice şi criteriilor de performanţă aplicabile construcţiilor supuse acţiunii mediului şi exigenţelor utilizatorilor.

Principalele criterii (parametri) de performanţă care trebuie satisfăcute de sistemul de protecţii hidrofuge

aplicat pe elementele de construcţii supuse condiţiilor de mediu, în vederea asigurării cerinţelor de calitate din

Legea nr. 10/1995, sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2.

Cerinţe de calitate(performanţă)	Condiţii tehnice de performanţă	Criterii (parametri) de performanţă pentru structuri hidroizolante
A. Rezistenţă şistabilitate	Aptitudine deexploatare	Evitarea deformatiilor excesive sub sarciniconcertate: •  Săgeata limitată sub sarcină (se referă la structura hidroizolantă în raport cu suportul); Evitarea degradărilor produse la deplasările suportului: •   Alungirea la rupere la tracţiune; •   Rezistenta la oboseală a structurii hidroizolante.
Cerinţe decalitate (performanţă)	Condiţiitehnice de performanţă	Criterii (parametri) de performanţă pentrustructuri hidroizolante
	Capacitatea derezistenţă şi stabilitate Durabilitate structurală	Forţa de aderenţă la suport (realizată prin lipiresau lestare) în vederea prevenirii efectelor sucţiunii şi presiunii vântului. Menţinerea proprietăţilor iniţiale: •  Durata de garanţie stabilită.

B. Siguranţă înexploatare	Siguranţă înutilizare	Rezistenţă la încărcări concentrate:•  Rezistenţă la perforare statică. Rezistenţă la şoc cu corpuri dure: •  Rezistenţă la perforare dinamică.
C. Siguranţă lafoc	Riscul deincendiu Comportarea la foc a materia­ lelor şi elemen­ telor de con­ strucţii, inclusiv a protecţiilor hidrofuge	Clasele de combustibilitate ale elementelor şimaterialelor de construcţii, precum şi a protecţiilor hidroizolante. În mod curent, nu se pun condiţii. Pentru cazuri cu pericol de foc se vor lua măsuri specifice (includerea hidroizolaţiei între elemente sau straturi incombustibile).
D. Igienă,sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului	Igiena aerului şiapei	Emisia de substanţe poluante:•  Nu se admit emisii de substanţe toxice sau insalubre pe durata exploatării; •  La execuţie se adoptă măsurile ce se impun privind NTSM şi NPSI.
E. Izolaţietermică, hidrofugă şi economia de energie	Protecţiatermică Izolarea hidrofugă	Comportament la temperaturi ridicate:•  Deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă de suport. Comportament la temperaturi scăzute: •  Flexibilitatea hidroizolaţiei. Etanşeitatea la apă: •  Impermeabilitatea hidroizolaţiei.
Cerinţe decalitate (performanţă)	Condiţiitehnice de performanţă	Criterii (parametri) de performanţă pentrustructuri hidroizolante

F. Protecţia împotriva zgomotului
Izolarea la zgomot de impact

Izolarea la zgomot aerian
Îmbunătăţirea indicelui de izolare la zgomot de impact:

• Se determină în cazuri speciale ­ terase

utilitare cu circulaţie intensă, spaţii interioare ce necesită nivel redus de zgomot.

Îmbunătăţirea indicelui de izolare este nesemnificativ.

3.1. Cerinţe şi prevederi comune pentru hidroizolaţii

3.1.1. Cerinţele de calitate ale unei suprafeţe suport sunt:

•   netedă şi curată;

•   cu deformaţii neglijabile sau situate în limitele maxim admise de standardele în vigoare;

•   rezistentă şi cu bune posibilităţi de aderenţă.

3.1.2. Orice suprafaţă suport pentru hidroizolaţii, trebuie să fie corespunzător tratată (amorsată sau prevăzută cu alte sisteme de aderenţă şi protecţie) înainte de începerea aplicării straturilor din componenţa structurii hidroizolante.

3.1.3. Lucrările de hidroizolaţii trebuie executate numai la temperaturi de peste + 5°C; este interzisă execuţia acestora pe timp de ploaie sau burniţă, zăpadă sau vânt intens.

3.1.4. Suprafaţa suport pe care sunt aplicate structurile hidroizolante, este definită în prezentul context

de elementele de rezistenţă

propriu­zise ale clădirii (plane, verticale sau în pantă), sau de cele ce alcătuiesc sistemul termoizolant al acesteia.

3.1.5. Aplicarea pe suport a unei structuri hidroizolante se va face în următoarele variante:

• simplu pozat cu fixare mecanică;

• lip it ă în câmp continuu (lipirea se va realiza la cald sau la rece cu adezivi specifici, flacăra, aer cald sau prin autoaderenţă;

• lipită în câmp continuu cu fixare mecanică suplimentară.

3.1.6. Funcţie de categoria de importanţă a clădirii, de caracteristicile fizico mecanice ale materialelor hidroizolante şi specificaţiile de mediu, structura hidroizoiantă constituită din materiale în foi va fi de tip monostrat, bistrat sau multistrat.

3.1.7. Lucrările de hidroizolaţii trebuie executate numai de specialişti pe respectivul domeniu şi numai cu materiale agrementate tehnic.

3.2. Specificaţii particulare ­ infrastructură

3.2.1. Pe talpa fundaţiilor din beton simplu sau slab armat sub nivelul cuzineţilor din beton armat d i n care pleacă sâmburii sau stâlpi de rezistenţă ai clădirii, structura hidroizoiantă orizontală se realizează pe toată lăţimea acestora prin lipire în câmp continuu şi pe o suprafaţă suport corespunzătoare condiţiilor descrise în

subcapitolul anterior.

3.2.2. La socluri, modalitatea de aplicare a unei structuri hidroizolante se va produce în aceleaşi condiţii precizate pentru fundaţii, dar diferenţiat pentru cazurile de clădire fără sau cu subsol:

a)   la soclurile clădirilor fără subsol, se realizează o structură hidroizoiantă verticală pe ambele părţi ale

acestora, racordată cu cea a fundaţiei şi a pardoselii;

b) la soclurile clădirilor cu subsol, structura hidroizolantă se va realiza numai pe partea exterioară a acestora (perete elevaţie) concomitent cu cea a pereţilor subsolului şi racordată Ia cea a fundaţiilor aferente.

3.2.3. La pardoseala amplasată pe pământ se va prevedea, funcţie de condiţiile cerute de beneficiar şi cele din teren, o structură hidroizolantă orizontală astfel:

a)  de tip strat de separare, simplu pozat peste stratul de pietriş ciuruit de rupere a capilarităţii;

b) de tip multistrat, lipit în câmp continuu pe o şapă din mortar de ciment în cazul pericolului apariţiei

infiltraţiilor din pânza freatică.

3.2.4. In cazul subsolurilor, de regulă, structura hidroizolantă de calitate se execută pe elementul de rezistenţă din beton armat, dinspre exteriorul acestuia (cuvă exterioară).

3.2.5. Celelalte modalităţi (cuvă în cuvă sau semicuvă), vor fi adoptate în situaţii serios susţinute de condiţiile specifice sau speciale din teren.

3.2.6. Structura hidroizolantă din materiale în foi, se va executa prin lipire în câmp continuu şi în cele mai multe situaţii ancorată suplimentar la partea ei superioară, suprafaţa protejată hidrofug trebuind să fie continuă şi racordată corespunzător în diversele ei părţi.

3.2.7. Pentru evitarea deteriorărilor structurii hidroizolante în timpul şi pe zona executării umpluturilor, aceasta se va proteja printr­un sistem de acoperire (placare):

a)  de tip greu (zidărie, elemente în plăci);

b)de tip uşor (folii speciale, tencuieli).

3.2.8. Rosturile şi piesele de străpungere vor fi tratate special înainte de execuţia structurii hidroizolante generale în directă concordanţă cu sistemul de racordare la aceasta şi etapele cronologice necesare.

3.2.9. în cazuri speciale, hidroizolarea părţilor de infrastructură se asociază cu sisteme de drenare perimetrală a apelor din sol.

3.2.10. Criterii şi niveluri de performanţă

Criteriile şi nivelurile de performanţă care trebuie satisfăcute de structurile hidroizolante aplicate pe elementele de infrastructură sunt înscrise în tabelul 3, prezentat în continuare:

Tabelul 3.

Nr. crt.	Criterii de performanţă	Caracteristici	Niveluri de performanţă la care trebuie să răspundă
1.	Săgeata limitată sub sarcină	Presiunea transmisă de construcţie asupra hidroizolaţiei	0,01 + 0,5 N/mm2
2.	Evitarea degradărilor produse de deplasările suportului	• alungirea la rupere la tracţiune;	minim A5
3.	Rezistenţa la încărcări concentrate	• rezistenţa la perforare statică	minim P3
4.	Etanşeitatea la apă	• impermeabilitatea hidroizolatiei	minim I3 (orizontal I2 şi vertical I3)

3.2.11. Fiind cunoscut faptul că intervenţiile la această categorie de lucrări, odată puse în exploatare,

sunt costisitoare şi în cele mai dese cazuri mult prea greu de realizat, se vor avea în vedere următoarele

a) creşterea  exigenţei  în  aprecierea  nivelului  de  performanţă  ce  trebuie  să­1  asigure  structura hidroizoiantă în contextul respectiv;

b) asigurarea unei durabilităţi în timp a structurii hidroizolante în directă legătură cu regimul de viaţă al clădirii şi al confortului acesteia.

3.3. Specificaţii particulare ­ suprastructură

3.3.1. Pentru o învelitoare hidrofugă de calitate, cerinţele definitorii ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea unei durabilităţi corespunzătoare în regim de exploatare şi în timp a acesteia, sunt:

a)  modalităţile de eliminare rapidă a apelor;

b)  aderenţa bună la suport şi între straturile componente ale structurii hidroizolante;

c)  corecta rezolvare şi realizare a tuturor racordărilor;

d)  prevederea unui sistem de protecţie eficient  (pentru  micşorarea efectelor însoleierii şi evitarea îmbătrânirii rapide a structurii).

3.3.2. Suprafaţa suport curentă, realizată prin betoane de pantă, elemente de rezistenţă montate înclinat, sau izolaţie termică în grosime variabilă, va trebui să asigure eliminarea rapidă a apelor pluviale fără stagnări de lungă durată sau acumulări ale acestora.

3.3.3. Mărirea capacităţii de aderenţă a hidroizolaţiei la suport, se va realiza în mod curent, astfel:

• pe suport  rigid  (betoane,  mortare,  şape)  cu  amorse  compatibile  componenţei  structurale a materialului hidroizolant;

• pe suport semirigid (plăci termoizolatoare) prin caşerarea termostructurii cu un strat din

componenţa hidro, sau alte sisteme care să nu afecteze termoizolaţia

3.3.4. Foile hidroizolante din componenţa structurilor hidroizolante se lipesc în câmp continuu între ele, cu adezivi specifici, sudură cu flacăra sau aer cald, prin autoaderenţă.

3.3.5. Respectarea  cronologică  a  etapelor  de  racordare  a  hidroizolaţiei  generale  cu  diversele accidente de pe un acoperiş (guri de scurgere, jgheaburi, atice, rosturi, străpungeri etc), elimină definitiv posibilitatea infiltraţiilor şi inconfortului ce ar putea fi creat.

3.3.6. Reducerea  însoleierii,  având  ca  efect  limitarea  influenţei  radiaţiilor  UV  asupra  structurii hidroizolante, se va realiza prin:

• aplicarea de vopsitorii reflectante;

• folosirea de dalaje sau pietriş, în concordanţă cu posibilităţile structurale de rezistenţă ale clădirii;

• utilizarea  ca  ultim  strat  al  structurii  hidroizolante  (cel  în  contact  cu  atmosfera),  a  foilor hidroizolante cu auto­protecţie.

3.3.7. Criterii şi niveluri de performanţă

Criteriile   şi   nivelurile de   performanţă  acceptate pentru   o structură hidroizoiantă de acoperiş, sunt prezentate în tabelul 4:

Tabelul 4.

Nr. crt.	Criterii de performanţă	Caracteristici	Niveluri de performanţă la care trebuie să răspundă
1.	Evitarea degradărilor produse de deplasările suportului	• alungirea la rupere la tracţiune, corespunzătoare configuraţiei suportului şi pantei;.	minim A1 şi A 4
Nr. crt.	Criterii de performanţă	Caracteristici	Niveluri de performanţă la caretrebuie să răspundă
2.	Forţa de aderenţă la suport în vederea prevederii efectului sucţiunii şi presiunii vântului	•  nivelul de aderenţă între foi şi faţă de suport (N/m2)	condiţie:Fad > 3 Pc (Pc = presiunea de calcul rezultată în funcţie de zona şi gradul de expunere la vânt)
3.	Rezistenţa la încărcări concentrate şi la şoc	•  rezistenţa la perforare statică.	minim P3
4.	Deplasări limitate ale hidroizolaţiei faţă de suport	•  comportament la temperaturi ridicate;•  flexibilitatea la temperaturi scăzute.	minim T2 recomandabil F3
5.	Etanşeitatea la apă	•   impermeabilitatea hidroizolaţiei	minim 12

3.3.8. Pentru satisfacerea unor situaţii speciale în care se poate afla o structură Iiidroizolantă de acoperiş, faţă de acţiunea distructivă a factorilor de mediu, se vor avea în vedere următoarele:

a)    creşterea exigenţei la alcătuirea structurii hidroizolante prin mărirea               numărului   de   straturi   sau   prin    schimbarea

sortimentului de materiale (exemplu: domeniul energetic, chimic, fenomen de eroziune accentuată sau pericol de foc);

b) modificarea durabilităţii în timp a structurii hidroizolante prin suplimentarea sau modificarea din

punct de vedere structural sau din punct de vedere al protecţiei, reconsi­derându­se la final fenomenul însoleierii sau al rezistenţei la perforare.

3.3.9. La încăperile umede (băi, bucătării, grupuri sanitare etc.) structura Iiidroizolantă, funcţie de condiţiile de exploatare curentă, se va adapta prin similitudine condiţiilor şi modurilor de performanţă prezentate mai sus (subsoluri, terase).

Pentru o implementare corespunzătoare a structurii hidroizolante funcţie de cerinţele utilizatorilor şi condiţiile specifice de amplasament a construcţiei, parametri definitorii exprimaţi vor fi corelaţi cu cei prezentaţi în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri Indicativ NP­

040/2000 ­ cap. 4­6.

4. PRINCIPII DE ALCĂTUIRE, PROIECTARE ŞI MOD DE EXECUŢIE

4.1. Prevederi generale

4.1.1. Pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă şi calitate, faţă de exigenţele datelor de temă ce exprimă necesităţile obiective legate de un regim normal şi corespunzător de folosinţă a unei clădiri sau subansambluri ale acesteia, la alcătuirea unei structuri hidroizolante va trebui să se ţină seamă de următoarele principii generale:

4.1.1.1. utilizarea adecvată şi la parametri maximi a calităţilor produselor şi structurilor hidroizolante, în raport  cu  categoria  de  importanţă  a  clădirii,  configuraţia  elementelor  structurale,  factori  geoclimatici, asigurarea confortului în condiţii normale de exploatare;

4.1.1.2 menţinerea în timp a nivelurilor in iţ ia l e de performanţă a produselor agrementate, prin

alcătuirea unor sisteme hidroizolante cu durabilitate îndelungată, corespunzător implementate zonelor şi condiţiilor pentru care au fost concepute;

4.1.1.3. aprecierea şi stabilirea nivelurilor conceptuale prin utilizarea sistemului I.P.T. de apreciere calitativă globală;

asigurarea inter­relaţionărilor din cadrul tuturor componentelor ce concură la buna funcţionare a respectivei

protecţii hidrofuge, pe baza prescripţiilor şi precizărilor puse la dispoziţie de documentaţia tehnică a producătorilor de materiale, accesorii şi sistem;

4.1.1.4. respectarea  cu  rigurozitate  a  prescripţiilor  tehnice,  de  execuţie  din  legislaţia  specifică  în vigoare, în directă concordanţă cu cea a producătorilor de materiale.

4.2.   Structuri hidroizolante şi mod de execuţie  pe infrastructură

4.2.1. Elementele generale, curente, determinante în alegerea sistemului şi structurii hidroizolante sunt:

­ natura şi configuraţia terenului;

­   tipul de prezenţă al apei pentru care este necesară hidroizolarea (umiditatea terenului natural, apa provenită din precipitaţii, nivelul apei pânzei freatice);

­   modul  de funcţionare şi comportare a construcţiei,  funcţie de presiunea apei exercitată la suprafaţa structurii;

­ amplasarea construcţiei în teren şi faţă de vecinătăţi.

4.2.2. Structura hidroizolantă de tip monostrat, bistrat sau multistrat, va fi adoptată funcţie de natura

elementelor ce trebuie hidroizolate, solicitările admisibile de compresiune la care sunt supuse şi înălţimea coloanei de apă. Exemplificări în acest sens sunt date în tabelul 5, prezentat în continuare:

Tabelul 5.

Sisteme de hidroizolare	Înălţime coloană apăh (m)	Număr de straturi(grosime strat)
Foi bitumate cu bitum aditivat armate cu ţesătură din fire de sticlă sau poliesterice	44 ­ 9 9 ­ 1 5	2 de minim 3 mm3 de minim 3 mm 4 de minim 3 mm
Foi polimerice	4­9	1 sau 2 totalizând minim 3 mm

4.2.3. Materialele utilizate în cadrul structurilor hidroizolante executate pe elementele de infrastructură

ale construcţiilor sunt foi  hidroizolante pe bază  de bitum aditivat  cu  elastomeri sau  plastomeri sau  foi

hidroizolante polimerice.

4.2.4. Execuţia structurilor hidroizolante se va face astfel:

• prin lipire cu flacăra pe întreaga suprafaţă suport şi între straturi;

• prin  lipire cu adezivi  Ia rece şi  sutură cu flacăra a suprapunerilor;

• în sistem prelată ancorată prin fixare mecanică şi sutură cu flacăra a suprapunerilor.

4.2.5. Protecţia structurilor hidroizolante se realizează cu:

­ zidărie din cărămidă sau prefabricate din beton;

­ un sistem uşor de tipul panourilor profilate sau foliilor semirigide amprentate.

4.2.6. Modul de acţiune al apei din sol, determină împărţirea sistemelor hidroizolante în două mari categorii:

­ sisteme hidroizolante contra umidităţii pământului şi apelor fără presiune;

­ sisteme hidroizolante contra apelor cu presiune (de tip „cuvă”).

4.2.7. Sisteme hidroizolante contra umidităţii pământului şi a apelor fără presiune

Aceste sisteme hidroizolante vor fi adoptate în cazul fundaţiilor, soclurilor de fundaţii şi pardoselilor aşezate pe pământ.

4.2.7.1. Etapele de execuţie ale sistemului sunt:

Faza I: Realizarea pe suprafaţa suport a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5.1.

Faza II: Aplicarea stratului sau straturilor structurii orizontale şi/sau verticale printr­unul din modurile

enumerate la subcapitolul 4.2., paragraful 4.2.4.

4.2.8. Sisteme hidroizolante contra apelor cu presiune. Sistemul hidroizolant „cuvă exterioară”

Sistemul hidroizolant „cuvă exterioară” va fi adoptat în cazul etanşării subsolurilor împotriva apelor cu presiune exercitată din exteriorul acestora, iar modul de alcătuire constructivă permite perimetral spaţiul necesar asigurării execuţiei.

4.2.8.1. Etapele de execuţie ale sistemului cuvă exterioară sunt următoarele:

Faza I: Realizarea  pe subradierul a  cărui suprafaţă depăşeşte cu  minim cm conturul  exterior  al pereţilor cuvei, a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5.1.

Faza II:

a)          Aplicarea structurii hidroizolante orizontale, după executarea întăririi zonei de contur susceptibile la forfecare cu un strat hidroizolant suplimentar de 1,00 m lăţime;

I. realizarea subradierului

II. •aplicarea hidroizolaţiei orizontale şi a stratului suplimentar

•aplicarea protecţiei perimetrele şi din cîmp

III •realizarea cuvei interioare

IV.a•desfacerea protecţiei perimetrale

•întărirea scafei cu strat suplimentar hidroizolant

IV.b•aplicarea hidroizolaţiel verticale şi a stratului semiflotant de protecţie

V.  •realizarea masivului perimetral din beton

•realizarea structurii verticale de protecţie

b) Aplicarea unei protecţii a structurii astfel:

• pe zona de câmp un strat semiflotant realizat dintr­o folie hidroizolantă de slabă calitate, folie subţire polimerică sau hârtie kraft, peste care se aplică o şapă de mortar de ciment de 4 cm grosime slab armată;

• pe zona de contur, respectiv zona de racordare cu  hidroizolaţia verticală (minim 30 cm) o protecţie din dale sau elemente prefabricate pozate în pat de nisip.

Faza III: Aplicarea structurii hidroizolante verticale după ce a fost realizată structura propriu­zisă de rezistenţă a cuvei (radier şi pereţi din beton armat), conform următoarelor etape:

• desfacerea protecţiei perimetrale grele de pe zona de contur şi curăţarea perfectă a structurii orizontale de racordare;

• aplicarea  stratului hidroizolant  suplimentar  de întărire a  intersecţiei dintre planuri,  în lăţime desfăşurată de 25 cm;

• realizarea unei racordări perfecte între structura hidroizolantă orizontală şi straturile structurii hidroizolante verticale.

Faza IV: Realizarea sistemului de protecţie a hidroizolaţiei verticale din:

• zidărie de cărămidă sau plăci prefabricate pentru care, pe zona de racordare dintre structurile hidroizolante este necesar a realiza un soclu de protecţie de minim 15 cm din beton turnat;

• sisteme de protecţie uşoară cu folii speciale ancorate mecanic la partea superioară a structurii hidroizolante.

4.2.9. Sistemul hidroizolant „cuvă interioară” (cuvă în cuvă)

Sistemul hidroizolant „cuvă interioară” se va adopta în cazul în care din motive constructive sau de imposibilitate a asigurării spaţiului de lucru dinspre exterior, nu se poate adopta sistemul hidroizolant „cuvă exterioară”.

În acest caz elementele constructive de rezistenţă devin suprafeţe suport pentru aplicarea pe interior şi

dinspre interior a structurii hidroizolante, care urmează a fi protejată şi asigurată de un al doilea rând de elemente constructive de rezistenţă a căror greutate proprie să împiedice dezlipirea prin echilibrarea presiunii exercitate dinspre exterior.

4.2.9.1. Etapele de execuţie ale sistemului hidroizolant „cuvă interioară” sunt următoarele:

caz în care suportul vertical si cel orizontal sunt din

acelaşi material caz în care suportul vertical este din alt material faţā de suportul orizontal

perete exterior suport al hidroizolaţiei structura hidroizolantă_

perete interior_

radier interior

şapā de protecţie             _

strat de separare            _ structură hidroizolantă radier_suport

întărire scafā în vinclu cu strat suplimentar lipit semiflotant

(lipire longitudinală marginală)

ETAPE DE EXECUŢIE

I.   •realizarea structurală a cuvei suport (exterioare)

II.a •aplicarea structurii hidroizolante orizontale cu întărirea muchiilor

•aplicarea stratului de separare

•aplicarea şapei de protecţie

II.b •aplicarea structurii

hidroizolante verticale

III. •realizarea structurala a cuvei interioare

Faza I: Realizarea pe elementele structurale de rezistenţă orizontale şi verticale cu rol de suport al hidroizolaţiei, a condiţiilor înscrise la capitolul 5, subcapitolul 5 . 1 .

Faza II:

a)  Aplicarea structurii hidroizolante orizontale (cu întărire prealabilă a muchiilor cu strat suplimentar din foi hidroizolante cu lăţime desfăşurată minimă de 50 cm) şi ridicarea acesteia pe verticală în straturi succesiv retrase, pentru asigurarea sistemului de ţesere cu straturile structurii hidroizolante verticale;

b)  Protecţia hidroizolaţiei orizontale, pe întreaga suprafaţă, cu şapă din mortar de ciment de minim 4 cm grosime, slab armată, aplicată pe hidroizolaţie prin intermediul unui strat de separare;

c) Aplicarea structurii hidroizolante verticale (de jos în sus, cu ţeserea straturilor) pe tronsoane (reprezentând lungimea foilor hidroizolante ce se aplică pe verticală), la care de regulă se realizează o ancorare mecanică la partea superioară.

Faza III:Realizarea structurii interioare de protecţie, care să asigure presarea structurii hidroizolante pe elementele de rezistenţă exterioare la minimum 1 N/cm2.

4.2.10. La conceperea şi execuţia structurilor, se vor avea în vedere precizările din prezentul capitol al ghidului, completate şi coordonate cu prescripţiile tehnice prezentate în Normativul privind proiectarea, execuţia si exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­indicativ NP­040/2000.

4.3. Tipuri de structuri şi

modalităţi de execuţie pe suprastructură

4.3.1. Principalele modalităţi de realizare a structurilor hidro­izolante în foi (bituminoase, polimerice), utilizate pentru protecţia părţilor de clădire supuse factorilor atmosferici sunt:

a)  structuri hidroizolante de tip monostrat;

b)  structuri hidroizolante de t ip bi sau multistrat.

4.3.2. Tipurile de structuri hidroizolante cu materiale în foi, şi tipul suportului pe care se aplică sunt exemplificate în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri

­ indicativ NP­040/2000.

4.3.3.Structuri hidroizolante monostrat

4.3.3.1. Principala  caracteristică  a  acestui  tip  de  structură  este  dată  de  calitatea  foarte  bună  a materialelor utilizate în contextul unei execuţii performante de excepţie.

4.3.3.2. Membranele bituminoase utilizate în acest caz, trebuie să fie numai cele în compoziţia cărora este utilizat bitumul aditivat:

1.  de tip APP (bitum aditivat cu polipropilenă atactică);

2.  de tip SBS (bitum aditivat cu stiren­butadien­stiren);

şi îndeplinesc următoarele condiţii:

a)  armătură din voal poliesteric;

b) grosime minimă a foliei 4 mm;

c)  un grad ridicat de protecţie la acţiunea razelor UV;

d) stabilitate la temperaturi ridicate.

4.3.3.3. În cazul utilizării foilor polimerice, trebuie avute în vedere aspectele calitative de

performanţă ale acestora.

4.3.3.4. Cu precădere, se va avea în vedere, modul de realizare a structurilor hidroizolante, calitatea şi pregătirea suprafeţei suport.

Pe baza acestor precizări, pentru o structură de acest gen se vor lua în considerare, următoarele:

1.  categoria de importanţă a clădirii (conf. HG 766/1997):

• să se încadreze în clasa de importanţă C, D sau E.

2.  zona climatică (conf. SR 10907/1­1997 şi STAS 6472/2­ 1983):

• favorabile sunt zonele I, II şi III, zona IV fiind acceptată doar în cazul unor provizorate la care se pot utiliza şi materiale mai puţin performante.

3.  condiţii ale suportului:

• să fie rigid şi să nu prezinte asperităţi;

• să corespundă unor pante mai mari de 1,5 %, corect realizate spre elementele de scurgere;

• să fie corespunzător tratat din punct de vedere al creşterii gradului de aderenţă sau pentru lestare.

4.  gradul de utilizare al acoperişului:

• de regulă sunt acceptate cele necirculabile. În cazuri speciale, se iau măsuri suplimentare de organizare a unor alei stricte de circulaţie, sau a unei protecţii generale de tip dale pe

ploturi.

4.3.4. Condiţii de specificitate pentru materialul folosit:

4.3.4.1. Pornindu­se de la nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T., care asigură calităţile unei

structuri de bază, încep a se discuta condiţiile specifice din teren şi ale cerinţelor din exploatare, după cum urmează:

4.3.4.2. Condiţii specifice din teren luate în considerare pe baza zonării geoclimatice date de hărţile şi comentariul aferent:

a)  acţiunea seismica ­ parametrul elasticitate caracterizat prin rezistenţa la tracţiune în concordanţă cu alungirea la rupere dă posibilitatea unei mai bune implementări a materialelor hidroizolante din bitum aditivat de tip APP sau SBS pe gradele de seismicitate (raportate la tipul suportului şi la modul de fixare­lestare);

b) temperatura ­ definitorie va fi considerată perioada cea mai îndelungată a unui t ip de temperatură şi perioadele de fluctuaţie ciclică rece­cald (durata, frecvenţa acestora, etc), pentru care caracteristica flexibilitate la temperaturi scăzute şi stabilitatea termică, dă posibilitatea unei alegeri adecvate;

c)  acţiunea agenţilor climatici ­ prevenirea efectelor presiunii şi sucţiunii vântului va fi reglementată prin aprecierea şi eventuala reconsiderare a parametrului ­ rezistenţă la oboseală şi a nivelului de performanţă a forţei de aderenţă la suport şi de pe linia joantelor.

4.3.4.3. Cerinţele de exploatare pot impune:

a) modificarea sistemului de protecţie ­ la utilizarea unei protecţii de tip greu se reconsideră caracteristica rezistenţei la perforare statică ­ mărind­o;

b)  schimbarea pantei ­ modificarea pantei la peste 15% implică folosirea unei modalităţi de ancorare cu consecinţe în reconsiderarea parametrului de rezistenţă la sfâşiere, a aderenţei la suport şi a stabilităţii termice (curgerea bitumului la temperaturi ridicate).

4.3.4.4. Unele precizări suplimentare:

1) se vor utiliza numai materiale agrementate;

2) se vor respecta cu stricteţe precizările şi prescripţiile tehnice ale producătorului de material cu privire

la utilizare, mod de execuţie şi racordare;

3) execuţia şi întreţinerea lucrărilor, se va face numai de firme specializate pe această categorie de lucrări.

Precizările   din   acest   capitol   sunt   concluzionate   în   mod exemplificativ în Anexa 2.

4.3.5. Structuri hidroizolante bistrat sau multistrat

4.3.5.1. La acest tip de structuri, se utilizează materiale bituminoase în foi din întreaga gamă existentă, respectiv produse obţinute prin acoperirea şi impregnarea unei inserţii din fibre de sticlă sau poliesterice cu bitum oxidat sau modificat cu polimeri (aditivat).

4.3.5.2. Pentru structurile de t ip bistrat se folosesc de regulă foi cu conţinut de bitum aditivat.

4.3.5.3. Judecând o structură de acest gen, sub acelaşi context prezentat în cadrul structurii anterioare, facem următoarele precizări:

a)  categoria de importanţă a clădirii (conf. HG 766/1997):

­ sunt acceptate toate categoriile de importanţă;

b)  zona climatică:

­ în diverse sisteme structurale se acoperă întreaga arie de zone geoclimatice;

c)  condiţii ale suportului:

­ nu sunt restricţii privind natura suportului sau a regimului pantelor (inclusiv pantă 0);

­ să fie corespunzător tratat din punct de vedere al creşterii gradului de aderentă sau lestare;

d) gradul de utilizare al acoperişului:

­ toate tipurile funcţionale sub diverse alcătuiri.

4.3.6. Condiţii de specificitate pentru materialul folosit

4.3.6.1. Materialele hidroizoiante în foi, prin gama de posibilităţi şi performanţe, pot fi utilizate cu mare eficienţă la acoperirea tuturor condiţiilor impuse prin sistemul I.P.T. adaptate tipului funcţional de acoperiş, condiţiilor din teren şi a celor din exploatare.

4.3.6.2. Luând în considerare calităţile hidroizoiante în directă legătură cu durabilitatea în timp, faţă de condiţiile de mediu şi categoria de importanţă a clădirilor, se impun următoarele precizări:

a) pentru clădiri din categoria de importanţă A şi B se vor utiliza membrane cu bitum aditivat (de tip

SBS sau APP) în structuri minime de t i p bistrat;

b) pentru celelalte categorii, gama de produse cu bitum aditivat se va întregi şi cu cea a produselor cu bitum oxidat alcătuite în structuri de minim trei straturi.

4.3.6.3. Nivelurile minime de performanţă în sistemul I.P.T., referitoare la rezistenţa la perforare, comportamentul la temperaturi ridicate, prezentate în tabelele din „Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/ 2000, avându­se în vedere suportul, panta şi tipul funcţional de acoperiş, pot fi reconsiderate şi adaptate condiţiilor din teren şi din

exploatare prin:

1)  schimbarea componenţei structurale ca număr de straturi;

2) schimbarea calităţii materialului;

3)  adaptarea unor combinaţii de materiale cu caracteristici performante diverse;  materialele vor fi produse de aceeaşi firmă, fiind respectate precizările şi prescripţiile acesteia;

modificarea elementelor suport şi de protecţie.

4.3.6.3.Concomitent, sub aceleaşi aspecte, vor fi analizate condiţiile din teren, luând în considerare zonarea geoclimatică dată de hărţile şi comentariul din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/2000.

4.3.7. Unele precizări suplimentare

1)  se vor utiliza numai materiale agrementate;

2) pentru acoperirea tuturor situaţiilor există posibilitatea combinaţiilor de materiale cu performanţe diferite, dar compatibile;

3) se vor respecta cu stricteţe precizările şi prescripţiile tehnice ale producătorului de material, cu privire la utilizare, mod de execuţie şi racordare;

4) execuţia şi întreţinerea lucrărilor, se va face numai de firme specializate pe această categorie de lucrări.

Precizările din acest capitol sunt concluzionate în mod exemplificativ în Anexa 3.

4.3.8. Modalităţi de execuţie pe tipuri de structuri

4.3.8.1. Aplicarea pe suprafaţa suport a structurilor hidroizoiante se va face cu masticuri specifice, sudură cu flacăra, autoaderenţă sau prindere mecanică, după o prealabilă pregătire a acesteia şi utilizarea sau nu

a unui sistem de ancorare funcţie de pantă.

A. Structuri hidroizolante aplicate prin intermediul masticurilor specifice la rece

Fazele de execuţie în câmp curent sunt:

1)  aplicarea masticului cu cosoroaba pe suprafaţa aferentă lăţimii unei foi inclusiv o manşetă de 10÷15 cm de racordare în continuare a acestuia şi o lungime comodă de lucru care să satisfacă concomitent productivitatea cu calitatea lucrării;

2)  derularea sulului şi apăsarea cu piciorul peste masticul de pe respectiva porţiune, lăsându­se la final o suficientă distanţă de racordare în continuare a masticului ce urmează a se aplica;

lipirea prin sudură cu flacăra, aer cald, curenţi de înaltă frecvenţă a suprapunerilor (joantelor), presarea

de­a lungul acestora (cu rola metalică sau prin călcare cu piciorul) şi matarea cu şpaclul încălzit a surplusului

În  cazul  pantelor  mari,  pozarea  foilor  se  va  face  perpendicular  pe  l in ia  de  cea  mai  mare  pantă, suprapunerea efectuându­se în sensul scurgerii apelor, cu sistem suplimentar de ancorare la partea superioară a fiecărui strat şi lipirea suprapunerilor, conform metodelor descrise la pct. 3.

B. Structuri hidroizolante aplicate prin sudură cu flacăra

Această metodă de aplicare se realizează în cazul foilor bituminoase, de regulă cu bitum aditivat şi având un suport incombustibil.

Ca factor esenţial trebuie avut în vedere mărirea gradului de aderenţă a suportului.

Fazele de execuţie în câmp curent

1)   pe foaia bitumată rulată, zona din imediata apropiere faţă de suprafaţa suport, se încălzeşte cu flacăra concomitent cu aceasta până la obţinerea unei pelicule de bitum topit cu ajutorul căreia, prin derularea treptată şi presarea s u l u l u i cu piciorul, se realizează lipirea necesară;

2) pe zona suprapunerilor, folosind aceeaşi metodă de încălzire cu flacăra, se sudează cu atenţie întreaga lăţime a acestora, presându­se părţile petrecute în lung cu rola metalică sau piciorul şi matând surplusul cu şpaclul încălzit. În cazul foilor autoprotejate cu paiete de ardezie, în loc de matare, pe bitumul ieşit în exces, se presară material granulat de aceeaşi componenţă şi culoare cu cel aflat pe suprafaţa foii.

C. Structuri hidroizolante realizate prin autoaderenţă

În cazul acestui sistem, se utilizează foi special create, în componenţa cărora prin fabricaţie se

realizează un strat ultim cu calităţi de aderenţă deosebite, perfect integrat compoundului specific foii şi realizând doar prin presare l ip ir ea necesară. Această parte este protejată împotriva autolipirii, la rularea în sul, cu o folie din material plastic.

Fazele de execuţie în câmp curent:

1.  se scoate prin deslipire, spre una din marginile exterioare ale sulului, o porţiune din folia de protecţie, după care prin derulare şi presare cu piciorul se deplasează sulul concomitent cu tragerea în continuare înspre afară, a materialului de protecţie, lăsând astfel liberă zona de autoaderenţă cu ajutorul căreia se realizează lipirea necesară;

2.  se zona suprapunerilor, lipirea se realizează prin sudură cu flacăra în acelaşi mod descris la punctul 2 al fazelor de execuţie, de la capitolul anterior („B”).

D. Structuri hidroizolante aplicate prin prindere mecanică

Funcţie de suprafaţa suport, pante sau condiţii speciale cerute, stratul de bază sau mai multe straturi

din cadrul unei structuri hidroizolante, se fixează mecanic, în general pe linia de suprapunere a foilor.

Funcţie de importanţa clădirii, stratul ultim al structurii, cel în contact cu atmosfera, se va aplica prin una din modalităţile descrise în cazul structurilor anterioare.

Fazele de execuţie în câmp curent:

1.           după derularea sulurilor, pe zona de suprapunere a foilor sau în unele cazuri şi pe porţiuni de câmp curent, se fixează foaia hidroizolantă de suport, cu piese de montaj specifice acestui gen de ancoraj;

2.  pe linia de suprapunere se fixează ambele straturi, sau unul, după care următorul va fi lip it peste, prin sudură cu flacăra.

4.3.9. Reguli comune pentru oricare dintre sisteme:

4.3.9.1. Pentru toate suprafeţele verticale (atice, reborduri, părţi laterale etc.) şi diverse racorduri, metoda de aplicare va fi:

a.  pentru cele bituminoase prin sudură cu flacăra;

b.  pentru cele polimerice cu adeziv şi ancorare mecanică sau numai ancorare mecanică.

4.3.9.2. La intersecţia dintre planuri, la racordarea în vinclu se va folosi o fâşie hidroizoiantă suplimentară, iar pentru o racordare Ia 45°, un element de scafă prefabricat, metoda de aplicare fiind:

a)  sudura cu flacăra la materialele bituminoase;

b) lipirea cu adeziv la materialele polimerice

4.3.9.3. Suprapunerile dintre foi, lateral de minim 10 cm şi la capete de minim 15 cm, dacă nu există alte precizări în dosarul tehnic al producătorilor de materiale, se vor executa prin:

a)  sudură cu flacăra, la materialele bituminoase, cu mare atenţie pe toată lăţimea suprapunerilor;

b) sudură  cu  aer  cald  sau  curenţi  de  înaltă  frecvenţă,  în  aceleaşi  condiţii,  la  materialele

polimerice.

4.3.9.4. Hidroizolaţia verticală executată la diverse înălţimi se va ancora la partea superioară, astfel:

a)  pentru înălţimi mai mici de 50 cm, prin lipirea pe orizontalul elementului de bordaj şi fixare suplimentară cu sistemul de acoperire al acestuia;

b)  pentru înălţimi mai mari, prin fixare mecanică continuă a părţii terminale (minim 30 cm), concomitent cu şorţul de acoperire.

4.3.9.5. De­a lungul zonelor de muchii intrânde sau ieşinde şi a rosturilor de dilatare­tasare, se aplică prin sudură, un strat hidroizolant suplimentar de minim 25 cm lăţime.

4.3.9.6. După aplicarea fiecărui strat, se va examina suprafaţa şi defectele constatate se vor remedia, numai după această operaţiune putându­se executa stratul următor.

4.3.9.7. Definirea  tipurilor  de  racorduri  dintre  suprafaţa  curentă  şi  elementele  de  contur  sau  de instalaţii, se va face în conformitate cu alcătuirile de principiu prezentate în Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/ 2000 puse în concordanţă cu cele ale producătorilor de materiale (documentaţie tehnică).

4.4. Condiţii privind verificarea calităţii, întreţinerea şi urmărirea comportării în exploatare a structurilor hidroizolante la clădiri

4.4.1. Precizările sunt prezentate în capitolul 2.3. din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri  ­ Indicativ NP­040/2000.

5. ASIGURAREA CALITĂŢII

Structuri hidroizolante de cea mai bună calitate, se pot obţine numai în situaţia în care materialele utilizate şi modalităţile de concepere şi execuţie a acestora, pot fi puse în directă concordanţă cu o serie de condiţii de asigurare a calităţii.

5.1. Referitor la suport trebuie avut în vedere:

a)  pe zonele de infrastructură, o suprafaţă rigidă, fără bavuri, excrescenţe sau burduşeli;

b)  pe zonele de suprastructură, corecta realizare a pantelor spre elementele de scurgere;

c)  crearea  unei  bune  aderenţe  la  suport  prin  aplicarea  unui  strat­amorsă  compatibil  şi  specific compoundului de material utilizat;

să aibă montate toate accesoriile şi elementele specifice unei bune funcţionări, la care trebuie racordată

structura hidro­izolantă.

5.2. Pentru materiale:

a)  se vor utiliza numai materiale agrementate tehnic;

b) materialele utilizate trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate emise de producător;

c)  depozitarea trebuie să asigure condiţiile necesare menţinerii calităţilor performante ale materialelor.

5.3. Specificaţii de mediu:

a)  temperatura mediului exterior, în momentul execuţiei, trebuie să fie minim +5°C;

b) sunt interzise lucrările pe timp de ploaie, burniţă, zăpadă sau vânturi puternice.

5.4. Referitor Ia execuţia lucrărilor se va avea în vedere:

a)  lucrările de hidroizolaţii se vor executa numai de firme şi echipe specializate pe respectiva categorie de lucrări;

b)  etapele şi succesiunea  operaţiilor  vor respecta  cu stricteţe precizările din  normativele şi prescripţiile tehnice ale producătorilor de materiale;

c)  suportul să corespundă condiţiilor de rigiditate, planeitate şi nivel admisibil de umiditate (vezi cap.

2.2.2.2. din Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ

NP­040/2000);

la lucrările subterane menţinerea nivelului pânzei freatice la minim 30 cm sub cota inferioară a radierului, pe

întreaga durată a execuţiei.

5.5. Condiţii referitoare la structură:

a) după execuţia fiecărui strat, se va efectua controlul vizual al suprafeţei şi se vor face, dacă este cazul, remedierile şi rectificările necesare, continuarea lucrărilor putându­se efectua numai după consumarea acestei etape;

b) la lipirea cu flacăra se va da atenţie la modalitatea de încălzire a bitumului de lipire în suprafaţă şi la suprapuneri; o încălzire prea puternică şi insistentă distruge materialul şi modifică calităţile de performanţă ale acestuia;

c)  pe zonele verticale, pentru eliminarea alunecării straturilor, se execută structura completă urmată imediat de execuţia protecţiei acesteia;

d) pe toate zonele de intersecţii de planuri, se vor executa elemente suplimentare de întărire şi racordare

(fâşii de material, scafe etc);

e)  se vor respecta cu stricteţe detaliile de racordare şi execuţie în câmp a structurii, conforme cu prescripţiile, precizările şi recomandările din documentaţiile tehnice de specialitate (normative, ghiduri, documentaţii

tehnice).

5.6. Condiţii finale:

a) fiind lucrări ascunse, controlul calităţii acestora se va face pe parcursul desfăşurării etapelor de execuţie, pe faze determinante şi la terminarea acestora, toate consemnările fiind înscrise în procese verbale ce vor fi anexate la cartea tehnică a construcţiei;

pe baza principiilor privind exploatarea şi întreţinerea structurilor hidroizolante înscrise la cap. 2.3. din

Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolatiilor la clădiri ­ indicativ NP­040/2000, se va putea obţine prelungirea durabilităţii în timp a acestora.

6. MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA ŞI IGIENA MUNCII

Măsurile privind protecţia şi igiena muncii vor fi cuprinse, în mod obligatoriu, în documentaţia de execuţie  întocmită  de  proiectant,  în  conformitate  cu  natura  şi  tipul  construcţiei  şi/sau  elementului  de construcţie ce se hidroizolează şi cu natura materialelor hidroizolante preconizate.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante (privind materialul propriu­zis şi tehnologia de aplicare), precum şi pe următoarele reglementări tehnice în vigoare:

1.  Legea 90/1996 ­ Legea protecţiei muncii;

2.  Normele Generale de Protecţia Muncii, elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii ­ 1996;

3.  Norme specifice de securitate a muncii pentru laboratoarele de analiză fizico­chimice şi mecanice, aprobate prin Ordinul nr. 339/1996 al MMPS;

4.  Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii, aprobat cu ordinul nr. 9/N/l 5.03.1993 al MLPAT;

5.  Normativul cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţia muncii, aprobat cu Ordinul nr. 225/1995.

Faţă de reglementările menţionate, pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, responsabilul cu

protecţia muncii şi responsabilul de lucrare, vor lua măsuri specifice suplimentare de protecţie şi igienă a muncii.

7. MASURI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor vor fi cuprinse, în mod obligatoriu, în documentaţia de execuţie întocmită de proiectant.

Aceste măsuri vor fi bazate pe prevederile indicate de producătorii materialelor hidroizolante, precum şi pe următoarele reglementări tehnice în vigoare:

1.  O.G.R. nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată prin Legea nr. 212/1997;

2.  Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 775/1998;

3.  Normativ de siguranţa la foc a construcţiilor ­ indicativ P. 118;

4.  Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indicativ C.300 aprobat cu Ordinul nr. 20 N/94 al MLPAT;

5.  Dispoziţii generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor ­ D.G.P.S.I. ­ 001, aprobate cu Ordinul M.I.nr. 1023/1999;

6.  Dispoziţii generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor ­ D.G.P.S.I. ­ 002, aprobate cu Ordinul M.I. nr. 1080/2000.

Pentru fiecare lucrare în parte, funcţie de particularităţi, responsabilul PSI şi responsabilul de lucrare, vor lua măsuri specifice, suplimentare, de prevenire şi stingere a incendiilor.

Unele aspecte de ordin practic sunt prezentate în Anexa 4.

Referinţe
Anexa 1

1.  Legea nr. 10/1995 ­ Legea privind calitatea în construcţii.

2.  Legea nr. 137/1997 ­ Legea privind protecţia mediului.

3.  Legea nr.90/1996­ Legea privind protecţia muncii.

4.  O.G.R. nr.60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor (aprobată prin Legea nr.212/1997).

5.  Regulament privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

6.  Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor (aprobat prin HGR nr.766/1997).

7.  Regulament   privind   urmărirea   comportării   în   exploatare,   intervenţiile   în  timp   şi   postutilizarea construcţiilor (aprobat prin HGR nr.766/1997).

8.  Regulament privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

9.  Regulament privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii (aprobat prin HGR nr.766/1997).

10.Regulament privind certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în construcţii (aprobat prin

HGR nr.766/1997).

11.Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente (aprobat prin HGR nr.766/1997).

12.Normativ cadru privind detalierea conţinutului cerinţelor stabilite prin Legea nr. 10/1995.

13.SR­ISO 6240/97 Norme de performanţă în construcţii ­ conţinut şi prezentare.

14.  SR 137 ­ 1995 ­ Materiale hidroizolante bitumate. Reguli şi      metode de verificare.

15.  STAS  2921­1976  ­  Construcţii  civile,  industriale  şi  agrozootehnice.  ­  Lucrări  de  hidroizolaţii.  ­ Determinarea impermeabilităţii.

16.  STAS 6615/1­1974 ­ Adezivi pe bază de elastomeri. Determinarea vâscozităţii.

17.  STAS 8622­1988 ­ Chituri de etanşare a rosturilor în construcţii. Condiţii tehnice generale de calitate.

18.  STAS 9199­1973 ­ Masticuri bituminoase pentru izolaţii la construcţii. Metode de analiză şi încercări.

19.  NP 040 ­ Normativul privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri.

20.  Directive Generale UEAtc privind etanşeitatea la construcţii (caiet CSTBnr.1812).

21.  Directive tehnice unificate, seria 20 şi 43 (CSTB), privind etanşeitatea construcţiilor.

Anexa 2

Exemplificare:

Pornind de la o structură hidroizolantă monostrat obişnuită, vom pune în discuţie unde trebuie aduse modificări funcţie de condiţiile din teren şi cele cerute la punerea în exploatare.

� Luând în considerare zonarea seismică:

• pentru zonele A, B, C se vor utiliza membrane a căror rezistenţă la tracţiune să fie > 700­800 N/5 cm şi alungirea la rupere > 40 %;

• detalii speciale care să asigure funcţionalitatea (rosturi cu bucle compensatoare).

� Luând în considerare factorul temperatură:

• pentru zonele cu perioade lungi de temperatură înaltă, vara şi cicluri medii de temperaturi scăzute sau variaţii de temperatură, se vor utiliza membrane a căror stabilitate termică să fie asigurată la o temperatură > 100°C, iar flexibilitatea la temperaturi scăzute sub ­ 10°C.

� Luând în considerare utilizarea unei protecţii de tip greu (dale pe ploturi), deci acoperiş circulabil, parametrul rezistenţei la poansonare statică va fi minim L4 (Ps4) corespunzător unei încărcări > 25 kg pe bila de Ø 10 mm.

Cunoscând faptul că membranelor cu bitum aditivat, le sunt corespunzătoare caracteristici specifice cum ar fi:

­ elasticitate permanentă;

­ rezistenţă bună la temperaturi scăzute;

­ rezistenţă bună la ultraviolete;

­ stabilitate termică bună.

Se pot concluziona, de exemplu, următoarele: pentru o construcţie a cărui clasă de importanţă este „C”,

situată în zona de seismicitate „B”, zona climatică II ­ III, zona încărcărilor date  de vânt şi zăpadă „B” şi terasă circulabilă ­ se alege o structură monostrat de tip SBS a cărei membrană în grosime de 5­6 mm, lipită în aderenţă totală, corespunde condiţiilor precizate mai sus

Anexa 3

Exemplificare:

Cunoscând tipul funcţional al acoperişului ­ circulabil pietonal  ­ şi suportul structurii hidroizolante ­ izolaţie termică semirigidă ­   vom pune în discuţie, pornind de la cerinţele impuse de sistemul I.P.T. (vezi tabele NORMATIV NP 040­2000), unele modificări ce ar fi de luat în considerare funcţie de condiţiile specifice din teren şi exploatare.

�  datele din tabelele de la cap.8.1.2. din normativ pentru structuri hidroizolante multistrat, sunt:

• structura hidroizolantă minimă ­ bistrat;

• panta                                    ­ 1,5 ÷ 5%;

• protecţia structurii                 ­ dale în mortar de ciment;

• performanţe minime pentru material în concordanţă cu datele din preambul:

­    rezistenţa la poansonare P4 corespunzător unei rezistenţe la penetrare statică L4;

­    comportament la temperatură T2 corespunzător unei stabilităţi termice de minim 60°C;

­    rezistenţa la rupere la tracţiune R3 corespunzător unui minim de 300­400 N/5 cm şi unei alungiri minime de 2­3 %.

�  luând în considerare condiţiile specifice din teren în directă legătură cu zonarea geoclimatică dată de hărţile din normativul NP 040­2000, vom putea concluziona:

• referitor la acţiunea seismică ­ parametrul elasticitate caracterizat prin rezistenţa la tracţiune în concordanţă cu alungirea la rupere se va interpreta astfel:

­   pentru zonele A, B, C membranele utilizate trebuie să prezinte o rezistenţă la tracţiune > 700­

800 N/5 cm şi o alungire la rupere > 40 %;

­   pentru celelalte zone pornind de la performanţele minime şi până la cele mai sus evidenţiate, interpretarea se va face funcţie de clasa de importanţă a clădirilor.

• privind factorul temperatură

­ în contextul respectiv stabilitatea termică este reglată de sistemul de protecţie considerat ­ dale în mortar de ciment ­ care reduce substanţial gradul de însoliere al suprafeţei hidroizolante, rămânând de discutat şi apreciat flexibilitatea la temperaturi scăzute funcţie de zona climatică de amplasament, sub

următorul mod:

­   pentru zona climatică I şi II se apreciază ca fiind F2 corespunzător unui parametru de ­ 5°C;

­   pentru zona climatică III ­ F3 corespunzător pentru ­ 10°C;

­   pentru zona climatică IV­F4 corespunzător pentru ­ 15°C;

­   pentru altitudini mai mari de 900 m ­ F5 corespunzător pentru ­ 20°C.

• privind acţiunea agenţilor climatici ­ prevenirea efectelor presiunii şi sucţiunii vântului este reglată de sistemul de protecţie al structurii care o lestează şi o protejează.

� Luând în considerare cerinţele din exploatare:

• dacă din anume considerente se renunţă la protecţia de tip greu, devenind un tip funcţional de acoperiş necirculabil cu sau fără acces ocazional (tehnic), sau se schimbă regimul de pante şi al suportului structurii hidroizolante, se va restructura pe aceleaşi baze întregul parcurs conceptual în concordanţă cu noile date apărute.

Concluzionând, pentru exemplul luat şi discutat, vom spune:

•          pentru o construcţie a cărui clasă de importanţă este „D” situată în zona de seismicitate „C”, zona climatică II­III, structura bistrat din foi  hidroizolante cu bitum modificat cu APP sau SBS, acoperă în totalitate condiţiile precizate mai sus;

• pentru o zonă de seismicitate mai mică sau construcţii cu regim provizoriu, se pot utiliza, dacă se doreşte, foi hidroizolante cu bitum oxidat în structură minimă de trei straturi.

Anexa 4

Problematica conceptului de siguranţă la foc, în respectivul context, se va rezolva în mod practic, avându­se în vedere următoarele aspecte:

a)  Prevenirea riscului de incendiu :

• Hidroizolaţiile teraselor necirculabile învecinate corpurilor de clădire mai înalte, pe care se pot arunca diverse obiecte incandescente, vor fi concepute astfel:

­    din materiale hidroizolante uzuale protejate cu strat de pietriş sau dalaje continue;

­    din straturi hidroizolante, speciale, rezistente la foc (folii sau pelicule).

• Hidroizolaţiile teraselor circulabile, cu sistem de protecţie din dale de beton sau lemn, aşezate

distanţat pe ploturi, printre care pot cădea corpuri incandescente, vor fi concepute astfel:

­   din straturi hidroizolante, speciale, rezistente la foc (folii sau pelicule).

b)  Preîntâmpinarea propagării incendiului:

• Funcţie de caracteristicile elementului suport, se vor concepe următoarele sisteme:

­    pentru  suportul  din  beton  se  vor  practica  întreruperi  ale  hidroizolaţiei  cu  elemente incombustibile (reborduri, protecţii grele);

pentru suportul constituit din strat termoizolant se va practica acelaşi tip de întreruperi, completat cu bariere de întrerupere şi în cadrul stratului termoizolant (în cazul polistirenului sau poliuretanului, zone din plăci rigide din vată minerală).

NOTA: Aceste informatii au caracter informativ. Utilizatorul acestor informatii ar trebui sa se asigure ca acestea sunt actualizate  la zi, putand fi inlocuite de acte/ normative mai noi.  Imaginile adiacente acestor informatii nu au fost publicate. Sursa documentelor este BICAU.

Read Full Post »